Comercial.Procedura insolventei Sentinta comerciala nr. 2709 din data de 10.10.2009
pronunțată de Tribunalul Arad

Curtea de Apel Timisoara, avand in vedere caracterul litigios al pretentiilor precuniare ridicate de creditoare cu privire la contravaloarea lucrarilor pretins executate, a retinut ca:,, nu revine judecatorului sindic si nici instantei de recurs, in cadrul judiciar limitat al cauzelor de insolventa, sa cerceteze raporturile juridice fundamentale existente intre partile litigante, pentru a descoperi legitimitatea revendicarii creantei invocate de creditor. Acest atribut revine, in primul rand creditorului in cauza, iar in lipsa mijloacelor probatorii evocate in sarcina sa de art.379 alin.1 C.proc.civ., instantei comerciale de drept comun,,
Astfel, prin Sentinta comerciala nr.2709/19.10.2009 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul 2049/108/2009, a fost respinsa contestatia la insolventa formulata de contestatoarea debitoare PA si admisa cererea precizata formulata de creditoarea PB Arad, impotriva debitoarei PA iar in baza disp art. 33, alin.4 din Legea nr. 85/2006 s-a deschis procedura generala a insolventei fata de debitoare.
Pentru a hotara astfel, prima instanta a retinut ca, printr-o serie de contracte, creditoarea, in calitate de subantreprenor s-a obligat sa execute o serie de lucrari la un numar de 10 ferme situate in judetul Arad pentru care debitoarea, in calitate de antreprenor general, se obliga sa achite lucrarile executate, in conditiile si termenele stabilite conform clauzelor contractuale asupra carora judecatorul sindic nu va insista decat in masura in care aceste referiri vor fi necesare logicii juridice pentru analiza celor doua cereri si stabilirii situatiei de fapt.
Printre alte clauze incluse in aceste contracte, creditoarea s-a obligat, potrivit capitolului 7, sa consemneze o garantie de buna-executie de 5% din valoarea fiecarei facturi, aceasta urmand sa fie restituita subantreprenorului intr-o cota de 70% din valoarea garantiei, pe baza procesului-verbal de receptie preliminara, restul de 30% urmand sa se restituie dupa receptia finala a lucrarilor.De asemenea, potrivit disp art.6 din contract, subantreprenorul s-a obligat sa despagubeasca pe antreprenorul general- debitor, cu exceptia situatiei in care incalcarea contractului rezulta din respectarea proiectului, a caietului de sarcini intocmit de proiectant si acceptat de antreprenorul general. In situatia in care costurile suplimentare ar fi fost generate de dificultati in executie urmare a trasarii unor sarcini necontestate ale antreprenorului general debitor, aceste costuri, potrivit art. 8.3 cadeau in sarcina antreprenorului general.
De asemenea, potrivit art. 8.7, alin.3 din Contracte, si subantreprenorului ii reveneau sarcini de despagubire a antreprenorului general pentru faptele sale de nerespectare a dispozitiilor anterioare, inclusiv de remediere a viciilor ascunse si remedierilor lucrarilor.
In privinta termenelor, in contracte se prevede ca subantreprenorul are obligatia de a incepe lucrarile in cel mai scurt timp posibil de la primirea ordinului de incepere a lucrarilor, iar in cazul in care acesta nu incepe lucrarile, antreprenorului ii revenea obligatia de a fixa acest termen si sa-l avertizeze ca, daca nu-l respecta, va fi reziliat contractul (art. 10.1,10.2 din contracte).
Totodata, potrivit art. 10.3, alin. 3 din Contracte se mai prevedea ca "Probele neprevazute si comandate de antreprenorul general pentru verificarea unor lucrari sau materiale puse in opera, vor fi suportate de acesta, daca se dovedeste ca materialele nu sunt corespunzatoare calitativ sau ca manopera nu este in conformitate cu prevederile contractului vor fi suportate de subantreprenor".
In contracte s-au mai prevazut clauze de prelungire sau sistare a contractului pentru anumite motive, precum si suplimentarea unor cheltuieli ce se vor adauga la pretul contractului, in anumite conditii (art. 11), precum si situatia asigurarii de lucrari pentru perioada de garantie, precum si persoana obligata, in conditiile efectiv date(cap. 13 din Contracte).
