Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Omor. Inculpat minor. Criterii de individualizare Sentinta penala nr. 36/F/2010 din data de 12.07.2010
pronunțată de Tribunalul Bistrita-Nasaud

Omor. Inculpat minor. Criterii de individualizare.

(Trib. Bistrita-Nasaud, sect. pen., sent. nr. 36/F/7 aprilie 2010)

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud a fost trimis in judecata, in stare de arest, inculpatul minor PPL pentru comiterea in concurs real, prev.de art.33 lit."a" Cod penal, a infractiunilor prev.de art.174 alin.1 Cod penal si art.211 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.99 si urm.Cod penal.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine in sarcina inculpatului urmatoarele:
In cursul anului 2008, martorul MD, in calitatea sa de sef de stana, si-a amenajat stana pe raza comunei Zagra, avand ca angajati pe numitii DG, ca cioban, pe PI si fiul acestuia, inculpatul PPL, ca ajutori si pe victima FG, ca strungas.
La sfarsitul lunii august 2008, numitul PI s-a invoit de la seful de stana pentru a participa la lucrarile de treierat in gospodaria sa, fiind inlocuit la stana de fiul sau minor PTI, fratele inculpatului.
In dimineata zilei de 30 august 2008 ciobanul DG i-a trimis cu oile pe inculpatul PPI, pe fratele sau PTI si pe FG, acestia revenind la stana pe la pranz, ocazie cu care au servit masa, iar victima FG a consumat bauturi alcoolice (tuica amestecata cu apa) in ciuda faptului ca a fost atentionat asupra acestui fapt de catre cioban.
Dupa masa ciobanul i-a trimis cu oile la pascut pe FG si pe minorul PTI, iar inculpatul PPL a fost trimis cu caprele turmei, acestea urmand sa pasca separat de oi. Dupa aproximativ 20 de minute de la plecarea de la stana, inculpatul a fost strigat de fratele sau, TI care i-a cerut ajutorul, acesta spunandu-i ca ramasese singur la oi si ca nu se descurca, intrucat FG luase bautura la el, se imbatase si ramasese in urma turmei de oi. In aceste conditii inculpatul a intors caprele inspre turma de oi, iar apoi a plecat in cautarea lui FG. Inculpatul l-a gasit in cele din urma pe cel in cauza sesizand ca acesta se deplaseaza cu greutate, motiv pentru care a incercat sa-l ajute, sprijinindu-l. Cei doi au parcurs astfel o portiune de drum dupa care inculpatul s-a oprit pentru ca obosise. Dupa ce s-a odihnit, inculpatul l-a sprijinit din nou pe FG ajutandu-l sa se deplaseze oprindu-se dupa un timp. In momentul in care inculpatul i-a cerut din nou lui FG sa se ridice si sa il insoteasca, acesta a refuzat iar la insistentele inculpatului a inceput sa il injure de mama pe PPL. Ca urmare, inculpatul s-a enervat, l-a prins de haine pe FG l-a trantit de 2-3 ori de pamant, iar apoi i-a aplicat 2 lovituri cu calcaiul piciorului drept, incaltat cu cizma de cauciuc, in zona pieptului.
Dupa ce i-au fost aplicate aceste lovituri, victima FG a scos o mana din buzunarul pantalonilor, inculpatul minor sesizand ca aceasta avea in mana o punga din material plastic transparent, in care se aflau bani.
In aceste conditii inculpatul a luat hotararea de a sustrage banii victimei, astfel ca, profitand de starea in care se afla aceasta a luat punga cu bani. Ulterior, inculpatul a constatat ca, in modalitatea mai sus descrisa si-a insusit suma de 50 lei, bani pe care i-a cheltuit in interes personal.
In urma agresiunii exercitate de inculpat asupra lui FG acesta din urma a horcait puternic si si-a pierdut cunostinta, astfel cum a relatat inculpatul, motiv pentru care acesta s-a speriat si a plecat de la fata locului, abandonand victima, motivat si de faptul ca fusese chemat de fratele sau. In cele din urma, cei doi frati s-au deplasat cu animalele spre stana, pe traseu intalnindu-se cu ciobanul DG. Sesizand lipsa victimei, ciobanul i-a intrebat pe cei doi minori despre aceasta, ocazie cu care inculpatul i-a relatat ca cel in cauza se imbatase si ramasese in urma lor.
