Actiune in revendicare avand ca obiect un imobil instrainat de fostul proprietar in conditiile Legii nr.4/1973. Inexistenta unei preluari abuzive a imobilului de catre stat.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECtIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.9614/3/2008 - DECIZIA CIVILA NR.520/A/19.05.2011)
Prin actiunea formulata la data de 06.03.2008 si inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civila, reclamanta D.M. - C. - C. in contradictoriu cu paratii M.B. prin P.G., E.N. - A. - Z., P.- S.S. - I. si P. - S.J., a solicitat instantei: sa constate in contradictoriu cu M.B. prin P.G., nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul teren situat in Bucuresti, sector 5, str. N.M. nr. 9; sa constate in contradictoriu cu M.B. prin P.G. si parata E.N. - A. - Z. nevalabilitatea contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3172/12.05.1986 la Notariatul de Stat, transcris sub nr. 1593/12.05.1986; sa constate in contradictoriu cu toti paratii existenta dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului si sa oblige paratii sa lase reclamantei imobilul in deplina proprietate si linistita posesie.
La solicitarea instantei de a preciza actiunea, la data de 14.04.2008 reclamanta a depus note scrise in care a aratat ca solicita sa se contate in contradictoriu cu paratii M.B. prin P.G., E.N. - A. - Z. nevalabilitatea contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3172112.05.1986 la Notariatul de Stat, transcris sub nr. 1593/12.05.1986; sa constate in contradictoriu cu toti paratii existenta dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului.
Reclamanta a aratat ca procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii si partile stabilesc cadrul procesual.
A mai aratat ca normele de procedura nu prevad posibilitatea precizarii actiunii, dar ca potrivit art. 129 C.proc.civ. judecatorul este in drept sa solicite partilor explicatii, dupa care a urmat o insiruire de posibile explicatii pe care judecatorul le poate cere partilor.
De asemenea, a aratat ca nu intelege sa isi modifice cererile de punctul 2 si 3.
Cu privire la cererea de la punctul 2 a aratat ca cheama in judecata in calitate de parati statul roman prin unitatea administrativ - teritoriala in baza art. 5 si 52 din Legea nr. 4/1973, iar cealalta parata, in calitatea sa de cocontractant.
In ceea ce priveste cererea de la punctul 3, aceasta are caracterul unei cereri provocatorii si prin aceasta cerere incearca sa opuna paratilor dreptul sau de proprietate, drept care nu a fost pierdut niciodata.
In concluzie, reclamanta a aratat ca doreste ca actiunea sa fie solutionata exact asa cum a fost formulata.
Prin sentinta civila nr. 771 din 23.04.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civila, a respins actiunea formulata de reclamanta D.M - C. - C., in contradictoriu cu paratii M.B. prin P.G., E.N. - A. - Z., P.-S.S. - I. si P.- S. J..
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul a respins actiunea ca neintemeiata, pentru urmatoarele considerentele:
Desi in "notele scrise" depuse la data 14.04.2008, ca raspuns la solicitarea instantei de a preciza actiunea, sunt cuprinse cereri contradictorii, in sensul ca nu se mai insista asupra primului capat de cerere, ci numai asupra capetelor 2 si 3, pentru ca in final sa se insiste in admiterea cererii astfel cum a fost formulata, tribunalul va analiza si capatul nr. 1 de cerere de cerere, intrucat avocatul nu a avut mandat special pentru a restranse actiunea, in sensul de a renunta la judecata unui capat de cerere.
In capatul nr. 1 de cerere, reclamanta a solicitat instantei "sa constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat in Bucuresti, sector 5, str. N. M. nr. 9".
Din extrasul de carte funciara emis la data de 19.02.2008 rezulta ca imobilul situat in Bucuresti, sector 5, str. N.M. nr. 9, format din teren in suprafata de 280,28 mp si constructie cu subsol, parter si etaj, este proprietatea unor persoane fizice, respectiva paratilor P. - S.S. - I. si P. - S. J., iar nu proprietate de stat.
Interpretand cererea in lumina dispozitiilor art. 84 C.proc.civ. astfel cum a solicitat reclamanta si fata de refuzul expres al acesteia de a preciza actiunea, tribunalul a procedat la analiza cererii in ceea ce priveste terenul, avand in vedere ca reclamanta, in cererea introductiva la instanta face referire la art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974.
Tribunalul a retinut ca reclamanta nu a facut dovada ca terenul a fost preluat in proprietatea statului cu incalcarea dispozitiilor art. 481 C.civ. fara o dreapta si prealabila despagubire.
Neintemeiat este si capatul nr. 2 de cerere in care reclamanta a solicitat instantei sa constate in contradictoriu cu M.B. prin P.G. si parata E. N.- A.- Z. nevalabilitatea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.3172/12.05.1986 la Notariatul de Stat, transcris sub nr. 1593/12.05.1986.
Intrucat reclamanta a refuzat sa precizeze actiunea, in sensul daca se invoca o cauza de nulitate, tribunalul, a avut in vedere motivele invocate, a analizat valabilitatea contractului sub toate aspectele.
In motivarea acestei cereri, reclamanta a sustinut ca vointa sa la instrainare a fost viciata, in sensul ca a fost obligata sa instraineze imobilul, obligatie care a rezultat din 5 si art. 52 din Legea nr. 4/1973.
Tribunalul a retinut ca reclamanta nu a administrat probe din care sa rezulte aceasta obligatie, iar simpla existenta a acestor dispozitii creeaza numai o prezumtie simpla.
Aceasta prezumtie este insa contrazisa de considerentele retinute in sentinta civila nr. 4058/03.10.1985 pronuntata de Judecatoria sectorului 5 Bucuresti in dosarul civil nr. 877/1985.
Astfel, la pagina 7 aliniatul 2 din aceasta hotarare, in ceea ce priveste atribuirea imobilului, instanta a retinut urmatoarele "In ceea ce priveste imobilul reclamanta (reclamanta si in cauza de fata) a solicitat prin actiune sa-i fie atribuit in deplina proprietate, mentionand textual ca doreste sa il repare si sa se mute in el",
Asadar, pe de o parte tribunalul a retinut ca reclamanta a insistat in atribuirea imobilului pentru a locui efectiv in el, iar instrainarea a fost consecinta faptului ca nu a mai dorit sa locuiasca, iar pe de alta parte, tribunalul a retinut ca, avand in vedere dispozitiile, aceasta insistand sa ii fie atribuit bunul, a cunoscut si obligatiile care ii reveneau si, implicit si le-a asumat.
Insa si in ipoteza in care ar fi dorit sa pastreze ambele imobile, iar legea nu i-ar permis, actul juridic ar urma a fi salvat, avand in vedere ca parata E.N. - A. - Z. a fost de buna credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare.
Cu atat mai mult se impune aceasta solutie in ceea ce priveste actul subsecvent incheiat intre paratii E.N. - A. - Z. si P.- S.S. - I. si P. - S.. J., act nedepus de catre reclamanta.
Buna credinta este prezumata potrivit art. 1899 alin. 2 Cod de procedura civila, iar reclamanta nici nu a invocat si, in consecinta nici nu a dovedit reaua credinta a acestora la incheierea contractelor de vanzare - cumparare.
