SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU
CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE 5) Inadmisibilitatea actiunii in raspundere civila delictuala a statului, conform art.6 din CEDO pentru actiunea sa legislativa
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.14240/3/2009 - DECIZIA CIVILA NR.142 A/24.02.2010)
La data de 06.04.2009 s-a inregistrat sub nr.14240/3/2009 actiunea reclamantilor N.A. si N.E. impotriva S.R. prin M.F.P., prin care se solicita obligarea paratului la plata sumei de 645.000 lei (echivalentul a 150.000 Euro), reprezentand contravaloarea imobilului situat in B., str.I.C. nr.22, sector 1.
La data de 20.05.2009 reclamantii si-au precizat actiunea, aratand ca este o actiune in raspundere civila delictuala pentru fapta proprie a statului caruia nu i se aplica normele de drept intern - art.998 - 1003 Cod civil, fiind incidente in cauza dispozitiile Primului Protocol Aditional la CEDO raportat la art.11, 20 si 44 din Constitutia Romaniei si Legea nr.30/1994.
Prin sentinta civila nr.861/17.06.2009 Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a respins ca inadmisibila actiunea reclamantilor, retinand ca prin actiunea dedusa judecatii, precizata ulterior, reclamantii pretind despagubiri de la parat in cuantum de 645.000 RON (echivalentul a 150.000 Euro) reprezentand contravaloarea imobilului situat in B., str.I.C. nr.22, sector 1, invocand ca temei al acestor despagubiri raspunderea directa a S.R. pentru fapta ilicita proprie cauzatoare de prejudicii.
In opinia reclamantilor, aceasta fapta consta in esenta in demararea procesului de instrainare abuziva, dupa adoptarea Legii nr.15/1990 (anterior clarificarii situatiei juridice) a unor imobile confiscate de catre regimul comunist, iar ulterior prin lipsa de reactie a acestuia fata de o chestiune stringenta de interes general, precum reglementarea corespunzatoare a situatiei juridice a bunurilor intrate in mod abuziv in patrimoniul statului in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Toate aceste fapte ar fi fost comise cu vinovatie si impun, conform solicitarii reclamantilor, prin obligarea paratului la plata in bani a echivalentului contravalorii imobilului pierdut in justitie, ca urmare a unei legislatii deficitare, ineficiente, incoerente si contradictorii, legislatie initiata si perpetuata de-a lungul timpului de catre statul roman, prin organele sale legislative, chiar in pofida numeroaselor condamnari a Romaniei la CEDO pentru nerespectarea dreptului la proprietate privata.
Referitor la temeiul juridic al acestor pretentii, reclamantii, beneficiari ai asistentei juridice calificate asigurata de un avocat ales, au aratat ca in speta nu se aplica normele de drept intern - art.998-1003 Cod civil, fiind incidente in cauza dispozitiile Primului Protocol Aditional la C.E.D.O. raportat la art.11, 20 si 44 din Constitutie si Legea nr.30/1994, avand in vedere ca legislatia civila interna explicita este relativ restrictiva in materie de atragere a raspunderii directe a statului pentru incalcari ale drepturilor omului (dat fiind ca raspunderea directa a statului nu poate fi atrasa in conformitate cu dispozitiile art.52 alin.3 din Constitutie raportat la dispozitiile art.504 Cod procedura penala decat pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare). Altfel spus, reclamantii sustin ca tribunalul trebuie sa tina seama ca reglementarile internationale reprezinta cadrul legal pentru atragerea raspunderii statului roman, intrucat acestea, in raport cu reglementarile interne, mai putin adecvate in speta, au prioritate, iar, pe cale de consecinta, solicita ca raspunderea statului sa fie atrasa in mod direct de catre instanta interna, fara a mai fi necesar ca reclamantii sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului pentru a se constata in cazul lor incalcarea dispozitiilor art.17 din Declaratia Drepturilor Omului si dispozitiilor art.1 din Primul Protocol Aditional la CEDO.
Tribunalul a retinut cu privire la imobilul indicat prin actiune ca acesta a fost transmis reclamantilor printr-un act cu titlu oneros de la S.C. C.G. of C. SRL, in urma unui sir de transmisiuni anterioare, bunul regasindu-se initial in patrimoniul unei unitati economice de stat reorganizate ca societate comerciala pe actiuni. Succesorii fostului proprietar deposedat abuziv de regimul comunist au revendicat in natura acest imobil si au obtinut evingerea reclamantilor, prin decizia civila nr.812/R din 15.12.2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr.29604/1/2004 - decizie prin care s-a admis recursul si s-a dispus obligarea reclamantilor in speta sa le lase recurentilor in deplina proprietate si linistita posesie spatiul situat in Bucuresti, str.Ion Campineanu nr.22, sector 1.
Conform Constitutiei Romaniei din 1991, tratatele ratificate fac parte din dreptul intern (art.11), iar drepturile si libertatile fundamentale inscrise vor fi interpretate in concordanta cu dispozitiile in materie pe care le contin. Mai mult, in caz de neconcordanta cu legislatia interna acestea au intaietate, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile (art.20).