Intrucat victima nu a revenit la stana in cursul serii si nici in ziua urmatoare, in cea de-a treia zi inculpatul minor s-a deplasat in locul in care o abandonase, gasind-o la cativa metri distanta de locul unde o lasase. Potrivit relatarilor inculpatului, victima era constienta, ar se exprima cu mare greutate, acuzand dureri de coaste. Inculpatul i-a dat acesteia sa bea apa si i-a aprins o tigara, dupa care a abandonat-o din nou, plecand cu caprele la pascut.
Dupa alte doua zile, sesizand ca victima nu mai apare la stana, inculpatul s-a deplasat din nou la locul in care o lasase, constatand ca aceasta incetase din viata. Constatand decesul victimei, inculpatul s-a speriat, motiv pentru care a incercat sa mute cadavrul din acel loc, prinzand de cureaua pantalonilor victimei, care insa s-a rupt. In aceste conditii, inculpatul a tras cadavrul pana la marginea unui razor, dupa care l-a impins in vegetatia de la baza razorului, pastrand asupra sa cele doua bucati de curea. Plecand apoi din locul respectiv, inculpatul a aruncat bucatile din cureaua victimei in doua zone diferite, iar apoi a revenit la stana.
In intervalul de timp scurs intre momentul agresarii victimei si cel al constatarii decesului acesteia, inculpatul PPL nu a relatat despre cele intamplate niciunei persoane dintre cele de la stana, comportandu-se normal. De altfel, cel in cauza nu a dat niciun fel de relatii despre evenimentele produse nici organelor de politie care, sesizate fiind la data de 2.09.2008 despre disparitia victimei au inceput cercetarile in cauza. Abia dupa descoperirea cadavrului victimei, la data de 17.09.2008, inculpatul minor a declarat despre incidentul produs la data de 30.08.2008 intre el si victima, despre modul in care a actionat si despre consecintele produse.
Din raportul de constatare medico-legala nr. 2739/III/386/23.02.2009 intocmit de Serviciul de Medicina Legala Bistrita-Nasaud rezulta ca victima prezinta leziuni corporale traumatice cu caracter vital constand in fracturi costale multiple si fractura de stern, un infiltrat hemoragic al peretelui abdominal si o echimoza a coapsei drepte; ca fracturile costale si cea de stern, avand in vedere localizarea acestora si faptul ca unele dintre ele sunt pe fata interna a coastelor, s-au putut produce - cel mai probabil - prin lovire activa repetata cu corpuri dure (posibil pumn, picioare etc) si/sau lovire activa cu un corp dur, cu toracele fixat pe o suprafata dura (posibil sol) sau lovire repetata de corpuri dure (mai putin probabil), infiltratul hemoragic al peretelui abdominal putandu-se produce prin lovire cu un corp dur, iar echimoza coapsei drepte prin lovire cu sau de un corp dur si ca, avand in vedere lipsa viscerelor toracice si abdominale, este dificil de stabilit cu exactitate cauza mortii, dar tinand seama de numarul si localizarea fracturilor costale si de stern, este cel mai probabil ca acestea sa fi determinat decesul printr-o insuficienta respiratorie acuta, consecutiva traumatismului toracic, cu mentiunea ca, in cazul unor fracturi costale si de stern cu insuficienta respiratorie acuta decesul poate surveni la cateva zile de la data producerii acestora.
Pe de alta parte, actul medico-legal a relevat ca leziunile tanatogeneratoare pot data cu aprox. 16-18 zile anterior datei examinarii; ca celelalte leziuni traumatice constatate la necropsie ar fi necesitat fiecare in parte cca 3-4 zile de ingrijiri medicale pentru vindecare in caz de supravietuire si ca decesul victimei a fost violent, acesta putand data din perioada 2-4 septembrie 2008.
Ulterior acestui moment, ca urmare a sustinerilor inculpatului - confirmate de tatal sau, de fratele sau TI si de ciobanul DG - potrivit carora, cu cateva zile inaintea incidentului victima cazuse pe un teren accidentat, acuzand apoi dureri de coaste, s-a procedat la completarea raportului medico-legal.
Prin completarea la raportul de constatare medico-legala, intocmita la data de 25.03.2009 s-a evidentiat ca, avand in vedere starea avansata de putrefactie a cadavrului victimei si modificarile de culoare a leziunilor determinate de aceasta, nu se poate aprecia cu exactitate momentul producerii fracturilor de stern si costale, fiind posibil ca acestea sa se fi produs la un interval de timp unele de altele, posibil cateva zile.