In privinta platilor, judecatorul sindic constata ca modalitatea de plata a fost stabilita prin capitolul 14 din Contracte si a fost convenita a se face pe stadii de lucrari, cu mentiunea ca plata finala urma sa fie executata in 30 de zile de la verificarea si acceptarea situatiei de plata definitive de catre antreprenorul general, iar daca verificarea se prelungeste din diferite motive, dar in special ca urmare a unor eventuale litigii, contravaloarea lucrarilor care nu sunt in litigiu, va fi platita in termenul contractual.
Partile au mai prevazut ca nerespectarea obligatiilor asumate de parti poate duce la rezilierea contractului , conf. cap. 17 din contract, singurul care avea dreptul sa rezilieze contractul unilateral fiind antreprenorul general, precum si dispozitii de solutionare a litigiilor dintre parti, in termen de maxim 15 zile, in caz contrar urmand sa se adreseze instantelor(cap. 20).
Astfel cum rezulta din vasta corespondenta dintre parti, judecatorul sindic constata ca creditoarea-subantreprenor si-a respectat cea mai mare parte a obligatiilor asumate, in sensul executarii lucrarilor convenite, dupa cum aceeasi obligatie a fost respectata si de catre debitoarea-antreprenor general care a achitat o parte dintre aceste lucrari.
De asemenea, se constata ca o parte dintre lucrarile efectuate de creditoare nu au fost executate corespunzator(fila 214-219; 223; 224).
Cu toate acestea, in mod tacit partile au inteles sa mentina in vigoare contractul. Abia la data de 04.11.2007 debitoarea comunica creditoarei o adresa (fila 230 dosar) prin care arata ca este nevoita sa rezilieze unilateral cele 10 contracte, insa la subsolul paginii se mentioneaza ca detaliile rezilierii vor fi comunicate si discutate cu departamentele tehnice ale fiecareia dintre parti. Contractul nu s-a reziliat totusi, dovada fiind adrese ulterioare comunicate creditoarei, respectiv la data de 20.10.2008, 02.09.2008, 04.08.2009,10.07.2008., 25.05.2009, etc.
Judecatorul sindic mai constata ca, desi contractele contin referiri clare asupra suportarii, de catre creditoarea subantreprenoare a daunelor interese cauzate de nerealizarea la timp si in parametri de calitate a lucrarilor, astfel de calcule s-au facut doar pentru doua dintre situatii: cu 25.353,40 Euro+TVA (conform adresei de la fila 237 dosar), ceea ce duce diminuarea contractului la 15.594.022,15 Euro+TVA si cu 30.000 lei +TVA (fila 238).
De asemenea, din documentele depuse la dosar mai rezulta ca o parte dintre lucrarile suplimentare efectuate de creditoare au fost acceptate de catre debitoare, dar plata nu s-a efectuat ca urmare a calculelor considerate eronate si care contineau actualizari ale cursului valutar. Din nici un act de la dosar nu rezulta ca creditoarei i s-ar fi comunicat situatii continand calculul de daune si care sa fie scazute din contravaloarea contractelor in afara celor deja enuntate, astfel ca refuzul de plata al facturilor apare total nejustificat fata de clauzele contractuale mai sus aratate. Mai mult, desi au trecut mai mult de 15 zile de la aparitia starii litigioase, debitoarea nu a intreprins nici un demers in instanta pentru solutionarea litigiului, desi avea acest drept si chiar obligatie, potrivit art. 20.2 din contracte.
Cat priveste executarea de remedieri la lucrari cazute in sarcina creditoarei, judecatorul sindic constata ca, daca se urmaresc adresele in mod cronologic, acestea scad ca numar, ceea ce denota faptul ca o mare parte dintre acestea au fost efectuate. In ciuda acestora, nici garantiile nu au fost restituite, nici lucrarile platite si nici nu s-a dovedit efectuarea acestor lucrari de catre terti, cu exceptia celor doua situatii aratate anterior.
Din documentul emis de Garda Financiara Arad rezulta ca, creditoarea, de buna-credinta fiind, a inregistrat in propria contabilitate facturile comunicate debitoarei. Nu acelasi lucru s-a intamplat si in cazul acelorasi facturi in contabilitatea debitoarei, unde nu au fost inregistrate. Atata timp cat creditoarei nu i-au fost comunicate motive temeinice ale refuzului de plata al facturilor, cu calcule si facturi care sa o oblige pe aceasta sa suporte diminuari ale contravalorii contractelor, respectiv ale sumelor pe care aceasta trebuia sa le incaseze de le debitoare, judecatorul sindic nu poate sa constate ca justificat refuzul de plata al debitoarei si nici nu poate sa o considere pe aceasta de buna credinta in conditiile in care ea insasi nu si-a respectat obligatiile contractuale, desi cele mai multe dintre acestea o favorizau.
