Incredintarea minorului bunicilor materni se circumscrie unei situatii de exceptie, care se raporteaza la imprejurarile concrete ale fiecarei situatii in parte
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.6846/302/2008 - DECIZIA CIVILA NR.1046/11.10.2010)
Prin sentinta civila nr.993/31001.2009, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a admis cererea reconventionala formulata de paratul - reclamant B.L., a incredintat minorul B.L.-B.-S. spre educare paratului - reclamant, a stabilit domiciliul minorului la domiciliul paratului, respectiv B., str.A.B. nr.1, bl.58, sc.1, ap.14, sector 5, a obligat reclamantii - parati sa il inapoieze pe minor paratului - reclamant si a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii - parati O.I. si O.A.. De asemenea, instanta a luat act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Prima instanta a retinut in pronuntarea acestei sentinte ca incredintarea minorului unor alte persoane, fiind o masura care limiteaza relatia dintre copil si parinte trebuie temeinic justificata, or, in prezenta cauza nu exista motive suficiente care sa conduca la o astfel de concluzie. Mai mult, reclamantii - parati manifesta o grija excesiva fata de minor in raport cu varsta acestuia, ceea ce reprezinta un real impediment in dezvoltarea sa. Aceasta concluzie este sustinuta de Raportul de consiliere si evaluare psihologica in care se mentioneaza ca minorul este insuficient dezvoltat din punct de vedere emotional, comunicarea cu persoanele din jur este deficitara, trunchiata deoarece acesta se asteapta "in general ca ceilalti sa-l identifice si sa-i satisfaca nevoile fara o exprimare prealabila". De asemenea, climatul oferit de catre reclamantii - parati este de natura sa deterioreze relatia dintre minor si paratul - reclamant din cauza neintelegerilor dintre parti. Or, in contextul in care nu este, dincolo de orice indoiala rezonabila, ca reclamantii - parati nu il invinovatesc pe paratul - reclamant de decesul fiicei lor in prezenta minorului, instanta a considerat ca si acest argument conduce la concluzia ca interesul minorului este afectat de mediul actual din cadrul familiei extinse. Astfel cum se mentioneaza si in Raportul de evaluare psihologica, blamarea imaginii unui parinte in fata copilului poate avea repercusiuni asupra construirii imaginilor parentale si poate influenta modul de raportare ulterioara a copilului la cei din jur si implicit ca acesta sa dezvolte o imagine negativa despre sine.
Prin decizia civila nr.1091/16.10.2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a admis apelul declarat de apelantii - reclamanti - parati O.I. si O.A., impotriva sentintei civile nr.993/30.01.2009, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, contradictoriu cu intimatul - parat - reclamant B.L. si cu Autoritatea Tutelara - P.S.5 Bucuresti, a schimbat in tot sentinta civila apelata, in sensul ca a admis actiunea principala formulata de reclamantii-parati O.I. si O.A. impotriva paratului-reclamant B.L. si in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara - P.S.5 Bucuresti, a incredintat reclamantilor-parati spre crestere si educare pe minorul B.L.B.S., nascut la data de 22.09.1996, a obligat paratul - reclamant la 500 lei lunar pensie de intretinere in favoarea minorului si a respins cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant B.L., impotriva reclamantilor - parati O.I. si O.A. si in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara - Primaria Sectorului 5 Bucuresti, ca neintemeiata.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul B.L., criticand-o pe motive de nelegalitate, respectiv instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art.103 Codul familiei, apelantii necriticand solutia instantei fondului, ci solicitand rejudecarea cauzei deoarece in fata primei instante "procesul a fost judecat cu vadita carenta probatorie". Instanta nu a avut in vedere interesul superior al minorului si faptul ca din rapoartele de evaluare psihologica rezulta ca minorul are o identitate slab conturata, ca manifesta o vulnerabilitate in relatiile cu ceilalti, recurentul apreciind ca aceasta situatie se datoreaza imprejurarii ca bunicii materni au avut o influenta mare in viata acestuia, iar lucrurile nu vor evolua in alt mod daca minorul este incredintat acestora.
