Actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor contractuale si in constatarea depasirii limitelor mandatului. Actiunea in rezolutiunea contractului de consultanta. Exceptia de neexecutare a contractului.
C.p.cv., art.304 pct.9, art.111
1.In ceea ce priveste cererea de a se constata ca reclamantul nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin contractul de consultanta, Curtea considera, ca si instantele de fond si de apel, ca paratii au la indemana, in principiu, calea actiunii in realizare, adica actiunea in rezolutiunea contractului de consultanta.
Instanta constata ca cererea de a se constata ca reclamantul nu si-a executat propriile obligatii reprezinta o veritabila exceptio non adimplenti contractus, pe care paratii o pot sustine in aparare fata de pretentiile formulate de reclamant, fara a fi necesara formularea unei actiuni separate pentru rezolutiunea contractului.
Exceptia de neexecutare a contractului este un mijloc de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, in cazul in care i se pretinde executarea obligatiilor ce-i incumba, fara ca partea care pretinde executarea sa-si fi executat propriile obligatii. Neexecutarea contractului, intemeiata pe principiul reciprocitatii si interdependentei obligatiilor contractuale, nu este nicio exceptie de procedura propriu-zisa si nicio exceptie de fond, in sensul legii, ci doar un mijloc de aparare pe care o parte, de regula, paratul, il poate invoca si asupra caruia instanta se pronunta pe baza probelor administrate in cauza.
Invocarea pe calea unei cereri principale (cum este si cererea reconventionala) a exceptiei de neexecutare a contractului nu este admisibila, deoarece paratii au posibilitatea sa solicite instantei pe cale de aparare sa verifice daca reclamantul si-a indeplinit obligatiile asumate prin contract, urmand ca in raport de rezultatul acestei verificari sa dea sau nu eficienta acestei aparari.
2.In ceea ce priveste prima cerere formulata de parati, pe cale reconventionala, aceea de a se constata ca mandatarul lor si-a depasit limitele mandatului, Curtea observa, in primul rand, ca o astfel de cerere presupune in realitate constatarea unei situatii de fapt (depasirea sau nu a limitelor mandatului) care, odata stabilita, ar conduce mai departe la invocarea inopozabilitatii actelor excesive ale mandatarului si, in consecinta, respingerea actiunii reclamantului, in masura in care se intemeiaza pe o clauza din contractul de consultanta care nu este opozabila paratilor.
Se constata, astfel ca, in realitate, depasirea limitelor mandatului, invocata de mandanti (parati) in raport cu tertul (reclamantul) care a contractat cu mandatarul, reprezinta o simpla aparare pe care trebuie sa o examineze instanta investita cu solutionarea actiunii principale, urmand a se face aplicarea prevederilor Codului Civil in materia efectelor contractului de mandat in raport cu tertii si a situatiei actelor incheiate cu depasirea de catre mandatar a imputernicirii primite.
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A IV A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 119/8.02.2011, dosar nr.12742/301/2009
Prin actiunea inregistrata la data de 02.07.2009, pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, reclamantul C.Gi-a chemat in judecata pe paratii F.E.D., H. M. si I. S., solicitand obligarea acestora la plata unor sume de bani reprezentand contravaloarea serviciilor prestate de catre reclamant in baza contractului de consultanta incheiat la data de 01.03.2006.
Pe cale reconventionala, paratii au solicitat sa se constate ca mandatarul acestora, avocatul .G.G., a depasit limitele mandatului dat de paratii reclamanti la incheierea contractului de consultanta si sa se constate neindeplinirea/neindeplinirea in termen de catre reclamantul parat a obligatiilor asumate prin contractul de consultanta. Reclamantii parati au precizat ca cererea reconventionala se intemeiaza pe prevederile art. 111 C. pr. civ., art. 1537, 1539 si 1540 C. civil.
Ulterior, paratii-reclamanti au formulat cerere de introducere in cauza a Cabinetului de Avocat, reprezentat prin avocatul titular G.Gh., urmand ca primul capat de cerere din reconventionala sa se judece in contradictoriu cu acesta. Reclamantii parati si-au intemeiat cererea de introducere in cauza a tertului pe prevederile art. 57 C. pr. civ.
Prin sentinta civila nr. 1322/29.01.2010 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti a fost admisa exceptia de inadmisibilitate a cererii reconventionale formulata de paratii-reclamanti F. E. D., H. M. si I. S. in contradictoriu cu reclamantul-parat C.G., fiind respinsa ca inadmisibila cererea reconventionala; de asemenea a fost respinsa ca inadmisibila cererea de chemare in judecata a altor persoane formulata de paratii-reclamanti in contradictoriu cu intervenientul CA "Gh. Gh.". A fost disjunsa cererea principala avand ca obiect pretentii si s-a format un alt dosar.