In aceste conditii, neexistand dovezi de diminuare a pretentiilor debitoarei creanta acesteia apare ca fiind certa, lichida si exigibila si, este normal ca creditoarea sa se prevaleze de disp. art. 16.1 din Contracte si sa calculeze penalitati de intarziere contractuale, calcul care nici nu a fost contestat de debitoare.
In privinta afirmatiei debitoarei ca are activitate si plateste furnizorii, precum si datoriile bugetare, judecatorul sindic constata ca nu poate sa primeasca o astfel de aparare deoarece, potrivit art. 3, alin. 1, lit. a din Legea insolventei, este suficient ca debitorul sa aiba datorii exigibile fata de un singur creditor pentru a functiona prezumtia de insolventa iminenta. De altfel, din dovezile de la dosar rezulta ca disponibilitatile banesti ale debitoarei sunt mult inferioare sumei pretinse de catre creditoarea sa.
Avand in vedere cele ce preced, judecatorul sindic, constatand ca nu a fost rasturnata prezumtia legala de insolventa iminenta prev. la art.3, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006, in baza disp. art. 33, alin. 4 din Legea nr. 85/2006 a respins contestatia debitoarei.
Prin Decizia nr.129/28.01.2010, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 2049/108/2009, a fost admis recursul declarat de debitoare, modificata hotararea recurata in sensul ca a admis contestatia si a respins cererea de deschidere a procedurii.
Pentru a hotara astfel, Curtea a retinut ca Tribunalul, prin judecator sindic, in mod netemeinic a admis aceasta cerere neobservand apararile formulate prin contestatie, de catre debitoare, pe temeiul inlaturarii prezumtiei de insolventa vadita sustinuta de catre creditoare.
Astfel, prin contestatie, debitoarea a aratat ca creanta invocata de catre creditoare nu este certa, lichida si exigibila intrucat creanta este contestata atat in substanta ei cat si sub aspectul cuantumului, deoarece intre parti exista multiple neintelegeri rezultate din modul in care creditoarea a inteles sa finalizeze lucrarile de executie.
In concret, debitoarea a invederat Tribunalului caracterul litigios al creantei pe fondul gravelor neintelegeri contractuale dintre parti si a ridicarii exceptiei de neexecutare a platilor solicitate de catre creditoare.
A retinut ca Tribunalul nu s-a preocupat de rezolvarea aspectelor esentiale ale cauzei de insolventa si anume de incidenta in fapt si in drept a starii de insolventa vadita a debitoarei, astfel cum a fost evocata prin cererea declansatoare de catre creditoare, respectiv de apararile impotriva starii de insolventa formulate de catre debitoare, asa cum s-a aratat mai sus.
In schimb, in mod gresit, Tribunalul a intrat in rezolvarea raportului juridic fundamental nascut ca urmare a contractului de subantrepriza constructii intre creditoare in calitate de subatrepenor si debitoare in calitate de antreprenor general. Astfel, judecatorul sindic s-a preocupat de constatarea nivelului de executare a contractului de catre creditoare, de daunele interese ce i s-ar cuveni acesteia, de faptul ca nu i s-ar fi restituit garantia platita pentru buna executie la incheierea contractului, la actiunea prezumtiei de insolventa iminenta, desi in cauza se discuta despre o alta ipoteza a insolventei, si anume, a celei care exprima insolventa vadita a debitorului.
Curtea de Apel solutionand recursul, apreciaza ca Tribunalul intr-adevar a aplicat gresit legea, in sensul ca, creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolventei pe temeiul prevederilor art.3 alin.1 pct.1, lit. a) din Legea nr.85/2006, iar Tribunalul a solutionat aceasta cerere potrivit prevederilor art.3 alin.1 pct.1 lit.b din aceeasi lege, si anume, a intervenirii insolventei iminente a debitoarei.
Aceasta confuzie in aplicarea normelor de drept, aplicabile starii de insolventa in general, a fost intretinuta in continuare si in concluziile formulate in recurs de catre creditoare.
Curtea de Apel releva, insa. ca, in recurs nu se pot formula cereri noi, in raport cu actiunea introductiva de prima instanta, cerinta imperios ceruta de art.316 C.proc.civ. raportat la art.294 C.proc.civ.
