Inadmisibilitatea actiunii in revendicare pe calea dreptului comun. Incidenta autoritatii de lucru judecat cu privire la posibilitatea redobandirii bunului in natura pe calea dreptului comun, fara formularea unei notificari la prevederile legii speciale in materie.
- art. 480 cod Civil;
- Legea nr. 10/2001;
DECIZIA CIVILA NR.1170 R
Sedinta publica din data de 23.09.2010
Prin cererea din data de 18.10.2007 inregistrata la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti sub nr. 1990/299/2007, reclamanta N. I. D. a chemat in judecata pe paratii M. I. si M. A., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa oblige paratii la a-i lasa in deplina proprietate si linistita posesie reclamantei imobilul situat in Bucuresti, cu terenul aferent si sa-i oblige pe parati la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii s-a aratat ca imobilul revendicat a fost dobandit de tatal reclamantei prin cumparare de la numitul V. N., in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 33432 de fostul Tribunal Ilfov Sectia Notariat si transcris sub nr. 10482/4.07.1945.
Autorul reclamantei a decedat la data de 29.06.1998, fiind mostenit de catre fiica sa astfel cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 79/16.07.1998.
Imobilul revendicat a trecut in proprietatea statului in baza Decretului Lege nr. 92/1950, pozitia nr. 458, in legatura cu acest aspect reclamanta aratand ca autorul ei era exceptat de la nationalizare.
Reclamanta arata ca nelegalitatea trecerii imobilului in proprietatea statului a fost constatata prin sentinta civila nr. 361/28.05.2001 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila, ramasa definitiva si irevocabila.
Reclamanta mai arata ca dupa preluarea de catre stat imobilul a fost divizat in doua unitati locative identificate astazi prin apartamentele nr. 1 si 4. Ulterior, in 1996, apartamentul nr. 4 a fost instrainat de catre stat prin SC H. N.SA, in temeiul Legii nr. 112/1995 catre paratii din prezenta cauza.
In opinia reclamantei statul avea un titlu viciat, singurul titlu valabil fiind cel al autorului ei care are o data certa anterioara titlului paratilor.
Reclamanta sustine ca paratii nu au fost de buna credinta la data achizitionarii imobilului deoarece aveau cunostinta despre modul in care a fost preluat de catre stat.
In drept actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 480 - 481 Cod civil.
Parata M. A. a formulat intampinare aratand ca nu are calitatea procesuala pasiva in conditiile in care a instrainat imobilul la data de 19.04.2007 catre numitul L. A V. M. Parata precizeaza ca vanzarea a fost posibila in urma divortului de sotul sau si a partajului voluntar incheiat cu acesta din urma.
Prin incheierea de la data de 17.01.2008 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a luat act de precizarea cererii reclamantei in sensul ca adresa imobilului revendicat este str. B. nr. 14 si nu 14 B cum din eroare s-a indicat. Prin aceeasi incheiere s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor, acordandu-se termen pentru precizarea cererii de catre reclamanta in conditiile art. 132 Cod procedura civila.
Prin cererea din data de 31.01.2008 aflata la fila 42 dosar fond, reclamanta si-a precizat actiunea in sensul ca revendica apartamentul nr. 4 de la actualul proprietar si anume L. A. V. M.
Precizandu-si actiunea pe latura pasiva, reclamanta a solicitat sa fie obligat paratul sa-i lase in deplina proprietate apartamentul nr. 4 compus din doua camere de locuit si dependinte in suprafata utila de 49,92 m.p (conform actelor) si 59,92 m.p (conform cadastrului), precum si cota parte indiviza de 11,27 % din partile de folosinta comuna impreuna cu terenul de 55,45 m.p situati sub constructie.
Paratul L. A. V. M. a depus intampinare invocand exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare fata de existenta legii speciale si exceptia lipsei calitatii procesuale active fata de faptul ca nu exista identitate intre fostul proprietar al imobilului si autorul reclamantei.