Totodata, recurentul arata ca instanta de apel a retinut, contrar adevarului, ca agresiunile asupra minorului ar fi repetate si nu ar constitui un incident izolat.
Acest eveniment singular este mentionat in cererea de chemare in judecata de intimati si este redat de martori (D.G. si T.R.), care au fost invatati, nici unul din martori nefiind martor ocular la un asemenea incident.
Prin intampinarea depusa la 19.04.2010, intimatii O.I. si O.A. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca minorul a avut o optiune clara in cadrul ascultarii sale, cand si-a exprimat dorinta de a fi incredintat bunicilor materni spre crestere si educare, pozitie ce nu poate fi ignorata de instanta, avand in vedere varsta minorului si gradul de maturitate al acestuia.
Pe de alta parte, declaratiile martorilor audiati in cauza, coroborate cu concluziile referatului de evaluare psihologica, au, in opinia intimatilor, forta probanta superioara, dat fiind faptul ca inscrisurile intocmite de psihologul care s-a ocupat de caz au la baza o fundamentare bazata pe cercetare specifica, evaluarea psihologica a minorului facandu-se pe baza constatarilor percepute direct.
Intimatii apreciaza ca in prezenta cauza, pentru a fi respectat principiului interesului superior al copilului, instanta este tinuta sa analizeze un complex de factori care toti concura la respectarea acestui principiu, niciunul din factori nu trebuie absolutizat in detrimentul celorlalti.
In dovedirea recursului, recurentul a depus la dosar inscrisuri, proba incuviintata si pentru intimati, instanta dispunand, din oficiu, audierea minorului. Totodata, in sedinta publica din 31.05.2010 Curtea a luat act de acordul partilor in prezenta cauza, in sensul continuarii sedintelor de consiliere psihologica.
La fila 64 din prezentul dosar au fost depuse concluziile demersului de consiliere psihologica a partilor, rezultand ca s-au realizat 10 sedinte, ce au presupus atat intalniri individuale ale minorului B.L.B.S., precum si intalniri cu tatal si bunicii materni.
Verificand legalitatea deciziei recurate, in raport de criticile formulate si de materialul probator administrat in cauza, Curtea a constatat ca recursul este nefondat si in baza art.304 pct.9 Cod procedura civila, l-a respins pentru urmatoarele considerente:
Recurentul a invocat ca temei juridic al recursului declarat dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, care presupun gresita aplicare a normelor de drept material de instanta de apel.
Curtea a constatat ca instanta de control judiciar a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 42 alin.2 din Codul familiei, dispunand incredintarea minorului bunicilor materni, ca masura exceptionala intemeiata pe interesul superior al minorului, asa cum este prevazut de art. 2 alin.3 din Legea nr.272/2004.
In mod corect tribunalul a retinut ca minorul B.L.B.S. se afla in situatia prevazuta de dispozitiile art.98 alin.2 Codul familiei, care arata ca "daca unul dintre parinti este mort (...) celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti".
Totusi, instanta judecatoreasca este singura in masura sa stabileasca persoanele ce exercita drepturile si indeplinesc obligatiile parintesti in situatia acestui minor in baza art.38 alin.1 lit. a din Legea nr.272/2004. Dispozitiile textului de lege mai sus mentionat arata ca "instanta judecatoreasca este singura autoritate competenta sa se pronunte, luand in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la: a) persoana care exercita drepturile si indeplineste obligatiile parintesti in situatia in care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea parintilor sai."
Totodata, tribunalul era indrituit sa stabileasca modalitatile in care se exercita drepturile si se indeplinesc obligatiile parintesti conform lit.b) a art.38 alin.1 din Legea nr.272/2004.
Curtea nu a retinut critica recurentului privitoare la gresita aplicare a dispozitiilor art.103 Codul familiei, care au fost interpretate de aceasta instanta in integralitatea sa, avand in vedere si dispozitiile alin. 2 care arata ca instanta judecatoreasca va respinge cererea daca inapoierea este contrara intereselor copilului.
