Uzucapiune. Cerere indreptata de un coproprietar impotriva celorlalti coproprietari. Prezumtii legale. Intervertirea detentiei precare in posesie utila.
- Cod Civil, art.1853, art.1855, art.1858;
Potrivit art.1853 Cod Civil, "Actele ce exercitam sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar."
Prin urmare, legea califica expres stapanirea exercitata asupra unui bun aflat in proprietate comuna ca nefiind posesie, ci detentie precara.
In speta, recurenta-reclamanta tinde a opune intimatilor-parati, coproprietari impreuna cu ea asupra bunului in litigiu, o posesie utila, insa in virtutea textului legal amintit recurenta este prezumata a exercita numai o detentie precara asupra bunului, rezultata din situatia de coproprietate existenta intre parti.
In aceste conditii, si avand in vedere si dispozitiile art. 1855 Cod Civil ("Cand posesorul a inceput a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeasi calitate, daca nu este proba contrarie"), revenea recurentei-reclamante sarcina de a rasturna prezumtiile instituite de lege, mai sus amintite, si de a proba ca se intalneste in cauza vreuna dintre modalitatile reglementate de art.1858 Cod Civil, de intervertire a precaritatii in posesie utila, spre exemplu in forma negarii dreptului celorlalti, prin acte de rezistenta la exercitiul dreptului lor, iar o asemenea dovada nu a fost administrata, potrivit celor retinute de instanta de apel. (Decizia nr.93R din 18.02.2010 - Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea inregistrata la data de 18.05.2007, pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, reclamanta C.R. a chemat in judecata pe paratele T.A. si A.E., solicitand a se constata ca a dobandit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului de 150 mp din Bucuresti, str. C..., nr. 9, sector 4 si prin accesiune constructia edificata pe teren.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca parintii sai, C.A. si C.M., au dobandit imobilul in 1938 prin cumparare, iar in 1950 acestia au hotarat sa-i vanda celei dintai terenul si constructia, ceea ce s-a si intamplat, fara a fi insa perfectate actele, datorita relatiilor de familie amanandu-se acest lucru. Din 1950, reclamanta poseda sub nume de proprietar imobilul. Parintii au decedat succesiv, in 1976, respectiv in 1985, ramanand ca mostenitori-descendenti partile din prezenta cauza.
A sustinut reclamanta ca si in timpul vietii parintilor sai si dupa decesul lor a fost considerata proprietar exclusiv al imobilului in discutie.
Cererea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art.488, art.492, art.1847 si art.1890 Cod Civil.
Prin intampinare, parata A.E. a solicitat respingerea actiunii si a invocat exceptia prematuritatii actiunii, aratand ca reclamanta ar putea invoca uzucapiunea dupa anul 1985 cand a murit ultimul dintre parintii lor si ca pana in acel moment paratele nu aveau un drept de proprietate in indiviziune asupra intregului imobil. Parata a mai aratat ca reclamanta a avut doar o detentie precara si nu o posesie utila care sa poata sa duca in dobandirea dreptului de proprietate.
Prin sentinta civila nr. 1452/07.03.2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, s-a respins exceptia prematuritatii cererii, invocata de paratele A.E. si T.A.; s-a respins ca neintemeiata, cererea formulata de reclamanta C.R. in contradictoriu cu paratele A.E. si T.A.; s-a respins capatul de cerere al reclamantei privind cheltuieli de judecata ca neintemeiat si s-a luat act ca paratele nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta, analizand exceptia prematuritatii actiunii, a gasit-o neintemeiata, intrucat indeplinirea cerintei curgerii unui termen de 30 ani de posesie utila a reclamantei asupra imobilului este o chestiune de fond.
Pe fondul cauzei, instanta a constatat actiunea neintemeiata intrucat, potrivit art. 1846-1847 C.civ., pentru a fi apta sa duca la uzucapiune, posesia exercitata de reclamanta trebuie sa fie utila, si anume sa fie exercitata sub nume de proprietar, public, neintrerupt, continuu, netulburat si neechivoc.
Caracterul public si neechivoc al posesiei trebuie sa existe mai ales in raport de persoanele interesate, adica de paratele, susceptibile de a suporta sanctiunea uzucapiunii (pierderea drepturilor in cote parti asupra imobilului).
