Prin actiunea civila inregistrata la Judecatoria Oltenita sub nr. 3713/269/2009, reclamantul F a chemat in judecata pe parata D, pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna rezilierea contractului de vanzare- cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. 681/12.02.1997 incheiat de Biroul Notariatului Public Oltenita si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, parata neindeplinindu-si obligatia de intretinere asumata prin contract.
In motivarea actiunii reclamantul arata ca prin contractul de vanzare - cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. 681/12.02.1997 de Biroul Notariatului Public Oltenita a vandut paratei D imobilul situat in com. C compus din teren in suprafata de 2.200 m.p. si locuinta situata pe acest teren construita din pamant batut acoperita cu tigla si placi de azbociment.
In schimbul imobilului, parata, conform contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, s-a obligat sa il intretina si sa il ingrijeasca pe tot restul vietii, asigurandu-i locuinta, hrana, imbracaminte si medicamentele necesare in caz de boala.
De asemenea, parata s-a obligat ca si dupa decesul reclamantului sa-i faca toate pomenirile dupa datinile crestinesti, reclamantul, prin contractul incheiat cu parata, rezervandu-si dreptul de uzufruct viager asupra imobilului.
Cu toate acestea, de la data perfectarii vanzarii parata refuza cu rea credinta sa-si indeplineasca obligatia de intretinere pe care si-a asumat-o, reclamantul fiind intretinut de alte persoane.
Se mai arata ca starea sanatatii sale a impus o interventie chirurgicala si internarea in centre medicale de specialitate, precum o medicamentatie corespunzatoare, permanenta, pe care parata a refuzat sa o asigure conform contractului incheiat.
Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantului ca neintemeiata.
Parata a mai depus la dosar precizari, care reprezinta tot intampinare, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea actiunii reclamantului ca neintemeiata.
In dovedirea actiunii, reclamantul a solicitat probele cu inscrisuri, interogatoriu si doi martori. La randul sau parata a solicitat probele cu inscrisuri si doi martori.
S-au depus acte si s-a administrat proba cu declaratia martorului G P, propus de reclamant, parata renuntand la administrarea probei cu martori.
Solutionand cauza prin sentinta civila nr.223/05.02.2010, Judecatoria Oltenita a respins actiunea formulata de reclamantul F, impotriva paratei D, ca nefondata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a instanta a retinut ca reclamantul nu a facut nici o dovada din care sa rezulte ca parata nu si-a indeplinit cu rea credinta obligatiile asumate prin contract, faptul ca aceasta are o pensie de 350 lei (RON) nefiind de natura sa atraga rezolutiunea contractului.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand admiterea recursului si rezilierea contractului de intretinere.
Se apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile art.304 al.1, pct.9 Cpc, lipsa de temei in sensul ca desi instanta si-a insusit apararea paratei, aceasta nu a probat cele sustinute. Mai mult, s-a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art.980 Cod civil intrucat instanta nu a analizat sistematic raportul juridic civil existent intre parti si caracterul permanent al obligatiei de intretinere asumata de parata.
Se mai arata ca la incheierea contractului parata l-a indus in eroare cu privire la veniturile de care dispunea si care erau necesare pentru intretinerea sa. La interogatoriu parata a recunoscut ca are venituri de doar 350 lei/lunar. Aceste venituri reduse conduc si la imposibilitatea indeplinirii obligatiei. Astfel, nu se indeplineste nici conditia ca actul juridic sa aiba si cauza reala, licita (morala) si sa existe (existenta contraprestatiei). Conform art.966 Cod civil obligatia in acest sens nu va avea nici un efect.
La dosar reclamantul a depus si o ancheta sociala efectuata de catre Primaria C, dar care nu poate fi luata in considerare deoarece considerentele cuprinse in aceasta reprezinta afirmatii ale reclamantului si nu constatari ale comisiei sociale.
Prin incheierea din 28.04.2010 s-a respins cererea de reexaminare a taxei de timbru formulata de recurent.
In raport de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate si motivele de recurs invocate, tribunalul, in baza art.312 Cpc, urmeaza a respinge recursul pe urmatoarele considerente:
In cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art.304 al.1 pct.9 Cpc, lipsa de temei/aprecierea gresita a legii, deoarece indiferent de pozitia paratei, care nu era obligata sa administreze vreo proba in cauza, reclamantul era cel care, conform art.1169 Cod civil, trebuia sa-si demonstreze si sa probeze actiunea. Martorul reclamantului audiat nu cunoaste aspecte relevante in cauza. Alte probe reclamantul nu a administrat pentru dovedirea situatiei de fapt invocate, cu exceptia interogatoriului paratei care nu recunoaste cele aratate de reclamant in actiune.
Cat privesc celelalte motive referitoare la cauza contractului si lipsa veniturilor, ele nu au fost invocate la fond, in contradictoriu, ci doar prin concluziile scrise si la cuvantul pe fond, iar in calea de atac nu pot fi invocate conform art.316 raportat la art.294 (1) Cpc. Mai mult, nici aceste aspecte nu au fost dovedite, respectiv ca reclamantul nu a cunoscut situatia materiala a paratei, cu care, de altfel, convietuia.
Pentru aceste motive, tribunalul, in baza art.312 Cod procedura civila, urmeaza a respinge recursul formulat de catre recurentul reclamant F impotriva sentintei civile nr.223/05.02.2010 pronuntata de catre Judecatoria Oltenita in dosarul nr.3713/269/2009.
CIVIL. Reziliere contract intretinere. Sarcina probei. Art. 1169 Cod civil
Decizie nr. 442/R din data de 06.05.2010
pronunțată de Tribunalul Calarasi
Sursa: Portal.just.ro