Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Furt calificat Sentinta penala nr. 56 din data de 04.05.2010
pronunțată de Judecatoria Bals

Analizand probele administrate in cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, in fapt, instanta retine ca in noaptea de 10/11.12.2009 dintr-o baraca de la punctul de lucru al firmei IMPEX CONDI SRL Bals, a fost sustrasa prin efractie o betoniera cu capacitate de 120 de litri, fapta care intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, prev. sj ped. de art. 208 alin.l - 209 alin.l lit.,g,i C.p..
Situatia de fapt retinuta se probeaza cu declaratia partii vatamate si a procesului verbal de cercetare la fata locului.
In ceea ce priveste insa autorul faptei penale retinute anterior, instanta apreciaza ca fapta penala dedusa judecatii nu a fost dovedita ca ar fi fost savarsita de catre inculpatul V L, pentru urmatoarele considerente.
Astfel, potrivit art. 69 C.p.p. "Declaratiile inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza".
Pe de alta parte, conform art. 64 alin.1 C.p.p. " Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt : declaratiile invinuitului sau inculpatului, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, inscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico - stiintifice, constatarile medico - legale si expertizele.
Or, in cauza, prezumtia de nevinovatie care opereaza in favoarea inculpatului nu poate sa fie inlaturata prin administrarea de probe care sa dovedeasca cu certitudine vinovatia acestuia. Prezumtia nu este inlaturata in caz de indoiala, care profita invinuitului sau inculpatului - in dubio pro reo.
Exista indoiala atunci cand din coroborarea tuturor probelor nu se poate retine cu certitudine nici vinovatia, nici nevinovatia celui in cauza. In acest caz, indoiala care ramane este echivalenta cu o proba pozitiva de nevinovatie ce conduce la achitarea inculpatului.
In speta, nu exista nici un mijloc de proba care sa dovedeasca cu certitudine ca autorul faptei deduse judecatii este inculpatul V L. Chiar si simpla recunoastere a comiterii faptei, facuta de catre inculpat in cursul urmaririi penale nu poate sa duca prin ea insasi la concluzia ca el ar fi autorul acelei fapte, daca declaratia sa nu poate sa fie coroborata cu nici un alt mijloc de proba.
Nu se poate sustine ca procesul verbal de reconstituire constituie un mijloc de proba in sensul art.64 C.p.p. care sa dovedeasca pur si simplu faptul ca inculpatul este autorul faptei.
In cauza, din coroborarea declaratiei partii vatamate C I care a afirmat ca " _persoane necunoscute au sustras _ " , a declaratiei martorei P C si a declaratiei inculpatului audiat nemijlocit, instanta retine ca in cauza exista o indoiala cu privire la vinovatia acestuia, indoiala, care-i profita potrivit principiului - in dubio pro reo.
Desi, conform art.202 alin.2 rap. la alin.1 C.p.p. "organul de urmarire penala este obligat sa stranga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, in vederea justei solutionari a acesteia, chiar daca invinuitul sau inculpatul recunoaste fapta ", in cauza singurele acte de procedura efectuate au fost cercetarea la fata locului si reconstituirea care au drept scop numai verificarea sau precizarea unor date referitoare la modul si conditiile in care a fost savarsita fapta. Pentru ca cele constatate cu ocazia cercetarii la fata locului sa duca la concluzia ca fapta a fost comisa de inculpat, era necesar sa fie ridicate urme papilare in vederea efectuarii unui raport de constatare tehnico - stiintific dactiloscopica din care sa fi rezultat ca urmele ridicate de la locul faptei apartineau inculpatului.
Fata de considerentele expuse, in baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c C. pr. pen. va achita pe inculpatul V L, pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 208 alin.1- art.209 alin.1 lit. g, i cu aplicarea art.37 lit. a C.pen..
In baza 346 alin.3 C. pr. pen. va respinge ca neintemeiata actiunea civila formulata de partea civila C I impotriva inculpatului V L, avand in vedere ca fapta nu a fost comisa de acesta .
In baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare efectuate in cauza vor ramane in sarcina statului, din care 200 lei, onorariu avocat din oficiu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.
Data publicarii pe site: 22 martie 2011

Sursa: Portal.just.ro