In conditiile in care reclamanta afirma, in 1963, in fata unui instante, ca locuieste ca tolerat in imobilul parintilor sai (a se vedea sentinta civila nr. 5767/1963), in care la organele fiscale au figurat intotdeauna impusi ca proprietari parintii reclamantei si niciodata reclamanta, si in care paratele neaga ca ar fi cunoscut despre existenta vreunei conventii intre reclamanta si parintii lor prin care sa fi fost instrainat acesteia imobilul in anii 1950 rezulta ca, cel putin pana in 1985, la data decesului ultimului dintre parinti, stapanirea imobilului de catre reclamanta a fost echivoca si nepublica in raport de parate.
Nefiind facuta dovada vreunei intervertiri a detentiei precare initiale in posesie si in lipsa unei posesii utile cel putin pana in 1985, rezulta ca nu s-a implinit nici termenul prevazut de art. 1890 C.civ, nici conditiile posesiei prevazute de art. 1846-1847 C.civ, iar actiunea a fost astfel respinsa.
In temeiul art. 274 C.p.civ, instanta a respins capatul de cerere al reclamantei privind cheltuielile de judecata ca neintemeiat, retinandu-se culpa sa procesuala si a luat act ca paratele nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termenul legal, reclamanta C.R. criticand hotararea pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea cererii de apel, apelanta reclamanta a aratat ca, in mod gresit instanta de fond a respins actiunea ca neintemeiata pentru motivul ca stapanirea sa, de peste 50 de ani, mai precis 58 de ani, a imobilului situat in Bucuresti, sector 4, str. ... nr. 9 a fost nepublica si echivoca, motivat de faptul ca in 1963 in fata unei instante a declarat ca locuieste ca tolerat in imobilul parintilor.
A aratat ca, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 30.774/ 31.08.1938 la Tribunalul Ilfov Sectia Notariat C.A. si C.M. au cumparat de la M.Gh. I. si M.T. un teren in suprafata de 150 mp si o constructie situata in Bucuresti, str. N.... nr. 9, strada purtand aceasta denumire pana la nivelul anului 1943, iar ulterior artera s-a numit str. C..., (la dosarul cauzei exista adresa din partea Primariei Capitalei privind istoricul strazii C... ia si cum s-a numit in decursul timpului).
A mai aratat ca, la momentul cumpararii imobilului in anul 1943, pe teren era construita o singura camera, imobilul fiind renovat de apelanta si totodata a edificat dependintele si ulterior inca o camera, lucru care reiese din expertiza, raspunsul la interogatoriu si din declaratiile martorilor. La intrebarea nr.12 din interogatoriul propus de parate, apelanta a raspuns ca imobilul initial existent pe teren a cazut si l-a refacut. A aratat si ca parintii impreuna cu apelanta au locuit in imobil aproximativ un an, dupa care, incepand cu anul 1940, parintii au hotarat sa se mute in Ardeal, iar casa sa fie inchiriata.
In anul 1947 parintii au hotarat sa ii vanda casa, intrucat ei au ramas in Ardeal si avand in vedere ca apelanta lucra in Bucuresti, iar surorilor sa le dea imobilele detinute in Ardeal, astfel ca, avand in vedere aceasta intelegere, a inceput sa plateasca periodic parintilor sume de bani reprezentand pretul imobilului si totodata a intrat in posesia efectiva a imobilului. Datorita relatiilor de familie a amanat sa definitiveze actele de proprietate pentru imobilul cumparat, mai mult, acest lucru nici nu mai era posibil intrucat terenurile nu mai puteau face obiectul transferului de proprietate prin contracte de vanzare-cumparare.
In toata aceasta perioada de cand s-a mutat acolo si pana acum, aproape 60 de ani, a avut o posesie utila, neafectata de niciunul din viciile posesiei, continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar, edificand pe teren si o constructie compusa din doua camere si dependinte.
Critica solutia pronuntata de instanta de fond sub dublu aspect, respectiv sentinta pronuntata nu are nici un suport in probatoriul administrat in cauza, iar pe de alta parte, chiar daca in 1963 era tolerata, de atunci si pana la momentul introducerii actiunii s-a implinit termenul de 30, intrucat au trecut 48 de ani.