In context, s-a relevat ca fractura de stern poate determina ea insasi un anumit grad de insuficienta respiratorie, dar foarte rar poate conduce singura la deces, doar in asociere cu alte patologii ale plamanilor, in caz de supravietuire fractura in cauza necesitand 38-40 de zile de ingrijiri medicale.
Avand in vedere localizarea fracturilor costale care au putut fi identificate s-a apreciat ca este posibil ca acestea sa se fi produs si prin cadere, in cursul unei autopropulsii (care poate fi determinata si de consumul de alcool), sau heteropropulsii, dar numai in conditiile unui plan dur, neregulat si inclinat, eventual cu rostogolire pe acesta.
Pe de alta parte, s-a facut remarca potrivit careia, fracturile costale, daca sunt foarte numeroase, permit deplasarea prin eforturi proprii, dar cu dificultate, avand in vedere ca acestea sunt foarte dureroase si determina insuficienta respiratorie de intensitate diferita.
In fine, medicul legist a mentionat ca, din cauza starii avansate de putrefactie si a faptului ca viscerele toracice si cea mai mare parte a celor abdominale lipsesc, nu se poate pronunta daca o alta cauza ar fi putut determina decesul dar ca, pe baza leziunilor traumatice osoase identificate, cea mai probabila cauza a mortii a fost o insuficienta respiratorie acuta, consecutiva unui traumatism toracic, cu fracturi costale si de stern, astfel cum s-a retinut si in cuprinsul raportului medico-legal.
Audiat fiind, desi inculpatul minor a recunoscut existenta obiectiva a faptelor, respectiv agresarea victimei si insusirea banilor acesteia, pe parcursul derularii procedurilor a avut o conduita oscilanta, cu fiecare declaratie data minimalizand contributia sa la producerea rezultatului periculos produs, cu intentia vadita de a diminua, pana la a se sustrage raspunderii penale.
Astfel, intr-o prima faza, dupa descoperirea cadavrului victimei, inculpatul minor a relatat organelor de politie, faptul ca avusese un incident cu victima, in cursul caruia, profitand de situatia in care se afla aceasta din cauza consumului excesiv de alcool, i-a sustras suma de 50 lei. Ca urmare, organele de politie s-au sesizat in legatura cu sustragerea banilor victimei, intocmind procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 18.09.2008.
Ulterior, in cuprinsul declaratiei olografe, data in aceeasi zi, inculpatul a relatat ca, pe fondul starii de nervozitate generata de injuriile repetate proferate de victima la adresa sa, a lovit victima "cu putere cu piciorul in cosul pieptului", calcandu-l "cu forta o singura data", dupa care s-a aplecat asupra acesteia si i-a sustras din buzunarul drept al pantalonilor suma de 50 lei, plecand de la fata locului in timp ce victima horcaia.
Cu aceeasi ocazie inculpatul a relatat ca, la data de 1.09.2008, curios fiind care este starea victimei, s-a deplasat in locul in care o abandonase pe aceasta, gasind-o in stare de inconstienta.
In cursul aceleiasi zile, ca urmare a declaratiilor date, inculpatul a fost audiat si de catre procuror. In declaratia olografa data in fata acestuia, in completarea celor relatate organelor de politie, inculpatul minor a mentionat faptul ca i-a aplicat victimei "1-2 lovituri cu calcaiul cizmei in piept", dupa care a trantit-o de 3-4 ori de pamant, iar apoi sesizand ca in buzunarul pantalonilor avea o punga cu bani, iesita in afara, a hotarat sa sustraga banii, lucru pe care l-a si facut.
Aceste imprejurari au fost consemnate si in declaratia data procurorului, inculpatul minor indicand amanuntit conditiile in care s-a produs incidentul avut cu partea vatamata, modalitatea de sustragere a banilor si cea in care i-a cheltuit.
In cuprinsul acestei depozitii inculpatul a mai relatat faptul ca, la doua zile de la incident s-a deplasat in locul unde abandonase victima, gasind-o la cativa metri distanta. Inculpatul nu a relevat faptul ca ar fi avut vreo discutie cu victima sustinand doar ca aceasta gemea, ca i-a dat sa bea niste apa si ca apoi a plecat, abandonand-o din nou, revenind in acelasi loc dupa cateva zile, cand a constatat decesul lui FG.
