Creditoarea S.C. S S.R.L. a solicitat declansarea procedurii insolventei impotriva debitoarei S.C.P din Iasi, pentru recuperarea sumei de 100605,98 lei, reprezentand contravaloarea unor lucrari efectuate si neachitate.
La termenul de judecata din 18.10.2010, creditoarea a formulat precizari in legatura cu capacitatea juridica a debitoarei. Astfel, arata creditoarea ca potrivit art. 3 pct.4 lit b din Regulamentul Consiliului Europei nr. 1346/2000, procedura teritoriala de insolventa poate fi deschisa inaintea procedurii principale a insolventei daca creditorul are sediul pe teritoriul acelui stat, unde debitorul are un sediu secundar. Or, prin incheierea ......../21.10.2009, judecatorul delegat la ORC a dispus autorizarea si inregistrarea societatii debitoare cu urmatoarele date: denumire: P S.R.L. ITALIA SUCURSALA IASI, sediu in Iasi.
La termenul de judecata din 18.10.2010, instanta a pus in discutia contradictorie a partilor exceptia lipsei capacitatii procesuale a sucursalei debitoare.
Analizand cu prioritate exceptia invocata, in baza art. 137 al.1 Cod pr.civ., instanta retine cele ce urmeaza:
Conform relatiilor sosite de la registrul comertului, debitoarea se numeste S.C.P S.R.L. ITALIA, SUCURSALA IASI, este inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. ...., si are CUI ......, fiind o sucursala din Romania a firmei mama S.C.P S.R.L., societate de nationalitate italiana.
In cererea introductiva si in prima parte a precizarilor facute la 18.10.2010, creditoarea a denumit debitoarea S.C.P S.R.L., insa din mentiunile facute in sedinta publica, la solicitarea expresa a instantei, din ultima parte a precizarilor scrise din 18.10.2010 si din datele de identificare precizate care coincid cu cele de la Registrul comertului rezulta ca debitoarea in cauza este S.C.P S.R.L. ITALIA, SUCURSALA IASI, nu S.C.P S.R.L..
Potrivit art. 44 din Legea societatilor comerciale, societatile comerciale straine pot infiinta in Romania, cu respectarea legii romane, sucursale, daca acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic. Potrivit legislatiei italiene, ca si legislatiei romane(art. 43 din Legea 31/1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare), sucursala este un dezmembramant fara personalitate juridica a societatii comerciale, astfel incat nu beneficiaza de un patrimoniu propriu, distinct de cel al societatii mama, care sa poata fi supus procedurii insolventei separat de patrimoniul societatii mama.
Sucursala nu poate sta in judecata in calitate de parata datorita lipsei de personalitate juridica si implicit de patrimoniu propriu, dat fiind specificul procedurii insolventei, astfel incat nu este aplicabil in cauza nici art. 41 din Codul de procedura civila care permite ca o societate fara personalitate juridica sa figureze in calitate de parata daca are organe proprii de conducere(aspect care de altfel nici nu s-a probat in cauza).
In ceea ce priveste incidenta Regulamentului Consiliului(CE) nr 1346/2000, instanta apreciaza ca dispozitiile art. 3 al.4 lit b, invocate de creditoare si aplicabile cauzei fara indoiala, nu acopera lipsa capacitatii juridice a sucursalei chemate in judecata in prezenta cauza.
Art. 3 din Regulamentul respectiv reglementeaza competenta internationala in cazul insolventei, referitor la situatia in care o societate comerciala debitoare cu sediul intr-un stat membru are sedii secundare intr-un alt stat membru. Astfel, regula este ca statul membru pe teritoriul caruia se afla sediul social al debitoarei este competent de a deschide procedura de insolventa impotriva acestei debitoare(denumita procedura principala). Instantele unui alt stat membru devin competente de a deschide o procedura de insolventa impotriva acestui debitor doar daca acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urma stat membru. De regula procedura desfasurata de acest al doilea stat membru este ulterioara celei principale, dar poate fi si anterioara deschiderii procedurii principale in situatiile de la art. 3 al.4 din Regulament, intre care situatia de fata se incadreaza la lit b: deschiderea este ceruta de un creditor care isi are sediul social in acest stat membru.
Se poate observa insa din interpretarea legii ca textul se refera la debitor, adica la societatea mama, nu la dezmembramintele acesteia din teritoriu, pentru ca impotriva societatii mama se pot deschide procedura principala si cea secundara.
Ca urmare, instanta apreciaza ca societatea creditoare trebuia sa solicite insolventa societatii mama, cu sediul secundar in Iasi, la sucursala infiintata, pentru ca aceasta dispune de fonduri pentru desfasurarea activitatii sucursalei, ea este titulara conturilor bancare prin care se ruleaza aceste fonduri, proprietara bunurilor sociale etc.