Numirea lichidatorului. Cerinta justificarii interesului de catre titularul cererii formulate in acest scop.
- Legea nr.31/1990, art.237 alin.7
Dispozitiile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 prevad posibilitatea formularii cererii de numire a lichidatorului in ipoteza societatii dizolvate, nu pentru orice persoana, ci pentru orice persoana interesata, astfel ca, in vederea admiterii cererii se impune indeplinirea acestei cerinte legale exprese, in sensul demonstrarii interesului de catre reclamant, in legatura cu derularea lichidarii de catre lichidatorul solicitat (de regula sub aspectul detinerii unei creante impotriva societatii dizolvate) si, corespunzator art.1169 Cod civil, in sensul probarii interesului.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIA COMERCIALA nr.1386 din 18.11.2010)
Prin cererea inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti sub nr.236403/11.05.2009, inaintata spre solutionare Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala potrivit art.3 alin.4 din OUG nr.116/2009, petenta AFPS 6 a solicitat, in temeiul art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990, numirea unui lichidator pentru intimata chemata in judecata SC D RC S SRL, stabilirea remuneratiei acestuia si a modalitatii de achitare.
In motivarea cererii s-a aratat ca sentinta comerciala nr.12341/17.11.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala in dosarul nr.4082/3/2008 prin care s-a dispus dizolvarea societatii comerciale intimate, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, nr.473/22.01.2009.
Prin sentinta comerciala nr.4665 pronuntata la 09.04.2010 in dosarul nr.3792/3/2010 Tribunalul Bucuresti a respins cererea petentei, ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta comerciala tribunalul a retinut ca in raport cu art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 cererea de numire a lichidatorului se face de orice persoana interesata, ceea ce impune ca persoana car sesizeaza instanta sa demonstreze in ce consta interesul.
In speta petenta nu a dovedit ca indeplineste aceasta cerinta sine qua non, neadministrand nici o proba din care sa rezulte ca este o persoana interesata in demararea procedurii lichidarii societatii intimate, respectiv, in desemnarea unui lichidator, la dosar fiind depusa doar fisa sintetica globala.
Impotriva acestei sentinte comerciale petenta AFPS 6 a declarat recurs, solicitand modificarea hotararii atacate in sensul admiterii cererii de numire a lichidatorului.
In motivarea recursului s-a aratat, in esenta, in raport cu art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila, ca petenta nu trebuia sa probeze ca detine o creanta impotriva societatii intimate, acest aspect urmand sa fie lamurit in cadrul procedurii de lichidare.
Oricum, prin fisa sintetica globala sunt evidentiate obligatiile fiscale ale intimatei, stabilite ca urmare a declaratiilor depuse de aceasta, acest inscris constituind titlu executoriu si, prin urmare cererea fusese dovedita sub aspectul interesului petentei. De altfel, instanta putea pune in vedere petentei sa depuna si alte inscrisuri in dovedirea creantei fiscale detinuta impotriva societatii intimate.
Fata de acestea, analizand actele dosarului, Curtea a constatat ca recursul este nefondat avand in vedere urmatoarele considerente:
Tribunalul a retinut in mod corect nedovedirea de catre petenta a interesului in formularea cererii de numire a lichidatorului. Dovedirea interesului priveste faptul ca numirea lichidatorului vizeaza derularea procedurii de lichidare, in care creditorii sunt implicati sub aspectul realizarii creantelor lor. Prin urmare, petenta in speta, din moment ce pretinde ca detine o creanta fiscala impotriva societatii intimate, pentru a-si justifica interesul, care constituie o cerinta legala expresa, trebuie sa probeze existenta unei astfel de creante. Faptul ca pentru derularea procedurii de lichidare legea prevede, de asemenea, probarea creantei de catre creditor nu prezinta relevanta deoarece acest aspect constituie de asemenea o cerinta legala dar in contextul respectiv; or, cerinta probarii interesului prin prisma dovedirii existentei creantei constituie o (alta) cerinta legala, relevanta intr-un context juridic distinct, acela al cererii de numire a lichidatorului.
Declaratiile fiscale depuse la administratia fiscala de catre debitor, intimata in speta, nu constituie titluri de creanta sau titluri executorii in sine chiar daca vizeaza evidentierea obligatiilor fiscale si, prin urmare, nici fisa sintetica globala intocmita de catre organul fiscal in baza acestora nu poate avea o astfel de valoare probatorie.
In raport cu prevederile art.21, 41, 64, 110 si 141 Cod procedura fiscala, petenta nu a dovedit printr-un titlu de creanta sau titlu executoriu nici la judecata in prima instanta, nici in recurs, ca detine o creanta fiscala impotriva intimatei.
Pentru dovedirea indeplinirii vreunei cerinte legale pentru formularea cererii de chemare instanta nu are obligatia de a indica partilor in judecata modul in care trebuie sa isi probeze sustinerile, obligatia in acest sens revenind chiar partilor, conform prevederilor art.1169 Cod civil.
In consecinta, retinand ca recursul este nefondat, Curtea, in baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, l-a respins ca atare.