Prin consecinta, Curtea este dispensata de a efectua controlul judiciar asupra aplicarii temeiului de insolventa prevazut de art.3 alin.1 pct.1 lit.b) din Legea nr.85/2006, motiv invocat pentru prima data in recurs, prin concluziile scrise de catre intimata creditoare.
Relativ la motivul in drept prevazut de art.3 alin1 pct.1 lit.a) din Legea nr.85/2006, Curtea statueaza ca cerintele prezumtiei de insolventa vadita instituita de acest text normativ se refera la: existenta unei datorii a debitorului fata de unul sau mai multi creditori; aceasta datorie se defineste ca fiind o creanta certa, lichida si exigibila; creanta sa nu fi fost platita de catre debitor creditorilor indreptatiti dupa 30 de zile de la scadenta.
In acest context definit de norma de insolventa expusa, mai trebuie cercetata si semnificatia unor termeni si sintagme de care se preocupa in mod direct legiuitorul persoanelor aflate in insolventa, cum sunt: creditor este persoana ce detine un drept de creanta asupra averii debitorului; creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei este cel a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile de la scadenta.
In ceea ce priveste calitatile creantei de a fi certa si lichida semnificatia acestor atribute este definita de dispozitiile art.379 C.proc.civ., astfel: creanta este certa cand existenta sa rezulta din insasi actul de creanta sau si din alte acte chiar neautentice, cu conditia sa fie emanate de la debitor sau recunoscute de acesta; creanta este lichida atunci cand catimea ei este determinata prin insasi actul de creanta sau, cand este determinabila cu ajutorul actului de creanta sau si a altor acte chiar neautentice, fie emanand de la debitor, fie recunoscut de catre acesta, fie opozabile lui in baza unei dispozitii legale sau a stipulatiilor continute in actul de creanta.
Tot codul de procedura civila prin intermediul art.371/2 alin.1 defineste caracterul exigibil al obligatiilor, statuand ca au atributul de a fi executate silit obligatiile al caror obiect consta in plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosintei acestuia (_) sau luarea unei alte masuri prevazute de lege.
Curtea de Apel releva ca aceste atribute trebuie sa insoteasca creanta sub toate componentele sale: a contravalorii lucrarilor executate, a penalitatilor contractuale si daunelor denumite "diferente de curs valutar".
Curtea constata ca creanta reprezentand contravaloarea lucrarilor executate in suma de 5.021.624,10 lei, nu este certa intrucat rezulta numai din inscrisuri provenite de la creditoare, si anume: situatii de lucrari, facturi si corespondenta comerciala.
Toate aceste inscrisuri nu au caracter autentic, nu sunt emanate de la debitor si nici recunoscute de acesta.
Numai trimiterea facuta de creditoare la prevederile contractelor de executie incheiate intre parti, nu este suficienta pentru a considera creanta ca rezultand dintr-un inscris emanat sau recunoscut de debitoare, pentru urmatoarele considerente: fiecare contract cunoaste prestatii succesive, a caror contravaloare se stabileste pe stadii de executie si prin acceptarea situatiilor de lucrari de partenerii contractanti. Aceste conditionari ale constituirii creantei si emiterii facturii pentru incasarea acesteia sunt prevazute in dreptul art.2.3 din fiecare dintre contracte de executie lucrari
Pe de alta parte, emiterea de catre creditoare a facturilor de plata a contravalorii lucrarilor executate nu respecta termenii acestor clauze, potrivit carora, plata facturilor se face numai pe baza lucrarilor acceptate la plata de catre ambele parti contractante sau in baza situatiilor de lucrari acceptate de debitoare, in calitate de antreprenor general. In circumstantele incalcarii angajamentelor vizate de aceasta clauza contractuala, debitoarea a avut indreptatirea de a restitui facturile astfel emise de creditoare si de a nu recunoaste obligatiile de plata.
La refuzul platii facturilor emise de creditoare au contribuit si sustinerile contradictorii ale partilor cu privire la observatiile si nemultumirile formulate de beneficiarul lucrarilor executate de creditoare, si anume de SFF relativ la deficientele de executie si exploatare a fermelor edificate, precum si la unele vicii ascunse ale acelorasi lucrari .
Aceste observatii au condus, mai intai, la solicitarea beneficiarului de a fi remediate de executant deficientele constatate, mai apoi, la refuzul beneficiarului de a plati debitoarei, antreprenor general lucrarile defectuos executate si neremediate, iar, in final, la reducerea valorii contractului de antrepriza si, in cele din urma, la rezolutiunea declarata de debitoare, antreprenor general, asupra celor 10 contracte de subantrepriza.