Pe cale de consecinta, tribunalul a respins ca neintemeiate si capetele de cerere privind recunoasterea dreptului de proprietate asupra imobilului ca fiind in patrimoniul reclamantei (capatul nr. 3 si obligarea paratilor de a lasa reclamantei in deplina proprietate imobilul - capatul nr. 4).
In analizarea cererilor, in raport de materialul probatoriu, tribunalul a retinut ca, desi i s-a solicitat reclamantei sa iti precizeze actiunea, reclamanta a sustinut ca este dreptul sau, potrivit principiului disponibilitatii ca actiunea sa fie judecata "exact asa" cum a fost formulata, astfel cum rezulta din notele depuse la data de 14.04.2008 (fila 26 ultimul paragraf).
Tribunalul a retinut ca reclamanta a beneficiat de aparare calificata, asigurata de un avocat ales, iar "notele scrise" au fost redactate de catre avocat.
Potrivit dispozitiilor art. 129 alin. 1 C.proc.civ. partile au nu numai dreptul, ci si obligatia de a proba toate pretentiile si apararile, iar potrivit art. 1169 C.civ. oricine adreseaza o cerere instantei de judecata, este obligat sa o dovedeasca, potrivit adagiului "actor; incumbit probatio ".
In virtutea rolului activ recunoscut instantei prin dispozitiile art. 129 C.proc.civ., instanta nu a putut substitui totusi obligatiilor care incumba partilor. Altfel, instanta ar compromite echilibrul procesual si ar incalca principiul egalitatii partilor care, de asemenea guverneaza procesul civil.
Ori, desi tribunalul a insistat atat pentru lamurirea cererilor si a atras atentia reclamantei, prin aparator cu privire la probatoriu, in sensul ca a intrebat partea daca nu intelege sa administreze si alte probe, reclamanta, prin avocat, a invederat tribunalului ca nu intelege sa administreze alte probe.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins actiunea ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte, la data de 29.04.2008 a declarat apel reclamanta D.M.C.C., care a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, la data de 26.08.2008.
I.Prin motivele de apel apelanta - reclamanta invedereaza ca, prin "notele scrise" depuse primei instante nu si-a modificat si nici completat cererea de chemare in judecata, ci explica ceea ce urmarea prin capetele 2 si 3 din cererea de chemare in judecata, explicatie data conform art. 129 alin. 4 C.pr.civ ..
Aceste "note scrise" au constituit un raspuns la ceea ce ii pretinsese prima instanta prin citatia ce a comunicat-o inainte de primul termen de judecata.
Asadar, prin cererea de chemare in judecata solicita apelanta - reclamanta: sa se constatate, in contradictoriu cu M.B. prin P.G., nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul teren situat in Bucuresti, sector 5, str. N.M. nr. 9, preluat in mod arbitrar si violent in baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, titlu transcris in registrul de transcriptiuni sub nr. 1594/12.05.1986 (conform contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3172/12.05.1986); sa se constatate, in contradictoriu cu M.B. prin P.G. si cu parata E.N. - A. - Z., nevalabilitatea contractului de vanzare - cumparare autentificat de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 sub nr. 3172/12.05.1986, transcris in registrul de transcriptiuni sub nr. 1593/12.05.1986, intrucat a fost pusa fara voia sa in situatia de a se angaja in incheierea acestuia din cauza prevederilor abuzive ale art. 5 si art. 52 din Legea nr. 4/1973 (republicata in 1980); sa se constatate, in contradictoriu cu toti paratii, existenta dreptului sau de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, sector 5, str. N.M. nr. 9, compus din teren 295,19 mp. si constructie parter si etaj; sa se oblige pe paratii P.- S.S. - I. si P.- S. J. sa-i lase in deplina proprietate si linistita imobilul situat in Bucuresti, sector 5, str. N.M.nr. 9, compus din teren 295,19 mp. si constructie parter si etaj.
II. Terenul imobilului din str. N.M. nr. 9, sector 5 a trecut la stat in baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, ca urmare a incheierii contractului de vanzare - cumparare autentificat de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 sub nr. 3172/12.05.1986, inscris in registrul de transcriptiuni sub nr. 1593/12.05.1986, contract pe care legea a obligat-o sa-I inchei (independent de vointa sa).
Arata apelanta - reclamanta ca, prima instanta motiveaza ca nu a facut dovada ca terenul a trecut la stat fara o dreapta si prealabila pagubire, cu incalcarea art. 481 C.civ.
Invedereaza instantei de apel ca art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974 nu se refera la exproprierea pentru cauza de utilitate publica.
Aceasta prevedere legala opera chiar transferul "proprietatii" asupra terenului la stat, fara ni de despagubire. Cu atat mai mult nu poate fi vorba despre o prealabila despagubire ...
Asa fiind, prima instanta i-ar fi pretins o dovada imposibila: sa puna la dispozitie Legea nr. 5 ca sa cunoasca daca terenul a trecut la stat sau nu , in conditiile in care la dosar exista deja depus contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3172/12.05.1986, care contine urmatoarea clauza: "Terenul aferent locuintei in suprafata totala de 295,19 mp. (douasutenouazecisicincisinouasprezece cm.p.) trece in proprietatea statului in conformitate cu art. 30 alin. 2 din 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului si a localitatilor urbane si rurale". Nu poate exista o dovada mai clara privind trecerea terenului la stat, care sa-i poata fi pretinsa decat cea continuta de contractul indicat ...
III. Arata apelanta - reclamanta ca desi prima instanta a afirmat ca a analizat "valabilitatea contractului sub toate aspectele", in realitate prima instanta a avut o pozitie numai cu privire la "o prezumtie simpla" care ar rezulta din art. 5 si art. 52 din Legea nr. 4/1973, precum si cu privire buna-credinta a cumparatoarei E.N.-A.-Z., respectiv cumparatorilor subsecventi P.-S.J. si P.-S.S.I..
Deci nu poate fi vorba despre o analiza a valabilitatii contractului autentificat sub nr. 3172/12.05.1986 sub toate aspectele.
Art. 5 si art. 52 din Legea nr. 4/1973 (republicata in 1980) in vigoare la data incheierii contractului vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3172/1986 aveau urmatorul continut:
,,Art. 5. - Cetatenii au dreptul sa aiba in proprietate personala o singura locuinta pentru ei si familiile lor. Membrii unei familii pot pastra, in proprietate comuna sau in proprietatea unuia dintre ei, o singura locuinta. Prevederile alineatului precedent cu privire la membrii familiei se refera numai la sot, sotie si copiii minori.
Art. 52. - Persoanele prevazute la art. 5, care dobandesc o a doua locuinta prin mostenire, donatie, ca urmare a casatoriei, sau pe alte cai, sunt obligate sa instraineze una dintre acestea in termen de un an de la dobandire.
In cazul cand nu se indeplineste obligatia prevazuta in alineatul precedent, una dintre cele doua locuinte va fi trecuta in proprietatea statului, prin decizia comitetului executiv al consiliului popular, judetean sau al municipiului Bucuresti, cu plata unei despagubiri, potrivit normelor stabilite prin decret al Consiliului de Stat. Pana la emiterea deciziei, membrii familiei sunt in drept sa aleaga locuinta pe care o retin in proprietate.
Prevederile acestui articol se aplica si celor care, la dota publicarii prezentei legi, au in proprietate mai multe locuinte, termenul de un an curgand de la aceasta dota .
