SENTINTA COMERCIALA NR. 211/F/27.01.2010

SENTINTA COMERCIALA NR. 211/F/27.01.2010. Tribunalul Bihor- Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal- Domeniu asociat- faliment
Constata ca prin cererea formulata la data de 28.10.2008 de creditoarea SC S.U. SRL a solicitat deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei S.C. E.P. S.R.L.
In motivare se arata ca intre cele doua parti s-au derulat raporturi comerciale in baza carora a livrat debitoarei o serie de prefabricate de beton si a asigurat transportul si montajul lor. Costul total al acestora a fost de 555.928, 72 lei conform facturii fiscale nr. SW 0095/17.09.2008 din care debitoarea a achitat suma de 339.583, 72 lei, ramanand o diferenta de 216.345. In aceste conditii, intrucat au trecut mai mult de 30 de zile de la data scadentei, debitoarea se afla in incapacitate de plata impunandu-se admiterea cererii.
In drept au fost invocate prevederile art. 3, 31 si 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Constituind o procedura colectiva de recuperare a creantelor certe, lichide si exigibile, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 prevede ca ea se aplica debitorilor aflati in stare de insolventa sau de insolventa iminenta. Pentru a evita interpretarile diferite date acestor notiuni art. 3 pct. 6 din acelasi act normativ stabileste ca prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile.
Intrucat nu este definit caracterul cert al creantei, el se impune a fi stabilit prin raportare la dispozitiile art. 379 alin. 3 C.pr.civ. potrivit caruia creanta certa este aceea a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta sau si din alte cate, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul. Dispozitia amintita se coroboreaza cu prevederile art. 46 C.com. care stabileste ca obligatiile comerciale se probeaza cu facturi acceptate, legea nefacand vreo distinctie in functie de faptul ca facturile au fost acceptate expres sau tacit. Esential este ca din probele administrate sa se poata trage concluzia ca debitorul si-a insusit obligatia reflectata in inscrisul sub semnatura privata amintit.
Asa fiind, instanta retine ca a fost depusa de catre creditoare in sustinerea cererii sale factura fiscala nr. SW 0095/17.09.2008 in cuantum de 555.928, 72 lei. Examinand cuprinsul ei nu rezulta ca ea a fost insusita de catre debitoare prin semnare si stampilare. Tocmai de aceea, pornind de la sustinerile creditoarei ca a fost achitat o parte din debit ( fapt ce echivaleaza neindoielnic cu acceptarea tacita a acesteia ) s-a dispus citarea acesteia cu mentiunea de a face dovada faptului alegat.
Raspunsul comunicat de catre creditoare, chiar daca face trimitere la dispozitiile art. 1169 C.civ., nu este de natura sa dovedeasca caracterul cert al creantei. Ca atare, aplicarea dispozitiei legale invocate de catre aceasta ( ce reia continutul regulii idem est, non esse et non probari ) conduce la concluzia ca nu s-a facut dovada caracterului cert al creantei, astfel incat va respinge cererea ca nefondata.