15.Lipsa parcurgerii procedurii de restituire a imobilului prevazuta de legea speciala duce la pierderea chiar a dreptului de a se recunoaste dreptul de proprietate. Neprimirea unei astfel de cereri de restituire a imobilului pe calea dreptului comun nu incalca dreptul reclamantei de acces la justitie- dec.civila nr.81/22.02.2010- -dosar nr.1258/212/2008.
Prin sentinta civila nr.17156/3.11.2009 Judecatoria Constanta, respingand exceptia inadmisibilitatii, a admis actiunea formulata de reclamanta A.E. in contradictoriu cu paratii Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Local al Municipiului Constanta, astfel cum a fost precizata; a obligat paratii sa lase reclamantei in deplina proprietate si posesie imobilul teren in suprafata de 168,74 mp, situat in mun. Constanta, iar pentru diferenta de 167,26 mp teren imposibil de restituit in natura a obligat paratii catre reclamanta la plata sumei de 331.174 lei cu titlu de despagubiri.
Prima instanta a respins exceptia inadmisibilitatii, retinand ca, desi Legea nr.10/2001 reprezinta o lege speciala care a oferit persoanelor indreptatite posibilitatea sa uzeze de procedura speciala reglementata de aceasta, ea nu a limitat in mod exclusiv dreptul persoanelor de a uza de actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun, atunci cand pretind ca dreptul lor de proprietate le-a fost incalcat.
Astfel, reclamanta si-a intemeiat actiunea sa in principal pe dispozitiile art.480 din Codul civil, dispozitii care nu au fost abrogate nici expres si nici tacit prin actele normative ulterioare, in special prin Legea nr.10/2001.
A considera contrariul ar insemna a incalca principiul liberului acces la justitie prevazut de art.21 din Constitutia Romaniei si de art.6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului, potrivit caruia orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil, de catre o instanta independenta si impartiala, a cauzei sale, a drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil.
Pe fondul litigiului, in considerentele hotararii, prima instanta a retinut ca reclamanta se legitimeaza procesual activ in calitate de mostenitoare a defunctului M.C., conform actelor de stare civila depuse la dosar si a actului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.120/45/17.01.1956 la fostul Notariat de Stat Regional Constanta, potrivit caruia defunctul era proprietar al imobilului teren in suprafata de 336 mp situat in Constanta.
Imobilul astfel individualizat a fost expropriat in baza Decretului nr.49/1981, fiind cuprins in tabelul anexa la pozitia 97, a fost evaluat la suma de 64.056 lei conform procesului verbal nr.16/29.05.1981, insa dovada platii acestei sume catre proprietarul expropriat nu a fost facuta.
Impotriva acestei hotarari, paratii au declarat in termen legal apel si au precizat ca inteleg sa reitereze in apel exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare promovata ulterior intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, solutionata in mod gresit de prima instanta.
Analizand sentinta apelata in raport de criticile formulate, tribunalul retine urmatoarele :
In materia analizata, a dreptului de proprietate, inadmisibilitatea nu poate fi calificata ca o exceptie de procedura propriu-zisa, ci ca o aparare de fond atat timp cat implica analiza existentei dreptului de proprietate al reclamantei raportat la dispozitiile legale incidente.
In consecinta, in acest context urmeaza a fi analizat de catre tribunal motivul de apel privind inadmisibilitatea actiunii, raportat la concursul dintre dreptul comun-dispozitiile Codului civil si legea speciala-dispozitiile Legii nr.10/2001.
Prin neprimirea cererii de restituire a imobilului pe calea dreptului comun nu se incalca dreptul reclamantei de acces la justitie. Prin decizia nr.33/9.06.2008 pronuntata in recurs in interesul legii de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a statuat ca dreptul la un tribunal consacrat de art.6 din CEDO nu este un drept absolut, Curtea Europeana a Drepturlor Omului considerand ca acest drept este compatibil cu limitari implicite, statele dispunand in aceasta materie de o anumita marja de apreciere. Intrucat a fost adoptat un act normativ special, Legea nr.10/2001, toate deciziile care se iau in cadrul acestei proceduri, inclusiv refuzul persoanei notificate de a emite decizia de solutionare a notificarii, fiind supuse controlului judecatoresc, este evident ca persoana indreptatita are asigurat in mod deplin accesul la justitie.