Pentru persoanele care nu au instrainat cea de-a doua locuinta, deoarece aceasta este folosita de unitati socialiste in alte scopuri decat acela de locuinta, termenul de un an curge de la dota eliberarii acesteia.
Pentru persoanele care au in proprietate o a doua locuinta a carei constructie este neterminata, termenul de un an curge de la dota darii in folosinta, constatata, dupa caz, de catre comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare municipale, orasenesti sau comunale."
Mai arata apelanta - reclamanta ca dupa partajul finalizat in anul 1986 (sentinta civila 4058/3.10.1985 data de Judecatoria sectorului 5 in dosarul 877/1985, ramasa definitiva in 10 ianuarie 1986) a ajuns in situatia de a avea in proprietate doua imobile: imobilul din Bucuresti, sector 6, Aleea Arinii Domei nr. 2, bl. 27, se. A, ap. 1, dobandit in proprietate in 1974 si imobilul din Bucuresti, sector 5, str. N.M. nr. 9.
Astfel, a fost pusa in situatia de a instraina unul dintre ele, desi nu dorea acest lucru.
Insasi prima instanta a retinut ca dorea sa il repare si sa se mute in el, aceasta citand chiar din hotararea de partaj: "In ceea ce priveste imobilul, reclamanta a solicitat prin actiune sa-i fie atribuit in deplina proprietate. mentionand textual ca doreste sa il repare si sa se mute in el".
Prima instanta apreciaza ca instrainarea din 1986 a fost rezultatul faptului ca nu am mai dorit sa locuiesc in imobil, o asemenea concluzie este absolut ciudata.
Trecand peste faptul ca la dosar nu exista nici un element care sa induca o banuiala macar, iar nu o convingere, in acest sens, apelanta reclamanta invedereaza ca, potrivit rationamentului primei instantei la inceputul anului 1986 dobandise proprietatea imobilului pentru ca dorea sa-I repare si sa se mute in el, iar pe 12 mai 1986, la nici 4 luni de la atribuire nu-l mai dorea.
Referitor la analiza bunei - credinte a cumparatorilor, o asemenea analiza nu ar mai fi fost posibil daca nu existau prevederile art. 5 si ari. 52 din Legea nr. 4/1973.
Daca nu o obligau aceste prevederi legale sa vanda, nu vindea. Deci nu exista un contract prin care sa instraineze imobilul si nu existau cumparatori .
Cumparatorul E.N.-A.-Z. nu poate opune buna sa credinta in conditiile in care stia ca imobilul pe care il cumpara era supus prevederilor Legii nr. 4/1973. Acest cumparator stia ce cumpara pentru ca: chiar in contract acesta declara ca: "Cunosc situatia juridica si de fapt a locuintei ce cumpar _" (pagina 1, ultimul paragraf a contractului nr.3172/1986); ,,Noi, partile, declaram ca am luat cunostinta de dispozitiile Legii nr. 4/1973, republicata .. " (pagina paragraful 4 a contractului); chiar in contract se specifica ca: " Vanzarea se face in baza autorizatiei de instrainare nr. 4-N din 10.04.1986 eliberata de Comit. Executiv al Consiliului Popular al sectorului 5. .."
Prin urmare, acest cumparator a cunoscut de la bun inceput conditiile in care se facea instrainarea, faptul ca ea a fost supusa unei autorizatii administrative prealabile ceruta de Legea nr. 4/1973, republicata, eliberata cu o luna mai inainte (10.04.1986) de data instrainarii (12.05.1986). Autorizatia de instrainare 4-N/10.04.1986 a fost depusa la dosarul primei instante odata cu actiunea.
Acestui cumparator nu i se poate analiza buna-credinta prin prisma art. 1899 C.civ. pentru ca el nu a incheiat actul cu un neproprietar vanzator, cu cu insusi proprietarul. Acest cumparator a cunoscut de la bun inceput cine ii vinde si din ce cauza ii vinde.
Arata apelanta - reclamanta ca, cumparatorii P. - S. nu-i pot opune, nici ei buna - credinta, pentru ca fata de ei a formulat actiune in revendicare, iar nu actiune in constatarea nulitatii actului lor. Daca ar fi cerut nulitatea actului lor abia in aceste conditii ei i-ar fi putut opune buna - credinta ca exceptie de la regula relativitatii nulitatii ,,resoluto jure dantis, resolvitur jus accipieruis".
Considera ca prima instanta nu a vrut sa citeasca inscrisurile depuse la dosar, din acestea rezultand toate aspectele pe care le aduce in sprijinul afirmatiilor de mai sus,
Aceste inscrisuri demonstreaza in mod direct (nemijlocit) si indubitabil conditiile in care savarsit instrainarea din 1986.
Prima instanta considera ca art. 5 si 52 din Legea nr. 4/1973 instituie numai o "prezumtie simpla" ce priveste obligatia de instrainare.
Mai arata apelanta -a reclamanta ca, prima instanta nu a vrut sa observe ca art. 52 alin. 2 din Legea nr. 4/1973 trecea, independent de vointa sa, imobilul la stat.
Pentru prima instanta obligatiile legale sunt obligatii virtuale, posibile sau probabile, iar asta pentru ca a judecat in vremea statului democrat si nu a cunoscut cu adevarat "rigorile" legii comuniste.
Prima instanta ar fi vrut sa nu instrainez pentru ca, in viziunea ei, era posibil ca bunul sa nu treaca la stat. Altfel nu are nici un fel de logica aprecierea ca art. 5 si 52 din Legea nr. 4/1973 instituie. "prezumtia simpla" a obligatiei de instrainare ...
Pentru prima instanta nu ar mai fi fost vorba despre o prezumtie, ci despre o certitudine, ca textul legal obliga cu adevarat la instrainare daca nu as fi vandut si as fi ajuns in puscarie pentru ca nu respectam legea statului comunist.
IV. Prin acest motiv de apel, reclamanta face trimitere la aplicarea prioritara la normele internationale si ineficacitatea normelor juridice arbitrare asupra transferului dreptului de proprietate.
Apelanta intelege sa citeze textele pe care le considera relevante din Constitutie( art.11, 20 si 44), Declaratia Universala a Drepturilor Omului (art.17 si 30 ) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului( preambulul).
Asadar, statul roman este obligat sa respecte si sa indeplineasca intocmai prevederile internationale care fac parte din dreptul intern.
Prevederile constitutionale care privesc drepturile fundamentale ale omului (printre care si dreptul de proprietate) trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
A fortiori si celelalte norme juridice, fie ca sunt legi ordinare sau organice, legi generale sau legi speciale, acte de autoritate publica etc. care au ca obiect de reglementare drepturi fundamentale ale omului trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (daca insasi legea fundamentala trebuie interpretata si aplicat in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, este evident ca nu se poate sustine ca normele juridice de rang inferior se aplica si se interpreteaza altfel decat in concordanta cu Declaratia ... ).
Declaratia Universala a Drepturilor Omului este un act international care face parte din dreptul Intern inca din anul 1948 (10 decembrie 1948), statul roman asumandu-I in calitatea sa de stat membru fondator a Organizatiei Natiunilor Unite.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului exclude posibilitatea lipsirii unei persoane de dreptul sau de proprietate "in mod arbitrar" (act. 17 alin. 2) si nu permite statelor semnatare sa savarseasca acte prin care sa desfiinteze drepturi aparate de Declaratie ... (art. 30).