Cererea reconventionala formulata la 22.08.2008 in fata instantei fondului de recurent are trei capete de cerere: incredintarea minorului spre crestere si educare, stabilirea domiciliului minorului la domiciliul tatalui si obligarea intimatilor sa inapoieze minorul retinut fara drept la domiciliul lor.
Este de subliniat ca cei care au promovat actiune in prezenta cauza pentru clarificarea situatiei juridice a minorului au fost bunicii materni, care au promovat o actiune intemeiata pe dispozitiile art.100 Codul familiei, calificata in mod corect de tribunal ca fiind o actiune de incredintare minor in conditiile art.42 alin.2 din Codul familiei.
In acest domeniu atat de delicat al drepturilor minorului "nu sunt de dorit masuri coercitive in privinta copiilor" asa cum mentioneaza judecatorul european in cauza Ignaccolo Zenide contra Romaniei, paragraful 106. Pe de alta parte, obligatia autoritatilor nationale de a dispune inapoierea copilului nu este absoluta, deoarece este posibil ca reluarea convietuirii sa nu se realizeze atat de usor, sa nu se poata face imediat si sa necesite unele masuri pregatitoare - cauza Ignaccolo Zenide contra Romaniei, paragraful 94.
Este adevarat ca minorul care a fost separat de unul din parinti are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu aceasta, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului in stabilirea legaturilor personale.
Este datoria Curtii sa stabileasca un echilibru intre interesul superior al minorului, pe de o parte, si interesul recurentului in calitate de tata, pe de alta parte. Nu trebuie uitat ca drepturile parintilor sunt recunoscute in interesul minorului. De altfel, tot judecatorul european a stabilit in cauza Gnahoré contra Frantei, paragraful 59, ca in astfel de cauze interesul copilului se prezinta sub dublu aspect. Pe de o parte, in acest interes este inclus garantarea pentru copil a unei evolutii intr-un mediu stabil si sanatos si art.8 din C.E.D.O. nu ar putea autoriza un parinte sa ia masuri de natura sa prejudicieze sanatatea si dezvoltarea copilului sau. Pe de alta parte, este clar un alt interes al copilului, acela ca legatura intre el si familia sa sa fie mentinuta.
In ipoteza in care contactele cu parintii risca sa ameninte aceste interese sau sa incalce drepturile respective, autoritatile nationale trebuie sa vegheze la stabilirea unui raport de proportionalitate intre ele - cauza Hokkanen impotriva Finlandei din 23.09.1994 - para.58.
Cu privire la critica formulata de recurent referitoare la respectarea cerintelor art.8 din Conventia Europeana cu privire la drepturile omului, Curtea subliniaza ca jurisprudenta europeana cere intelegerea si colaborarea tuturor persoanelor, ca factor important in analizarea atitudinii autoritatilor competente (paragraful 94 din cauza Ignaccolo Zenide contra Romaniei). Spre deosebire de cauzele solutionate contra Romaniei, in prezenta speta minorul a fost lasat in grija bunicilor materni de ambii parinti o lunga perioada de timp. Totodata, cei care au promovat actiunea pentru clarificarea situatiei juridice a minorului au fost bunicii si nu tatal.
Cu privire la gresita aplicare a principiului interesului superior al minorului si influenta bunicilor criticata de recurent curtea nu a putut retine acest aspect. Este cert ca un minor care a locuit timp de 14 ani cu bunicii sai este influentat de aceasta convietuire. De altfel, in urma derularii a sapte sedinte, in raportul de consiliere si evaluare psihologica privind situatia minorului psihologul, a retinut ca "identitatea de sine slab conturata (...), o slaba delimitare a rolurilor in familie (...), o anumita vulnerabilitate in relatiile cu ceilalti", au fost determinate de "prezenta inconstanta a parintilor in viata copilului si delegarea sarcinilor parentale bunicilor materni (copilul a locuit cea mai mare parte a timpului la bunici), incoerenta modelelor parentale utilizate de catre cei doi parinti in educatia copilului", aspect subliniat si de Tribunalul Bucuresti in motivarea solutiei luate in prezenta cauza.
