Nelegalitatea acordarii despagubirilor constand in constatarea lipsei de folosinta pentru imobilul preluat abuziv de stat si pentru care s-au acordat despagubiri constand in valoarea de piata a acestuia
Domeniu - actiunea in raspundere civila delictuala
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.255/302/2010 - DECIZIA CIVILA NR.718/23.04.2012)
La data de 16 ianuarie 2010, reclamanta F.D. a chemat in judecata pe paratul S.R. prin M.F.P., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea paratului la plata sumei de 70.000 lei reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului situat in Bucuresti, Aleea C.F. nr. 3B, bl. M 49 B, sc. A, incepand cu data nationalizarii imobilului, respectiv 16 februarie 1988 si pana la data de 16 aprilie 2007.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca a dobandit imobilul mentionat anterior, impreuna cu sotul sau M.I.R.C., in baza contractului de construire nr. 368/6 incheiat la data de 05 noiembrie 1976 cu Intreprinderea pentru Construirea si Vanzarea Locuintelor Bucuresti. Potrivit certificatului de mostenitor nr. 408 din 25 aprilie 1977 intocmit de Notariatul de Stat Sector 4 Bucuresti, reclamanta are calitatea de mostenitor de pe urma defunctului M.I.R.C.. Imobilul situat in Bucuresti, Aleea C.F., nr. 3B, bl M 49 B, sc. A, ap.28, sector 6, a trecut in mod abuziv in proprietatea statului, conform deciziei nr. 234 din 16 februarie 1988 a Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti, emisa in baza Decretului nr. 223/1974. Ulterior, in temeiul Legii nr. 112/1995, Statul Roman a vandut imobilul chiriasilor G.I. si A.I., fiind incheiat contractul de vanzare - cumparare nr. 188/1996.
Prin sentinta civila nr. 2590 din 16 aprilie 2007, pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, instanta a admis primul capat de cerere din actiunea formulata de reclamanta F.D., in contradictoriu cu paratii I.G. si I.A., obligand paratii sa lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in Bucuresti, str. Aleea C.F., nr. 3 B, bl. M 49 B, sc. A, ap. 28, sector 6, si a respins cel de-al doilea capat de cerere formulat in contradictoriu cu S.R. prin M.F.P., ca ramas fara obiect.
Prin decizia civila nr. 1413/A din 07 noiembrie 2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a Civila, instanta a admis apelul declarat de I.G. si I.A., a schimbat in tot sentinta civila apelata, in sensul ca a fost admisa in parte actiunea, a fost respins capatul de cerere privind revendicarea apartamentului in litigiu si a fost admisa cererea subsidiara, obligand S.R. prin M.F.P. la plata sumei de 176.420 lei, reprezentant contravaloarea imobilului in litigiu.
Intrucat de la data trecerii imobilului in mod abuziv in proprietatea statului, respectiv data de 16 februarie 1988 si pana la data de 16 aprilie 2007, respectiv data restabilirii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, prin hotarare judecatoreasca, reclamanta a fost in mod abuziv lipsita de folosinta bunului proprietatea acesteia, solicitand obligarea paratului la plata despagubirilor reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 998 - 999 Cod civil.
Paratul, desi legal citat, nu a depus intampinare si nu a fost reprezentat in instanta pentru a propune probe in aparare.
Instanta a administrat in cauza, la solicitarea reclamantei, proba cu inscrisuri, in cadrul careia au fost depuse la dosar decizia civila nr. 230/R din 28 aprilie 2009, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti; decizia civila nr. 1413/A din 07 noiembrie 2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a Civila; sentinta civila nr. 2590 din 16 aprilie 2007, pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti; contractul de construire incheiat la data de 05 noiembrie 1976; certificatul de mostenitor nr. 408/1977 eliberat de pe urma defunctului M.I.R.; decizia nr. 234 din 16 februarie 1988 (filele 31 - 32 dosar fond); contractul de vanzare - cumparare nr. 188/1996 (filele 33 - 34 dosar fond); contractul de inchiriere inregistrat sub nr. 942 din 07 februarie 1995 (fila 35 - 36 dosar fond); adresa nr. 902 din 24 mai 2006 (fila 37 dosar fond); adresa emisa de Primaria Sectorului 6 Bucuresti la data de 26 mai 2006 (fila 38 dosar fond); acte de stare civila ale reclamantei (filele 39 - 42 dosar fond); cu expertiza tehnica specialitatea evaluare proprietati imobiliare (raportul de expertiza efectuat de expertul V.V. fiind depus la filele 64 - 77 dosar fond).