Pe fond paratul arata ca actiunea este netemeinica intrucat actiunea in revendicare introdusa de reclamanta in contradictoriu cu statul fusese respinsa in mod irevocabil de catre Inalta Curte, anterior incheierii actului de vanzare - cumparare din anul 2007. Paratul invoca in favoarea sa principiul validitatii aparentei in drept.
La data de 03.04.2008 paratul L. A. V. M. a formulat cerere de chemare in garantie in contradictoriu cu numita M. A., solicitand ca in masura in care se va admite actiunea sa fie obligata chemata in garantie la restituirea pretului imobilului in valoare de 70.000 Euro.
Parata M. A. a formulat la randul ei cerere de chemare in garantie impotriva garantilor M. B. prin P. G., SC H. N. SA si M. E. si F.
Chematul in garantie S. R. prin M. E. si F. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii introductive, ca nefondata si cererii de chemare in garantie a SC H. N. SA, in situatia in care ar cadea in pretentii.
La data de 29.01.2009 paratul L. A. V. M. a formulat o cerere prin care invoca exceptia prescriptiei achizitive sub forma uzucapiunii scurte.
Invocarea uzucapiunii pe cale incidentala a avut ca obiect obligarea paratului la plata unei taxe de timbru in cuantum de 6086,52 lei, aceasta fiind achitata.
Prin sentinta civila nr. 6992/21.05.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 19990/299/2006, s-a respins actiunea precizata ca inadmisibila, s-a respins exceptia lipsei de interes invocata de reclamanta, s-a respins exceptia inadmisibilitatii invocata de reclamanta cu privire la solicitarea constatarii prescriptiei achizitive pe cale incidentala, s-a respins cererea paratului prin care se solicitat constatarea uzucapiunii ca neintemeiata, s-a respins cererea de chemare in garantie formulata de parat ca neintemeiata, s-a respins cererea de chemare in garantie formulata de M. A., de asemenea ca neintemeiata, s-a luat act ca reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata, a fost obligat reclamantul la plata sumei de 6087 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre parat si s-a respins cererea chematei in garantie M. A. cu privire la cheltuielile de judecata ca neintemeiata.
In motivarea sentintei s-a aratat ca prin decizia civila nr. 26/2003, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 6171/2003, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a recunoscut valabilitatea titlului de proprietate al numitilor M. A. si M. I. asupra imobilului in cauza, acest lucru intrand sub puterea lucrului judecat.
Cu privire la fondul actiunii principale instanta a retinut inadmisibilitatea cererii decurgand din considerentele deciziei nr. 33/2008 pronuntata de ICCJ.
Anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea operatiunii juridice de restituire integrala ca efect al ineficacitatii actelor de preluare, a fost guvernata de prevederile dreptului comun in materia revendicarii, reprezentat prin dispozitiile art. 480 si art. 481 din Codul civil. Legea noua extinde aplicarea principiului restitutio in integrum si totodata diversifica amplu gama masurilor reparatorii pe care le supune unor proceduri tehnice, caracteristice dreptului administrativ si in parte, necunoscute dreptului civil comun.
Instanta a avut in vedere faptul ca legea speciala stabileste si o posibilitate de reparatie in echivalent. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 18 lit. c. din Legea nr. 10/2001 daca imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozitiilor legale, masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent.
Avand in vedere solutia pe actiunea principala, instanta in lumina dispozitiilor art. 60 Cod procedura civila, a respins cererea de chemare in garantie, ca neintemeiata.
Astfel, temeiul juridic al cererii de chemare in garantie il reprezinta dispozitiile art. 1337 si uratoarele Cod civil, ori in speta evictiunea nici totala, nici partiala nu s-a produs.
In conditiile in care paratul nu a cazut in prezentii fata de reclamant, nici cererea acestuia indreptata impotriva chematului in garantie - vanzatorul - nu poate fi primita, astfel in baza art. 60 Cod procedura civila, cererea de chemare in garantie este in interdependenta cu soarta actiunii principale fata de parat.
Aceleasi considerente le-a avut in vedere prima instanta pentru a respinge cererea de chemare in garantie formulata de M. A. in contradictoriu cu M. B. prin P. G.