Problema care se pune in speta de fata este daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1847 cod civil in sensul in care pentru a putea prescrie posesia asupra imobilului trebuie sa fie continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar.
Apreciaza ca posesia sa este utila, deoarece actele materiale pe care le-a efectuat in exercitarea posesiei au fost continue, apelanta actionand ca bun gospodar, diligent si dornic sa realizeze intreaga utilitate a terenului. Atat din declaratiile martorilor, cat si din inscrisurile depuse la dosar rezulta foarte clar ca posesia a fost continua, in tot acest timp imobilul fiind racordat la gaze, platind utilitatile, renovand si edificand dependintele, paratele neproband prin nici un mijloc de proba faptul contrar si anume ca lucrul a fost abandonat sau posesia a fost marcata de absente sistematice sau absenta prelungita.
Posesia sa este neintrerupta, deoarece chiar paratele au recunoscut prin raspunsul dat in interogatoriu si nu au contestat faptul ca incepand cu anul 1947 a locuit neintrerupt in imobilul situat in Bucuresti, sector 4, str. C... nr. 9. Apelanta a locuit singura in imobil incepand din timpul vietii parintilor sai si dupa decesul acestora, posedand imobilul in mod exclusiv.
Posesia sa este de asemenea netulburata, avand in vedere ca, desi i se contesta calitatea de proprietar asupra imobilului, paratele nu au facut prin nici un mijloc de proba dovada ca ar fi facut vreun demers prin care sa isi manifeste calitatea de coproprietar asupra imobilului.
Astfel se poate observa din mijloacele de proba administrate (declaratiile martorilor sai si raspunsul la interogatoriu) ca timp de 60 de ani cat a exercitat posesia asupra imobilului, nici paratele si nici un alt tert nu au exercitat vreun act care sa ii tulbure posesia sau sa ii puna la indoiala calitatea de proprietar pe care o are asupra imobilului.
Posesia sa este si publica. Desi instanta a considerat ca posesia asupra imobilului a fost nepublica este prezentata ca fiind un element in realizarea prescriptiei achizitive asupra imobilelor, atat jurisprudenta cat si practica judiciara au stabilit ca posesia asupra bunurilor imobile nu poate fi clandestina si se presupune a fi publica, intrucat este foarte greu ca cineva sa realizeze o posesie clandestine asupra unui imobil.
Posesia sa este neechivoca, considerand ca a avut loc o intervertire a posesiei asa cum a consacrat-o jurisprudenta, care pe langa cazurile de intervertire a posesiei prevazute de codul civil, a mai consacrat unul si anume cand unul din mostenitori intelege sa transforme posesia comuna in posesie exclusiva.
Astfel a decis si Tribunalul Suprem prin deciziile nr. 769/1979 si 786/1977 care a statuat ca unul dintre mostenitori poate uzucapa in pofida celorlalti daca a inteles sa transforme posesia comuna intr-una exclusiva. Pentru aceasta reclamantul trebuind sa probeze in cauza ca a perceput fructele sau a realizat lucrari de constructii sau de reparatii asupra imobilului.
Considera ca a demonstrat prin probatoriul administrat (interogatoriu, inscrisuri si martori) fara putinta de tagada ca posesia sa a fost una exclusiva, neprecara, iar in tot acest timp s-a purtat ca un adevarat proprietar, in acest sens facand lucrari de edificare, introducand gaze si alte utilitati, traind in acest imobil ea si copii sai timp de aproape 60 ani.
Este de mentionat ca in tot acest rastimp nici parintii sai si nici paratele in cauza nu au facut nici un act sa tulbure aceasta posesie, intrucat o considerau adevaratul proprietar (in cauza nu a fost administrate nici o proba in acest sens).
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 282 si urmatoarele Cod Procedura Civila.