Prin sentinta civila nr. 8190 din 03 decembrie 2010, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, in dosarul nr. 255/302/2010, s-a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente perioadei 16 februarie 1998 - 23 decembrie 2006; s-a admis in parte cererea formulata de reclamanta D.F. in contradictoriu cu S.R. prin M.F.P.; a obligat paratul la plata catre reclamanta a sumei de 5.312,40 lei, reprezentand despagubiri materiale; s-a respins cererea privind obligarea paratului la plata contravalorii lipsei de folosinta a imobilului pentru perioada 16 februarie 1988 - 23 decembrie 2006, ca prescrisa.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de judecata a retinut urmatoarele considerente:
Pentru ipoteza raspunderii delictuale, art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prevede ca termenul de prescriptie extinctiva incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea. Textul de lege mentionat stabileste doua momente alternative de la care prescriptia poate incepe sa curga, respectiv momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui care raspunde de ea si momentul obiectiv al datei la care pagubitul putea ori trebuia sa cunoasca aceste elemente.
In speta, imobilul situat in Bucuresti, str. Aleea C.F., nr. 3 B, bl. M 49 B, sc. A, ap. 28, sector 6, a fost preluat in mod abuziv de S.R. prin decizia nr.234 din 16 februarie 1988, emisa de Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti - Comitetul Executiv. Asa fiind, reclamanta avea posibilitatea si trebuia sa ia cunostinta de preluarea abuziva a imobilului, si implicit de paguba produsa prin lipsirea sa de folosinta imobilului, oricand dupa anul 1990, sau dupa aparitia Legii nr. 112/1995 prin care a fost reglementata posibilitatea restituirii in natura catre fosti proprietari a imobilelor intrate in proprietatea statului fara titlu.
Dreptul la introducerea actiunii in raspundere civila pentru fapta ilicita nu este conditionata de constatarea prealabila, printr-o hotarare judecatoreasca, a caracterului abuziv al preluarii, aceasta analiza putand fi facuta si in cadrul actiunii intemeiata pe dispozitiile art. 998 - 999 Cod civil.
Acceptarea sustinerilor reclamantei ca dreptul la actiune s-ar fi nascut abia dupa pronuntarea sentintei civile nr. 2590 din 16 aprilie 2007, de catre Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, prin care i s-a recunoscut dreptul la restituirea apartamentului, ar conduce la transformarea unei actiuni in pretentii, prescriptibila in termenul general de prescriptie extinctive de trei ani, prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, intr-o actiune, practic imprescriptibila, din momentul ce actiunea in revendicare este imprescriptibila extinctiv. Astfel, reclamanta ar avea posibilitatea de a introduce oricand actiunea in revendicare, iar de la acest moment ar incepe sa curga termenul de prescriptie extinctiva pentru actiunea in pretentii.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Prin contractul de construire nr. 368 din 05 noiembrie 1976 incheiat cu Intreprinderea pentru Construirea si Vanzarea Locuintelor Bucuresti, reclamanta si sotul acesteia M.I.R.C. au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, str. Aleea C.F., nr. 3 B, bl. M 49 B, sc. A, ap. 28, sector 6.
M.I.R.C. a decedat la data de 09 aprilie 1977, drepturile si obligatiile existente in patrimoniul sau transmitandu-se reclamantei, in calitate de unic mostenitor legal, astfel cum a rezultat din certificatul de mostenitor nr. 408 din 24 aprilie 1977, eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucuresti.