Toate aceste diferende ivite intre partenerii contractuali, conduc Curtea de Apel la concluzia ca, creanta reprezentand contravaloarea lucrarilor executate nu are caracter cert, fiind necesare evaluarii proprii raportului juridic fundamental izvorat din clauzele contractelor incheiate de parti, cum sunt: gradul de executare a fiecarui contract; respectarea obligatiilor asumate de partile contractante pe parcursul executarii contractelor si gradul de acceptare a lucrarilor finalizate sau a celor neterminate; platile efectuate pe parcursul executarii acestor contracte; regimul juridic si efectele rezolutiuni contractelor, astfel cum a fost stipulata in contract.
Pe acest temei, Curtea afirma, totodata, caracterul litigios al pretentiilor precuniare ridicate de creditoare cu privire la contravaloarea lucrarilor pretins executate.
Nu revine in caderea judecatorului sindic si nici instantei de recurs, in cadrul judiciar limitat al cauzelor de insolventa, sa cerceteze raporturile juridice fundamentale existente intre partile litigante, pentru a descoperi legitimitatea revendicarii creantei invocate de creditor. Acest atribut revine, in primul rand creditorului in cauza, iar in lipsa mijloacelor probatorii evocate in sarcina sa de art.379 alin.1 C.proc.civ., instantei comerciale de drept comun.
Se mai retine ca creanta privind contravaloarea lucrarilor executate nu are caracter lichid, intrucat catimea sa este determinata prin acte unilaterale ale creditoarei, si anume facturile emise de aceasta dupa propria evaluare si pretentie.
Ori, prevederile art.379 alin.4 C.proc.civ, sunt elocvente in a defini acest atribut al creantei, dupa cum urmeaza: catimea acesteia sa fie determinata prin insusi actul de creanta sau cel putin determinabila cu ajutorul actului de creanta sau si a altor acte neautentice, dar emanand de la debitor sau recunoscute de acesta ori opozabila debitorului, potrivit legii ori stipulatiilor particulare continute in actul de creanta.
Creditoarea a infatisat cu titlu de acte de creanta facturile aflate la filele 8 -27 dosar Tribunal, dar aceste facturi nu indeplinesc cerintele impuse de prevederile art.379 alin.4 C.proc.civ., pentru bunul motiv ca: sunt inscrisuri preconstituite de creditoare atat ca acte de creanta, cat si sub aspectul catimii pe care o cuprind; catimea creantei nu rezulta dintr-un alt act emanat sau recunoscut de debitor ori opozabil acestuia; catimea a fost refuzata, cu tot cu actul care o contine, de catre debitor; exista o stipulatie contractuala contrara determinarii unilaterale, de catre creditor, a catimii precuniare, prin intermediul facturii (art.2.3 din contractele de executie lucrari).
In consecinta, Curtea de Apel concluzioneaza ca creanta constand in contravaloarea lucrarilor executate nu indeplineste doua dintre caracterele impuse de art.3 alin.1 pct.6 din Legea nr. 85/2006, si anume cerintele relative la certitudinea si lichiditatea creantei, atribute care impreuna cu caracterul exigibil ar fi putut conferi intimatei calitatea de creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei recurente.
Curtea de Apel releva, totodata, ca celelalte componente ale creantei, cum sunt suma de 309.645 lei reprezentand diferente de curs valutar, respectiv suma de 5.021.624,10 lei reprezentand penalitati de intarziere, sunt pretentii pecuniare ale creditoarei,cu caracter complementar creantei principale constand in contravaloarea lucrarilor pretins executate.
Prin consecinta, atat izvorul lor juridic, cat si catimea obligatiilor pecuniare la care se refera aceste componente complementare, afirmate cu titlu de daune contractuale si excontractuale, trebuie sa fie raportate la masura in care a fost admisa realizarea creantei principale referitoare la contravaloarea lucrarilor executate.
Curtea a aratat deja motivele pentru care apreciaza ca, in prezenta cauza, creanta principala afirmata ca reprezentand contravaloare lucrari executie, nu indeplineste cerintele certitudinii si lichiditatii,astfel ca,creantele complementare mai sus aratate,vor urma aceeasi soarta juridica, intrucat sunt dependente de existenta si gradul de realizare a creantei principale, in absenta careia nu pot fi valorificate.