Pentru a pronunta acesta sentinta, prima instanta a retinut ca paratii-reclamanti au la dispozitie actiunea in realizare, fie pentru anularea contractului de consultanta, fie pentru rezolutiunea acestuia. Argumentele invocate in cadrul cererii reconventionale puteau fi valorificate pe calea acestor cereri in realizare, astfel incat, in raport de prevederile art. 111 C.pr.civ, cererea reconventionala si, pe cale de consecinta, ss cererea de chemare in judecata a altor persoane, sunt inadmisibile.
Prin decizia civila nr. 856/A/29.06.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a Civila a respins apelul paratilor-reclamanti ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut urmatoarele: prin apelul declarat, apelantii sustin ca actiunea in declararea nulitatii si actiunea in rezolutiune, nu sunt actiuni in realizare, ci in constatare. Ca atare, neavandu-se la indemana de catre apelanti decat actiuni in constatare, in mod gresit a fost admisa exceptia de inadmisibilitate, in temeiul art. 111 C.p.c.
Aceste sustineri sunt gresite, intrucat atat actiunea in declararea nulitatii unui act juridic, cat si actiunea in rezolutiunea unui act juridic, fac parte din categoria actiunilor in realizare.
Pentru ca cererea de declarare a nulitatii unui act juridic sa intre in categoria cererilor in constatare, ar fi trebuit ca nulitatea, atat cea absoluta, cat si cea relativa, sa opereze in puterea legii, deci independent de o hotarare judecatoresca. Insa, in sistemul nostru de drept, nu exista asa-zisele nulitati de drept. Aceeasi situatie este si in cazul actiunii in rezolutiunea actului juridic, care potrivit art. 1021 C.civ., nu opereaza de drept, iar partea indreptatita trebuie sa se adreseze instantei de judecata cu o actiune in rezolutiune. Astfel, legea recunoaste instantei de judecata dreptul de a verifica si aprecia cauzele rezolutiunii, putand dupa circumstante sa acorde un termen de gratie partii actionate. In aceste sens, instanta de judecata, constatand indeplinite conditiile de admisibilitate a rezolutiunii, pronunta rezolutiunea contractului. In consecinta, actiunea in rezolutiune nu este o actiune in constatare, ci una in realizare.
Impotriva deciziei tribunalului au declarat recurs, in termenul prevazut de art. 301 C. pr. civ., recurentii-parati-reclamanti F.E.D., H. M. si I. S..
In motivarea recursului, recurentii arata ca, desi art. 111 C.pr.civ. instituie principiul subsidiaritatii actiunii in constatare fata de cea in realizare, totusi, retinand ca recurentii ar fi putut promova o actiune in constatarea nulitatii sau o actiune in rezolutiune, atat instanta de fond, cat si instanta de apel inscriu in mod gresit aceste tipuri de actiuni in sfera actiunilor in realizare.
Recurentii arata ca impartirea actiunilor in actiuni in realizare si actiuni in constatare (plus a treia categorie a actiunilor in constituire) este unul dintre numeroasele moduri de clasificare a actiunilor civile.
Actiunea in realizare este definita ca fiind acea actiune prin care paratul este "condamnat" sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Hotararile date in acest tip de actiuni sunt, prin excelenta, susceptibile de executare silita.
Pe de alta parte, actiunea in constatare este cea prin care se constata un anumit aspect, hotararile nefiind susceptibile de executare silita.
Instanta de apel isi motiveaza solutia, retinand ca, "pentru a intra in sfera actiunilor in constatare, ar trebui ca atat nulitatea absoluta, cat si cea relativa sa opereze in puterea legii, deci independent de o hotarare judecatoreasca".
Potrivit art. 111 C. pr. civ., exista actiuni in constatare, actiuni in care tot instanta este cea care da dezlegare cererii. Este adevarat ca, in aceste situatii, instanta nu face decat sa constate indeplinite anumite cerinte ale legii, dar tot prin hotarare judecatoreasca stabileste in ce masura aceste cerinte sunt sau nu indeplinite. Asadar, nici in cazul actiunilor in constatare, solutia nu este independenta de o hotarare judecatoreasca.
Daca lucrurile ar sta dupa cum isi motiveaza instanta de apel solutia, ar insemna ca ar trebui sa mai existe actiuni in constatare, intrucat in acestea nu este necesara interventia judecatorului, in aceste cazuri dezlegarea fiind data de puterea legii.