Prin decizia civila nr.288A/23.02.2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a retinut ca apelanta critica sentinta primei instante sustinand ca aceasta nu are nici un suport in probatoriul administrat in cauza. Tribunalul a apreciat insa ca in mod corect prima instanta a retinut situatia de fapt, facand o corecta interpretare a probelor administrate in cauza. Astfel, sustine apelanta ca parintii sai ar fi hotarat sa-i vanda imobilul, lucru care s-ar fi intamplat fie in anul 1950, asa cum sustine in cererea de chemare in judecata, fie in anul 1947, dupa cum sustine prin motivele de apel. Prin contractul de inchiriere insa depus la dosarul de fond, inregistrat sub nr. 977 din 29.08.1954, rezulta ca autorii apelantei, M. si A.C., se considerau inca proprietari la acea data, calitate in care au si incheiat contractul de inchiriere cu o terta persoana. De asemenea, asa cum a retinut si instanta de fond, prin sentinta civila nr. 5767 din 17.10.1963 a Tribunalului Popular al Raionului Nicolae Balcescu - Bucuresti, prin care s-a solutionat cererea de divort a apelantei din prezenta cauza, s-a retinut in privinta situatiei locative a acesteia ca "locuinta sotilor a fost in imobilul parintilor reclamantei, unde ei au stat ca tolerati". De asemenea, niciunul dintre martorii propusi de apelanta reclamanta nu cunoaste cum ar fi dobandit aceasta proprietatea asupra imobilului.
Rezulta deci ca din probatoriul administrat in cauza, in mod corect nu a retinut instanta de fond ca parintii apelantei reclamante ar fi inteles sa-i vanda acesteia imobilul. In consecinta, detentia acesteia a fost una precara, pana cel putin in anul 1985, data decesului ultimului autor.
Nu se poate retine nici sustinerea potrivit careia dupa anul 1963, data pronuntarii sentintei de divort, apelanta ar fi intervertit posesia sa in una utila, avand in vedere ca asemenea acte de intervertire ar fi trebuit sa fie pe de-o parte neechivoce, iar pe de alta parte, acestea ar fi trebuit sa se manifeste la acea data fata de autorii apelantei, proprietarii imobilului. Din probatoriul administrat in cauza insa, rezulta ca apelanta a continuat sa locuiasca in imobil deoarece lucra in Bucuresti si deci avea nevoie de o locuinta, in timp ce autorii sai se mutasera in alt oras, tolerand pe apelanta in imobilul pe care l-au considerat insa in continuare proprietatea lor, asa cum rezulta din copiile cartii de imobil depuse la dosar, precum si din declaratiile facute in fata organelor administrative. Rezulta deci ca apelanta nici nu a indicat care au fost actele prin care a inteles sa interverteasca posesia sa in una utila, si nici nu a facut dovada unor astfel de acte.
Cat priveste diversele contracte pe care le-a incheiat apelanta in nume propriu cu furnizorii de utilitati, acestea nu sunt suficiente prin ele insele pentru a face dovada intervertirii posesiei, avand in vedere ca pentru incheierea valabila a unor astfel de contracte nu era necesara calitatea de proprietar, fiind suficienta si cea de chirias, sau chiar de simplu tolerat.
In consecinta nu se poate retine nici sustinerea apelantei in sensul ca incepand din 1963 ar fi inteles sa se manifeste ca adevarat proprietar in imobilul parintilor sai, cata vreme nu a facut nici un act sau fapt din care sa rezulte neindoielnic aceasta intentie a sa.
Fata de toate aceste considerente, in mod corect a retinut instanta de fond ca posesia apelantei a fost afectata de viciul echivocului in raport cu paratele intimate, cel putin pana in anul 1985, si cum de la aceasta data inca nu s-a implinit termenul de 30 de ani, este de prisos analiza in continuare a conditiilor prevazute de art. 1846-1847 Cod Civil, apelul fiind nefondat.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.R., solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a deciziei civile nr. 288/23.02.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila, iar pe fondul cauzei admiterea actiunii asa cum a fost formulata, iar prin hotararea ce veti pronunta sa se constate ca a dobandit proprietatea imobilului compus din teren in suprafata de 150 mp situat in Bucuresti, sector 4, str. C... nr. 9 prin efectul uzucapiunii si sa se constate ca a dobandit proprietatea constructiei compusa din doua camere si dependinte situata pe terenul mai sus mentionat prin efectul accesiunii imobiliare.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamanta a aratat ca se refera la interpretarea gresita a dispozitiilor art. 1846 si urmatoarele Cod Civil si art. 1890 Cod Civil. Astfel, in cauza de fata a fost exercitata o posesie de peste 50 ani, publica, utila si sub nume de proprietar, fiind intrunite intrutotul conditiile uzucapiunii ca mod de dobandire a proprietatii.