Ulterior, prin decizia nr. 16 februarie 1988, eliberata de Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti - Comitetul Executiv, s-a dispus trecerea, in temeiul art. 2 alin. 2 si art. 4 din Decretul nr. 223/1974, fara plata, in proprietatea statului apartamentului nr. 28 situat in Bucuresti, str. Aleea C.F., nr. 3 B, bl. M 49 B, sc. A, sector 6, compus din trei camere si dependinte, precum si cota parte indiviza de 2.093% din partile si dependintele comune ale imobilului.
Prin decizia civila nr. 1416/A din 07 noiembrie 2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, irevocabila prin decizia civila nr. 230/R din 28 aprilie 2009 a Curtii de Apel Bucuresti, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamanta F.(fosta M.) D. in contradictoriu cu paratul S.R. reprezentat prin M.F.P. si a fost obligat paratul la plata catre reclamanta a sumei de 176.420 lei, reprezentand despagubiri pentru imobilul situat in Bucuresti, str. Aleea C.F., nr. 3 B, bl. M 49 B, sc. A, ap. 28, sector 6. Totodata, a fost respins capatul de cerere privind revendicarea imobilului, ca neintemeiata.
Instanta de control judiciar a apreciat ca fiind intemeiata constatarea instantei de fond. Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - din sentinta civila nr. 2590 din 16 aprilie 2007, in sensul ca decizia de preluare a imobilului in baza Decretului nr. 223/1974, nu reprezinta un act de preluare valabil pentru a constitui un titlu valabil, deoarece Decretul nr. 223/1974 contravenea Constitutiei din 1965 si tratatelor internationale la care Romania era parte.
De asemenea, in considerentele deciziei civile nr. 1413 din 07 noiembrie 2008 s-a retinut ca "acordarea reclamantei a unei sume de bani reprezentand contravaloarea bunului la valoarea de circulatie, reprezinta o compensatie echitabila si respecta principiul proportionalitatii dintre fapta satului, care a preluat bunul abuziv si prejudiciul suferit de reclamanta, ca urmare a acestei fapte".
Potrivit dispozitiilor art. 998 Cod civil "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara", iar conform art. 999 Cod civil "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce in cauza prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta".
Din aceste dispozitii legale rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale este necesara intrunirea urmatoarelor conditii: a) existenta unui prejudiciu; b) existenta unei fapte ilicite; c) existenta unui raport de cauzalitate intre fata ilicita si prejudiciu si d) existenta vinovatiei.
In privinta persoanelor juridice, art. 35 din Decretul nr. 31/1954 dispune ca "faptele licite sau ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor".
Referitor la prima conditie, instanta a avut in vedere ca trecerea apartamentului in proprietatea statului a pus-o pe reclamanta in imposibilitatea exercitata atributelor dreptului de proprietate printre care se numara si atributul folosintei.
Savarsirea de catre stat a faptei ilicite constand in preluarea abuziva a apartamentului fost retinuta, asa cum s-a aratat anterior, in decizia civila nr. 1413/2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti si, intrucat este unul din considerentele care sustine si explica dispozitivul, a intrat in puterea lucrului judecat.
De asemenea, in raport de circumstantele savarsirii faptei, instanta a retinut ca sunt intrunite si celelalte conditii privind vinovatia paratului si raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.
Contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului a fost stabilita prin raportul de expertiza tehnica constructii intocmit de catre expertul tehnic V.V. la suma de 1.400 lei/luna, respectiv 46.66 lei/zi.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel ambele parti, reclamanta - contestand solutia privind exceptia de prescriptie cu privire la pretentiile aferente perioadei 16 februarie 1988 - 23 decembrie 2006, in conditiile in care abia la momentul constatarii preluarii abuzive a imobilului la stat prin sentinta civila nr. 2590 din 16 aprilie 2007 (ramasa definitiva si irevocabila) - se poate spune ca reclamanta a luat cunostinta de fapta ilicita si de autorul - Statul, astfel ca din acest moment s-a nascut dreptul la dezdaunare - iar paratul contestand calitatea sa procesuala pasiva intr-o astfel de cerere de chemare in judecata, cu incalcarea art. 52 din Constitutie, in speta nefiind vorba de vreo eroare judiciara care sa antreneze raspunderea directa a statului, unitatea administrativ-teritoriala fiind reprezentantul statului in astfel de spete, in patrimoniul careia a intrat imobilul in cauza - pentru care s-a solicitat respingerea cererii ca formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar pe fond respingerea cererii ca neintemeiata. Ministerul Finantelor Publice ca reprezentat al Statului, neavand vreo culpa cu privire la pretentiile reclamantei, el nedetinand imobilul, ci unitatea administrativ-teritoriala.