Cu privire la cererea paratului de constatare a intervenirii uzucapiunii scurte, prima instanta a retinut netemeinicia acesteia si totodata a apreciat ca exceptia lipsei de interes si exceptia inadmisibilitatii raportate la aceasta cerere sunt de asemenea neintemeiate.
Constatand ca doar paratul a solicitat cheltuieli de judecata si ca taxa de timbru platita de catre parat a fost rezultatul introducerii actiunii de catre reclamanta, prima instanta a apreciat ca aceasta din urma trebuie sa-i plateasca paratului contravaloarea cheltuielilor de judecata.
Relativ la cheltuielile de judecata solicitate de chemata in garantie Matei Aurica, prima instanta a retinut ca acestea nu au fost dovedite.
Prin decizia civila nr. 370/A/18.03.2010 s-a respins apelul formulat de reclamanta N. I. D. impotriva sentintei judecatoriei, ca nefondat si de asemenea s-a respins ca nefondata cererea de aderare la apel formulata de apelantul parat L. A. V. M.
Decizia tribunalului a fost pronuntata in complet de divergenta cu opinie separata in sensul admiterii apelului, a desfiintarii sentintei primei instante si a trimiterii cauzei pentru continuarea judecatii pe fond.
Decizia pronuntata de tribunal in opinie majoritara, are la baza faptul ca actiunea introductiva de instanta este inadmisibila atat prin raportare la principiul specialia generalibus derogant cat si prin raportare la principiul electa una via.
Tribunalul a apreciat ca reclamanta nu are un titlu de proprietate preferabil in conditiile in care nu a formulat cerere de restituire in natura sau de acordare de masuri reparatorii prin echivalent conform dispozitiilor Legii nr. 10/2001 si in conditiile in care actiunea in revendicare introdusa in contradictoriu cu statul a fost respinsa, ca nefondata, fiind admisa cererea de interventie in interes propriu formulata de M. I. si M. A. prin care se solicita constatarea valabilitatii titlului de proprietate al intervenientilor.
Examinand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, tribunalul retine ca dreptul de acces la instanta nu este unul absolut, ca in speta atat reclamanta cat si paratul au un bun in sensul conventiei si ca pentru respectarea principiului securitatii raporturilor juridice este necesara constatarea preferabilitatii ultimului titlu.
In ceea ce priveste cererea de aderare la apel, tribunalul a constatat ca nu se impune admiterea acesteia deoarece autorii paratului aveau un titlu valabil recunoscut prin hotarare judecatoreasca irevocabila, care nu mai putea fi desfiintat si nu un just titlu in sensul de act translativ de proprietate lovit de un motiv de nulitate relativa.
Impotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta care a solicitat in principal casarea cu trimitere spre rejudecare si in subsidiar modificarea in parte a deciziei in sensul admiterii apelului reclamantei si actiunii introductive de instanta.
In motivarea recursului se arata ca solutia de casare este justificata pe de o parte de faptul solutionarii actiunii introductive pe exceptie si nu pe fond, iar pe de alta parte de faptul neanalizarii de catre instanta de apel a criticilor legate de obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata catre parat.
Invocand dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, reclamanta sustine ca prima instanta si instanta de apel nu i-a oferit posibilitatea apararii dreptului de proprietate, incalcand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Recurenta sustine ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, ca Legea 10/2001 nu interzice apararea proprietatii pe dreptul comun si ca aceasta lege ar fi incompatibila cu dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului in conditiile in care ar fi interpretata in sensul ca nedepunerea notificarii in termen are drept efect pierderea oricarei posibilitati de aparare a dreptului de proprietate.
Recurenta mai arata ca imobilul a trecut in patrimoniul statului fara titlu si ca nu putea fi vandut in baza Legii nr. 112/1995.
In fine, recurenta invoca hotararea pronuntata de CEDO in cauza S. T. impotriva Romaniei in care s-a retinut ca nerespectarea procedurii prevazute de Legea nr. 10/2001 nu este relevanta atata timp cat societatea pe actiuni Fondul Proprietatea nu functioneaza in prezent.