Este cunoscut faptul ca uzucapiunea reprezinta prescriptia prin care se dobandeste un drept de proprietate sau un alt drept real, ca urmare a posedarii lucrului in timp determinat, astfel incat starea de fapt sa fie transformata in stare de drept.
Justificarea acestui mod de dobandire al proprietatii se naste din nevoia de a se stabili raporturile juridice si de a se recunoaste efecte juridice unei aparente indelungate de proprietate, reprezentand totodata si o sanctiune impotriva vechiului proprietar.
Atat instanta de fond, cat si cea de apel trebuiau sa analizeze starea de fapt raportandu-se la dispozitiile art. 1890 Cod Civil. Pentru dobandirea dreptului de proprietate ca urmare a prescriptiei achizitive de 30 ani se impunea a fi analizate doua conditii, respectiv exercitarea neintrerupta a posesiei timp de 30 ani si faptul ca aceasta posesie sa fie utila, adica sa nu fie afectata de un viciu al posesiei.
Conditia exercitarii neintrerupte a posesiei o perioada de 30 ani a fost dovedita si implicit recunoscuta de parti, posesia fiind de aproximativ 60 ani, astfel ca aceasta prima conditie este indeplinita.
Instanta de apel gresit a considerat ca reclamanta trebuia a fi inscrisa in evidentele fiscale pentru a uzucapa, iar terenul nu poate fi dobandit in proprietate prin uzucapiune, fiind al unui proprietar.
In cauza, reclamanta nu a fost posesor precar al imobilului in litigiu, deoarece l-a folosit sub nume de proprietar si pentru care a platit taxe si impozite, mai mult decat atat pe terenul stapanit a edificat o constructia imobiliara. Imobilul, proprietatea indiviza a antecesorilor partilor, a devenit proprietatea pe cote parti a reclamantului si paratilor, prin mostenire, fara inscriere in cartea funciara.
Posesia exercitata de reclamanta s-a caracterizat prin continuitate, publicitate si a fost exclusiva, fapt ce este de natura a determina dobandirea proprietatii asupra cotei mostenite de parati.
Si Tribunalul Suprem prin deciziile nr. 769/1979 si 786/1977 a statuat ca unul dintre mostenitori poate uzucapa in pofida celorlalti daca a inteles sa transforme posesia comuna intr-una exclusiva. Pentru aceasta reclamantul trebuind sa probeze in cauza ca a perceput fructele sau a realizat lucrari de constructii sau de reparatii asupra imobilului.
Reclamanta a probat deplin si in mod absolut existenta dreptului sau de proprietate imobiliara dobandit prin uzucapiune.
Invoca recurenta aprecierea gresita a probelor si interpretarea gresita a starii de fapt, intrucat din probele administrate rezulta imobilul a fost stapanit peste 50 ani, timp in care paratii nu au formulat nici o actiune de drept comun pentru a iesi din pasivitate.
1. inscrisuri:
~ contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 30.774/31.08.1938 la Tribunalul Ilfov Sectia Notariat C.A. si C.M. au cumparat de la M.Gh.I. si M.T. un teren in suprafata de 150 mp si o constructie situata in Bucuresti, str. G... nr. 9, strada purtand aceasta denumire pana la nivelul anului 1943, iar ulterior artera s-a numit str. C.... (la dosarul cauzei exista adresa din partea Primariei capitalei privind istoricul strazii C... si cum s-a numit in decursul timpului). Este de mentionat ca la momentul cumpararii imobilului in anul 1943 pe teren era construita o singura camera, imobilul fiind renovat de recurenta si totodata a edificat dependintele si ulterior inca o camera.
~ certificatul fiscal de la Directia Taxe si Impozite Locale - Sector 4 (administrata in fata instantei de apel) din care rezulta ca la adresa din str. C... nr. 9 exista o constructie edificata in anul 1960 (edificata de recurenta pe perioada cat a locuit acolo).
~ inscrisuri din care reiese faptul ca este titularul contractelor de utilitati (apa, gaze, telefon, cablu) existente la imobilul in litigiu.
