Ucidere din culpa. Daune morale

Decizie nr. 557 din data de 05.12.2005 pronunțată de Tribunalul Vrancea

Domeniu - Ucidere din culpa
Tip - decizie penala
Nr. - 557/ 05 decembrie 2005
Autor - Tribunalul Vrancea - Sectia penala

1. Ucidere din culpa. Daune morale

Prin sentinta penala nr. 750/04 oct. 2005 a Judecatoriei Panciu, inculpatul SD a fost condamnat pentru infractiunea de ucidere din culpa , prev. de art. 178, al. 2,3 Cod penal cu aplicarea art. 74 si 76, lit. b Cod penal la 3 ani inchisoare.
S-a admis cererea privind obligarea inculpatului la prejudiciul viitor.
S-a retinut in sarcina inculpatului ca la data de 21 dec. 2004 in timp ce conducea autoturismul, datorita vitezei excesive si a consumului de alcool, a oboselii si a neatentiei , a pierdut controlul volanului parasind sensul de mers , a derapat, a intrat cu partea stanga spate a autovehiculului intr-o borna kilometrica dupa care a lovit cu partea stanga spate talazul santului din dreapta drumului, dupa care, autovehiculul a fost proiectat pe partea carosabila. In timpul impactului cu santul , autoturismului i s-au deschis portierele din fata, astfel ca inculpatul si martorul CC au fost proiectati pe camp, iar victima OG, fiul partii civile care se afla pa bancheta din spate , a fost proiectat din autoturism si a decedat.
Prin expertiza medico-legala s-a stabilit ca intre leziunile de violenta cauzate si deces exista raport primar de cauzalitate.
Cu privire la actiunea civila instanta a retinut ca partea civila a dovedit cheltuielile ocazionate de inmormantare si pomenile ulterioare. Pentru acordarea daunelor morale instanta a retinut ca obtinerea lor nu trebuie sa constituie o imbogatire fara just temei, iar pentru prejudiciul viitor constand in cheltuielile viitoare cu tratamentul medicamentos si sedinte de psihoterapie, instanta a apreciat ca desi este real, el poate fi determinat numai in prezent nu si in viitor.
Partea civila a declarat apel impotriva sentintei, contestand, printre altele, cuantumul daunelor morale, in sensul ca instanta a apreciat gresit intinderea prejudiciului, cuantumul stabilit nereflectand prejudiciul cauzat si nici compensarea lor. Partea civila a considerat ca determinarea prejudiciului moral inseamna evaluarea multilaterala a tuturor consecintelor negative produse si a implicatiilor lor, pe toate planurile vietii sociale ale persoanei lezate, a importantei pe care o are valoarea nepatrimoniala lezata pentru persoana vatamata, a duratei consecintelor si a intimitatii durerilor fizice si psihice cauzate , criterii de care, in opinia sa, instanta nu a tinut seama. Partea civila si-a declarat intentia de a folosi in scopuri umanitare suma acordata cu titlul de daune morale.
Inculpatul a declarat apel impotriva sentintei invocand , printre alte motive, faptul ca daunele morale nu au fost dovedite si ca, potrivit deciziei Curtii Constitutionale, daunele morale pot fi acordate numai persoanei vatamate nu si parintilor sai.
Tribunalul, a admis apelul partii civile sub aspectul cuantumului daunelor morale stabilit de instanta de fond, in sensul majorarii acestora, avand in vedere suferinta psihica deosebita a partii civile relevata de martorul TG. Tribunalul a apreciat insa ca daunele nu pot fi acordate la nivelul sumei solicitata de apelanta deoarece scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral este compensarea suferintei persoanei prejudiciate si nu a pierderii efective cauzate ,care nu poate fi nici echivalata in bani si nici asigurarea unor fonduri suficiente pentru efectuarea unor acte de caritate de catre apelanta.
Tribunalul a retinut ca fiind nefondata critica adusa de inculpat vizand inadmisibilitatea acordarii de daune morale altei persoane decat victima infractiunii. Pentru a hotari astfel, Tribunalul a avut in vedere dispozitiile art. 24 Cod procedura penala, conform caruia are calitatea de parte vatamata in procesul penal, printre altele, si persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare morala. Este si cazul partii civile care a fost prejudiciata din punct de vedere moral ca urmare a pierderii unicului fiu, intr-un accident tragic, produs de inculpat.

Sursa: Portal.just.ro