In drept recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
Impotriva deciziei tribunalului a formulat recurs si paratul care solicita modificarea deciziei recurate in sensul admiterii exceptiei prescriptiei achizitive in conditiile art. 1842 Cod civil.
Recurentul sustine ca instantele de fond au apreciat in mod gresit cu privire la lipsa justului titlu.
Recursul paratului a fost intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Recurentul - intimat - parat a formulat intampinare la recursul reclamantei solicitand respingerea acestuia ca nefondat .
In motivarea intampinarii se arata ca inadmisibilitatea actiunii in revendicare a unui imobil preluat abuziv de catre statul comunist intemeiata pe dreptul comun nu este o veritabila exceptie de procedura ci o simpla aparare de fond.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea retine urmatoarele:
Recursul declarat de parat este vadit nefondat deoarece instantele de fond au retinut cu just temei ca paratul a dobandit dreptul de proprietate in baza unui contract de vanzare-cumparare valabil, iar autorii acestuia detineau la randul lor bunul instrainat in baza unui contract de vanzare - cumparare constatat ca fiind valabil prin hotarare judecatoreasca irevocabila.
Concluzia celor aratate este aceea ca bunul ce face obiectul cauzei a intrat in patrimoniul paratului, urmare a vanzarii, si nu urmare a uzucapiunii care reprezinta un mod de dobandire a dreptului de proprietate originar bazat pe faptul posesiei.
Avand in vedere ca proprietatea nu poate fi dobandita atat prin vanzare valabila cat si prin uzucapiune si tinand seama de faptul ca titlul valabil reprezentat de un act de vanzare - cumparare neafectat de motive de nulitate, nu poate fi in acelasi timp just titlu (act de vanzare - cumparare lovit de un motiv de nulitate relativa) Curtea constata ca instantele de fond au facut o corecta interpretare a legii sub acest aspect.
Recursul declarat de catre reclamanta vizeaza in primul rand solutia de respingere a actiunii introductiva, ca inadmisibila, mentinuta prin decizia din apel si in al doilea rand solutia de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata catre parat, pastrata prin decizia din apel.
Prealabil analizarii motivului de recurs relativ la solutionarea actiunii principale, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea constata ca recurenta si-a intemeiat recursul si pe dispozitiile pct. 8 ale aceluiasi articol, fara a arata care act a fost gresit calificat de catre instantele de fond si fara a sustine ca natura vreunui act juridic ar fi fost in mod gresit schimbata de catre acestea. Fata de acest aspect, Curtea retine ca in realitate recurenta si-a intemeiat ambele motive de recurs pe dispozitiile art.304 pct. 9 Cod procedura civila.
Atat solutia primei instante, cat si solutia instantei de apel s-au raportat la rezultatul litigiului rezolvat anterior de instantele judecatoresti (Tribunal, Curte de Apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie) prin hotarare judecatoreasca irevocabila.
Litigiul transat in mod irevocabil prin decizia nr. 6171/9 noiembrie 2004 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 1516/2003 rezolva cu putere de lucru judecat raporturile juridice existente intre reclamanta si stat pe de o parte, respectiv intre reclamanta si cumparatorii in baza Legii nr. 112/1995, pe de alta parte.
In speta este relevant pe de o parte faptul ca prin decizia civila nr. 26/2003, mentinuta prin decizia Inaltei Curti aratate anterior, s-a respins actiunea in revendicare formulata de reclamanta din prezenta cauza in contradictoriu cu statul, ca nefondata, iar pe de alta parte faptul ca prin aceeasi decizie s-a constatat valabilitatea actului incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995.
In considerentele deciziei nr. 26/2003 se analizeaza atat raporturile juridice dintre fostul proprietar (mai exact succesorul acestuia) si stat (care a preluat abuziv imobilul in baza Decretului nr. 92/1950) cat si raporturile juridice dintre stat si cumparatorii imobilului in baza Legii nr. 112/1995. De asemenea se analizeaza raporturile juridice dintre fostul proprietar si subdobanditorii de buna credinta ai imobilului.