Surprinzator, insa, dupa ce face o astfel de retinere, referindu-se la actiunea in rezolutiune, instanta de apel conchide ca "legea recunoaste instantei de judecata dreptul de a verifica si aprecia cauzele rezolutiunii" si "constatand indeplinite conditiile de admisibilitate, pronunta rezolutiunea contractului", printr-o hotarare judecatoreasca.
In felul acesta este imbratisat punctul de vedere exprimat chiar de recurenti, ceea ce conduce la concluzia ca motivele pe care instanta de apel isi intemeiaza solutia de respingere a apelului lor sunt vadit contradictorii. Pe de o parte, instanta de apel conditioneaza caracterul de actiune in constatare al unei cereri de independenta fata de o hotarare judecatoreasca, pentru ca apoi sa sustina ca si in aceste actiuni, totusi dezlegarea este data tot de catre instanta, printr-o hotarare judecatoreasca.
Ca actiunea in constatarea nulitatii unui act este o actiune in constatare rezulta din insasi sintagma "actiune in constatarea nulitatii". Cauzele de nulitate exista la momentul incheierii actului, iar instanta nu face altceva decat sa constate ca aceste cauze exista si, pe cale de consecinta, ca actul este nul.
Analizand capacitatea de a putea fi pusa in executare, se poate concluziona ca hotararea pronuntata intr-o astfel de actiune, nu se poate pune in executare silita. Sigur, daca se cere si restitutio in integrum, acest capat separat de cerere este ceea ce se numeste o cerere in realizare. Nu intotdeauna insa, odata cu constatarea nulitatii unui inscris este necesara si revenirea la situatia anterioara, de aceea doctrina si jurisprudenta au statuat ca, daca se doreste si restitutio in integrum, partea interesata trebuie sa o ceara printr-un capat de cerere distinct si, evident, sa dovedeasca interesul in sustinerea unui astfel de petit.
La fel este si in cazul rezolutiounii/rezilierii unui contract, cu mentiunea ca doar in cazul pactului comisoriu de grad IV, instanta nu intervine. In celelalte cazuri, insa, instanta constata ca sunt intervenite cauze de rezolutiune/reziliere si, pe cale de consecinta, constata actul rezolvit/reziliat.
Nici in cazul acestui tip de actiune hotararea nu este susceptibila de a fi pusa in executare silita.
Discutiile pe aspectul restituirii contraprestatiilor sunt similare cu cele de la restitutio in integrum.
Astfel, daca partea interesata si-a prestat obligatia proprie in tot sau in parte si solicita rezolutiunea/rezilierea contractului, poate solicita prin capat separat de cerere restituirea prestatiei, acest capat de cerere fiind o consecinta a rezolvirii/rezilierii actului si doar acesta avand caracter de actiune in realizare.
Fata de cele invocate mai sus, recurentii apreciaza ca cele doua actiuni indicate de cele doua instante, de fond si de apel, in sfera actiunilor in realizare, sunt prin excelenta actiuni in constatare.
Examinand decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:
In raport de actiunea principala, care are ca obiect obligarea paratilor de a-si executa obligatia de plata asumata prin contractul de consultanta, acestia au inteles sa formuleze actiune reconventionala, prin care au solicitat sa se constate ca mandatarul lor si-a depasit limitele mandatului si ca reclamantul nu si-a indeplinit propriile obligatii asumate prin contractul de consultanta.
Niciuna dintre cele doua cereri nu se pot incadra in categoria actiunilor in constatare reglementate de art. 111 C. pr. civ. Conform acestui text legal: "Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca se poate cere realizarea dreptului".
Din analiza textului citat rezulta mai multe concluzii: pe calea actiunii in constatare nu se poate cere sa se constate o situatie de fapt; cererea in constatarea existentei unui drept nu poate fi primita daca partea poate formula actiune in realizarea dreptului; simplele aparari (argumente juridice) pe care paratul le invoca in combaterea pretentiilor reclamantului se valorifica pe calea intampinarii, nefiind posibila formularea unei actiuni in constatare prin care sa se solicite sa se constate ca argumentele sale sunt intemeiate.
In ceea ce priveste prima cerere formulata de parati, pe cale reconventionala, aceea de a se constata ca mandatarul lor si-a depasit limitele mandatului, Curtea observa, in primul rand, ca o astfel de cerere presupune in realitate constatarea unei situatii de fapt (depasirea sau nu a limitelor mandatului) care, odata stabilita, ar conduce mai departe la invocarea inopozabilitatii actelor excesive ale mandatarului si, in consecinta, respingerea actiunii reclamantului, in masura in care se intemeiaza pe o clauza din contractul de consultanta care nu este opozabila paratilor.