Aceleasi imprejurari le-a mentionat si cu ocazia reconstituirii efectuate la aceeasi data.
Inculpatul minor a reiterat aceste sustineri cu ocazia reaudierii sale de catre procuror, la data de 11.03.2009. Si de aceasta data inculpatul a relatat ca, la doua zile de la incident, victima era in viata dar ca aceasta "nu spunea nimic, din cand in cand horcaia".
Abia cu aceasta ocazie, afland despre concluziile necropsiei, inculpatul a relevat - pentru prima data, despre faptul ca anterior incidentului, victima ar fi cazut si ca fracturile costale pot fi consecinta acestui fapt.
In fine, cu ocazia audierii in instanta, aceasta ultima imprejurare a dobandit o pondere semnificativa in declaratia inculpatului, acesta dezvoltand subiectul, cu intentia evidenta de a credita ideea ca fracturile costale, cu caracter tanatogenerator au fost consecinta unui accident anterior agresarii victimei.
In concret, inculpatul minor a relevat faptul ca, anterior datei de 30 august 2008, cu 4-5 zile, din cauza betiei, FG a cazut intr-o rapa adanca de 20.30 metri, plina cu bolovani, moment dupa care a acuzat dureri in piept si a inceput sa se deplaseze cu greutate.
Pe de alta parte, inculpatul a mai declarat ca, pe fondul injuriilor proferate la adresa sa de catre victima i-a aplicat acesteia o singura lovitura cu piciorul dupa care victima a inceput sa horcaie foarte tare.
Abia dupa ce s-a dat citire declaratiei olografe date de inculpat in cursul urmaririi penale, acesta a recunoscut faptul ca a lovit de doua ori cu piciorul victima (a doua oara mai incet) si ca apoi a izbit-o pe aceasta de 2-3 ori, de sol.
In ceea ce priveste sustragerea banilor victimei, inculpatul a prezentat, pentru prima data, o versiune noua, sustinand ca banii i-au fost emisi de catre victima, cu solicitarea de a-i cumpara "tigari si bere". Acesta nu a putut oferi insa o explicatie plauzibila pentru modificarea declaratiei, in raport de cea data, in prezenta aparatorului, in fata procurorului, sustinand - fara temei - ca anchetatorului i-a prezentat aceeasi versiune ca cea relatata in instanta dar ca nu isi explica de ce in depozitie s-a consemnat altceva.
Ca urmare, instanta va inlatura, ca nejustificata, depozitia data sub acest aspect, de inculpat in faza cercetarilor judecatoresti.
Pe de alta parte insa, se apreciaza ca si versiunea potrivit careia, anterior incidentului, victima ar fi cazut intr-o rapa este nereala, cel putin in parte.
Eclatanta din acest punct de vedere este imprejurarea ca inculpatul a invocat existenta unui asemenea accident doar la a patra declaratie si doar dupa ce a aflat concluziile raportului de constatare medico-legala referitoare la cauzele decesului victimei.
In aceeasi ordine de idei, chiar daca existenta evenimentului invocat de inculpat nu poate fi respinsa de plano - acesta fiind confirmat de declaratiile tatalui inculpatului si ale fratelui acestuia (depozitii ce trebuie privite cu doza de rezerva impusa de legatura de rudenie a acestora cu inculpatul), dar si de cele ale martorului DG - este insa evident ca urmarile unui eventual accident au fost mult exagerate.
Astfel, sub acest aspect, inculpatul a relatat ca, in urma acelei cazaturi, victima se deplasa cu greutate, acuzand dureri la piept, motiv pentru care mergea 5-6 m dupa care "se lasa jos spunand ca nu mai are aer".
Aparent, sustinerile inculpatului sunt confirmate de concluziile formulate de medicul legist la completarea raportului de constatare "fracturile costale , daca nu sunt foarte numeroase, permit deplasarea prin propriile eforturi, dar cu dificultate, avand in vedere faptul ca ele sunt foarte dureroase si determina insuficienta respiratorie de diferita intensitate".
Cu toate acestea, probele testimoniale administrate in cauza releva cu evidenta faptul ca, admitand existenta accidentului invocat de inculpat, urmarile acestuia nu au fost nici pe departe de gravitatea celor constatate medico-legal.
In context, esentiale stabilirii unei corecte stari de fapt sunt depozitiile martorilor DG si MD.