Independent de faptul ca Declaratia Universala a Drepturilor Omului este un act normativ intern si de faptul ca normele sale sunt ridicate la rang de norme constitutionale de insasi Constitutia Romaniei (1991, 2003), Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale are ca fundament Declaratia Universala a Drepturilor Omului si a fost ratificata in dreptul intern inca din 1994 (Legea nr. 3011994).
In concluzie, apelanta - reclamanta arata ca:
- toate actele normative edictate de stat (comunist sau nu) prin care se treceau "in proprietatea statului‘ bunuri prin desfiintarea dreptului de proprietate al altor persoane sau intr-un mod care poate fi considera arbitrar (singura exceptie ingaduita fiind cauza de utilitate publica, dar intotdeauna cu prealabila si dreapta despagubire) sunt ineficace din punct de vedere juridic, in raport de prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, chiar daca in fapt bunurile au intrat, prin violenta, in stapanirea‘ materiala a autoritatilor de stat;
- aceeasi solutie trebuie data si actelor normative "reparatorii" care, desi recunosc atat abuzurile. statului cat si insasi continuitatea dreptului in patrimoniul deposedatului, "legalizeaza" anumite operatiuni juridice de instrainare a bunurilor de catre stat unor terti de buna-credinta, impiedicand practic exercitarea dreptului de proprietate al celui ce a suportat abuzul; nicio lege speciala "reparatorie" nu poate desfiinta dreptul de proprietate aparat de actele mentionate anterior si nu poate introduce proceduri care sa ingradeasca exercitiul acestui drept.
In nici un caz aceasta solutie nu echivaleaza cu o "neaplicare a legii", dimpotriva, ea este rezultatul unui proces de "alegere a normei aplicabile", avand in vedere ca in materia dreptului de proprietate exista norme juridice interne ce intra in conflict cu cele internationale care fac parte din dreptul intern. Iar acest conflict se este rezolvat de Constitutia Romaniei in favoarea normei internationale.
Prin urmare, arata apelanta - reclamanta ca, atat prevederile art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, cat si prevederile art. 5 si art. 52 din Legea nr. 4/1973 (republicata in 1980), norme juridice arbitrare in baza carora a fost deposedata de bunul sau (terenul a trecut fara vointa sa la stat, iar constructia a fost obligata sa o instraineze fara posibilitatea de a putea dori acest lucru), nu poate opera transferul dreptului de proprietate asupra imobilului din patrimoniul sau in cel al statului si al altor persoane.
Acest drept a continuat sa existe in patrimoniul sau pentru ca arbitrariul nu este un mod de dobandire a dreptului de proprietate, ci o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.
Mentioneaza totodata ca, dreptul sau de proprietate asupra bunului revendicat este aparat de norme internationale prioritare in aplicare, aflate in dreptul intern dinainte de deposedare (Declaratia Universala a drepturilor Omului).
Statul nu a dobandit nici un drept asupra terenului din str. N.M. nr. 9, sector 5 si nici nu putea "inventa" un drept ca sa-I transmita/constituie in mod valabil atata vreme cat asupra bunului revendicat exista nascut un drept de proprietate (al apelantei - reclamante), drept care nu se stinge prin neuz, intrucat actiunea in justitie prin care se apara acesta este imprescriptibila extinctiv.
Intimata E.N. - A. - Z. nu putea nici ea dobandi proprietatea asupra constructiei din str. N.M. nr. 9, sector 5, pentru ca actul pe care l-a incheiat apelanta - reclamanta cu aceasta este rezultatul unei obligatii legale arbitrare, iar nu a vointei acesteia. Nerespectarea obligatiei impuse de lege ducea la trecerea imobilului la stat prin decizie administrativa (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 4/1973).
Constitutia in vigoare interzice nationalizarea, iar legile speciale "reparatorii", existente sau viitoare, vor fi ineficace juridic daca vor "legaliza" actele de instrainare fondate sau cauzate de norme juridice arbitrare.
La data de 5.05.2009, prin serviciul registratura, intimatii - parati P.S.J. si P.S.S.I. au depus intampinare prin care arata ca:
Prin cererea de apel, apelanta - reclamanta se limiteaza la a relua, intr-o noua structura, argumentele invocate in fata primei instante de judecata: astfel, criticile la adresa sentintei civile nr. 771/23.04.2008 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV-a civila, nu au in vedere argumente care sa nu fi fost invocate prin cererea de chemare in judecata. De aceea, in considerentele care urmeaza, intampinarea intimatilor - parati va avea in vedere cele patru capete de cerere formulate de reclamanta in fata Tribunalului Bucuresti.
In plus, cu privire la primul capat de cerere, intimatii - parati precizeaza ca acesta este lipsit de autonomie procesuala, el nereprezentand altceva decat un simplu argument in sustinerea capetelor 3 si 4 de cerere.
Intr-adevar, daca instanta de apel ar interpreta altfel primul capat de cerere, ar rezulta ca acesta se impune a fi respins ca lipsit de interes, pentru simplul motiv ca nu statul conte sta pretinsul drept de proprietate al reclamantei, ci intimatii-parati. Mai mult, nu statul este entitatea care are stapanirea materiala a terenului in litigiu, ci tot intimatii - parati. Asadar, instanta de apel urmeaza sa aiba in vedere primul capat de cerere in contextul solutionarii capetelor 3 si 4 de cerere, ca un argument in sustinerea acestora.
Mai mult, cu privire la capetele 3 si 4 de cerere, nici acestea din urma, luate separat, nu au un caracter autonom din punct de vedere procesual. In realitate, ele configureaza un singur capat de cerere distinct, si anume actiunea in revendicare introdusa de apelanta - reclamanta impotriva intimatilor-parati.
Asadar, in concluzie, cererea de chemare in judecata cuprinde doua capete de cerere: un prim capat referitor la anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat de Notariatul de stat al Sectorului 5 sub nr. 3172/12.05.1986 si un al doilea capat de cerere, referitor la revendicarea imobilului in litigiu de la revendicarea imobilului in litigiu de la intimatii - parati.
Arata intimatii - parati ca, prezenta intampinare va avea in vedere, asadar, aceasta configuratie a cererii de chemare in judecata.
Inainte de a combate pe fond sustinerile apelantei - reclamante insa, intimatii-parati inteleg sa ridice exceptiile procesuale care urmeaza.
In mod eronat cererea de chemare in judecata si cererea de apel nu au fost timbrate la valoare.
Potrivit art. 20 lit. r din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cererile accesorii si incidente acestora.
Asadar, potrivit legii, numai actiunile prin care fostul proprietar sau succesorii acestuia solicita restituirea de la stat sau de la entitatea detinatoare sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, ca un considerent de justitie si echitate sociala.
In cauza dedusa judecatii insa, apelanta - reclamanta a formulat o actiune in revendicare de drept comun a unui imobil in contradictoriu cu paratii persoane fizice, dobanditori de la alte persoane fizice. Or, in aceste conditii, este evident ca sunt incidente in speta dispozitiile art. 2 din Legea nr. 146/1997, care impun plata unei taxe de timbru la valoare, intrucat este vorba despre o actiune evaluabila in bani.
