COM.Neexercitarea rolului activ al instantei, in sensul administrarii probei cu o expertiza agricola in vederea lamuririi raporturilor juridice deduse judecatii. Casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante

Decizie nr. din data de 03.08.2010 pronunțată de Tribunalul Buzau


Prin actiunea inregistrata la Judecatoria X sub nr. X/X/2010 din 4.02.2010, reclamantul S.A. a chemat in judecata pe parata S.A.C. Smeeni, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligati sa-i plateasca suma de 800 lei si sa-i predea cantitatea de 1200 Kg grau, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii , reclamantul a invederat ca fiind inscris in societate cu un teren in suprafata de 2,50 ha, pe care il detine in proprietate pe teritoriul comunei Smeeni, conducerea paratei i-a cerut in toamna anului 2008 sa plateasca anticipat contravaloarea lucrarilor agricole aferente anului agricol 2009, sub promisiunea ca-i va reveni de drept subventia ce urma a fi incasata.
Desi a platit paratei suma de 1638 lei , conform chitantei nr.0003412 din 18.11.2008, aceasta, incasand subventia de la stat , nu numai ca nu i-a acordat-o, dar i-a retinut si jumatate din cantitatea de grau cuvenita.
Prin sentinta nr. X din X/X/.2009 pronuntata de Judecatoria X s-a respins actiunea ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel , instanta fondului a retinut in baza relatiilor comunicate de parata cu adresa nr.402/09.12.2009, insotite de inscrisurile atasate la filele 16-35, ca:
In cursul anului agricol 2008/2009, reclamantul a avut calitatea de membru asociat al S.A.C. , fiind inscris cu un teren arabil in suprafata de 2,83 ha.
Conform chitantei depuse la fila 6 dosar, reclamantul a achitat paratei suma de 1638 lei reprezentand contributia sa pentru efectuarea lucrarilor agricole.
La randul sau, parata a incasat de la stat pentru anul 2009 suma de 1.140 lei, reprezentand subventia pe suprafata de teren inscrisa de reclamant in cadrul societatii.
Desi reclamantul pretinde ca parata ii datoreaza suma de 800 lei reprezentand parte din subventia incasata pentru terenul sau, intrucat conducerea societatii i-a promis ca-i va reveni de drept, acesta nu a facut dovada incheierii vreunei intelegeri in acest sens.
Referitor la cantitatea de 1.200 Kg grau pretins datorata de societatea parata , instanta a retinut ca reclamantului i-a fost pusa la dispozitie cantitatea respectiva de cereale, conform borderoului depus la fila 18, acesta neproducand dovada ca ar fi fost indreptatit la mai mult.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamantul in termen legal conform art.301 din Codul de procedura civila, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar in baza art.303 din acelasi cod.
In expunerea motivelor de recurs, reclamantul a invocat in esenta gresita respingere a actiunii de catre instanta fondului , in conditiile in care desi a platit integral si anticipat contravaloarea lucrarilor agricole pentru terenul inscris in societate , aceasta i-a retinut din drepturile cuvenite cantitatea de 1.200 kg grau, contravaloarea recoltei de orzoaica de 1.400 lei si contravaloarea productiei de rapita de 6-700 lei, incasand in schimb o suma de 5.500 lei in care se regaseste alaturi de subventia incasata de la stat si contributia sa personala de 1.634 lei.
Desi legal citata , intimata nu s-a infatisat in instanta si nici nu a depus la dosar intampinare.
Prin decizia nr. X/2010 s-a admis recursul ca intemeiat, dispunandu-se casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.
S-a avut in vedere in acest sens, ca in raport de plata anticipata a lucrarilor agricole intr-o suma determinata punctual la 1.638 lei pentru terenul in suprafata de 2,83 ha inscris in asociatie, dar si de subventia in suma de 1.140 lei incasata de parata de la stat pentru anul 2009, in cauza nu s-au administrat suficiente dovezi in vederea lamuririi raporturilor juridice deduse.
Nu s-au clarificat, spre exemplu, conditiile in care reclamantul s-a inscris in societate, drepturile si obligatiile ce revin asociatului si respectiv societatii agricole si modul de realizare a acestora.
Este de neacceptat ca parata, in a carei exploatare se afla terenul inscris de reclamant, sa beneficieze pentru anul 2009 atat de contravaloarea tuturor lucrarilor agricole, incasata de la reclamant , cat si de subventia primita de la stat , dar si de intreaga productie obtinuta de pe terenul in suprafata de 2,83 ha , iar reclamantului sa i se puna la dispozitie doar cantitatea de 1.200 kg grau si suma de 1.000 lei.
De necontestat , reclamantul nu a produs dovada intelegerii incheiate cu conducerea societatii in sensul ca subventia ce urma a fi primita de la stat , sa-i revina de drept.
In raport, insa, de gradul de instructie dar si de varsta inaintata a reclamantului, aspecte apreciate subiectiv si diferit de la o instanta la alta, ce nu pot fi insa imputabile judecatorului fondului, se apreciaza ca se impune administrarea de noi dovezi , cu inscrisuri si martori, eventual si cu o expertiza agricola , al carei onorariu sa fie stabilit in sarcina societatii parate.
Sensul si scopul unor astfel de probe ar avea ca obiectiv , si deci ca finalitate, productia obtinuta de pe un teren similar ca suprafata si culturi practicate, precum si modul de distribuire a veniturilor pe asociati, in raport de conditiile in care acestia si-au inscris terenurile detinute in proprietate , in societatea respectiva.
Pentru considerentele ce preced in baza art.312 alin.5 din Codul de procedura civila s-a admis recursul ca intemeiat si s-a casat sentinta atacata, dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.


1

Sursa: Portal.just.ro