Anulare decizie de concediere

Prin sentinta civila nr. 1763 din 15 decembrie 2009 a Tribunalului Arad, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamant, impotriva paratei, s-a anulat decizia de concediere emisa de parata, s-a dispus reintegrarea reclamantului in postul detinut anterior concedierii sale, a fost obligata parata sa plateasca reclamantului despagubiri egale cu veniturile de care a fost lipsit pe toata perioada incepand de la data concedierii sale si pana la data reintegrarii sale efective.
In motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamantul a solicitat anularea deciziei de concediere, reintegrarea in postul detinut anterior desfacerii contractului de munca si plata unor despagubiri egale cu venitul de care a fost lipsit pe toata durata pana la reincadrarea efectiva; obligarea paratei la plata unor daune morale de 100.000 lei, aferente prejudiciului moral creat.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, potrivit dispozitiilor art. 263 alin. 1 Codul muncii, angajatorul are dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori acestia au savarsit o abatere disciplinara, alin. 2 al aceluiasi text definind, intr-o maniera lipsita de orice echivoc, o atare abatere ca fiind acea fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca, sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Altfel spus, pentru ca o fapta savarsita de catre un salariat sa poata fi calificata ca fiind abatere disciplinara trebuie sa intruneasca cumulativ cerintele de a fi in legatura cu munca, de a fi savarsita cu vinovatie si de a fi de natura sa incalce normele, regulamentele, etc. prevazute expres in textul mai sus amintit.
Dar in cauza de fata este dincolo de orice dubiu, ca la momentul infiintarii la sfarsitul anului 2008 a unei societati in domeniul asigurarilor, cu obiect de activitate ale agentilor si brokerilor de asigurari, unde reclamantul a detinut un numar de parti sociale si o cota de participare la beneficii, acesta nu avea calitatea de angajat al societatii parate si prin urmare nu se pune problema ca acesta sa fi avut obligatia de a anunta si a solicita acordul conducerii acesteia asupra intentiei de a desfasura orice fel de activitate cu caracter profesional in afara societatii, iar ulterior, dupa reangajarea sa la sucursala Arad a societatii parate la 02.02.2009 a cesionat intr-un interval de timp rezonabil, respectiv la data de 10.02.2009, partile sale sociale catre un alt asociat, iar pe de alta parte, sustinerile din actiune referitoare la faptul ca acesta nu a desfasurat propriu zis nici un fel de activitate cu caracter profesional in societatea mentionata nu au fost contestate de catre parata prin apararile sale in fond, aceasta limitandu-se la a se apara, intr-o maniera excesiv de formala, numai prin incalcarea de catre reclamant a dispozitiilor regulamentare la care a facut referire.
Pe de alta parte, chiar daca operatiunea de cesiune a partilor sociale la care s-a facut referire mai sus nu a fost mentionata in registrul comertului, cum rezulta din furnizarea de informatii depusa la dosar in anexa la intampinarea paratei, aceasta imprejurare, chiar daca s-ar aprecia ca fiind imputabila inclusiv reclamantului, nu poate fi calificata ca reprezentand o abatere grava, in sensul preconizat de catre parata atat prin decizia contestata, cat si prin apararile sale in fond, de natura sa justifice masura extrema a concedierii sale, in contextul in care, cum judicios s-a exprimat si in actiunea reclamantului, aceasta este aplicabila numai in situatia comiterii unor abateri repetate ori unei abateri suficient de grave, fata de care aplicarea oricarei alte sanctiuni ar fi fara efect, ori a comiterii unei abateri foarte grave.
In concret, in calitatea sa de director de sucursala, reclamantul nu a mai avut alte abateri si nu a mai fost sanctionat disciplinar anterior, astfel incat se impune cu necesitate concluzia ca masura concedierii este vadit disproportionata cu atingerea minima adusa disciplinei muncii si normelor de securitate a muncii.
Cu alte cuvinte, fapta savarsita de catre reclamant nu poate fi calificata ca fiind o abatere disciplinara grava, fiind incontestabil ca a fost in intentia legiuitorului, cu prilejul edictarii normelor juridice de la art. 263 Codul muncii, ca numai acele fapte sa poata fi catalogate ca abateri disciplinare, care intrunesc cumulativ, iar nu alternativ, toate cerintele impuse de acesta.