Incetarea contractului individual de munca. Reorganizarea activitatii. Caracterul real si efectiv al desfiintari locului de munca ocupat de salariat.
Prin actiunea inregistrata la acest tribunal sub nr.9153/101 la data de 22.10.2007, precizata ulterior, reclamantul MC a chemat in judecata parata RNP a solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea Deciziei nr.100/06.11.2007 emisa de DS DTS, prin care i s-a desfacut contractul individual de munca incepand cu data de 01.11.2007, ca urmarea reducerii postului de padurar pe care-l ocupa.
A mai solicitat reintegrarea in postul avut anterior si plata drepturilor salariale pe perioada cuprinsa intre data desfacerii contractului de munca si reintegrarea sa in postul de padurar, la cantonul nr.27 GM 2 din Ocolul Silvic VM, jud. Mehedinti.
In motivarea actiunii a aratat ca, i-a comunicat cu adresa nr. 10973/18.09.2007 faptul ca incepand cu data de 1 noiembrie 2007 inceteaza raporturile de munca, intrucat au fost desfiintate unele posturi de padurar, intre care si postul ocupat de catre reclamant.
A mai aratat ca, in realitate, unitatea amenajistica de padure unde au functionat un numar de 4 padurari, intre care si reclamantul, in suprafata de 1.705 hectare padure, a revenit fostului proprietar, dupa care padurea a intrat in "reglementarea de paza profesionista", a OS VM, care apartine de DS DTS , cu precizarea ca, persoanele care au dobandit padurea au solicitat DS DTS sa incheie contracte de paza pentru padure, astfel ca, paza trebuia asigurata in continuare, prin mentinerea activitatilor specifice posturilor de padurar.
Reclamantul a invocat si nulitatea deciziei de desfacere a contractului de munca nr.100/06.11.2007, cu precizarea ca, nu cuprinde toate datele cerute de lege, respectiv, termenul si instanta la care poate fi atacata aceasta decizie.
Prin intampinare, intimata a invederat in esenta urmatoarele aspecte:
Prin Hotararea nr.10/30.08.2007 emisa de Consiliul de Administratie al RNP - ca rezultat al aplicarii "metodologiei privind gradarea unitatilor si subunitatilor a RNP si conditiilor minime pentru infiintarea, organizarea si functionarea unor structuri ale acestora, s-a avut in vedere efectuarea unor concedieri colective ca urmare a restrangerii sau desfiintarii unor activitati nerentabile, a reorganizarii activitatilor, precum si a optimizarii structurilor de personal, proces absolut necesar pentru cresterea eficientei activitatii.
In acest sens s-a hotarat ca incepand cu 01.11.2007, sa fie disponibilizati un numar de 880 salariati la nivel de regie, prin concediere colectiva, urmand ca la DS DTS sa fie concediati un numar de 78 salariati, din care 36 salariati personal TESA si 42 salariati personal muncitor.
Concedierea colectiva realizata la nivelul RNP s-a facut cu respectarea dispozitiilor art 65 al.2 Codul muncii, avand la baza o cauza reala si serioasa.
In situatia reclamantului, postul de padurar a fost desfiintat efectiv, ca urmare a desfiintarii Cantonului nr.27 GM OS, jud.Mehedinti, intrucat suprafata de padure ocupata de acest canton a fost retrocedata proprietarilor.
Ulterior, prin cererea inregistrata la nr.11165 la 20.09.2007 la DS DTS petentul si-a manifestat optiunea pentru ocuparea postului de padurar la Cantonul 25 V din cadrul OS VM, jud.Mehedinti, pe durata determinata, insa, intrucat, pentru acelasi post si-a manifestat optiunea si un alt salariat afectat de concedierea colectiva, care indeplinea aceleasi conditii ca si reclamantul, s-a organizat concurs pentru ocuparea acestui post la data de 30.10.2007. In urma concursului organizat, reclamantul a obtint nota 8,00, iar contracandidatul sau, TC, a obtinut nota 10,00, rezultatele acestui concurs nefiind contestate de catre petent.
Intimata a sustinut ca au fost respectate toate etapele prevazute de dispozitiile Codului muncii privind concedierea colectiva, la nivelul regiei, fiind intocmit un plan de restructurare ce a fost comunicat in termen legal Federatiei Sindicatelor “SIL", AOFM Bucuresti , privind disponibilizarea prin concediere colectiva a unui numar de 880 salariati incepand cu luna noiembrie 2007, cuprinzand tabelul cu numarul si categoriile de salariati afectati de concediere, pe ds, pentru DS DTS , fiind prevazuta disponibilizarea unui numar total de 78 salariati, din care 36 TESA si 42 muncitori.
Analizand actiunea formulata de reclamant, in raport de apararile formulate de intimata prin intampinare, de probele administrate in cauza cu acte si in raport de incidenta actelor normative, instanta retine urmatoarea stare de fapt si de drept:
Reclamantul MC a fost angajat in postul de padurar la Cantonul 27 GM 2 , jud.Mehedinti, cu contract de munca pe perioada nedeterminata.
Prin Ordinul nr.421/16.06.2006 emis de Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, cu modificarile si completarile aduse prin Ordinul nr.960 din 10.12.2007 a fost aprobat Programul de restructuirare a RNP- ca urmare a restituirii padurilor catre fostii proprietari.
Ca efect al aplicarii Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile ulterioare, fondul forestier proprietate publica a statului, s-a diminuat progresiv, pe masura ce procesul de retrocedare a terenurilor forestiere a evoluat, de la 4,3 milioane hectare la cca. 3,2 milioane hectare, asa cum rezulta din Anexa la Ordinul mentionat mai sus, RNP, urmand a-si redimensiona activitatea, bugetul de venituri si cheltuieli in concordanta cu suprafata ramasa in proprietatea statului si resursele aferente si a disponibiliza, prin concedieri colective, 7.048 salariati.