In concret, primul dintre martori a relatat ca, din spusele victimei ar fi aflat ca aceasta cazuse intr-o rapa "fara sa se vaite insa prea tare". In continuare, martorul a relatat ca "ulterior acestui moment FG a continuat sa desfasoare activitati la stana si fara ca acesta sa se vaiete de pe urma acelei cazaturi".
Pe de alta parte, martorul MD, seful de stana a relevat ca, desi "de la momentul la care se spunea ca FG cazuse in acea rapa pana la momentul disparitiei sale eu am mai fost la oi si l-am vazut pe acesta, nu am sesizat vreo schimbare in ceea ce-l priveste. Precizez ca acesta avea de felul sau, un mers mai leganat si mai incet si ca nu s-a plans niciodata ca ar avea probleme de deplasare din cauza acelei cazaturi".
Aceste doua declaratii, coroborate chiar cu depozitia martorului PI - tatal inculpatului - potrivit careia victima a continuat sa desfasoare activitatile pentru care fusese angajat la stana si ulterior cazaturii invocate, dar si cu concluziile actelor medico-legale, converg inspre ideea ca, la data incidentului dintre parti, chiar daca victima cazuse intr-o rapa, aceasta nu l-a impiedicat sa-si desfasoare activitatea in mod normal timp de mai multe zile si ca, gravele si multiplele fracturi costale si de stern au fost consecinta conduitei agresive a inculpatului in raport cu victima, fiind de domeniul evidentei ca traumatismele osoase prin numarul si gravitatea lor, ar fi impiedicat victima sa munceasca in mod normal.
In fine, toate aceste probe se coroboreaza si cu consemnarile din cuprinsul referatului de evaluare intocmit in cauza, din care rezulta ca, la momentul intervievarii inculpatului acesta "si-a asumat vinovatia pentru cele intamplate, sustinand ca ideea comiterii faptei a luat-o in mod spontan" si ca, in cadrul altercatiei cu FG "l-a imbrancit cu piciorul in semn de riposta, dupa care a plecat si l-a parasit pe acesta, dar nu inainte de a-i lua si suma de 50 lei (bani cazuti din buzunarul acestuia).
Asa fiind, in baza probatoriului administrat, instanta apreciaza ca faptele retinute in sarcina inculpatului minor, astfel cum au fost acestea descrise, intrunesc in drept elementele constitutive ale infractiunilor de omor, prev. de art.174 alin.1 Cod penal si talharie, prev.de art.211 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea dispozitiilor art.99 si urm.Cod penal.
Avand in vedere conduita corespunzatoare a inculpatului minor, anterior savarsirii infractiunilor deduse judecatii, relevata si prin lipsa antecedentelor penale, in favoarea acestuia se va retine circumstanta atenuanta prev.de art.74 lit."a" Cod penal, cu consecinta reducerii pedepselor ce se vor aplica sub minimul special prevazut de lege potrivit dis.art.76 lit."b" si "d" Cod penal.
In baza textelor legale mai sus mentionate dar facand si aplic.art.72 Cod penal, referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, tribunalul va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor si respectiv 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie.
Chiar daca faptele deduse judecatii au fost comise in perioada in care inculpatul era minor, in raport de gravitatea extrema a faptelor comise, dar si de conduita ulterioara adoptata de inculpat (ascunderea savarsirii faptelor intr-o prima faza si apoi incercarea de a se sustrage raspunderii penale prin declaratii neconforme realitatii), instanta apreciaza ca aplicarea unei masuri educative este nejustificata.
La intinderea cuantumului pedepselor aplicate, instanta a avut in vedere atat criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 Cod penal, referitoare la pericolul social al faptelor comise, la modalitatea concreta de savarsire a faptelor, de persoana inculpatului, cat si imprejurarile care atenueaza raspunderea penala. Pe de alta parte, instanta a avut in vedere concluziile referatul de evaluare intocmit in cauza, potrivit carora evolutia in plan comportamental a inculpatului ar putea fi corectata in conditiile in care minorul ar beneficia de o supraveghere mai stricta din partea parintilor, in paralel cu dezvoltarea abilitatilor sociale si continuarea studiilor in vederea obtinerii unei calificari si in perspectiva a unui loc de munca stabil.
