Primirea la munca fara contract de munca. Grad de pericol social ridicat. Nu se impune inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment intrucat primirea la munca a unei persoane fara ca aceasta sa aiba la momentul respectiv un contract de munca in vigoare prezinta un grad de pericol social ridicat, intrucat astfel de practici afecteaza in mod negativ economia, urmarindu-se in acest fel evitarea platii contributiilor sociale obligatorii, sanctiunile aplicate au fost corect individualizate, in raport cu prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, amenda fiind in cuantumul minim prevazut de lege nejustificandu-se inlocuirea acesteia cu sanctiunea avertismentului
(Tribunalul Arad sectia contencios administrativ si fiscal, decizia civila nr.49 din data de 4 februarie 2013 pronuntata in dosarul nr. 8291/55/2013) Contrar sustinerilor petentei corect a retinut prima instanta ca data a inceperii activitatii, data de 25.03.2013, asa dupa cum rezulta din copia contractului, astfel ca pana la acea data orice activitate prestata de martorul se situa in afara dispozitiilor contractuale si legale. Or, dupa cum rezulta din procesul-verbal de predare-primire martorul a inceput activitatea in data de 23.03.2013, deci inainte de a intra in vigoare contractul sau de munca si ca atare, instanta de fond corect si legal a constatat ca sunt indeplinite conditiile de existenta ale raspunderii petentei, procesul-verbal de contraventie fiind legal si temeinic.
In acelasi sens argumentul petentei in ce priveste imprejurarea ca persoana in cauza avea incheiat contract de munca dar cu data de incepere a activitati ulterioare depistarii la munca este nefondat si nu poate conduce la inlaturarea raspunderii contraventionale a petentei in sensul dorit si preconizat.
In acord cu instanta de fond tribunalul considera ca nu se impune inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment intrucat primirea la munca a d-lui fara ca acesta sa aiba la momentul respectiv un contract de munca in vigoare prezinta un grad de pericol social ridicat, intrucat astfel de practici afecteaza in mod negativ economia, urmarindu-se in acest fel evitarea platii contributiilor sociale obligatorii, sanctiunile aplicate au fost corect individualizate, in raport cu prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, amenda fiind in cuantumul minim prevazut de lege nejustificandu-se inlocuirea acesteia cu sanctiunea avertismentului.
De altfel nici criteriile legale prevazute de art.7 din OG nr.2/2001 raportat la art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 nu sunt indeplinite in conditiile in care fapta imputata, nu are un pericol social redus in conditiile in care amenda minima se situeza la 10.000 lei iar scopul prevazut de lege prin aplicarea avertismentului nu este atins, neexistand garantia ca petenta a constientizat fapta si urmarile acesteia cu dovada ca se va abtine pe viitor de la incalcarea normelor legale de aceasta natura.
Pe cale de consecinta, pentru motivele aratate mai sus si, intrucat prima instanta a stabilit situatia de fapt si a aplicat legea in mod corespunzator, nu se evidentiaza elemente care sa justifice schimbarea hotararii apelate si nici nu se releva motive de ordine publica, care sa poata fi retinute din oficiu de catre instanta, s-a respins apelul petentei.