Diminuarea suprafetei fondului forestier, proprietate publica a statului, deci si a resurselor valorificabile, care sa sustina activitatea, a avut drept consecita directa reducerea numarului de structuri organizatorice de nivelul cantoanelor silvice, districtelor silvice, incetarea activitatii fondurilor de exploatare, s.a., astfel ca s-a impus o noua configuratie a structurilor organizatorice si functionale a unitatilor regiei, elaborandu-se in acest scop “Metodologia privind gradarea unitatilor si subunitatilor RNP, conditiile minime pentru infiintarea, organizarea si functionarea structurilor acestora si dimensionarea numarului de personal", ce a fost aprobata prin hotararea nr.9/2007 a Consiliului de Administratie, cu completarile aduse prin Hotararea nr.10/30.08.2007, in baza HG nr.1105/2003, privind reorganizarea RNP.
Prin Hotararea nr.10/30.08.2007 a Consiliului de Administratie a RNP, emisa ca urmare a aplicarii “Metodologiei privind gradarea unitatilor si subunitatilor RNP si conditiilor minime pentru infiintarea, organizarea si functionarea unor structuri ale acestora", s-a aprobat efectuarea de concedieri colective, ca urmare a restrangerii sau desfiintarii unor activitati nerentabile, a reorganizarii activitatilor, pentru optimizarea structurilor de personal, prin disponibilizarea unui numar de 880 salariati la nivel de regie, din care, la DS DTS, un numar de 78 salariati (36 salariati personal TESA si 42 personal muncitor).
Hotararea nr.10/30.08.2007 a RNP nu a fost contestata de reclamant, a intrat in circuitul juridic si a produs efectele pentru care a fost emisa.
Au fost respectate etepele prevazute de dispozitiile Codului muncii privind concedierea colectiva, fiind intocmit un plan de restructurare ce a fost comunicat Federatiei Sindicatelor “SIL", AOFM Bucuresti si ITM Bucuresti.
In baza memoriului justificativ intocmit de seful OS VM din cadrul DS DTS si a anexei la acest memoriu justificativ, s-au restructurat 5 posturi padurar si un post de sef district silvic, intre care si unicul post de padurar ocupat de catre reclamantul MC, ca urmare a desfiintarii Cantonului Silvic nr,27 GM2, suprafata de padure ocupata de acest canton, fiind retrocedata fostilor proprietari.
La data de 18.09.2007 s-a comunicat reclamantului adresa de preaviz nr.973, prin care i s-a adus la cunostiinta faptul ca incepand cu data de 1.11.2007, urmau sa inceteze raporturile de munca intre reclamant si DS DTS, iar intimata a emis Decizia nr.10973/18.09.2007, prin care s-a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantului, ca urmare a reducerii postului de padurar pe care-l ocupa.
Desfiintarea locului de munca a fost efectiva si a avut o cauza reala si serioasa, din cele prevazute de art. 65 din Codul muncii, ca urmare a reorganizarii DS DTS .
Concedierea in discutie este una pentru motive care nu tin de persoana salariatului, adica ea reprezinta incetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat.
Desfiintarea postului este efectiva, intrucat a fost inlaturat din organigrama si statul de functiuni al angajatorului, iar cauza este reala si serioasa, adica are un caracter obiectiv, fiind determinata de necesitatea restructurarii si reorganizarii activitatii RNP si implicit a DS DTS.
Concedierea a privit pe reclamant, in calitate de salariat care ocupa locul de munca desfiintat, iar solutia instituita de art.65 din Codul muncii nu permite selectarea salariatilor incadrati in posturi similare, in vederea concedierii celui cu o pregatire profesionala mai slaba sau cu o situatie sociala precara.
La data de 20.09.2007, prin cererea inregistrata sub nr.11164, reclamantul si-a manifestat optiunea pentru ocuparea postului de padurar la Cantinul nr.25 V din districtul V OS VM.
Avandu-se in vedere faptul ca, pentru acelasi post si-a manifestat optiunea si un alt salariat afectat de concedierea colectiva, care indeplinea conditii similare cu reclamantul, la data de 30.10.2007 s-a organizat concurs pentru ocuparea acestui post vacant, in urma caruia reclamantul a obtinut nota 8,00, iar contracandidatul sau a obtinut nota 10,00, rezultatele acestui concurs nefiind contestate de catre reclamant.
Instanta constata ca, Decizia nr. 100/6.11.2007 nu este lovita de nulitate, intrucat, art 268 al.2 din Codul Muncii, sanctioneaza cu nulitate absoluta numai deciziile prin care se dispune aplicarea sanctiunii disciplinare, pentru lipsa termenului in care sanctiunea poate fi contestata si instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata, iar in cazul dedus judecatii este in discutie o decizie de incetare a raporturilor de munca pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
Reclamantul nu a incercat vreun prejudiciu pentru faptul ca in cuprinsul deciziei, nu a fost mentionat termenul de contestatie si instanta competenta sa judece contestatia, in conditiile in care reclamantul a atacat la instanta competenta in termenul prevazut de Codul Muncii aceasta decizie.
Pentru considerentele aratate mai sus, instanta a respins contestatia formulata de reclamantul MC impotriva Deciziei nr.100/06.11.2007 emisa de intimata DS DTS.
Tribunalul Mehedinti. Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale. Sentinta nr. 361/14.02.2008, pronuntata in dos. nr. 9153/101/2007.