Daune interese provenind din neexecutarea obligatiilor asumate prin promisiunea de vanzare-cumparare

Decizie nr. 135 din data de 12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu

Daune interese provenind din neexecutarea obligatiilor asumate prin promisiunea de vanzare-cumparare
Prin sentinta civila nr. 2419-2007 Judecatoria Giurgiu a admis in parte actiunea in pretentii formulata de reclamata promitent-cumparator in contra paratului promitent - vanzator si a obligat paratul la restituirea sumei de bani primita cu titlu de pret.
A fost respinsa pretentia reclamantei de dezdaunare pentru prejudiciul suportat prin plata unei sume de bani ca urmare a imposibilitatii executarii promisiunii de inchiriere pe care a incheiat-o in considerarea promisiunii ferme de vanzare cu argumentul ca reclamata, neavand calitatea de proprietar, nu avea indreptatirea sa promita incheierea unui act de dispozitie deoarece promisiunea de inchiriere are data anterioara promisiunii de vanzare.
Impotriva hotararii a declarat recurs reclamanta criticand solutia pentru aprecierea gresita a dovezilor din care reiese buna credinta cu care actionat la momentul la care promitentul vanzator ii daduse procura pentru instrainarea imobilului si pentru intocmirea documentatiei cadastrale.
Prin decizia civila nr. 135/12.03.2008, Tribunalul Giurgiu a admis recursul pentru considerentele ce urmeaza:
Reiese din dovezi ca la data incheierii promisiunii de vanzare-cumparare paratul avea calitatea de proprietar al imobilului, ca a dat reclamantei procura pentru intocmirea documentatiei cadastrale si pentru perfectarea actului , ca in baza promisiunii de vanzare reclamanta a suportat cheltuielile vanzarii, ca perfectarea nu a mai fost posibila intru-cat imobilul a fost instrainat unei alte persoane, in forma autentica.
Mai reiese ca in baza promisiunii ferme de instrainare reclamanta a incheiat o promisiune de inchiriere a imobilului, cu clauza penala ulterior activata in conditiile imposibilitatii perfectarii conventiei, reclamanta fiind nevoita sa plateasca propriului creditor suma de 2000 euro cu titlu de daune.
Cum recurenta reclamanta a suportat un prejudiciu constand in pretul platit promitentului vanzator, in sumele achitate pentru intocmirea documentatiei cadastrale necesare perfectarii actului de vanzare cumparare precum si in suma platita cu titlu de daune potrivit clauzei penale stipulata in promisiunea de inchiriere, incheiata in considerarea promisiunii ferme de vanzare, prin fapta paratului de a nu fi executat obligatia de perfectare si de a fi instrainat imobilul unei alte persoane, rezulta intrunite conditiile raspunderii civile delictuale si fondate pretentiile recurentei reclamante.

Sursa: Portal.just.ro