Nu s-au administrat noi probe in apel.
Prin decizia civila nr. 1100/A din 16 decembrie 2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a Civila, in dosarul nr. 255/302/2010, s-au respins apelurile ca nefondate, potrivit art. 296 Cod de procedura civila pentru urmatoarele considerente:
Apelul reclamantei.
Asa cum bine a retinut prima instanta, intrucat actiunea s-a fundamentat pe raspunderea delictuala, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel raspunzator; in mod evident, acest moment a avut loc la data preluarii abuzive a bunului din patrimoniul reclamantei.
Asimiland imposibilitatea de facto de a reclama abuzul in perioada regimului politic comunist unei veritabile forte majore, caz de intrerupere a prescriptiei, s-a putut considera ca dreptul la actiune s-a nascut in anul 1990, cand aceasta imposibilitate a introducerii unei actiuni a incetat.
Chiar daca s-ar accepta ca abia dupa recunoasterea prin lege a caracterului abuziv al preluarii s-ar fi nascut dreptul la actiune, aceasta ar fi, de asemenea, prescrisa, intrucat abuzul a fost statuat prin Legea nr. 10/2001.
Nu a putut fi primita sustinerea reclamantei in sensul ca termenul de prescriptie ar incepe sa curga de la 16 aprilie 2007, cand a fost stabilit in prima instanta caracterul abuziv al preluarii bunului de catre stat in conditiile in care Decretul nr. 167/1958 este limpede: dreptul la actiune se naste de la data cand pagubitul a cunoscut fapta ilicita si pe cel responsabil, iar nu din momentul in care s-a constatat judecatoreste existenta faptei ilicite.
Practic, interpretarea reclamantei este in sensul ca ar fi necesare doua etape pentru obligarea autorului faptei ilicite la repararea prejudiciului: prima etapa - o actiune vizand constatarea judecatoreasca a faptei ilicite (in speta constatarea caracterului abuziv al preluarii) si a doua etapa - actiunea in despagubiri, care se naste abia dupa prima etapa.
Nimic mai fals: actiunea in despagubire nu depinde de o solutionare in mod necesar prealabila si anterioara a unei actiuni in constatarea caracterului ilicit al faptei, ci acestea doua pot fi formulate si impreuna (spre pilda, cererea in dezdaunare decurgand din lipsa de folosinta poate insoti revendicarea, intr-o actiune comuna, nefiind conditionata introducerea cererii de despagubiri de o prealabila si anterioara admitere a revendicarii).
Daca, insa, in privinta actiunii in stabilirea caracterului ilicit (abuziv) al faptei (spre pilda, constatarea nelegalei preluari a bunului), termenul de prescriptie poate fi mai lung, sau chiar actiunea este imprescriptibila, capatul de cerere in despagubiri, formulat fie accesoriu, fie separat, urmeaza regimul comun al prescriptiei, putand fi acordate doar acele prestatii care nu sunt prescrise (in speta, fructele civile din ultimii trei ani).
Cu alte cuvinte, intrucat lipsa de folosinta este echivalentul fructelor civile care curg zi de zi (elementul timp fiind esential), nu se poate accepta, ca moment al declansarii actiunii in daune, cel reprezentat de momentul pronuntarii solutiei in actiunea in revendicare, de care depinde, deoarece, actiunea in revendicare fiind imprescriptibila, ar insemna ca s-ar crea partii posibilitatea de a introduce revendicarea cat de tarziu pentru a solicita sume cu titlu de dezdaunari cat mai mari, fara o limitare anterioara in timp, creand, indirect, o imprescriptibilitate a cererii in pretentii prin derivare de la imprescriptibilitatea revendicarii (ceea ce ar fi de neacceptat).