Fata de aceste norme constitutionale, tribunalul a retinut ca Romania, devenita membra cu drepturi depline a Consiliului Europei din 1993, a ratificat in anul 1994, prin Legea nr.30 din 18 mai 1994, Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Mecanismul de control instituit prin Conventie are un caracterul subsidiar, ceea ce presupune, conform art.1 din Conventie, ca drepturile si libertatile garantate de Conventie sa fie protejate mai intai prin dreptul intern si aplicate de autoritatile nationale.
Conform articolului 41 din Conventie, "Daca Curtea declara ca a fost incalcata Conventia sau protocoalele sale, si daca dreptul intern al Inaltei Parti contractante permite doar in mod imperfect lichidarea consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila".
Satisfactia echitabila este singura masura pe care Curtea Europeana a Drepturilor Omului o poate ordona Statului responsabil pentru incalcarea Conventiei.
Constatand, fata de cele expuse mai sus, inexistenta unor reglementari internationale in materie care sa constituie cadru legal pentru atragerea raspunderii directe a statului pe plan intern pentru incalcari ale drepturilor omului, si, prin urmare, constatand ca sunt vadit neintemeiate sustinerile reclamantilor privind inaplicabilitatea in fata acestei instante, ca instanta nationala, a normelor de drept intern privind conditiile stabilirii raspunderii civile a paratului, tribunalul a retinut cu privire la temeiul juridic al pretentiilor deduse judecatii ca raspunderea paratului pentru fapta ilicita proprie cauzatoare de prejudicii invocata de reclamanti - constand in conduita ilicita mai sus-mentionata - nu poate fi stabilita decat prin raportare la dreptul intern.
Reclamantii au in acest sens obligatia de a exercita caile interne adecvate si accesibile puse la indemana de legislatia interna pentru apararea dreptului invocat.
Or, potrivit dreptului intern, raspunderea directa a statului poate fi atrasa in conformitate cu dispozitiile art.52 alin.3 din Constitutie raportat la dispozitiile art.504 Cod procedura penala, texte care instituie o raspundere cu un evident caracter obiectiv, exclusiv pentru savarsirea unor erori judiciare, lato sensu .
In ceea ce priveste dispozitiile dreptului comun in materia raspunderii civile delictuale, tribunalul a constatat ca Statul este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii, asa cum reiese din dispozitiile art.25 din Decretul nr.31/1954.
Prin urmare, nu poate fi atrasa o raspundere civila a statului ca subiect distinct de drept - o raspundere subiectiva, bazata pe culpa, in conditiile art.998-999 Cod civil - pentru actiuni ale unor autoritati publice (in sensul avut in vedere de Titlul III din Constitutia Romaniei) sau, mai mult, pentru fapte ale functionarilor care activeaza in cadrul acestor autoritati conform legii, fapte care, la randul sau ar trebui sa poata fi calificate ca fiind delicte civile, calificare care este esentiala pentru a putea atrage o eventuala raspundere a acestor autoritati cu personalitate juridica si patrimoniu distinct afectat obiectului lor de activitate intemeiata pe art.1000 alin.3 Cod civil (iar nu a Statului Roman).
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, criticand-o ca nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:
- instanta de fond a nesocotit pct.1 al Recomandarii Comitetului de Ministri al Consiliului European adoptata la data de 12.05.2004, respingand demersul judiciar al reclamantilor pe motiv ca dispozitiile dreptului CEDO, care constituie cadrul legal al prezentei actiuni, nu s-ar subsuma dreptului inter in materie;
- instanta de fond trebuia sa constate ca odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana tratatele constitutive ale Uniunii au devenit drept intern putand fi aplicate in mod direct de catre instantele interne;
- instanta de fond a refuzat in mod inexplicabil sa aplice dreptul comunitar in materie, desi este evident ca acesta este in contradictie cu dreptul intern;
- desi reclamantii au precizat in scris actiunea si au aratat ca nu sunt aplicabile in cauza dispozitiile art.998 - 999 Cod civil, instanta de fond isi motiveaza hotararea pe acest temei de drept.
Potrivit dispozitiilor art.296 Cod procedura civila, Curtea va gasi nefondat apelul pentru urmatoarele considerente:
In esenta, apelantii critica sentinta instantei de fond pe motiv ca judecatorul fondului nu a aplicat dispozitiile de drept comunitar in materie, respectiv cele indicate drept temei al actiunii, considerand ca ar fi aplicabile in cauza dispozitiile dreptului intern, respectiv dispozitiile art.998 - 999 Cod civil, dispozitii ce nu au fost invocate de catre reclamanti.
