Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

PENAL.Plangere penala pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 205, 206 , 250 si 292, respectiv art.263 Cod penal. Decizie nr. 283/2010 din data de 15.12.2010
pronunțată de Tribunalul Buzau

Asupra prezentului recurs penal:
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 08.03.2010, sub nr.2935/200 petenta ASLC a solicitat desfiintarea rezolutiei nr.5422/P/2009 a Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau si incepeerea urmaririi penale fata de numitii MV si MC.
In motivarea plangerii, petenta a invederat instantei faptul ca Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau a dispus in mod nejustificat neinceperea urmaririi penale fata de faptuitori: MC si MV, impotriva carora a formulat plangere penala pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 205, 206 , 250 si 292, respectiv art.263 Cod penal.
Petenta a mai aratat faptul ca argumentele sale au fost depuse in mod detaliat prin adresa nr.6 din 20.01.2009 la Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau urmand a fi sustinute in fata instantei dar si prin concluzii scrise depuse in urma dezbaterilor.
A fost atasat dosarul nr. 5422/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau.
Petenta a depus la dosar mai multe hotarari judecatoresti, o rezolutie de neincepere a urmaririi penale, alte acte referitoare la MC, articole din ziare, precum si concluzii scrise in care a detaliat pozitia exprimata in plangerea initiala, sustinand ca cei doi se fac vinovati de savarsirea faptelor pentru care au fost reclamati, faptele respective intrunind elementele constitutive ale infractiunilor precizate existand atat urmarea imediata cat si legatura de cauzalitate intre aceasta si elementul material al infractiunilor.
Instanta de fond, prin sentinta penala nr.594/22.06.2010 a respins plangerea formulata de petenta ASLC, prin reprezentant ME impotriva intimatilor MC, MCV, DD si OME, a mentinut solutia data de Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau in dosarul nr. 5422/P/2009 si a obligat petenta la 50 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:
Prin rezolutia nr.5422/P/2009 din data de 28.12.2009, Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau a dispus neinceperea urmaririi penale fata de MC pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 205, 206, 250 alin.1, art. 292 Cod penal (doua fapte), intrucat lipsesc laturile obiective ale infractiunilor, fata de MCV, pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art.263, 246, 248 si 290 alin.1 Cod penal ( doua fapte), intrucat faptele nu exista si fata de DD si OME, pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art.263, 290 alin. 1 (doua fapte), 246 si 248 Cod penal, intrucat faptele nu exista, retinandu-se incidenta dispozitiilor art. 10 lit. a si d Cod penal.
In motivarea rezolutiei s-a retinut faptul ca petenta s-a adresat Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau cu o plangere prin care a solicitat ca MC sa fie cercetata pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 250 alin. 1, 205, 206 si 292 Cod penal, iar MV, sa fie cercetat pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 263 Cod penal.
Ulterior, petenta a solicitat ca MV sa fie cercetat si pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art.246 si 248 Cod penal.
S-a mai retinut ca ME, in calitate de presedinte al ASLC, a participat in data de 25.02.2009, la sedinta Consiliului Judetean Buzau, prilej cu care si-a exprimat punctul de vedere cu privire la numirea faptuitoarei MC in functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Buzau, solicitand consilierilor judeteni sa nu o voteze pe aceasta in functia precizata, argumentele invocate de respectivul regasindu-se in procesul-verbal incheiat in sedinta Consiliului Judetean Buzau.
Intrucat EM a afirmat ca MC a ocupat o functie importanta in judet, in mod ilegal, si ca a comis tot felul de ilegalitati, intimata a ripostat, afirmand ca isi rezerva " dreptul public de a-l actiona in instanta pe domnul ME" si ca cele afirmate de acesta "sunt niste minciuni sfruntate".
S-a mai retinut ca ME a participat si la sedinta Consiliului Judetean Buzau din data de 28.04.2009 cand MC a fost propusa pentru functia de vicepresedinte al institutiei, moment in care din nou a intervenit solicitand presedintelui Consiliului Judetean Buzau sa faca o informare in urma careia consilierii judeteni sa poata aprecia daca argumentele invocate de petenta sunt sau nu reale.