2. proba cu interogatoriu:
~ la intrebarea nr. 12 din interogatoriul propus de parate, recurenta a raspuns ca imobilul initial existent pe teren a cazut si l-a refacut.
~ din raspunsurile la interogatoriul luat paratelor in fata instantei de fond ambele au recunoscut ca nu i-au contestat calitatea de proprietar timp de peste 40 de ani
~ ambele parate au recunoscut ca nu au platit nici o taxa sau impozit pentru imobil si timp de multi ani nici nu au venit nici macar sa o viziteze.
3. proba cu martori:
~ martori propusi de recurenta au spus ca o cunosc de proprietara si ca locuieste acolo de mai bine de 30 de ani, iar pe parate nici nu le cunosc.
~ martora propusa de parate nici macar nu o cunoaste, fiind colega de serviciu cu nepotul uneia dintre parate.
4. proba cu expertiza:
~ expertiza vine sa confirme faptul consemnat si certificatul fiscal.
In concluzie, din materialul probator rezulta ca reclamanta a exercitat o posesie utila, publica, neintrerupta si sub nume de proprietari de peste 30 de ani asupra terenului.
Problema care se pune in speta de fata este daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1847 cod civil in sensul in care pentru a putea prescrie posesia asupra imobilului trebuie sa fie continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar.
Posesia sa fie continua. Actele materiale pe care eu le-a efectuat in exercitarea posesiei au fost continue, recurenta actionand ca bun gospodar, diligent si dornic sa realizeze intreaga utilitate a terenului. Atat din declaratiile martorilor, cat si din inscrisurile depuse la dosar rezulta foarte clar ca posesia a fost continua, in tot acest timp imobilul fiind racordat la gaze, platind utilitatile, renovand si edificand dependintele, paratele neproband prin nici un mijloc de proba faptul contrar si anume ca lucrul a fost abandonat sau posesia a fost marcata de absente sistematice sau absenta prelungita.
Posesia sa fie neintrerupta. Chiar paratele au recunoscut prin raspunsul dat in interogatoriu si nu au contestat faptul ca incepand cu anul 1947 a locuit neintrerupt in imobilul situat in Bucuresti, sector 4, str. C... nr. 9. Recurenta a locuit singura in imobil incepand din timpul vietii parintilor sai si dupa decesul acestora, posedand imobilul in mod exclusiv.
Posesia sa fie netulburata. Desi ii contesta calitatea de proprietar asupra imobilului, paratele nu au facut prin nici un mijloc de proba dovada ca ar fi facut vreun demers prin care sa isi manifeste calitatea de coproprietar asupra imobilului.
Astfel se poate observa din mijloacele de proba administrate (declaratiile martorilor sai si raspunsul la interogatoriu) ca timp de 60 de ani cat a exercitat posesia asupra imobilului, nici paratele si nici un alt tert nu au exercitat vreun act care sa ii tulbure posesia sau sa ii puna la indoiala calitatea de proprietar pe care o are asupra imobilului.
Posesia sa fie publica. Desi instanta a considerat ca posesia asupra imobilului a fost nepublica, este prezentata ca fiind un element in realizarea prescriptiei achizitive asupra imobilelor, atat jurisprudenta cat si practica judiciara au stabilit ca posesia asupra bunurilor imobile nu poate fi clandestina si se presupune a fi publica, intrucat este foarte greu ca cineva sa realizeze o posesie clandestina asupra unui imobil.
Insa si din raspunsul la interogatoriu se poate observa ca nu a avut un comportament disimulat cu privire la imobil fata de cei care aveau interes sa impiedice uzucapiunea. Astfel paratele au stiut intotdeauna ca ea locuieste acolo, chiar de foarte multe ori vizitandu-o.
Posesia sa fie neechivoca. Este unul dintre cele mai importante elemente pe care trebuie sa le indeplineasca posesia, intrucat posesia este echivoca daca actele savarsite nu exprima cu claritate un animus possidendi exclusiv.
Este de mentionat ca in tot acest rastimp nici parintii recurentei si nici paratele in cauza nu au facut nici un act sa tulbure aceasta posesie, intrucat o considerau adevaratul proprietar. (in cauza nu a fost administrata nici o proba in acest sens).
Cererea de recurs a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 488, art. 492, art. 1847 si art. 1890 Cod Civil, art. 299 si urmatoarele Cod Procedura civila.