Asadar, dispozitiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 nu sunt aplicabile in speta. In plus, intrucat aceste prevederi legale reprezinta o exceptie de la regula potrivit careia actiunile care au un obiect evaluabil in bani se timbreaza la valoare, ele sunt de stricta interpretare si aplicare. Ca atare, art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 nu poate fi extins prin analogie la alte situatii care exced ipotezei avute in vedere de legiuitor.
In concluzie, atat cererea de chemare in judecata, cat si cererea de apel se impuneau a fi timbrate la valoare.
Actiunea in revendicare formulata de apelanta - reclamanta este inadmisibila.
Asa cum au precizat in paragrafele anterioare, apelanta - reclamanta a inteles sa revendice imobilul in litigiu de la intimatii-parati. Or, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, actiunea in revendicare a devenit inadmisibila, pretinsele persoane deposedate putand recurge, in vederea obtinerii posesiei imobilelor aflate in posesia "entitatilor investite cu solutionarea notificarilor", numai la modalitatile procedurale reglementate expres, in acest scop, in lege.
Astfel, conform art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/17 noiembrie 1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, "Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie."
Per a contraria, in masura in care un imobil face obiectul unei legi speciale de reparatie, revendicarea acestuia este inadmisibila, pretinsele persoane deposedate putand sa obtina restituirea imobilului numai prin modalitatile procedurale reglementate in legea speciala de reparatie.
Or, pe data de 14.02.2001, a fost adoptata Legea nr. 10/2001 - lege speciala de reparatie in privinta imobilelor preluate in mod abuziv de autoritatile comuniste. Prin urmare, ca efect al prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, din momentul adoptarii acestei legi speciale de reparatie, actiunea in revendicarea imobilelor care cad sub incidenta sa a devenit inadmisibila. Dupa adoptarea Legii nr. 10/200 1, pretinsele persoane deposedate abuziv au putut obtine restituirea posesiei bunurilor preluate, in mod nelegal, de autoritatile comuniste numai pe caile procedurale reglementate in acest act normativ.
Aceasta concluzie a fost retinuta si de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. XXXIII/09.06.2008 pronuntata in recurs in interesul legii, potrivit careia: "Cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicare a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 si solutionate neunitar de instantele judecatoresti, stabilesc: Concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala.".
Arata intimatii - parati ca, mai mult decat atat, se poate observa ca apelanta - reclamanta a ramas in pasivitate, neefectuand niciun demers pentru recuperarea imobilului timp de aproape 20 de ani.
Asadar, ca urmare a intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, actiunea in revendicare introdusa de apelanta - reclamanta a devenit inadmisibila.
Actiunea in anularea contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3172/12.05.1986 este prescrisa.
Asa cum se va demonstra pe larg in prezenta intampinare, contractul de vanzare - cumparare a carui nevalabilitate se doreste sa fie constatata nu este afectat de nicio cauza de nulitate, iar vointa exprimata de apelanta-reclamanta este una libera si neviciata.
Totusi, in ipoteza - absurda - in care instanta de judecata ar aprecia ca apelanta - reclamanta nu a avut vointa libera la incheierea contractului, actiunea in anulare se impune in continuare a fi respinsa, insa nu ca neintemeiata, ci ca prescrisa.
In cauza de fata, nu se poate sustine argumentul absentei consimtamantului, din moment ce apelanta - reclamanta si-a manifestat vointa cu privire la un contract determinat, la un cumparator determinat - si liber ales - si cu privire la un anumit pret. De altfel, un imobil vecin similar, situat in str. N.M. nr. 11, constand din teren si constructie de aproximativ aceeasi suprafata, s-a vandut in aceeasi perioada la pretul de 70.000 lei. Apelanta-reclamanta a primit suma de 240.000 lei. In plus, in perioada respectiva, nu avea importanta daca terenul este detinut in proprietate sau folosinta, ceea ce inseamna ca apelanta - reclamanta a obtinut acelasi pret pe care I-ar fi incasat si daca Legea nr. 4/1973 nu era in vigoare. Mai mult, ea a avut in vedere, a urmarit producerea anumitor efecte juridice specifice - legate de trans ferul dreptului de proprietate in patrimoniul cumparatorului si plata pretului de catre acesta.
Asadar, se poate observa ca a existat consimtamantul apelantei - reclamante la incheierea contractului de vanzare - cumparare. Cel mult, s-ar putea retine ca acesta a fost exprimat sub imperiul unei amenintari, al unei constrangeri, determinate de teama de sanctiunile legale care ar fi urmat sa i se aplice apelantei - reclamante in ipoteza in care nu se conforma prevederilor legale care obligau la instrainarea imobilului (art. 52 din Legea nr. 4/1973). Or alterarea vointei juridice din cauza unei amenintari de natura sa creeze partii o temere creeaza configuratia juridica a violentei, ca viciu de consimtamant.
Ca atare, se poate observa ca viciul care ar putea afecta contractul de vanzare - cumparare nr. 3172/1986 este viciul violentei - cauza de nulitate relativa a conventiei. In acest context, urmeaza ca instanta de apel sa califice capatul de cerere referitor la "constatarea nevalabilitatii contractului" ca fiind o cerere de declarare a nulitatii relative a acestui contract.
Mai arata intimatii - parati ca, avand in vedere acestea, rezulta ca apelanta - reclamanta avea la dispozitie un termen limitat pentru introducerea actiunii in nulitatea relativa a contractului de vanzare - cumparare nr. 3172/1986, si anume 3 ani de la data incetarii violentei: "Prescriptia dreptului la actiune in anularea unui act juridic pentru violenta, incepe sa curga de la data cand aceasta a incetat." (art. 9 alin. 1 Decretul nr. 167/1958).
Cum acest termen a inceput sa curga de la data de 22 decembrie 1989 si a expirat la data de 22 decembrie 1992, se impune ca instanta de apel sa respinga cererea de anulare a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3172/1986 ca fiind prescrisa.
Apelul declarat de reclamanta este neintemeiat - Contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3172/12.05.1986 este valabil incheiat.
Prin cererea de chemare in judecata si cererea de apel, apelanta - reclamanta a sustinut ca incheierea contractului de vanzare - cumparare cu intimata - parata E.N. - A.- Z. a fost marcata de absenta vointei sale juridice, intrucat dispozitiile legale in vigoare la momentul respectiv au constrans-o sa perfecteze conventia.
Mentioneaza intimatii - parati ca, in realitate, asa cum se va demonstra in randurile de mai jos, vointa apelantei - reclamante a fost libera si neviciata. Mai mult decat atat, chiar si in ipoteza in care instanta de apel ar retine ca manifestarea de vointa nu a fost libera, ci constransa, cererea de anulare a contractului de vanzare - cumparare se impune in continuare sa fie respinsa, ca urmare a implinirii termenului general de prescriptie de 3 ani pentru introducerea actiunii in nulitatea relativa a unei conventii.
- a. Vointa apelantei-reclamante la incheierea contractului de vanzare - cumparare nr. 3172/1986 a fost libera si neviciata.
Apelanta - reclamanta a incheiat contractul de vanzare - cumparare avand vointa libera, neafectata de niciun viciu de consimtamant.
Intr-adevar, in primul rand, chiar apelanta - reclamanta a fost cea care a solicitat iesirea din indiviziune cu privire la imobilul situat in Str. N.M. nr. 9. Daca apelanta - reclamanta ar fi ramas mai departe in indiviziune, atunci ea nu ar mai fi cazut sub incidenta prevederilor legale care o obligau la instrainarea unei locuinte.