In timpul sedintei consilierul TM s-a adresat presedintelui Consiliului Judetean Buzau spunand ca "este normal sa-l intrebam pe domnul profesor daca a fost dat in judecata pentru ca erau calomnii ceea ce sustinea dansul". Apoi a intervenit MC care a afirmat "da am facut plangere la Parchet".
Deoarece Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau i-a comunicat lui ME ca in intervalul 25.02.-28.04.2009 nu au fost depuse plangeri penale impotriva sa, acesta a apreciat ca MC a savarsit infractiunea de fals in declaratii.
Ulterior, printr-o petitie adresata C.J. Buzau, ME si-a exprimat punctul de vedere cu privire la savarsirea infractiunii de fals in declaratii de catre MC, solicitand sa i se comunice daca directorul executiv al Directiei Juridice, OME, a sesizat procurorul sau alt organ de urmarire penala cu privire la savarsirea infractiunii mentionate. I s-a raspuns printr-o adresa a C.J. Buzau ca persoana care detine functia respectiva nu are calitatea legala de reprezentare a autoritatii publice judetene in raporturile cu tertii si de a initia demersuri proprii.
ME a adresat o noua petitie C.J. Buzau, care a raspuns ca declaratiile facute de MC nu tin de continutul mandatului de consilier judetean, ca acestea nu au produs consecinte juridice, ca respectiva a prezentat un angajament din data de 4.03.2009 cu un Cabinet de Avocatura si ca la Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau a fost depusa o plangere fata de ME.
S-a mai retinut faptul ca un numar de cinci consilieri judeteni au depus la dosarul cauzei memorii prin care arata ca in sedinta din 28.04.2009 a C.J. Buzau au primit cate un exemplar al memoriului intocmit de petenta dar ca nu au fost influentati la votul exprimat privind numirea in calitate de vicepresedinte al C.J. Buzau a numitei MC, nici de interventia lui ME si nici de replica intimatei.
S-a apreciat astfel ca MC si-a exprimat in plenul sedintei dreptul la petitie, drept neingradit intr-un stat de drept, si ca declaratiile pe care le-a facut sunt in concordanta cu convingerile pe care le-a avut la acel moment.
S-a mai retinut faptul ca, in urma declaratiilor intimatei, nu a fost intocmit nici un inscris oficial fals iar conditia ca aceste declaratii sa produca consecinte juridice nu este indeplinita in cauza, MC fiind aleasa vicepresedinte al C.J. Buzau, consilierii cunoscand la momentul votului activitatea acesteia inclusiv punctul de vedere exprimat de petenta prin intermediul reprezentantului ei.
S-a apreciat ca pentru existenta infractiunii prevazuta de art.263 Cod penal este necesar ca un functionar public, in exercitarea atributiilor de serviciu, sa afle de savarsirea unei infractiuni tot in legatura cu serviciul, consumarea infractiunii producandu-se in momentul in care s-a epuizat intervalul de timp necesar subiectului pentru a aduce la cunostinta autoritatilor indicate de lege existenta infractiunii.
In conditiile date s-a considerat ca MCV si-a indeplinit atributiile de serviciu iar actiunile sale nu a produs consecintele cerute de art. 246 , 248 si 263 Cod penal.
Pentru aceleasi considerente s-a retinut si faptul ca infractiunile reclamate ar fi fost savarsite de DD si OME nu exista.
Impotrivit acestei solutii, petenta prin reprezentantul ei a formulat plangere la primul-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau, plangere ce a fost respinsa prin rezolutia nr.87/II/2/2010 din data de 4.02.2010 in conformitate cu dispozitiile art.278 C.p.p. cu referire la art.275-277 C.p.p., retinandu-se ca solutia adoptata in cauza este legala.
Verificand solutia atacata, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, instanta de fond a apreciat ca plangerea este nefondata in conditiile in care materialul probator este complet si a fost corect interpretat.