Se constata, astfel ca, in realitate, depasirea limitelor mandatului, invocata de mandanti (parati) in raport cu tertul (reclamantul) care a contractat cu mandatarul, reprezinta o simpla aparare pe care trebuie sa o examineze instanta investita cu solutionarea actiunii principale, urmand a se face aplicarea prevederilor Codului Civil in materia efectelor contractului de mandat in raport cu tertii si a situatiei actelor incheiate cu depasirea de catre mandatar a imputernicirii primite.
Curtea considera ca in mod gresit prima instanta si instanta de apel au retinut, ca motiv de respingere a actiunii in constatarea depasirii limitelor mandatului, ca reclamantii ar avea posibilitatea formularii unei actiuni in nulitatea contractului de consultanta. Depasirea limitelor mandatului nu atrage nulitatea actului incheiat de mandatar, ci pune problema efectelor contractului de mandat fata de terti, respectiv, a limitelor in care raspund mandantul si mandatarul fata de tertii cu care mandatarul a contractat. In consecinta, argumentele din motivarea recursului, referitoare la faptul ca actiunea in nulitatea actului juridic nu este o actiune in realizare, ci o actiune in constatare, nu vor mai fi examinate, deoarece problema nulitatii actului de mandat este straina de situatia juridica in speta.
Un alt argument pe care Curtea il retine, in ceea ce priveste inadmisibilitatea cererii de a se constata depasirea limitelor mandatului, se bazeaza pe cadrul procesual existent in cauza. Astfel, daca s-ar considera ca este admisibila o astfel de cerere pe calea procedurala prevazuta de art. 111 C. pr. civ., s-ar impune existenta in proces a persoanei despre care se afirma ca a depasit limitele mandatului, adica a mandatarului. Or, mandatarul nu este parte in proces, iar temeiul invocat pentru atragerea acestuia in proces (art. 57 C.pr.civ) este gresit, deoarece nu se poate sustine ca mandatarul ar putea sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul. Insasi calea reconventionala aleasa de reclamanti este gresita, deoarece, asa cum prevede art. 119 alin.1 C. pr. civ., cererea reconventionala permite valorificarea unor pretentii pe care paratul le are fata de reclamant, nu fata de terte persoane.
In ceea ce priveste cererea de a se constata ca reclamantul nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin contractul de consultanta, Curtea considera, ca si instantele de fond si de apel, ca paratii au la indemana, in principiu, calea actiunii in realizare, adica actiunea in rezolutiunea contractului de consultanta. Aprecierile pe cale le fac recurentii in motivarea recursului sunt gresite in ceea ce priveste actiunea in rezolutiunea contractului, deoarece o astfel de actiune poate avea caracterul unei actiuni in constatare in situatia in care in contract exista un pact comisoriu, caz in care instanta este chemata sa verifice daca sunt indeplinite conditiile pactului comisoriu, rezolutiunea operand in temeiul acestuia, sau poate avea caracterul unei actiuni in realizare in cazul rezolutiunii judiciare, respectiv atunci cand sanctiunea desfiintarii contractului se dispune de catre instanta.
Insa, ca si in cazul primului capat de cerere din actiunea reconventionala, Curtea constata ca cererea de a se constata ca reclamantul nu si-a executat propriile obligatii reprezinta o veritabila exceptio non adimplenti contractus, pe care paratii o pot sustine in aparare fata de pretentiile formulate de reclamant, fara a fi necesara formularea unei actiuni separate pentru rezolutiunea contractului.
Exceptia de neexecutare a contractului este un mijloc de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, in cazul in care i se pretinde executarea obligatiilor ce-i incumba, fara ca partea care pretinde executarea sa-si fi executat propriile obligatii. Neexecutarea contractului, intemeiata pe principiul reciprocitatii si interdependentei obligatiilor contractuale, nu este nicio exceptie de procedura propriu-zisa si nicio exceptie de fond, in sensul legii, ci doar un mijloc de aparare pe care o parte, de regula, paratul, il poate invoca si asupra caruia instanta se pronunta pe baza probelor administrate in cauza.
Invocarea pe calea unei cereri principale (cum este si cererea reconventionala) a exceptiei de neexecutare a contractului nu este admisibila, deoarece paratii au posibilitatea sa solicite instantei pe cale de aparare sa verifice daca reclamantul si-a indeplinit obligatiile asumate prin contract, urmand ca in raport de rezultatul acestei verificari sa dea sau nu eficienta acestei aparari.
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul si va mentine solutia de respingere ca inadmisibila a cererii reconventionale, urmand ca motivarea instantelor anterioare sa fie complinita sau, dupa caz, inlocuita cu motivele retinute in prezenta decizie.