Chestiunea esentiala pentru dezlegarea problemei inadmisibilitatii este aceea a analizarii, raportat in concret la speta, a concursului dintre Legea nr.10/2001, ca lege speciala de reparatie in situatia imobilelor preluate de stat in mod abuziv in perioada de referinta 6 martie 1945-22 decembrie 1989 si Codul civil, ca lege generala.
Din interpretarea sistematica a prevederilor Legii nr.10/2001 si a art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 rezulta explicit faptul ca revendicarea bunurilor preluate fara titlu valabil este permisa in conditiile dreptului comun numai daca nu exista o lege speciala de reparatie care sa stabileasca modalitatea, termenele si conditiile de restituire a acestora.
Prin urmare, o data cu adoptarea Legii nr.10/2001, care constituie legea speciala in materie, actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun este in principiu inadmisibila, dreptul de a revendica bunurile respective putandu-se valorifica doar in conditiile legii speciale.
De altfel, un drept subiectiv, cum este si dreptul de proprietate, nu poate fi ocrotit in acelasi timp si direct prin doua actiuni distincte, ci numai prin una singura.
Apararea intimatei reclamante in sensul ca legea speciala nu interzice aplicabilitatea dreptului comun nu poate fi primita, deoarece exista un principiu de interpretare care guverneaza concursul dintre legea speciala si legea generala, respectiv specialia generalibus derogant.
Pe de alta parte, aplicarea prioritara a acestei legi in baza principiului mentionat mai sus nu exclude in toate situatiile posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, deoarece, asa cum s-a statuat prin decizia nr.33/9.06.2008 pronuntata in recurs in interesul legii de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in cazul unui concurs intre Legea nr.10/2001 si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, potrivit Codului civil, instanta este datoare sa verifice daca, in situatia particulara supusa analizei, aplicarea Legii nr.10/2001 nu vine in conflict cu disp. art.1 alin.1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, situatie care impune, conform art.20 alin.2 din Constitutia Romaniei, prioritatea normei din Conventie.
Se retine ca adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca art.6 din Conventie, in situatia in care calea oferita de legea speciala, pentru valorificarea dreptului pretins, este efectiva.
Ori, dispozitiile Legii nr.10/2001 reglementeaza in mod explicit la art.2 alin.1 lit.h situatia pretinsa de reclamanta, aceea a preluarii bunului de catre stat cu titlu valabil, in temeiul Decretului de expropriere nr.49/1981, preluare pe care o califica ca fiind abuziva. Prin urmare, calea oferita de Legea nr.10/2001 era efectiva si asigura valorificarea dreptului pretins de reclamanta, insa aceasta nu a utilizat procedura notificarii prevazuta de aceasta lege, ci a ales calea dreptului comun prin vointa proprie.
Amintim in acest sens ca art.22 alin.5 din legea speciala prevede ca nerespectarea termenului de 12 luni pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent, ceea ce echivaleaza cu pierderea insasi a dreptului de proprietate.
De asemenea, reclamanta nu se poate prevala nici de un "bun actual" ori de o "speranta legitima" in sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie. Simpla solicitare de a obtine un bun preluat de stat nu reprezinta un bun actual si nici o speranta legitima. In lipsa recunoasterii in prealabil a dreptului de proprietate al reclamantei printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, ori in lipsa parcurgerii de catre aceasta a procedurii prevazute de legea speciala, reclamanta a pierdut insusi dreptul de a i se recunoaste dreptul de proprietate, astfel ca nu se poate sustine ca prin respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare i s-ar ingradi reclamantei posibilitatea reala de a dispune de bunul sau.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, retinandu-se ca este de prisos analiza celorlalte critici privind evaluarea terenului si modalitatea de restituire in natura, in temeiul art.296 din Codul de procedura civila va fi admis apelul si va fi schimbata in tot sentinta apelata, in sensul ca va fi respinsa actiunea ca nefondata.