Astfel, este cert ca a avut loc un schimb de replici intre reprezentantul ASLC, ME, si intimata MC, in cadrul unor sedinte ale Consiliului Judetean Buzau, dar declaratiile facute de aceasta din urma ca replici la cele spuse de cel dintai( " imi rezerv dreptul public de a-l actiona in instanta pe domnul ME" si ca cele afirmate de acesta "sunt niste minciuni sfruntate", "da am facut plangere la Parchet"), nu sunt apte prin ele insele sa produca consecinte juridice, intrucat declaratia ceruta de art.292 Cod penal trebuie sa aiba, potrivit legii sau imprejurarilor, valoare probatorie si eficienta juridica, or, in cazul de fata cele spuse de MC nu au aceasta valoare si eficienta juridica, fiind practic raspunsuri la sustinerile si afirmatiile reprezentantului petentei.
Asadar, nu sunt intrunite elementele constitutive pentru infractiunea prevazuta de art.292 Cod penal, aceeasi motivare urmand a fi retinuta si pentru infractiunile prevazute de art.205 si 206, replicile intimatei MC fiind raspunsuri la afirmatiile reprezentantului petentei.
Pentru ca nu pot fi retinute infractiunile prevazute de art.205 si 206 Cod penal, este clar ca nu poate fi retinuta nici infractiunea prevazuta de art.250 Cod penal intrucat elementul material al acestei infractiuni se realizeaza prin intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana, ceea ce nu este cazul.
Cum infractiunea prevazuta de art. 263 Cod penal se afla intr-un raport necesar cu fapta nedenuntata (cum corect s-a retinut in rezolutia din 4.02.2010 a prim procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau) si cum aceasta din urma nu intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni este cert ca nici aceasta infractiune nu exista.
In mod corect s-a facut aplicarea dispozitiilor art.10 lit.a si in ce priveste savarsirea infractiunilor prevazute de art. 246, 248 si art. 290 alin.1 Cod penal, presupus a fi savarsite de MCV, precum si in ce priveste infractiunile prevazute de art.263, 290 alin.1, 246 si 248 Cod penal, presupus a fi savarsite de DD si OME, aceste fapte neexistand in materialitatea obiectiva.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat recurs petenta ASLC care a solicitat casarea hotararii atacate, rejudecarea cauzei in vederea dispunerii inceperii urmaririi penale impotriva faptuitorilor mentionati mai sus.
In motivarea recursului, petenta a invederat instantei faptul ca instanta de fond nu a raspuns la toate sustinerile invocate in plangere, ulterior detaliate; nici Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau si nici instanta de fond nu a mentionat care anume elemente ale laturii obiective a infractiunilor pentru care este acuzata MC, lipsesc; instanta de fond nu a prezentat motivele pe care se intemeiaza afirmatia conform careia declaratiile numitei MC, in dezbaterile care au precedat votarea propunerii de numire a sa in functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Buzau, au fost in concordanta cu convingerile pe care le-a avut in acel moment, in conditiile in care contractul incheiat cu biroul de avocatura nu cuprinde obiectul specific al acestuia, la Parchet nu s-a depus nicio plangere penala pana in luna iunie 2009, neprobandu-se autenticitatea contractului cu biroul de avocatura; aparatorul numitei MC nu a fost audiat pentru a se stabili de ce contractul de asistenta juridica nu a fost executat; in mod gresit instanta de fond a apreciat ca cele afirmate de MC in sedinta Consiliului Judetean Buzau nu sunt apte sa produca consecinte juridice; instanta de fond a facut o gresita aplicare a legii intrucat declaratia numitei MC are valoare probatorie, probandu-se falsitatea acesteia; afirmatiile numitei MC nu au fost un raspuns la sustinerile reprezentantului intimatei cum gresit a retinut instanta de fond ci ca urmare a interpelarii consilierului judetean TM.
Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor art.3851 si urmatoarele C.pr.pen., instanta constata ca recursul formulat de recurenta ASLC impotriva sentintei penale nr.594/22.06.2010 a Judecatoriei Buzau, este nefondat din urmatoarele considerente:
Sentinta penala nr.594/22.06.2010 a Judecatoriei Buzau cuprinde motivele pe care se intemeiaza solutia, instanta pronuntandu-se asupra infractiunilor pentru care au fost cercetati intimatii MC, MCV, DD si OME prin analiza probelor administrate in faza de urmarire penala, sentinta recurata fiind pronuntata in conformitate cu dispozitiile legale aplicabile, prin aplicarea corecta a acestora.
