In cazul cladirilor si terenurilor proprietate publica sau privata a statului sau a unitatilor administrativ teritoriale, aflate in administrarea sau in folosinta persoanelor juridice, inclusiv cele de drept privat, impozitul pe cladiri, respectiv taxa de teren, se datoreaza de catre cei care le au in administrare sau in folosinta.
Taxa de teren se calculeaza in aceleasi conditii ca si impozitul pe teren, prevazut la art. 12 din OG nr. 36/2002. Pe de alta parte, utilizarea gresita a notiunii de impozit in loc de cea de taxa, nu este de natura a atrage nulitatea actului de control atat timp cat suma a fost corect stabilita, modul de calcul al taxelor si impozitelor fiind similar, astfel ca aceasta eroare nu a adus partii vreo vatamare.
Faptul ca, prin contractul de concesiune, partile au convenit ca societatea recurenta nu datoreaza redeventa pe durata derularii contractului, asumandu-si alte obligatii in schimbul dreptului de a folosi terenul, nu are nicio relevanta sub aspectul taxelor si impozitelor fiscale datorate in temeiul legii de catre orice persoana fizica sau juridica pentru imobilele aflate in folosinta sau proprietate.
Prin sentinta nr.803 din 22.09.2010 pronuntata in dosar nr.2721/111/2009, Tribunalul Bihor a respins ca neintemeiata cererea formulata de catre reclamanta SC MP SRL, impotriva paratilor Primarul Municipiului Oradea si Primaria Municipiului Oradea - Directia Economica, fara cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca prin contractul de concesiune nr. 441/23.05.1997, reclamanta - in calitate de concesionar - a primit in concesiune un teren in suprafata de 23.000 mp situat intre strazile Sucevei si Al. Matei Basarab, pe o directie, si str. A.Iancu continuat cu Armatei Romane, pe cealalta directie, respectiv Parcul N. Balcescu, nr. top. 4597. Durata initiala a concesiunii a fost de 3 ani, iar ulterior a fost prelungita prin actele aditionale, pana la 01.06.2022, in prezent reclamanta avand calitatea de concesionar.
Prin decizia de impunere nr. 205.607/31.12.2008, avand la baza raportul de inspectie fiscala nr. 205.592/30.12.2008, s-au stabilit obligatii fiscale suplimentare in sarcina reclamantei, respectiv
• impozit pe teren pentru perioada 2003 - august 2008, in suma de 1.492 lei, la care s-au calculat majorari de intarziere de 1.003 lei si penalitati de 14 lei.
• impozit pe cladiri, pentru aceeasi perioada in suma de 4.948,20 lei la care se adauga majorari de intarziere in suma de 2.746,27 lei si penalitati de 18,38 lei.
Prin dispozitia Primarului Municipiului Oradea s-a respins contestatia formulata de catre reclamanta impotriva deciziei de impunere.
Avand in vedere faptul ca reclamanta nu contesta folosinta terenului sau a cladirilor mentionate in decizia de impunere atacata si in raportul de inspectie fiscala aflat la baza acesteia, instanta a analizat dreptul paratei Primaria Oradea de a percepe impozit pe terenul si cladirile folosite de catre reclamanta in baza contractului de concesiune. Instanta a retinut ca reclamanta sustine ca nu este obligata la plata impozitului mentionat dat fiind ca ea nu este proprietara imobilelor, ci doar concesionara lor, iar in contractul de concesiune nu se prevede plata vreunei taxe, or, parata nu poate modifica unilateral contractul.
Instanta a constatat ca potrivit art.4, respectiv art.17 din OG nr.36/2002 privind impozitele si taxele locale, in cazul cladirilor si terenurilor proprietate publica sau privata a statului sau a unitatilor administrativ teritoriale, aflate in administrarea sau in folosinta persoanelor juridice, inclusiv cele de drept privat, impozitul pe cladiri, respectiv taxa de teren, se datoreaza de catre cei care le au in administrare sau in folosinta. Taxa de teren se calculeaza in aceleasi conditii ca si impozitul pe teren, prevazut la art. 12 din OG nr. 36/2002.
Aceleasi dispozitii legale sunt preluate si de art. 249 alin.3 si art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, in vigoare in prezent, respectiv pentru cladirile / terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ teritoriale concesionate persoanelor juridice se stabileste taxa pe cladiri / taxa pe teren, in conditii similare impozitului pe cladiri / impozitului pe teren.
Prin urmare, in mod corect a stabilit parata Primaria Oradea faptul ca reclamanta datoreaza taxa pe cladiri si taxa pe teren, chiar daca a folosit gresit notiunea de "impozit" in loc de cea de "taxa", atat timp cat si taxele pe cladiri si teren se calculeaza similar impozitelor. Parata a fost in perioada 2003 - august 2008 concesionara imobilelor situate in Parcul N. Balcescu, in baza contractului de concesiune nr. 441/23.05.1997, fapt necontestat de catre aceasta.
Nu are relevanta in prezenta cauza faptul ca reclamanta a devenit proprietara asupra restaurantului si toaletei publice din Parcul N. Balcescu abia la data de 30.03.2009 prin HCL nr. 236, conform extrasului de carte funciara prezentat de reclamanta.
Faptul ca, anterior raportului de inspectie fiscala din 30.12.2008, s-a eliberat reclamantei un certificat de atestare fiscala nr. 14411/09.12.2008 din care rezulta ca aceasta nu ar avea datorii, nu face decat sa ateste o stare de fapt, respectiv ca la data de 09.12.2008 reclamanta nu figura cu datorii, obligatiile fiscale fiind stabilite in baza declaratiilor reclamantei. In urma inspectiei fiscale, prin analiza documentelor contabile si fiscale ale reclamantei, parata a constatat ca aceasta are obligatii fiscale suplimentare, motiv pentru care s-au intocmit actele administrative contestate.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta a respins cererea reclamantei ca neintemeiata.
In temeiul art. 274 C.p.c, constatand ca reclamanta este partea cazuta in pretentii, instanta a respins cererea acesteia cu privire la cheltuielile de judecata.
taxa pe teren in cazul unui contract de concesiune
Hotarare nr. 803/CA/2010 din data de 22.09.2010
pronunțată de Tribunalul Bihor
Sursa: Portal.just.ro