Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

INSOLVENTA. Contestatie impotriva procesului verbal al adunarii creditorilor. Lipsa calitatii procesual active a creditorului contestator. Art. 14 alin. 7 din Legea 85/2006 Sentinta comerciala nr. 13/F din data de 15.10.2009
pronunțată de Tribunalul Calarasi

Prin cererea formulata la data de 15.06.2009, creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice Calarasi - Administratia Finantelor Publice Calarasi a formulat contestatie impotriva procesului - verbal incheiat ca urmare a adunarii creditorilor ce a avut loc in data de 09.06.2009, ora 13.30, la sediul lichidatorului judiciar CC Insol IPURL Constanta - Filiala Calarasi, solicitand anularea acestui proces-verbal si convocarea unei noi adunari a creditorilor.
In motivarea cererii, creditoarea a aratat ca la data de 10.06.2009 i-a fost comunicata convocarea privind adunarea creditorilor SC B S SRL, inregistrata sub nr. 18296/10.06.2009, adunare ce a avut loc in data de 09.06.2009.
Neconvocarea creditoarei Directia Generala a Finantelor Publice Calarasi - Administratia Finantelor Publice Calarasi in termen legal a impiedicat-o pe aceasta sa-si apere interesul in adunarea creditorilor, mai ales in conditiile in care detine 60% din valoarea totala a creantelor asupra averii debitoarei.
De asemenea, creditoarea a aratat ca un alt motiv de nelegalitate al procesului-verbal incheiat in data de 09.06.2009 este faptul ca potrivit art. 19 alin. 2 din Legea 85/2006, in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i si remuneratia. In cazul in care remuneratia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilita de catre judecatorul sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician de insolventa. Creditorii pot decide sa confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de catre judecatorul sindic.
Pentru acest motiv, consideram ca sedinta adunarii creditorilor trebuia sa aiba loc in prezenta titularilor de creante, insumand cel putin 30% din valoarea totala a creantelor asupra averii debitorului, fiind obligatorie, avand in vedere ordinea de zi, o majoritate speciala.
Creditoarea si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 14 alin. 7 din Legea 85/2006.
Creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice Calarasi - Administratia Finantelor Publice Calarasi nu a administrat probatorii in sustinerea cererii sale.
Din oficiu, judecatorul sindic a solicitat lichidatorului judiciar CC Insol IPURL Constanta - Filiala Calarasi, depunerea la dosar a procesului-verbal contestat, precum si toate actele emise in vederea organizarii sedintei Adunarii Creditorilor SC B S SRL din data de 09.06.2009.
Lichidatorul judiciar a depus la dosar: procesul-verbal incheiat la 09.06.2009 cu ocazia sedintei Adunarii Creditorilor SC B S SRL, adresa nr. 18538/09.06.2009 a Primariei Municipiului Calarasi, convocatorul sedintei cu ordinea de zi a acesteia, desfasurator al comunicarilor prin fax efectuate de lichidatorul judiciar la 05.06.2009, cu mentiunea unei comunicari de la ora 10.20 din aceasta zi catre Administratia Finantelor Publice Calarasi .
Tribunalul, analizand actele si lucrarile dosarului retine urmatoarele:
Lichidatorul judiciar CC Insol IPURL Constanta - Filiala Calarasi, al SC B S SRL Calarasi a convocat la data de 09.06.2009 adunarea creditorilor acestei debitoare, adunare la care au participat creditorii chirografari SC N C SRL si SC P G L SRL iar creditoarea Primaria Municipiului Calarasi a prezentat un punct de vedere in scris.
Desi creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice Calarasi - Administratia Finantelor Publice Calarasi a aratat in actiune ca a primit convocarea la aceasta sedinta la 10.06.2009, nu a facut nici o dovada in acest sens.
Insa, lichidatorul judiciar CC Insol IPURL Constanta - Filiala Calarasi a depus la dosar copia desfasuratorului comunicarilor facute la 05.06.2009, figurand si o comunicare catre creditoarea in cauza si despre care lichidatorul judiciar sustine ca a fost chiar convocatorul sedintei din 09.06.2009. Aceasta proba nu a fost combatuta de creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice Calarasi - Administratia Finantelor Publice Calarasi, astfel incat instanta apreciaza ca lichidatorul judiciar a facut dovada ca a convocat-o din 05.06.2009 pe creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice Calarasi - Administratia Finantelor Publice Calarasi la sedinta adunarii creditorilor din 09.06.2009.
Din oficiu, instanta in raport de dispozitiile art. 14 alin. 7 din legea 85/2006 a ridicat in sedinta din 15.10.2009 exceptia lipsei calitatii procesuale active a creditoarei Directia Generala a Finantelor Publice Calarasi - Administratia Finantelor Publice Calarasi de a formula prezenta contestatie.
Potrivit art. 14 alin. 7 din Legea 85/2006 "hotararea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor".
Astfel, legiuitorul a prevazut in mod expres in art. 14 alin. 7 categoriile de creditori ce pot solicita judecatorului sindic anularea hotararii adunarii creditorilor pentru nelegalitate.
Ori, creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice Calarasi - Administratia Finantelor Publice Calarasi nu face parte nici din prima categorie de creditori prevazuti de art. 14 alin. 7 intrucat nu a fost prezenta la sedinta adunarii creditorilor si nici din a doua, intrucat desi a lipsit nu a facut dovada motivului pentru care nu a participat la aceasta sedinta.
Fata de aceste aspecte, instanta urmeaza a constata ca aceasta creditoare Directia Generala a Finantelor Publice Calarasi - Administratia Finantelor Publice Calarasi nu are calitate procesuala activa in formularea prezentei contestatii in baza art. 14 alin. 7 din Legea 85/2006, asa incat, urmeaza a respinge contestatia formulata de creditoarea D.G.F.P - Administratia Finantelor Publice Calarasi impotriva hotararii adoptate in adunarea creditorilor din data de 09.06.2009, pentru lipsa calitatii procesuale active a acestei creditoare.

Sursa: Portal.just.ro