Prin urmare, apelul reclamatei a fost nefondat.
Apelul paratului.
Tribunalul a constatat ca lipsa calitatii procesuale pasive, pe care apelantul - parat a invocat-o, nu a fost fondata. Preluarile abuzive ale unor imobile in regimul comunist au fost masuri luate in virtutea unor acte normative cu putere de lege, edictate in exercitiul suveranitatii de stat prin organele sale legiuitoare din epoca, astfel incat este nemijlocit subiect de drepturi si obligatii in raportul juridic creat, de vreme ce tot in proprietatea statului au intrat si bunurile preluate.
Este adevarat ca statul nu raspunde pentru obligatiile organelor si celorlalte institutii de stat, daca acestea sunt persoane juridice, dar, in speta, obligatia s-a nascut in urma unui act de legiferare, in exercitiul suveranitatii sale, organul legiuitor al epocii (Marea Adunare Nationala) neactionand in nume propriu, ca subiect distinct de drepturi si obligatii, ci in numele statului.
Impotriva acestei decizii, au formulat recurs reclamanta si paratul S.R. prin M.F.P..
1. In recursul formulat de reclamanta F.D., s-au adus critici de nelegalitate a deciziei recurate, cu invocarea art. 304 pct. 7 si 9 Cod de procedura civila cu privire la respingerea apelului, inclusiv cu privire la criticile pe care le-a formulat pe aspectul timbrajului - intrucat apreciaza ca cererea sa, potrivit art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 estre scutita de plata taxei de timbru, pretentiile decurgand dintr-o fapta abuziva a statului, chiar daca s-a formulat actiune distincta in instanta, pentru acestea.
Curtea a pus in vedere recurentei - reclamante sa timbreze la valoarea pretentiilor pentru faza de recurs a cauzei, cu suma de 3.639 lei taxa de timbru si aplicarea timbrului judiciar de 0,15 lei - pretentiile formulate neincadrandu-se in prevederile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 privind scutirea de plata acestei obligatii (cererea de reexaminare formulata, de catre recurenta, fiind respinsa prin incheierea de sedinta din Camera de consiliu din data de 21 martie 2012).
La noul termen acordat - 23 aprilie 2012, s-a constatat ca recursul nu s-a timbrat legal potrivit art. 11 - 20 din Legea nr. 146/1997 - in consecinta, Curtea va anula recursul reclamantei - ca netimbrat.
2. In recursul formulat de paratul S.R. prin M.F.P., s-a criticat decizia de respingere a apelului pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila - hotararea a fost data cu incalcarea si aplicare gresita a legii.
S-a invocat mai intai, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, pe considerentul ca instanta a schimbat cadrul procesual, pronuntand o hotarare in contradictoriu cu o institutie ce nu a fost parte in cauza, S.R. prin Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, printr-o confuzie creata fata de alegerea sediului procesual al partii S.R. prin M.F.P., la sediul Directiei sus-mentionate.
S-au adus critici si pe fondul cauzei, in sensul ca in mod gresit a fost obligat S.R. prin M.F.P. la contravaloarea lipsei de folosinta asupra imobilului in litigiu, ignorandu-se jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie, in sensul ca pretentiile astfel cum au fost formulate, nu sunt fondate intrucat nu se raporteaza la un bun actual, reclamanta nedetinand un "bun" potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului (cauza Buzatu, cauza Dumitrescu, cauza Caracas contra Romaniei; cauza Kopecky contra Slovaciei), care sa contureze o creanta de natura celei invocate, prin pretentiile deduse judecatii.
S-a solicitat admiterea recursului, admiterea apelului formulat si respingerea actiunii ca formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, si pe fond, respingerea actiunii ca neintemeiata.
Nu s-au administrat probe noi in recurs.