Concluzia instantelor in litigiul anterior ( care avea ca obiect revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil si constatare valabilitate act de vanzare - cumparare incheiat in baza Legii nr. 112/1995), este obligatorie in prezenta cauza si justifica solutia de respingere ca inadmisibila a actiunii in revendicare introdusa de reclamanta in prezenta cauza. Astfel, in litigiul anterior, instantele au statuat ca, prin prisma raporturilor juridice existente intre parti, consecinta mentinerii titlului subdobanditorului este aceea ca actiunea in revendicare nu poate fi primita, reclamanta putand obtine (n.ns. daca a formulat notificare) masuri reparatorii prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001.
Curtea retine ca toate criticile recurentei relative la incalcarea dreptului de acces la justitie si la ingradirea posibilitatilor de aparare a dreptului de proprietate de catre instantele de fond sunt nefondate deoarece pornesc de la premiza gresita ca recurentei nu i s-a dat posibilitatea sa-si apere proprietatea potrivit dreptului comun.
In realitate actiunea in revendicare introdusa de reclamanta pe dreptul comun inainte de aparitia Legii nr. 10/2001 si solutionata irevocabil dupa intrarea in vigoare a acestei legi, a fost respinsa prin hotarare judecatoreasca irevocabila.
Reclamanta nu se afla in situatia in care nu a putut obtine despagubiri in natura sau prin echivalent potrivit legii speciale, ceea ce ar fi putut sa-i permita in anumite conditii accesul in justitie potrivit dreptului comun, ci in situatia in care a pierdut prin hotarare judecatoreasca irevocabila posibilitatea redobandirii bunului in natura pe calea dreptului comun, fara a apela prin formularea unei notificari la prevederile legii speciale in materie.
Statuarea prin hotarare judecatoreasca irevocabila a faptului ca recurenta-reclamanta nu poate obtine restituirea in natura a bunului nici pe calea dreptului comun, nici pe calea prevazuta de legea speciala, face inadmisibila actiunea in revendicare ce face obiectul prezentei cauze.
Solutia inadmisibilitatii este rezultatul analizarii raporturilor juridice dintre parti si nu a faptului ca actiunii introductive il lipseste una dintre conditiile generale de exercitiu. Altfel spus, actiunea a fost constatata ca fiind inadmisibila tocmai urmare a analizarii titlurilor invocate de parti, adica a cercetarii fondului cauzei si nu urmare a existentei unui fine de neprimire formal.
Respingerea anterioara a actiunii in revendicare introdusa de reclamanta impotriva statului este o solutie care transeaza raporturile juridice cu privire la imobilul preluat abuziv de catre stat. Aceasta solutie nu mai poate fi rediscutata intr-un alt proces independent de cauzele care au determinat-o pe reclamanta sa nu apeleze la procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001.
Data fiind situatia raporturilor juridice dintre parti, Curtea constata ca recurenta putea cel mult sa obtina masuri reparatorii prin echivalent in conditiile in care ar fi formulat notificare in baza Legii nr.10/2001.
Instantele de fond au facut o corecta aplicare a dispozitiilor deciziei in interesul Legii nr. 33/2008, atunci cand au retinut ca principiile electa una via non datur recursus ad alteram si specialia gereralibus derogant sunt de natura a face inadmisibila actiunea in revendicare in prezenta cauza. Trebuie precizat ca in speta recurentei i-au fost analizate pretentiile potrivit dreptului comun si ca acestea au fost gasite ca fiind nefondate prin hotarare judecatoreasca irevocabila.
Dispozitiile din cauza S. T. impotriva Romaniei nu sunt relevante in cauza deoarece actiunea in revendicare a fost respinsa din alt motiv decat acela ca F. P. ar functiona in prezent. De altfel, cauza mentionata nu se refera la o situatia comparabila cu cea a recurentei, deoarece Curtea Europeana nu a analizat situatia in care o persoana a pierdut actiunea in revendicare pe dreptul comun, nu a apelat la legea speciala si doreste sa-i fie considerata admisibila o noua actiune in revendicare impotriva unor persoane care fusesera parti (in nume propriu sau reprezentati de autorii lor) in prima actiune.
