Nulitatea Ordinului nr.612/23.04.2009 emis de Guvernul Romaniei -Secretariatul General al Guvernului Romaniei. Declararea ca neconstitutional a O.U.G nr.3/2009 care a stat la baza ordinului contestat prin Decizia nr.1039/09.07.2009 a Curtii Constitu... Sentinta civila nr. 1607 din data de 02.10.2009
pronunțată de Tribunalul Prahova

Prin contestatia inreg.sub nr.2504/105/2009 constestatorul T.D.V.E. a solicitat ca in contradictoriu cu intimatul Guvernul Romaniei - Secretariatul General al Guvernului Romaniei sa se dispuna anularea Ordinului nr.612/23.04.2009, obligarea intimatului la plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pana la reintegrarea efectiva, repunerea partilor in situatia anterioara, precum si obligarea intimatului la daune morale in cuantum de 50.000 lei.
Prin sentinta nr.1607/2.10.2009 Tribunalul Prahova a admis contestatia si a anulat ordinul mentionat, dispunand reincadrarea contestatorului in functia detinuta anterior concedierii, aceea de Consilier - Director, obligand intimatul la plata catre contestator la plata despagubirilor egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat si la plata sumei de 15.000 lei, reprezentand daune morale si la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca alin.4 al art.VIII din O.U.G.nr.3/2009 prevedea ca personalul este incadrat numai pe baza increderii acordate de primul ministru, cu avizul viceprim-ministrului si cu conditia semnarii unui angajament de loialitate, iar in actul de concediere nu s-au indicat cu claritate motivele, avand ca justificare dispozitiile art.73 alin.1 din codul muncii.
Actul normativ care a stat la baza concedierii, respectiv O.U.G.nr.3/11.02.2009 a fost declarat neconstitutional prin Decizia nr.1039/09.07.2009 a Curtii Constitutionale tocmai pentru ca instituia o prezumtie de culpabilitate profesionala in sarcina personalului caruia i se retragea increderea prim-ministrului, contrar principiului legalitatii prev.de art.61-64 din codul muncii, iar conditia increderii introdusa prin acest act normativ a fost una esentialmente subiectiva, in contradictie cu principiile stabilitatii raporturilor de munca, care este menit sa asigure salariatilor siguranta si garantia pastrarii unui loc de munca, pe baza unor criterii obiective, cat si cu cel referitor la protectia sociala a muncii.
Ca o consecinta a constatarii nulitatii ordinului de concediere, in temeiul art.269 alin.1 din codul muncii, instanta a obligat intimatul si la plata daunelor morale de 15.000 lei, apreciind ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral si material cert, care a avut un efect negativ asupra imaginii sale personale, avand in vedere si perioada cat acesta a fost lipsit de veniturile obtinute din munca.