Mai mult decat atat, chiar apelanta - reclamanta a solicitat instantei iesirea din indiviziune si atribuirea in natura a imobilului in litigiu in prezenta cauza, sustinand ca atribuirea se impune sa fie efectuata in persoana sa, intrucat doreste sa repare imobilul, sa efectueze o serie de investitii pentru a-l readuce in stare de folosire si sa se mute acolo.
Nu se poate sustine ca, atunci cand a solicitat instantei de judecata atribuirea in natura in intregime a imobilului, apelanta - reclamanta nu cunostea dispozitiile imperative ale Legii nr. 4/1973, care interziceau detinerea, cu titlu de proprietate, a mai mult de o locuinta proprietate personala de familie - nemo censetur ignorare legem. Asadar, la momentul respectiv, apelanta - reclamanta era constienta de faptul ca isi asuma, prin solicitarea sa, obligatia de a instraina una din cele doua locuinte proprietate personala. Acest fapt a fost retinut de altfel, in mod judicios. si de prima instanta de judecata.
Astfel, daca nu solicita Judecatoriei Sectorului 5 iesirea din indiviziune, nu era obligata sa instraineze niciunul din cele doua imobile de locuit. Intr-adevar, daca apelanta - reclamanta ar fi solicitat instantei obligarea coindivizarilor la plata suItei ori vanzarea la licitatie publica a imobilului, ea ar fi putut pastra in proprietate locuinta personala, fara sa fie nevoita sa instraineze nici un imobil.
In realitate, apelanta-reclamanta, optand in mod liber pentru atribuirea in natura a imobilului din str. N.M. nr. 9 la partaj, a optat - de asemenea liber - si pentru Instrainarea uneia dintre locuintele proprietate personala.
In plus, nu numai ca apelanta - reclamanta a ales in mod liber sa instraineze una dintre locuintele proprietate personala, dar, mai mult decat atat, ea a putut alege in mod liber si ce locuinta sa vanda, identitatea cumparatorului, iar pretul de vanzare a fost stabilit conform regulilor pietei. In realitate, imobilul din cauza de fata a fost instrainat pe motiv ca avea incalzire cu lemne la sobe, trebuia reparat si era in mare pericol de expropriere fiind in imediata vecinatate a Bd. E. pe care C. a vrut sa il largeasca pentru defilari si sa construiasca blocuri pe laturile lui.
Mai mult decat atat, caracterul liber si neviciat al vointei apelantei - reclamante reiese si din faptul ca ea nu a actionat in niciun fel pentru obtinerea restituirii imobilului timp de 20 de ani.
Ca atare, sustinerea apelantei - reclamante, in sensul ca, la incheierea contractului de vanzare - cumparare nr. 3172/1986, vointa sa nu a fost libera, nu poate fi retinuta. Aceasta cu atat mai mult cu cat reclamanta nu a reusit sa furnizeze vreo proba in acest sens.
- b. In subsidiar, in ipoteza in care instanta de judecata ar aprecia ca manifestarea de vointa a apelantei - reclamante a fost viciata, actiunea se impune a fi respinsa ca prescrisa
Mai arata intimatii - parati ca, in subsidiar, solicita instantei de judecata sa constate ca oricum, in cauza de fata, nu se poate retine absenta totala a vointei juridice, ci, cel mult, o viciere a acesteia.
Intr-adevar, asa cum s-a demonstrat pe larg in paragrafele din prezenta intampinare, instanta de judecata ar putea cel mult sa retina ca vointa apelantei - reclamante a fost afectata de viciul violentei. In acest caz insa, instanta de apel urmeaza sa admita exceptia prescriptiei actiunii in anularea contractului de vanzare - cumparare si sa respinga ca atare acest capat de cerere.
Actiunea in revendicare se impune sa fie respinsa - Intimatii - parati sunt proprietarii constructiei revendicate.
Indiferent daca instanta de apel va aprecia ca nu exista nicio cauza de nulitate care sa afecteze contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 3172/1986 sau daca, dimpotriva, va retine ca acesta este lovit de nulitate relativa pentru vicierea consimtamantului vanzatoarei prin violenta, actiunea in revendicare cu privire la constructia edificata pe str. N.M. nr. 9 se impune sa fie respinsa, intrucat intimatii - reclamanti au calitatea de proprietari.
Astfel, daca instanta de apel, in mod judicios, va retine ca vointa vanzatoarei la perfectarea contractului de vanzare - cumparare a fost libera si neviciata, in acest caz, cumparatoarea, E.N. - A. - Z., dobandind de la adevaratul proprietar, a putut transmite in mod valabil proprietatea asupra imobilului, prin donatie, catre fiul sau, E.D. - I.. La randul sau, acesta din urma a putut transmite mai departe dreptul de proprietate asupra constructiei catre intimatii-parati, care au, la momentul de fata, calitatea de proprietari.
Chiar si in ipoteza absurda in care instanta de apel ar retine vicierea consimtamantului vanzatoarei prin violenta, si in acest caz actiunea in revendicare se impune a fi respinsa, intrucat intimatii-parati au calitatea de proprietari ai constructiei si de cumparatori de buna credinta a imobilului in ansamblul sau.
Astfel, arata intimatii - parati ca, sunt dobanditori succesivi, cu titlu particular, de la adevaratul proprietar. Vicierea consimtamantului vanzatoarei nu ar avea o alta semnificatie decat ca aceasta a avut posibilitatea de a introduce, pana la 22 decembrie 1992, actiunea in nulitatea relativa a contractului de vanzare-cumparare. Cum apelanta - reclamanta nu a uzat de aceasta posibilitate in termenul legal de prescriptie extinctiva, de aici rezulta ca, in urma implinirii termenului de prescriptie, cauza de nulitate relativa s-a acoperit prin confirmare tacita, iar contractul si-a putut produce pe deplin efectul sau translativ de proprietate.
Intimatii - parati sunt proprietarii terenului in litigiu - Trecerea terenului in litigiu in proprietatea statului s-a facut in baza unui titlu valabil.
Asa cum s-a indicat deja in prezenta intampinare, la momentul incheierii contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3172/1986, erau in vigoare prevederile Constitutiei din 1965, asa cum aceasta a fost modificata in 1974. Art. 36 din legea fundamentala prevedea: "Dreptul de proprietate personala este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personala veniturile si economiile provenite din munca, casa de locuit, gospodaria de pe langa ea si terenul pe care ele se afla, precum si bunurile de uz si confort personal."
Asadar, Constitutia in vigoare oferea o protectie limitata dreptului de proprietate privata. Intr-adevar, acest drept putea avea ca obiect numai bunurile susceptibile sa fie apropriate pentru uzul personal al persoanelor fizice, de unde si denumirea de "drept de proprietate personala".
Mai mult, se poate observa ca legea fundamentala se referea la "casa de locuit", la "gospodaria de pe langa ea" si la "terenul pe care ele se afla" - cu alte cuvinte, Constitutia proteja dreptul de proprietate personala numai in masura in care acesta se referea la o singura locuinta, la un singur teren, aferent locuintei, la o singura gospodarie. Desigur, aceste prevederi legale aspre trebuie interpretate in lumina contextului social in care au fost adoptate, iar nu prin prisma reglementarilor constitutionale sau legale actuale.