In fine, la procesul de individualizare a pedepselor aplicate s-au avut in vedere si concluziile raportului de expertiza medico-legala psihiatrica intocmit in cauza de Serviciul Judetean de Medicina Legala Bistrita-Nasaud, potrivit carora, inculpatul prezinta dgs. Tulburare mixta de personalitate, acesta avand discernamantul pastrat asupra continutului si consecintelor faptelor sale.
Se va constata ca faptele retinute in sarcina inculpatului au fost comise in conditiile concursului real de infractiuni,prev.de art.33 lit."a" Cod penal, iar in baza disp.art.34 lit."b" Cod penal se vor contopi pedepsele aplicate urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani inchisoare.
In cauza se va face aplicarea dispozitiilor art.71 Cod penal rap.la art.64 lit."a", teza a II-a si lit."b" Cod penal.
Conform dispozitiilor art.7 din Legea nr.76/2008, se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.
In ceea ce priveste latura civila a cauzei sunt de facut urmatoarele precizari:
In cursul urmaririi penale, cele doua surori ale victimei, numitele RF si AI, s-au constituit parti civile in cauza, fiecare dintre acestea cu sumele de 303,06 lei reprezentand costul alimentelor cumparate pentru pomana, 600 lei contravaloarea sicriului, a lumanarilor etc., 150 lei plata pentru saparea locului de veci, 15 lei, contravaloarea ambalajelor folosite cu ocazia inhumarii victimei, 900 lei-banii sustrasi de la victima si respectiv cate 2.000 lei cu titlul de daune morale.
Pentru daunele materiale pretinse, partile civile au depus la dosarul cauzei acte doveditoare (bonuri fiscale, chitante).
Cu ocazia dezbaterilor judecatoresti, partile civile si-au precizat pozitia, pretinzand impreuna despagubirile civile reprezentand daune materiale, cu mentiunea ca acestea au fost suportate de ambele parti si cate 2.000 lei cu titlul de daune morale.
In ceea ce priveste cheltuielile ocazionate cu inmormantarea victimei, in cursul judecatii cauzei s-a facut dovada faptului ca, Primaria comunei Zagra a acordat partilor civile un ajutor de inmormantare in cuantum de 100 lei, astfel cum rezulta din adresa nr. 518/8 februarie 2010 a Primariei comunei Zagra.
Asa fiind, in baza dispozitiilor art.14 Cod procedura penala rap.la art.998 Cod civil , instanta va dispune obligarea solidara a inculpatului si a partilor responsabile civilmente, PI si PP, la plata despagubirilor civile in favoarea celor doua parti civile, respectiv cate 25 lei pentru fiecare parte civila reprezentand cota de ? din suma sustrasa de inculpat de la victima si respectiv cate 332,50 lei reprezentand cota de ? din suma suportata cu titlu de cheltuieli ocazionate cu inmormantarea victimei (600 lei contravaloarea sicriului; 150 lei contravaloarea locului de veci; 15 lei contravaloarea lumanarilor, sume din care s-a dedus ajutorul de inmormantare de 100 lei acordat de primarie).
Sub aspectul daunelor materiale acordate, este de facut mentiunea ca, desi partile civile au solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 900 lei, sustinand ca aceasta este suma reala sustrasa de inculpat, in cauza nu s-a facut dovada faptului ca victima ar fi avut asupra sa la momentul savarsirii faptelor, o suma mai mare de 50 lei.
Pe de alta parte, cu ocazia audierii sale, inculpatul s-a declarat de acord cu plata despagubirilor civile , astfel cum au fost acestea stabilite de instanta.
In fine, instanta va dispune obligarea solidara a inculpatului si a partilor responsabile civilmente, la plata a cate 2.000 lei cu titlul de despagubiri civile pentru daunele morale provocate partilor civile, apreciindu-se ca in aceasta modalitate se asigura repararea prejudiciului moral incercat de acestea.
Fata de cele anterior retinute, celelalte pretentii civile emise in cauza de partile civile vor fi respinse, ca nedovedite.
In baza disp.art.193 Cod procedura penala, se va dispune obligarea solidara a inculpatului cu partile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor de judecata in favoarea partilor civile, RF si AI, de cate 300 lei pentru fiecare, suma reprezentand contravaloarea zilelor de munca (50 lei /zi x 3 termene de judecata) astfel cum s-a stabilit prin audierea martorului CID si cheltuieli de transport (50 lei/termen) potrivit relatarilor martorului OIN la termenul de judecata din 16 decembrie 2009.

Sursa: Portal.just.ro