Deliberand asupra recursurilor formulate, se constata ca, recursul reclamantei nu a fost timbrat legal - motiv pentru care va fi anulat ca netimbrat potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, iar recursul paratului S.R. prin M.F.P. este fondat, pentru considerentele ce urmeaza:
In fapt, actiunea in despagubiri constand in contravaloarea lipsei de folosinta pentru imobilul in litigiu, preluat de stat in mod abuziv si pentru care, reclamanta a obtinut o sentinta irevocabila privind valoarea de piata al acestuia - s-a formulat la data de 16 octombrie 2012.
Prin sentinta de despagubire privind valoarea imobilului s-a retinut imposibilitatea obiectiva de restituire in natura, ca urmare a vanzarii - cumpararii catre chiriasi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Prin Legea nr. 10/2001, completata si modificata prin Legea nr. 247/2005 si Legea nr. 1/2009, s-au prevazut modalitatile de reparatie pentru imobilele preluate in trecut, in mod abuziv la stat, si totodata si limitele acestora reparatii (sublin. red.).
Astfel, in art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 10/2001, republicata, s-au stabilit ca masuri reparatorii: 1) restituirea in natura; 2) cand restituirea in natura nu este posibila (una din cauze fiind cea corespunzatoare spetei, in sensul ca imobilul s-a vandut catre chiriasi cu respectarea Legii nr. 112/1995) - se vor acorda masuri reparatorii in echivalent, bunuri sau servicii in compensare, respectiv despagubiri.
Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-a reglementat "Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv", cu o procedura si competente anume stabilite.
In art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, "... persoana indreptatita are dreptul numai la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piata corespunzatoare intregului imobil ..." (sublin. red.), in situatia in care imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 - situatie care se regaseste in speta.
Legiuitorul a mai prevazut si obligativitatea urmarii legii speciale, in cererile adresate instantelor, cu privire la imobilele preluate in mod abuziv la stat in regimul comunist, dupa intrarea in vigoare a acesteia.
Mai mult, potrivit prevederilor art. 46 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009 "Persoana indreptatita are obligatia de a urma calea prevazuta de prezenta lege, dupa intrarea acesteia in vigoare. Prevederile prezentei legi se aplica cu prioritate" (sublin. red.).
Din acest text de lege, ca si din cel anterior mentionat, Curtea constata nu doar ca legea speciala are prioritate de aplicare in procedurile pe care le reglementeaza, dar si in prevederile de dreptul substantial, prin masurile de reparatie anume si in limitele stabilite special de legiuitor, intre acestea nefigurand si dreptul la contravaloarea lipsei de folosinta pentru imobilul respectiv - acest drept fiind exclus, inclusiv spre a fi formulat pe calea dreptului comun - art. 998 si urmatoarele Cod civil.
Aceasta este interpretarea logica ce decurge din aplicarea consecventa a principiului - legea speciala deroga de la dreptul comun si are prioritate de aplicare - compatibila cu limitarile acceptate de Curtea Europeana ale dreptului de acces la o instanta.
In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului invocata se subliniaza importanta principiului legalitatii ca parte a preeminentei dreptului, care presupune norme clare, precise, accesibile si previzibile - exigente carora nu le corespunde o jurisprudenta creata prin inlaturarea cadrului normativ special reglementat.
Aceasta solutie reiese si din considerentele largi ale deciziei nr. 33/2009, pronuntata intr-un recurs in interesul legii de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in scopul unificarii practicii judiciare in materie.
Prin urmare, acordarea - chiar limitat in timp, ca efect al aplicarii prescriptiei dreptului material la actiune, - de catre doua instante, de fond si de apel, a despagubirilor solicitate in forma contravalorii lipsei de folosinta a unui imobil, pentru care s-a recunoscut in mod irevocabil preluarea abuziva de catre stat printr-o sentinta ramasa irevocabila si pentru care s-au acordat despagubiri constand in valoarea de piata a acestuia - este nelegala.
In consecinta, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, recursul reclamantei va fi anulat ca netimbrat, iar recursul paratului va fi admis in baza art. 312 Cod de procedura civila, va fi modificata decizia recurata (in parte), in sensul admiterii apelului S.R. prin M.F.P., schimbarea in tot a sentintei apelante, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.
Va fi mentinuta dispozitia de respingere a apelului reclamantei din decizia recurata.
8