Filozofia Legii nr.272/2004 este bazata, ca si Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata de Romania prin Legea nr.18/1990, pe principiul responsabilizarii parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti, Curtea apreciind ca recurentul in prezenta cauza trebuia sa sesizeze aspectele relevate de psiholog in decursul celor 14 ani de viata a minorului.
Totodata, Curtea a retinut ca recurentul a recunoscut in fila 6 a motivelor de recurs ca a avut o prezenta inconstanta in viata copilului, dar motiveaza ca a fost o parte din timp plecat in misiuni armate in strainatate, din probele administrate in cauza rezultand ca recurentul a lipsit circa 1 an. Sustinerile recurentului cu privire la motivarea instantei de apel legata de agresiunile asupra minorului, nu au fost retinute de Curte, deoarece in fata instantei de recurs asa cum se mentioneaza in incheierea din sedinta publica din 31.05.2010, aceasta parte a recunoscut ca a lovit minorul doar o singura data cand era in clasa a IV-a.
Totodata, Curtea nu a putut retine critica recurentului cu privire la cei doi martori audiati pentru dovedirea acestui aspect, pe de o parte, fata de recunoasterea recurentului, iar pe de alta parte, dat fiind faptul ca martora T.R. a aratat (in fata instantei de apel - fila 43) "personal n-am vazut decat un moment cand traia mama copilului (...) cand copilul a fost lovit de tata cu palma peste ceafa". Fata de declaratia martorei care a declarat o experienta traita personal si fata de recunoasterea recurentului, critica formulata de acesta nu poate fi retinuta.
Pedepsele fizice aplicate de recurent au afectat emotional minorul aspect ce rezulta din sustinerile copilului si din raportul de consiliere si evaluare psihologica.
Este cert ca in prezenta cauza situatia minorului ridica serioase probleme, in principal, de ordin moral, acesta fiind motivul pentru care psihologul a propus, in fata instantei de apel, in evaluarea psihologica din 23.04.2009, o incredintare alternanta, imposibila din punct de vedere legal, fata de dispozitiile exprese ale Codului familiei si fata de atitudinea tuturor partilor si a minorului referitor la o posibila invoiala in acest sens.
Dar, in conditiile aplicarii dispozitiilor art.42 alin.2 din Codul familiei - bunicii materni exercitand cu privire la minor drepturile si indatoririle care revin parintilor privitor la persoana copilului, asa cum sunt ele prevazute de art.43 alin.2 Codul familiei - devin operante dispozitiile art.43 alin.3 din Codul familiei, recurentul pastrand dreptul de a avea legaturi personale cu minorul, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala.
Curtea a apreciat ca la acest moment interesul superior al minorului cere ca sa fie respectat principiul asigurarii stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea minorului B.L.B.S., asa cum este el prevazut de art.6 alin.1 lit.i) din Legea nr.272/2004.
Totodata, Curtea a retinut si atitudinea neechivoca a minorului, care fiind ascultat in toate procedurile derulate in fata instantelor, a fost constant in a aprecia ca doreste sa ramana cu bunicii materni, la admiterea cererii instanta avand in vedere varsta minorului si gradul sau de maturitate, conform art. 24 alin. 4 din Legea nr. 272/2004.
Analizand motivele de recurs, Curtea a retinut ca tribunalul, in motivarea deciziei pronuntate, a vadit preocupare pentru asigurarea unui just echilibru intre interesul minorului si cel al recurentului, refuzul incredintarii minorului fiind datorat lipsei de contacte intre tata si copilul sau si de trecerea timpului. Totodata, tribunalul a aratat ca masura incredintarii minorului are caracter provizoriu si recomandarile raportului de evaluare psihologica sunt ca procesul de dezvoltare a abilitatilor parentale si de consolidare a relatiei minorului cu tatal in scopul construirii unei relatii autentice, sa se desfasoare gradual si cu respectarea limitelor si nevoilor copilului, deoarece o relatie autentica se construieste in timp si cu eforturi comune.
Cum la baza luarii masurii incredintarii minorului a stat principiul interesului superior al copilului, Curtea a constatat ca tribunalul a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art.42 alin.2 Codul familiei, astfel ca recursul a fost respins ca nefondat.