In plus, in baza aceluiasi sistem constitutional, lipsirea de proprietate se putea face numai cu plata unei despagubiri - fara ca legea fundamentala sa ceara ca despagubirile sa fie prealabile, ci doar .juste": "Terenurile si constructiile pot fi expropriate numai pentru lucrari de interes obstesc si cu plata unei despagubiri" (art. 12 din Constitutia in vigoare).
Mentioneaza in continuare, intimatii - parati ca, cu alte cuvinte, fostul proprietar devenea un simplu creditor al statului pentru suma stabilita cu titlu de despagubire, plata sumei respective nereprezentand o conditie prealabila pentru a putea opera transferul dreptului de proprietate.
In cauza dedusa judecatii, trecerea terenului in proprietatea statului a operat la momentul incheierii contractului de vanzare - cumparare nr. 3172/1986, in temeiul Legii nr. 58/1974, care dispunea: "In caz de instrainare a constructiilor, terenul aferent acestor constructii trece in proprietatea statului cu plata unei despagubiri stabilita potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973." (art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974).
Asadar, preluarea terenului de catre stat s-a facut in baza Legii nr. 58/1974, prin efectul incheierii contractului de vanzare - cumparare. Or acest act normativ respecta prevederile constitutionale in vigoare la momentul preluarii, prevederi care conditionau transferul dreptului de proprietate in patrimoniul statului doar de stabilirea unei despagubiri juste.
Astfel, Legea nr. 58/1974 impunea stabilirea unei despagubiri de catre stat, fara sa conditioneze transferul dreptului de proprietate asupra terenului de plata prealabila a acestei despagubiri. Cu alte cuvinte, la fel ca in cazul legi i fundamentale, Legea nr.58/1974 conferea fostului proprietar calitatea de creditor al statului pentru despagubiri le juste care i se cuveneau ca urmare a lipsirii de bunul respectiv.
In cauza dedusa judecatii deci, transferul dreptului de proprietate asupra terenului a operat la momentul incheierii contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3172/1986, prin efectul legii, iar apelanta - reclamanta a devenit o simpla creditoare a statului pentru despagubirea care i se cuvenea. Eventuala lipsa de diligenta din partea apelantei - reclamante in ceea ce priveste in casarea sumelor respective nu poate afecta retroactiv faptul trecerii terenului, in mod valabil, in proprietatea statului.
Cu atat mai putin va putea fi invalidat la momentul de fata transferul dreptului de proprietate asupra terenului in patrimoniul statului, avand in vedere ca termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani pentru incasarea creantei apelantei-reclamante a expirat de 20 de ani.
In plus fata de cele de mai sus, insasi apelanta - reclamanta a fost cea care, prin propria sa optiune, si-a creat aceasta situatie juridica. Astfel, in baza Legii nr. 4/1973, ea era obligata sa instraineze una dintre locuintele proprietate personala. Asadar, apelanta - reclamanta avea posibilitatea de a vinde cealalta locuinta, apartamentul situat in str. Aleea A. D. nr. 2, bl. 27, sc. 1, ap. 1, Bucuresti. Daca ar fi procedat astfel, ea nu ar fi pierdut dreptul de proprietate asupra vreunui teren, intrucat dreptul de proprietate asupra celeilalte locuinte nu era insotit de dreptul de proprietate asupra terenului aferent. Alegand insa sa vanda locuinta situata in str. N.M., apelanta - reclamanta a optat implicit pentru trecerea terenului aferent in proprietatea statului.
In realitate, asa cum au mai precizat deja, imobilul in litigiu a fost instrainat pentru ca avea incalzire cu lemne la sobe, necesita reparatii si era in pericol de expropriere, fiind situat in imediata vecinatate a Bd. Eroilor, pe care autoritatile comuniste au dorit sa il largeasca pentru defilari si ridicarea de blocuri.
De asemenea, se impune sa se precizeze ca invocarea, de catre apelanta-reclamanta, a prevederilor constitutionale actuale, ori a dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului sau a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, nu poate avea nicio consecinta juridica. Intr-adevar, este evident faptul ca nu pot fi aplicate prevederile constitutionale actuale in mod retroactiv, la situatii petrecute in urma cu mai mult de 20 de ani. Pentru analizarea validitatii preluarii unui bun de catre stat, se impune sa se aiba in vedere contextul legislativ existent la momentul preluarii. Or, la momentul respectiv, era in vigoare Constitutia din 1965, asa cum a fost modificata in 1974. Iar acest act normativ, asa cum s-a vazut deja la paragrafele anterioare, conferea o protectie limitata dreptului de proprietate privata, protectie care se regasea in prevederile Legii nr. 58/1974.
De asemenea, nici dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului nu sunt incidente in cauza, intrucat Romania a ratificat acest tratat abia in anul 1994. In ceea ce priveste Declaratia Universala a Drepturilor Omului, aceasta este doar un act de drept international public de soft law, o enumerare de principii, de deziderate ale statelor, fara a avea forta juridica obligatorie.
In concluzie, se poate observa deci ca trecerea terenului in litigiu in proprietate de stat s-a facut in baza unui titlu valabil, apelanta - reclamanta dobandind doar calitatea de creditoare a statului pentru suma cuvenita cu titlu de despagubire.
Intr-un prim subsidiar, mentioneaza intimatii - parati ca, actiunea in revendicarea terenului se impune a fi respinsa, intrucat acestia au dobandit oricum dreptul de proprietate asupra terenului ca urmare a indeplinirii conditiilor faptului juridic complex al proprietatii aparente.
Intr-un prim subsidiar, intimatii - parati solicita instantei de apel sa constate faptul ca acestia sunt proprietarii terenului in litigiu ca urmare a indeplinirii conditiilor faptului juridic in sens restrans al proprietatii aparente.
Astfel, intimatii - parati au incheiat un contract de vanzare - cumparare cu privire la terenul situat in str. N.M. nr. 9 - deci un act juridic translativ de proprietate, cu titlu oneros, cu privire la un imobil individual determinat.
In plus, autorul intimatilor - parati, E. D.- I., la momentul incheierii contractului, stapanea imobilul sub nume de proprietar, fiindu-i eliberat in acest sens un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Mai mult decat atat, au fost indeplinite formalitatile de publicitate imobiliara cu privire la dreptul de proprietate al lui E.D. - I., acesta fiind transcris de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti.
De asemenea, intimatii - parati precizeaza ca, inainte de incheierea contractului de vanzare - cumparare si de eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, erau deja indeplinite formalitatile de publicitate imobiliara cu privire la teren, insa pe numele statului. Astfel, dreptul de proprietate al statului a fost transcris in registrul de transcriptiuni si inscriptiuni al Notariatului de stat al Sectorului 5 Bucuresti, sub nr. 1594, inca din anul 1986.
Toate aceste elemente - stapanirea sub nume de proprietar, inscrierea titlurilor autorilor intimatilor-parati in registrele de publicitate imobiliara - au fost de natura sa creeze o eroare comuna si invincibila cu privire la calitatea de proprietar a lui E.D. - I.. Intr-adevar, nu numai ca intimatii - parati au fost inselati de aparenta de proprietate creata in persoana lui E.D. - I., dar orice alta persoana, aflata intr-o situatie similara, s-ar fi aflat in aceeasi eroare. Mai mult, eroarea era una invincibila - nu numai ca intimatii - parati nu ar fi putut sa o inlature, dar aceasta concluzie este valabila si pentru orice alt membru al comunitatii aflat intr-o situatie similara.