Apelantii sunt in eroare intrucat instanta de fond a aratat ca instantele nationale au obligatia de a aplica legislatia comunitara de la data de 18.05.1994 cand s-a adoptat Legea nr.30/1994 de ratificare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Ceea ce a retinut insa instanta de fond ca motiv de admitere a exceptiei inadmisibilitatii este faptul ca reclamantii solicita prin actiune sa se constate de catre o instanta interna faptul ca statul a incalcat dreptul fundamental la proprietate al reclamantilor si, substituindu-se Curtii Europene, instanta interna sa sanctioneze direct statul roman ca Inalta Parte contractanta ce a incalcat Conventia.
In mod corect arata prima instanta ca mecanismul de control instituit prin Conventie are un caracter subsidiar, conform art.1 din CEDO, si ca drepturile si libertatile garantate de Conventie trebuie protejate in primul rand de autoritatile nationale prin aplicarea dreptului intern. Numai in masura in care aceasta protectie, data de autoritatile nationale, nu este completa, Curtea europeana acorda partii lezate o satisfactie echitabila.
Instanta de fond nu-si motiveaza hotararea pe dispozitiile art.998 - 999 Cod civil, ci arata doar ca acestea ar fi fost normele de drept intern in baza carora reclamantii ar fi putut cere lichidarea consecintelor incalcarii dreptului lor de proprietate.
Instanta de apel nu gaseste intrutotul corecta aceasta ultima motivatie, motiv pentru care gasind corecta solutia respingerii actiunii ca inadmisibila va complini motivarea instantei de fond astfel:
Prin actiunea principala si prin precizarea acesteia din data de 20.05.2009 reclamantii au sustinut ca prezenta actiune este o actiune in raspundere civila delictuala formulata impotriva statului roman.
In actiune se arata ca paratul, statul roman, prin fapta sa ilicita a creat reclamantilor o paguba constand in pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, prejudiciu evaluat de acestia la suma de 645.000 lei (echivalentul a 15.000 Euro). Se sustine ca statul roman a savarsit fapta ilicita cu vinovatie si ca este legatura de cauzalitate intre prejudiciul creat lor si fapta acestuia.
Indiferent pe ce temei de drept si-ar fi fundamentat reclamantii actiunea, legislatie comunitara: dispozitiile art.1 din Primul Protocol la CEDO, art-17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului sau dispozitiile dreptului intern, respectiv art.998 - 999 Cod civil, actiunea trebuia respinsa ca inadmisibila.
Asa cum s-a aratat, raspunderea civila delictuala presupune invocarea si dovedirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii ori, reclamantii invoca drept fapte ilicite ale paratului: actiunea acestuia care "prin institutiile sale legiuitoare a adoptat si promulgat o lege ordinara, respectiv Legea nr.15/07.08.1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale" contrara CEDO, actiunea acestuia care "prin al sau legiuitor a comis o grava eroare de drept in cadrul elaborarii si implementarii Legii nr.15/1990" si care prin inactiunea sa "a perpetuat o legislatie civila ambigua, deficitara si incerta in materie de proprietate nerespectandu-si obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si cu coerenta in fata chestiunilor de interes general pe care o reprezinta restituirea sau vanzarea imobilelor intrate in posesia sa prin decretele de nationalizare".
In concluzie, reclamantii cer prin actiune ca instanta de judecata sa cenzureze, din momentul adoptarii Legii nr.15/1990 si pana in prezent, modul in care statul roman intelege sa-si exercite puterea legislativa, respectiv ca puterea judecatoreasca, exercitata de instantele de judecata, sa declare ca puterea legislativa este exercitata in mod ilicit de catre Parlamentul Romaniei, unica autoritate legiuitoare a tarii (potrivit dispozitiilor art.58 din Constitutia Romaniei).
Intr-un stat democratic, puterea judecatoreasca nu poate si nu trebuie sa cenzureze modul in care se exercita puterea legislativa, fapt consfintit prin principiul separarii puterilor in stat.
Acest principiu ce a fost reintrodus legislativ prin Decretul nr.2/1989 si in prezent este cuprins in art.1 alin.4 din Constitutia Romaniei, prevede independenta puterilor in stat din punct de vedere al exercitarii atributiilor acestora.
Prin prezenta actiune se solicita de fapt incalcarea de catre instantele interne a acestui principiu, cerandu-se puterii judecatoresti sa verifice in ce masura activitatea legislativa a statului in domeniul proprietatii este ilicita, respectiv daca ea incalca sau nu drepturile fundamentale ale omului consfintite prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Instanta constata ca reclamantii puteau invoca dispozitiile CEDO in cadrul procesului in revendicare in care au fost evinsi, puteau invoca in acel proces exceptia de neconstitutionalitate a legislatiei in materia proprietatii daca considerau ca aceasta este contrata Constitutiei, sau pot in prezent sa exercite actiunea in evictiune daca considera ca indeplinesc conditiile acestei actiuni, insa nu pot pretinde incalcarea Constitutiei prin incalcarea principiului separatiei puterilor in stat.
Ca atare, fata de aceste considerente, Curtea va respinge apelul ca nefondat si va mentine ca legala sentinta civila nr.861/17.06.2009 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila. 2