La data de 02.06.2009 a decedat intimata-parata A.E., prin incheierea de sedinta din data de 28.01.2010 dispunandu-se de catre instanta de recurs introducerea in cauza a mostenitorilor acesteia, numitii A.M. si P.V.-A., potrivit certificatului de mostenitor depus la dosar.
Intimata T.A. a formulat intampinare la data de 21.01.2010, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinand decizia recurata prin prisma motivelor de critica mai sus expuse si in raport de prevederile art.304 Cod Proc.Civ., curtea constata ca recursul este nefondat.
Se impune a arata cu precadere ca in calea extraordinara de atac a recursului nu pot fi cenzurate decat aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate si, fata de abrogarea prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 138/2000 a punctului 11 din art.304 (cand hotararea se intemeiaza pe o greseala grava de fapt, decurgand dintr-o apreciere eronata a probelor administrate), modalitatea de interpretare si apreciere a probatoriului, invocata de recurenta-reclamanta ca motiv de critica, nu mai poate face obiectul controlului instantei de recurs.
Ca atare, si constatand ca recurenta reclamanta nu a incadrat in drept motivele sale de critica (fiind indicate numai dispozitii de drept material care sustin pretinsa temeinicie a actiunii sale, nu si prevederile procedurale pe care se intemeiaza criticile de nelegalitate aduse hotararii instantei de apel), in conformitate cu prevederile art.306 alin.3 Cod Proc.Civ., curtea va proceda la analizarea recursului prin prisma dispozitiilor art.304 pct.9 Cod Proc.Civ., carora li se circumscriu o parte din criticile formulate.
Nu pot fi primite, asadar, deoarece nu pot fi incadrate in cazurile de casare sau de modificare reglementate expres si limitativ, sustinerile referitoare la imprejurarile care au rezultat, in opinia recurentei-reclamante, din probatoriul administrat (respectiv chestiunile de fapt rezultate din mijloacele de proba prezentate exhaustiv), deoarece situatia de fapt este cea retinuta de instanta de fond si insusita de instanta de apel.
Curtea va da examina critica (intemeiata pe art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ.), referitoare la gresita aplicare a dispozitiilor legale ce reglementeaza posesia ca cerinta obligatorie pentru dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, constatand ca aceasta este nefondata.
Astfel, potrivit art.1853 Cod Civil, "Actele ce exercitam sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar."
Prin urmare, legea califica expres stapanirea exercitata asupra unui bun aflat in proprietate comuna ca nefiind posesie, ci detentie precara.
In speta, recurenta-reclamanta tinde a opune intimatilor-parati, coproprietari impreuna cu ea asupra bunului in litigiu, o posesie utila, insa in virtutea textului legal amintit recurenta este prezumata a exercita numai o detentie precara asupra bunului, rezultata din situatia de coproprietate existenta intre parti.
In aceste conditii, si avand in vedere si dispozitiile art. 1855 Cod Civil ("Cand posesorul a inceput a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeasi calitate, daca nu este proba contrarie"), revenea recurentei-reclamante sarcina de a rasturna prezumtiile instituite de lege, mai sus amintite, si de a proba ca se intalneste in cauza vreuna dintre modalitatile reglementate de art.1858 Cod Civil, de intervertire a precaritatii in posesie utila, spre exemplu in forma negarii dreptului celorlalti, prin acte de rezistenta la exercitiul dreptului lor.
Asemenea imprejurari nu au fost retinute in cauza, motive pentru care curtea constata ca in mod corect au apreciat instantele ca stapanirea exercitata de recurenta-reclamanta cu privire la bunul litigios nu intruneste elementele unei posesii utile, necesare pentru a prescrie.
Devin lipsite de relevanta argumentele recurentei-reclamante legate de caracterul util si de insusirile posesiei pe care o pretinde, deoarece curtea constata ca nu se poate vorbi despre o posesie in sensul art.1846 alin.2 si urmatoarele Cod Civil.
Pentru ansamblul acestor considerente, constatand legalitatea deciziei recurate si ca nu se identifica motive de recurs ce pot fi invocate din oficiu, in temeiul art.312 Cod Proc.Civ., curtea va respinge recursul ca nefondat.