DREPT PENAL

Hotarare nr. din data de 05.07.2006 pronunțată de Judecatoria Buftea


1.sentinta penala 10.04.2006 motive de nelegalitate a actului de sesizare a instantei.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Buftea a fost trimis in judecata inculpatul S.G. pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.184 al.1 si 3 Codul penal .
S-a retinut prin rechizitoriu ca,la data de 13.08.2004,pe raza comunei Mogosoaia,inculpatul a provocat un accident de circulatie,angajandu-se in efectuarea manevrei de depasire a unui autocamion intr-o zona prevazuta cu marcaj continuu,surprinzand-o pe partea vatamata V.G.L. - angajata deja in depasirea unei carute pe celalalt sens si determinand-o pe aceasta sa intre pe contrasens,unde a avut loc coliziunea frontala a autoturismului sau cu autoturismul condus de martorul D.A.P.
Martorul a formulat mai multe declaratii in cursul urmaririi penale,in cadrul uneia dintre aceste declaratii aratand ca a suferit o serie de leziuni si ca intentioneaza sa se prezinte la IML in vederea eliberarii unui certificat medico legal.
In aceste conditii,instanta a retinut ca aceasta declaratie are valoarea unei declaratii de participare in proces in calitate de parte vatamata,astfel ca in mod gresit s-a retinut in rechizitoriu calitatea sa de martor.
Fata de cele retinute,instanta a dispus,in conformitate cu art.300 raportat la art.317 Codul de procedura penala trimiterea cauzei la Parchet in vederea legalei sesizari a instantei.

2. sentinta penala 11.04.2006 sesizarea instantei in cazul infractiunii de tulburare de posesie prevazuta si pedepsita de art.220 Codul penal

Prin plangerea prealabila formulata,partea vatamata NM a solicitat instantei condamnare inculpatilor SI si UC pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.220 Codul penal.
In temeiul art.300 raportat la art.285 Codul de procedura penala instanta a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea,retinandu-se ca punerea in miscare a actiunii penale nu are loc la plangerea prealabila adresata direct instantei,ci prin ordonanta sau rechizitoriu,sesizarea instantei urmand a avea loc prin rechizitoriu.

Sursa: Portal.just.ro