Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

SENTINTA COMERCIALA NR. 674/F/10.03.2010r Sentinta comerciala nr. 674/F/2010 din data de 10.03.2010
pronunțată de Tribunalul Bihor

SENTINTA COMERCIALA NR. 674/F/10.03.2010. Tribunalul Bihor- Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal- Domeniu asociat- revizuire.faliment

Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 05.10.2009, scutita de taxa de timbru si timbru judiciar revizuenta S.C. F. S.R.L. prin administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolventa AF a formulat in contradictoriu cu intimatii CA si CA cerere de revizuire solicitand desfiintarea sentintei comerciale nr. 179/F/2008 pronuntate de Tribunalul Bihor in sensul anularii actului subsecvent incheiat de debitorul S.C. F. S.R.L. cu cei doi intimati.
In motivare se arata ca prin hotararea amintita a fost anulat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 514/12.08.2003 de catre BNP ODD, insa a fost constatata valabilitatea contractului incheiat in calitate de cumparatori de catre intimati, contract autentificat sub nr. 1681/23.08.2004 de catre BNP BTG. Pretul a fost stabilit la suma de 5.800 euro achitat in doua rate, insa din raportul de expertiza intocmit in cauza a rezultat ca valoarea imobilului este de 144.540 lei. In aceste conditii, fata de imprejurarea ca pretul este de cinci ori mai mic decat cel de circulatie, intimatii au fost de vadita rea-credinta, astfel incat se impune admiterea cererii.
In drept au fost invocate prevederile art.322 pct.5, 323, 324 C.pr.civ. si art. 84 din Legea nr. 85/2006.
Intimatii, desi legal citati, nu si-au formulat apararile in cauza.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt ca prin sent. com. nr. 179/F/2008 pronuntata de Tribunalul Bihor in dos. nr. 276/111/2004 a fost admisa cererea formulata de lichidatorul judiciar R.IPURL in contradictoriu cu debitorul falit S.C. U.C. S.R.L. si revizuenta S.C. F.S.R.L. si s-a dispus anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 514/12.08.2003 de catre BNP ODD , fiind obligata revizuenta la plata catre debitor a sumei de 144.540 lei. Prin aceeasi hotarare a fost admisa cererea de interventie in interes propriu formulata de intimatii CA si CA, constatandu-se valabilitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat de acestia.
Constituind o cale extraordinara de atac, de retractare comuna si nesuspensiva de executare, revizuirea urmareste inlaturarea autoritatii de lucru judecat atasate de lege hotararilor judecatoresti irevocabile. Ratiunea avuta in vedere de legiuitor la reglementarea ei ( ce se desprinde din examinarea de ansamblu a ipotezelor expres si limitativ reglementate de art. 322 c.pr.civ. ) consta in faptul ca hotararea judecatoreasca a fost pronuntata prin retinerea unei stari de fapt gresite. Tocmai de aceea, admiterea ei presupune incidenta vreuneia din temeiurile amintite.
Astfel, potrivit art.322 pct.5 teza 1 c.pr.civ. ( invocat de revizuenta ) revizuirea unei hotarari ramase definitive in apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari date de instanta de recurs atunci cand se evoca fondul, se poate face daca dupa darea hotararii s-au descoperit inscrisuri doveditoare retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi prezentate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor. Textul legal impune, asadar, existenta mai multor conditii pentru retinerea acestei ipoteze : inscrisul sa fie nou, el sa fi existat la data cand a fost pronuntata hotararea ce se cere a fi revizuita, sa nu fi putut fi produs in cadrul procesului in care s-a pronuntat hotararea datorita uneia din motivele amintite, sa fie determinant si sa fie depus de partea care il invoca. Fiind vorba de conditii distincte, ele urmeaza a fi analizat separat.
Admiterea cererii de revizuire in temeiul art. 322 pct.5 teza I c.pr.civ. presupune in primul rand ca inscrisul invocat sa fie nou, in sensul ca el sa nu fi fost folosit in cadrul primului ciclu procesual. Solutia aleasa de legiuitor este fireasca, intrucat, in masura in care el a fost depus de partea interesata, a facut obiectul cercetarii de catre instanta de judecata, care a putut statua asupra valorii sale probatorii.