Practica instantei suprema valideaza solutia instantelor de fond in conditiile in care stabileste in mod constant ca recurgerea la procedura speciala prevazuta de Legea nr. 10/2001 nu este facultativa.
Inalta Curte de Casatie Justitie, Sectia civila si de proprietate intelectuala, a stabilit in decizia civila de speta nr. 145 din 13 ianuarie 2009 ca "protectia pe care o ofera art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie este acordata proprietarului pentru "bunurile sale" si se refera la proprietar fara sa faca distinctie intre modul in care proprietatea a fost dobandita. Singura precizare facuta este in legatura cu legalitatea dobandirii. Cum valabilitatea titlului de proprietate al chiriasilor cumparatori ai unui imobil in baza Legii nr. 112/1995 a fost cercetata pe calea unei actiuni in constatarea nulitatii contractelor de cumparare si stabilita printr-o hotarare judecatoreasca, persoana indreptatita beneficiaza de masura acordarii de despagubiri pentru imobilul revendicat, in conformitate cu dispozitiile art.18 lit. c din Legea nr. 10/2001".
Intr-o alta decizie de speta instanta suprema a aratat ca un demers judiciar, ce are ca scop redobandirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv, nu poate fi parcurs decat in conditiile si cu respectarea procedurii instituite de Legea nr. 10/2001. Fostii proprietari au avut asigurat accesul la justitie, atata vreme cat li s-a pus la dispozitie o cale speciala de urmat in vederea redobandirii dreptului de proprietate asupra acestor imobile, in conditiile in care termenul de depunere a notificarilor in baza Legii nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv. Stabilirea acestor termene in care fostii proprietari puteau solicita retrocedarea imobilelor ce au facut obiectul Legii nr. 10/2001, a fost de natura sa asigure respectarea principiului securitatii si stabilitatii raporturilor juridice in materia proprietatii. In acest context nu exista o incalcare a prevederilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, care ocroteste un bun actual, deci existent, iar nu speranta de a vedea renascut un vechi drept de proprietate, imposibil de exercitat, o perioada indelungata de timp. (ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 1774 din 17 martie 2008).
Retinand ca solutia de respingere a cererii in revendicare ca inadmisibila este legala si temeinica, Curtea va analiza motivul de recurs prin care se sustine ca reclamanta a fost in mod gresit obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Sub acest aspect Curtea retine ca reclamanta nu a cazut in pretentii pe cererea paratului relativa la prescriptia achizitiva, astfel ca in mod gresit prima instanta a obligat-o la plata cheltuielilor de judecata reprezentate de taxa de timbru, iar a doua instanta a mentinut aceasta obligatie.
Cheltuielile de judecata cad in sarcina partii care a cazut in pretentii, astfel ca respingerea cererii de constatare a prescriptiei achizitive formulata de parat in contradictoriu cu reclamanta nu are in nici un caz semnificatia faptului ca aceasta din urma ar fi cazut in pretentii.
Faptul ca paratul a invocat dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune si a timbrat aceasta cerere conform legii, nu este imputabil reclamantei fata de care cererea apare ca fiind respinsa.
In concluzie, Curtea constata ca singurul motiv de recurs gasit intemeiat este cel relativ la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata catre parat. Temeinicia acestui motiv de recurs atrage incidenta dispozitiilor art.304 pct. 9 Cod procedura civila (gresita interpretare a dispozitiilor art.274 Cod procedura civila de catre prima instanta si instanta de apel). Lipsa argumentarii solutiei instantei de apel cu privire la cheltuielile de judecata acordate de prima instanta si mentinute in apel, nu are semnificatia necercetarii fondului litigiului si nu atrage aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. 3 teza finala.
Pentru motivele aratate, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul parat, ca nefondat, va admite recursul declarat de reclamanta N. I. D., va modifica in parte decizia recurata, va admite apelul declarat de reclamanta, va schimba in parte sentinta si va respinge cererea paratului cu privire la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata (aferente capatului de cerere avand ca obiect prescriptia achizitiva), urmand a mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate si ale deciziei recurate.