Procedura instituita de art. 162 din Codul de procedura penala impune respectarea tuturor garantiilor procedurale prevazute de acest text legal, in special cele referitoare la ascultarea persoanei fata de care se solicita a fi luata masura de siguranta si asistarea acesteia de catre aparator.
Astfel, in masura in care legea prevede in mod imperativ ca luarea in mod provizoriu a masurilor de siguranta prevazute de art. 113 si 114 Cod penal poate fi realizata numai dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului, cu atat mai mult audierea persoanei vizate de masura se impune atunci se solicita luarea acesteia in mod definitiv, prin hotarare data asupra fondului cauzei.
Prin sentinta penala nr. 238/19.10.2009 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei a fost respinsa solicitarea parchetului de pe langa aceasta instanta privind luarea masurii internarii medicale a faptuitorului I.I. si, in temeiul art. 113 C.pen. raportat la art. 162 C.pr.pen.,s-a dispus obligarea acestuia la tratament medical.
Instanta a retinut ca prin rezolutia nr. 1053/P/2007 din data de 18.10.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei a fost confirmata propunerea de neincepere a urmaririi penale fata de faptuitorul I.I. pentru savarsirea infractiunii prev.de art. 193 C.pen. si art. 259 alin.1 C.pen. si, avand in vederea recomandarea formulata prin raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 264/20.09.2007 a Serviciului Medico-Legal Judetean Maramures, a fost sesizata instanta in vederea luarii masurii de siguranta prev.de art. 114 C.pen.
In cadrul cercetarii judecatoresti, instanta a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale de catre I.M.L. Cluj Napoca, iar prin raportul nr. 2089/VI/D/9 din 30.12.2008, avizat si de Comisia Superioara din cadrul I.N.M.L. "Mina Minovici" Bucuresti, s-a constatat ca faptuitorul I.I. prezinta diagnosticul "tulburare deliranta persistenta", nu are critica si discernamantul faptelor sale si s-a recomandat aplicarea masurii de siguranta prevazuta de art. 113 C.pen.
In raport de aceste aspecte, instanta a constatat ca faptuitorul, din cauza bolii de care sufera - tulburare deliranta persistenta, prezinta pericol pentru societate si a dispus obligarea acestuia la tratament medical conform art. 113 C.pen.
Prin decizia penala nr. 20/R din 25 ianuarie 2010, Tribunalul Maramures a admis recursul declarat de faptuitorul I.I. , a casat in intregime sentinta instantei de fond si a dispus rejudecarea cauzei de catre prima instanta.
In considerentele deciziei de casare, tribunalul a retinut ca, prin rezolutia nr. 1053/P/2007 din data de 18.10.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei a fost confirmata propunerea de neincepere a urmaririi penale fata de faptuitorul I.I., sub aspectul comiterii infractiunilor prev.de art. 193 si art. 259 alin.1 C.pen., constatandu-se ca acesta nu are discernamant, conform raportului de expertiza medico-legala nr. 264/20.09.2007 a Cabinetului medico-legal Sighetu Marmatiei.
In sarcina faptuitorului s-a retinut ca in luna iulie 2007, a inaintat o plangere organelor de politie prin care solicita efectuarea de cercetari fata de partea vatamata T.P. sub aspectul infractiunilor de genocid si tratamente neomenoase, afirmand ca "prin folosirea abuziva a statiilor de supraveghere si paza a frontierei i s-au indus mai multe autosugestii negative, printre care si acea de a rapi pe sotia partii vatamate".
Ulterior, la data de 22.10.2007, Parchetul de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei a sesizat instanta cu propunerea de a se lua fata de faptuitor masura de siguranta a internarii medicale, prevazuta de art. 114 Cod procedura penala, fara a expune sau motiva in ce consta pericolul pentru societate pe care il reprezinta acesta.