Din examinarea continutului dos. nr. 276/111/2004 al Tribunalul Bihor rezulta ca instanta a avut in vedere la pronuntarea hotararii raportul de expertiza tehnica intocmit de expertul SE. El nu intruneste insa conditia "inscrisului" avut in vedere de legiuitor, desi pentru reflectarea concluziilor la care a ajuns expertul este necesara intocmirea redactarea lui. Chiar admitand ca legiuitorul a avut in vedere si aceasta proba ( fapt ce presupune o interpretare dincolo de limitele avute in vedere de dispozitiile art. 322 pct. 5 C.pr.civ. ), trebuie remarcat ca a fost examinat de catre instanta care si-a si intemeiat solutia pe concluziile formulate de expert, astfel incat instanta considera ca prima conditie nu este intrunita.
In ceea ce priveste cea de-a doua conditie, ea decurge tocmai din ratiunea avuta in vedere de legiuitor amintita anterior. Formularea aleasa de acesta ( "retinuta de partea adversa, sau care nu a putut fi infatisata" ) conduce la concluzia ca anterioritatea inscrisului a fost stabilita in termeni nesusceptibili de interpretare.
Admiterea solutiei contrare ar duce la situatia de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat sa depinda de diligenta pe care o manifesta partea cu prilejul solutionarii cererii ( obligatie impusa in mod expres de art.129 C.pr.civ ) si ca acesteia sa i se dea posibilitatea de a administra probatiunea in mai multe cicluri procesuale.
Din aceasta perspectiva instanta retine ca inscrisurile invocate existau la data pronuntarii sent. nr. 179/F/2008 de catre Tribunalul Bihor, astfel incat caracterul lor de anterioritate nu poate fi pus in discutie.
Admiterea cererii de revizuire presupune, dupa cum s-a aratat, ca inscrisul sa nu fi putut fi prezentat in procesul in care s-a pronuntat hotararea atacata, fie pentru ca a fost retinut de partea adversa, fie dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii. Stabilirea intrunirii acestei conditii se impune a fi facuta prin raportare la dispozitiile art.172 si 175 c.pr.civ.
Prin interpretarea coroborata a acestor dispozitii se ajunge la concluzia ca este necesar nu numai ca inscrisul sa nu fi fost depus la dosar in cadrul primului proces, ci si ca existenta si continutul lui sa nu fi fost cunoscut la acel moment. In masura in care el a fost cunoscut de partea adversa, nimic nu o impiedica sa solicite instantei aplicarea masurilor prev.de art.172 - 175 C.pr.civ. Or, asa cum s-a aratat anterior continutul raportului de expertiza a fost cunoscut de catre revizuenta si de catre instanta, astfel incat nici aceasta conditie nu este intrunita.
Referitor la caracterul determinant al inscrisului, instanta retine ca acesta, prin el insusi, trebuie sa conduca la o alta solutie decat cea pronuntata initial. Cu prilejul pronuntarii sent. nr. 179/F/2008 a fost analizat continutul raportului de expertiza, fiecare parte avand posibilitatea de a-si formula obiectiunile in privinta lui. Concluzia la care a ajuns instanta de judecata in urma examinarii lui nu poate fi repusa in discutie pe aceasta cale, ci prin intermediul recursului.
De altfel, in acest sens si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca doar erorile de fapt ce nu au devenit vizibile decat la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securitatii juridice pe motivul ca ele nu au putut fi indreptate prin exercitarea cailor ordinare de atac ( cauza Pchenitchny versus Rusia ).
Raportat la criteriile stabilite de instanta de contencios european cererea promovata de revizuenta constituie, in circumstantele concrete ale prezentei cauzei, o modalitate deghizata prin care se urmareste redeschiderea unui proces solutionat definitiv, si aceasta, tocmai asupra aspectelor in privinta carora revizuenta a avut posibilitatea sa ridice obiectiuni in timpul procesului. Simplul fapt ca exista doua puncte de vedere asupra acestui subiect, nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauza prin admiterea cererii de revizuire intrucat s-ar incalca principiul securitatii raporturilor juridice si, prin acesta, dreptul intimatilor la un proces echitabil in sensul art. 6 paragraful 1 ( mutatis mutandis cauza Stanca Popescu versus Romania ).
Referitor la ultima conditie- depunerea inscrisurilor de catre partea care formuleaza cererea- retine ca proba exista la dosar, astfel incat aceasta conditie este intrunita.
Fata de toate acestea, avand in vedere ca nu sunt intrunite toate conditiile prescrise de art. 322 pct. 5 C.pr.civ. instanta considera ca cererea este nefondata si o va respinge ca atare.

Sursa: Portal.just.ro