1. Plangere contraventionala. Sarcina probei.
In motivele de recurs petentul afirma ca nu se afla pe strada G. S. atunci cand a fost interceptat de organele de politie, dar nu invoca nicio proba in acest sens si nici nu sustine ca nu ar fi savarsit fapta contraventionala.
(Trib. Bistrita-Nasaud, sect. com., de cont. adm. si fiscal, dec. nr. 401/2008, nepublicata)
Prin sentinta civila nr. 2306 din 4 iunie 2008 pronuntata de Judecatoria Bistrita s-a respins plangerea contraventionala formulata de petentul S. P. impotriva procesului-verbal de contraventie seria PCA nr. 3668004 incheiat la data de 30.01.2008 de Inspectoratul judetean de Politie Bistrita-Nasaud - Serviciul Politiei Rutiere, ca fiind neintemeiata.
Impotriva sentintei a declarat recurs petentul.
Recursul declarat este nefondat.
Astfel, instanta de fond a stabilit in mod corect ca petentul a savarsit contraventia ce i se retine in sarcina, acesta nedovedind o alta stare de fapt decat cea retinuta in cuprinsul procesului-verbal, desi sarcina probei ii revenea, potrivit dispozitiilor art. 1169 Cod civil.
In motivele de recurs petentul afirma ca nu se afla pe strada G. S. atunci cand a fost interceptat de organele de politie, dar nu invoca nicio proba in acest sens si nici nu sustine ca nu ar fi savarsit fapta contraventionala. De altfel, petentul a fost prezent la intocmirea procesului-verbal de contraventie si nu a formulat obiectiuni cu privire la cele mentionate in procesul-verbal, asa cum rezulta din mentiunea facuta in procesul-verbal si semnatura petentului.
La termenul de judecata din 5.03.2008, instanta de fond a incuviintat cererea petentului privind audierea martorului H. D., petentul obligandu-se sa il prezinte fara citatie pentru termenul de judecata din 9.04.2008, insa petentul nu s-a prezentat la acest termen si nici la termenul de judecata din 28 mai 2008, cand cauza s-a judecat in fond.
Asa fiind si tinand seama ca petentul nu a indicat adresa martorului H. D., instantei nu i se poate reprosa ca nu a citat si respectiv audiat pe H. D., culpa pentru aceasta revenindu-i petentului.
In sedinta de judecata din 5.03.2008, petentul a fost prezent si cauza s-a amanat pentru termenul de judecata din 9.04.2008, pentru ca petentul sa prezinte pe martorul H. D., fara citatie, in vederea audierii. Cu aceea ocazie petentului i s-a dat in cunostinta termenul de judecata la care s-a amanat cauza.
Potrivit art. 153 alin. 1 Cod procedura civila, partea care a luat termenul in cunostinta, precum si partea care a fost prezenta la o infatisare, nu va fi citata in tot cursul judecarii la acea instanta, prezumandu-se ca ea cunoaste termenele ulterioare.
Asa fiind, este neintemeiata sustinerea petentului recurent ca pentru data de 4.06.2008, procedura de citare nu a fost indeplinita fata de el, deoarece asa cum s-a aratat mai sus, petentul a fost prezent la termenul de judecata din 5.03.2008.
Pentru considerentele mai sus aratate, recursul petentului s-a gasit ca nefondat si in baza art. 312 alin. I teza a II-a Cod procedura civila, tribunalul urmeaza sa il respinga ca atare, mentinand in intregime sentinta atacata, ca fiind una legala (judecator Galatan Dumitru).