Instanta de fond a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, la dosarul cauzei fiind depus raportul nr. 2089/VI/d/9 din 30.12.2008 intocmit de I.M.L. Cluj Napoca, precum si avizul nr. E1/1820/24.04.2009 al Comisiei Superioare de Medicina Legala din cadrul I.N.M.L. "Mina Minovici" Bucuresti, raport prin care se constata ca faptuitorul prezinta diagnosticul "tulburare deliranta persistenta" si se recomanda aplicarea masurii de siguranta a obligarii la tratament medical prevazuta de art. 113 Cod penal.
Faptuitorul I.I. a fost asistat in fata instantei de fond de un aparator desemnat din oficiu, insa nu a fost audiat, instanta rezumandu-se la a-i da cuvantul asupra cererilor in probatiune si consemnandu-i pozitia procesuala la finalul dezbaterilor.
In raport de dispozitiile art. 113 si 114 Cod penal, coroborate cu dispozitiile art. 429 si urmatoarele Cod procedura penala, tribunalul a retinut ca procedura instituita prin dispozitiile art. 162 Cod procedura penala este direct aplicabila si in cazurile in care procurorul, dispunand o solutie de netrimitere in judecata, apreciaza ca este necesara sesizarea instantei in vederea luarii unei masuri de siguranta fata de faptuitor. In acelasi sens s-a pronuntat de altfel, si decizia nr. 13/2008 a I.C.C.J., in solutionarea unui recurs in interesul legii, cu referire la sesizarea instantei de catre procuror in cazul dispunerii unei solutii de scoatere de sub urmarire penala fata de invinuit sau inculpat, pe motiv de iresponsabilitate.
In consecinta, procedura instituita de dispozitiile art. 162 Cod procedura penala impune respectarea tuturor garantiilor procedurale prevazute de acest text legal, in special cele referitoare la ascultarea persoanei fata de care se solicita a fi luata masura de siguranta si asistarea acesteia de catre aparator.
Garantia procedurala a audierii persoanei fata de care se solicita a fi luata masura de siguranta este instituita de altfel, in mod direct si de prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c,d si e din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, care recunosc dreptul oricarei persoane acuzate in materie penala de a comparea in persoana si de a fi audiat.
Acest drept, desi nu are caracter absolut, el trebuie sa fie unul efectiv, constituind expresia dreptului la aparare recunoscut oricarei persoane si avand in vedere natura si gravitatea masurilor de siguranta prevazute de art. 113 si 114 Cod penal, restrictive de drepturi ori chiar privative de libertate, tribunalul apreciaza ca aceste masuri nu pot fi adoptate fara audierea persoanei vatamate in conditiile in care nu exista date din care sa rezulte in mod neechivoc faptul ca aceasta a renuntat la dreptul sau de a comparea in persoana.
Or, in cauza de fata tribunalul a retinut ca recurentul-faptuitor I.I. a fost prezent la mai multe termene de judecata in fata instantei de fond, fara insa ca aceasta sa procedeze la audierea sa, asa cum prevede art. 162 alin.11 Cod procedura penala, aducandu-se astfel atingere dreptului sau la aparare.
Dincolo de aceste aspecte, tribunalul a constatat si ca instanta de fond, in considerentele sentintei atacate, s-a rezumat la expunerea concluziilor actelor medico-legale depuse la dosar si a textelor legale incidente, fara a motiva in ce consta starea de pericol pentru societate generata de afectiunile de care sufera recurentul, in conditiile in care, potrivit sustinerilor parchetului, acesta a fost cercetat pentru savarsirea unor infractiuni izvorate din petitii si reclamatii sau plangeri abuzive formulate de acesta.
Avand in vedere considerentele expuse mai sus, s-a admis recursul declarat de faptuitor, s-a casat sentinta instantei de fond in intregime si s-a dispus rejudecarea cauzei de catre aceasta, cu indrumarul ca probele administrate in primul ciclu procesual sa fie mentinute, iar la rejudecare sa se procedeze la audierea faptuitorului si sa se aprecieze in raport de dispozitiile art. 67 din Codul de procedura penala daca se impune administrarea unor cereri in probatiune suplimentare.