In plus fata de cele de mai sus, arata intimatii - parati ca, au fost de buna - credinta la momentul incheierii contractului de vanzare - cumparare, ei increzandu-se in aparenta de proprietate creata in persoana autorului lor. Buna - credinta a acestora este sustinuta, de altfel, si de demersurile pe care acestia le-au efectuat pentru a se informa cu privire la situatia juridica reala a terenului, demersuri care au fost de natura sa sustina calitatea lui E.D. - I. de proprietar.
In aceste conditii, fiind indeplinite conditiile faptului juridic in sens restrans al proprietatii aparente, intimatii - parati au putut dobandi dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu, motiv pentru care actiunea in revendicare introdusa de apelanta - reclamanta se impune a fi respinsa.
Intr-un al doilea subsidiar, mentioneaza intimatii - parati ca, actiunea in revendicarea terenului se impune a fi respinsa, intrucat acestia au putut dobandi oricum dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiunea prescurtata.
Intr-un al doilea subsidiar, arata intimatii - parati ca, inteleg sa se prevaleze de dispozitiile art. 1895 - 1902 C.civ., care reglementeaza uzucapiunea prescurtata, de 10 pana la 20 de ani.
Astfel, legea dispune ca, pentru a se dobandi proprietatea unui bun imobil individual determinat, pe langa conditia bunei-credinte (care se prezuma), sunt necesare un just titlu si o posesie utila de 10 pana la 20 de ani (depinzand de domiciliul adevaratului proprietar).
Potrivit art. 1897 C.civ., "justa cauza este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc. ".
In cauza dedusa judecatii, arata intimatii - parati ca, justul titlu al acestora este reprezentat de contractul de vanzare - cumparare incheiat cu E.D. - l. si de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 5078/5/06.11.1997 eliberat pe numele autorului intimatilor-reclamanti, in temeiul Legii nr. 18/1991. Intr-adevar, dobandirea unui teren in temeiul Legii nr. 18/1991 s-a facut in baza unui titlu translativ de proprietate, din patrimoniul statului in patrimoniul solicitantului - certificatul de atestare a dreptului de proprietate avand un rol probator al acestui transfer.
In ceea ce priveste utilitatea posesiei, aceasta este prezumata pana la proba contrara.
Durata posesiei, ceruta pentru a dobandi proprietatea, este de 10 ani, in cazul in care adevaratul proprietar domiciliaza in raza teritoriala a aceluiasi tribunal judetean cu tribunalul in a carui circumscriptie se afla imobilul, respectiv de 20 ani de ani, cand adevaratul proprietar domiciliaza in raza teritoriala a altui tribunal judetean. In cazul de fata, apelanta-reclamanta a avut de la momentul instrainarii imobilului si pana in prezent domiciliul in Bucuresti, la adresa str. Aleea A.D. nr. 2, bl. 27, sc. 1, ap. 1, sector 6. Terenul in litigiu este situat tot in municipiul Bucuresti, pe str. N.M. nr. 9, sector 5. Cu alte cuvinte, pentru dobandirea proprietatii de catre intim atii - parati era necesara o posesie utila care sa acopere o perioada de 10 ani.
In continuare arata ca, intrucat intimatii - parati inteleg sa se prevaleze in cauza de jonctiunea posesiilor, termenul de 10 ani se calculeaza de la data obtinerii titlului de proprietate de catre autorul acestora. Asadar, termenul de 10 ani a inceput sa curga de la data de 6 noiembrie 1997, cand a fost eliberat pe numele lui E.D. - I. certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nr. 5078/5106.11.1997. Ca atare, termenul de 10 necesar pentru a dobandi dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu prin uzucapiune a expirat la data de 6.11.2007.
In concluzie, in ipoteza in care instanta de apel ar aprecia ca preluarea terenului in litigiu s-a facut de catre stat fara un titlu valabil, actiunea in revendicare promovata de apelanta - reclamanta se impune in continuare sa fie respinsa, intrucat intimatii - parati au dobandit dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiunea prescurtata.
Constatandu-se legal investita si competenta sa solutioneze calea de atac promovata, Curtea, analizand actele si lucrarile dosarului si sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea apreciaza apelul reclamantei ca nefondat.
Prin intampinare, intimati au invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare formulata de reclamanta prin raportare la dispozitiile legii 10/2001 precum si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru a cere anularea contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.3172/1986.
Avand in vedere ca, potrivit dispozitiilor art.137 Cod procedura civila, exceptiile de procedura precum si cele de fond, care fac inutila judecarea pe fond a cauzei, trebuie rezolvate cu intaietate, Curtea, dand eficienta corespunzatoare acestor prevederi legale, va proceda la solutionarea prioritara a acestor incidente:
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune avand ca obiect anularea actului de instrainare din 1986, Curtea constata ca, in esenta, intimatii invoca faptul ca singurul motiv de nulitate posibil, prin raportare la imprejurarile cauzei si la celelalte aspecte invocate de reclamanta, este reprezentat de viciul violentei, care fiind un viciu de consimtamant, atrage o nulitate relativa, actiunea in declararea acestei nulitatii fiind prescriptibila in termen de trei ani de la data incetari imprejurarii violente, care se identifica in speta cu momentul: ianuarie 1990 cand a avut loc caderea regimului comunist si abrogarea prin decretul 9/1989 a decretului 189/1977 si a decretului 223/1974. Intimatii sustin ca efectul abrogarii acestor decrete trebuie extins la toate actele normative adoptate de statul comunist cu incalcarea Constitutiei,a Codului Civil si a tratatelor internationale.
Examinand cererea de chemare in judecata si precizarile depuse ulterior de catre reclamanta in fata primei instantei, Curtea constata ca motivul de nevalabilitate invocat de catre apelanta este reprezentat de lipsa consimtamantului acesteia la instrainarea imobilului care formeaza obiectul revendicarii in prezenta cauza. Avand in vedere ca prin consimtamant se intelege exteriorizarea hotararii de a incheia un act juridic, perfectarea unei operatiuni juridice in absenta acestui element constitutiv fundamental conduce la o nulitate absoluta, care potrivit propriului sau regim juridic se caracterizeaza prin imprescriptibilitate, ceea ce determina respingerea ca nefondata a exceptiei invocate de intimati.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare, Curtea considera necesar sa faca unele precizari prealabile legate de situatia de fapt din speta:
Reclamanta detinea in proprietate un imobil iar la nivelul anului 1986 a dobandit prin mostenire un al doilea imobil, astfel ca, devenind incidente dispozitiile art.52 din Legea nr.4/1973, apelanta reclamanta avea posibilitatea sa opteze intre doua variante: instrainarea imobilului in conditiile pietei sau trecerea acestuia in proprietatea statului prin decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular judetean sau al Municipiului Bucuresti, cu plata unei despagubiri stabilita potrivit normelor stabilite prin decretul Consiliului de Stat.
Reclamanta a ales prima varianta, in sensul ca a instrainat imobilul catre E.N.-A.-Z., contractul de vanzare cumparare fiind individualizat sub aspectul tuturor elementelor sale constitutive, inclusiv pretul obtinut in conditiile pietei specifice acelui moment( 1986).
Analizand materialul probator administra