Astfel, in momentul in care instanta de fond a mentionat in cuprinsul sentintei recurate ca nu sunt intrunite elementele constitutive pentru infractiunile prevazute de art.292, art.205 si art.206 C.pen., intrucat declaratiile facute de numita MC nu sunt apte prin ele insele sa produca consecinte juridice, declaratia prevazuta de dispozitiile art.292 Cod penal trebuind sa aiba, potrivit legii sau imprejurarilor, valoare probatorie si eficienta juridica, in speta, fiind practic in prezenta unor raspunsuri la sustinerile si afirmatiile interlocutorilor, instanta de fond a analizat, pentru a ajunge la aceasta concluzie, toate elementele constitutive ale acestor infractiuni, fara a fi necesara o detaliere a acestora asa cum a procedat recurenta la instanta de fond (pag.94-98), detaliere care, prin interpretari proprii ale recurentei, ar duce la concluzia ca sunt intrunite elemenetele constitutive ale infractiunilor pentru care au fost acuzati si cercetati intimatii.
In realitate, chiar daca afirmatiile numitei MC au fost facute intr-o sedinta a Consiliului Judetean, aceasta sustinand ca a formulat plangere penala impotriva reprezentantului intimatei, acestea nu sunt de natura a atrage raspunderea penala a intimatei in conditiile in care nu exista nicio dovada din care sa rezulte ca votul consilierilor judeteni, intr-un sens sau altul, a fost determinat de aceste afirmatii sau ca aceste afirmatii au fost determinante pentru rezultatul votului.
In aceste imprejurari, in mod corect atat instanta de fond cat si Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau au retinut lipsa elementelor constitutive ale laturii obiective a infractiunilor pentru care au fost acuzati intimatii, fara a se mentiona expres aceste elemente, intrucat este vorba de toate elementele constitutive asa cum reies ele din analiza reglementarilor incidente in cauza.
In ceea ce priveste scopul incheierii contractului de asistenta juridica incheiat de intimata si autenticitatea acestuia nu au nicio relevanta in cauza in conditiile in care raspunderea penala a intimatei nu era atrasa de existenta sau inexistenta acestui contract, o plangere penala putand fi formulata si in lipsa unui aparator.
Intimata, in sedinta respectiva a afirmat ca a formulat plangere penala impotriva reprezentantului recurentei fara a mentiona la acel moment daca plangerea a fost formulata prin intermediul vreunui cabinet de avocat sau nu.
In consecinta, in mod legal a retinut instanta de fond ca, in conditiile in care nu pot fi retinute infractiunile prevazute de art.205 si 206 Cod penal, nu poate fi retinuta nici infractiunea prevazuta de art.250 Cod penal intrucat elementul material al acestei infractiuni se realizeaza prin intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana iar infractiunea prevazuta de art. 263 Cod penal se afla intr-un raport necesar cu fapta nedenuntata si cum aceasta din urma nu intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni este cert ca nici aceasta infractiune nu exista ca de altfel si infractiunile prevazute de art. 246, 248 si art. 290 alin.1 Cod penal, presupus a fi savarsite de MCV, precum si in ce priveste infractiunile prevazute de art.263, 290 alin.1, 246 si 248 Cod penal, presupus a fi savarsite de DD si OME, aceste fapte neexistand in materialitatea obiectiva.
Avand in vedere cele retinute mai sus, instanta in baza dispozitiilor art.38515 al.1 pct.1 lit.b C.pr.pen., urmeaza sa respinga, ca nefondat, recursul formulat de recurenta ASLC impotriva sentintei penale nr.594/22.06.2010 a Judecatoriei Buzau, in contradictoriu cu intimatii MC, MCV, DD si OME.
In baza art.192 al.2 C.pr.pen., instanta urmeaza sa o oblige pe recurenta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Sursa: Portal.just.ro