1.Asigurari sociale
Recalcularea pensiei de urmas conform dispozitiilor HG nr.1550/2004, OUG nr.4/2005 si HG nr.1456/2005
In situatia in care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mic decat cel cuvenit sau aflat in plata, se mentine cuantumul cuvenit sau aflat in plata pana la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevazuta de Legea nr.19/2000, se va obtine un cuantum al pensiei mai mare decat acesta..
Sentinta civila nr. 948 din 13 noiembrie 2009 pronuntata de Tribunalul Valcea in dosarul nr. 677/90/2009
Prin contestatia inregistrata pe rolul Tribunalului Valcea - Sectia civila, conflicte de munca si asigurari sociale contestatoarea V. E. a solicitat ca in contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii Valcea sa se dispuna anularea deciziei nr.186263 din 10.02.2009 emisa de intimata prin care i s-a infiintat un debit in cuantum de 333 lei.
In motivarea contestatiei s-a invederat instantei ca i s-a acordat o pensie de urmas de pe urma sustinatorului decedat V.N. si prin decizia nr.186263/2007 i s-a infiintat un debit lunar de cate 30 de lei incepand cu luna ianuarie 2008 pana la recuperarea sumei totale de 333 lei. In luna ianuarie 2009 si-a primit pensia fara a fi afectata de vreo retinere, deci a achitat in intregime debitul restant. Cu toate acestea prin decizia nr.186263/10.02.2009 a fost instiintata ca datoreaza pensia incasata cu titlu necuvenit in valoare de 333 lei.
Prin intampinarea formulata in cauza de parata Casa Judeteana de Pensii Valcea, in temeiul disp. art.115 Cod procedura civila, s-a solicitat respingerea contestatiei pe considerentul ca prin cererea de chemare in judecata se contesta decizia nr.186263/10.02.2009 prin care s-a infiintat un debit in suma de 333 lei reprezentand drepturi de pensie incasate necuvenit in perioada 1.04.2008 - 28.02.2009. Acest debit se datoreaza efectuarii cu intarziere a evaluarii pensiei titularului decedat, datorita volumului mare de lucrari.
Mai arata ca actualizarile punctului de pensie trebuiau aplicate punctajului rezultat in urma evaluarii, dar cu mentinerea cuantumului pensiei sotiei supravietuitoare aflata in plata, asa cum prevede art.6 alin.2 din OG 4/2005 si HG nr.1550/2004.
Prin sentinta civila nr. 948 din 13 noiembrie 2009 s-a admis contestatia formulata de contestatoare si s-a anulat decizia nr.186263/10.02.2009, emisa de intimata. A fost obligata intimata sa restituie contestatoarei debitul retinut in temeiul deciziei mai-sus mentionate.
Pentru a statua astfel, prima instanta a retinut ca in dosarul de pensie nr. 186263 s-a stabilit ca reclamanta V. E. este indreptatita la o pensie de urmas, calculata la un punctaj de 0,25146 puncte.
Prin referatul nr.186263/09.02.2009 s-a stabilit ca, in urma verificarilor efectuate, s-a constatat ca V. E., pensionar CJP Valcea, cu dosar de pensie nr. 186263, a incasat necuvenit drepturi de pensie in perioada 01.04.2008 - 28.02.2009, in sensul ca s-a stabilit cuantumul pensiei prin aplicarea actualizarii valorii punctului de pensie la punctajul mediu anual in plata anterior recalcularii. In urma recalcularii, s-a stabilit un punctaj mediu anual de 0,36100 puncte, fata de cel anterior in plata, de 0,37500.
Recalcularea s-a facut in baza dispozitiilor HG nr.1550/2004, OUG nr.4/2005 si HG nr.1456/2005, intarzierea acesteia datorandu-se, potrivit spuselor intimatei, unor probleme ale sistemului informatic.
In urma acestei recalculari si ca urmare a concluziilor din referatul mentionat anterior, intimata a emis decizia nr.295/07.09.2009, prin care s-a dispus recuperarea sumei de 226 lei, reprezentand drepturi de pensie incasate necuvenit in perioada 01.07.2006 - 31.03.2009.
Aceasta decizie este, insa, nelegala, fiind in contradictie cu dispozitiile legale invocate chiar de intimata in cuprinsul intampinarii sale.
Astfel, potrivit art.6 alin.1 din OUG nr.4/2005, "in vederea stabilirii cuantumului pensiei ce urmeaza a fi platita dupa efectuarea recalcularii, punctajul mediu anual calculat potrivit art.4 se compara cu punctajul mediu anual cuvenit sau aflat in plata in luna anterioara celei in care se efectueaza plata, in conformitate cu etapele prevazute la art.3".
Potrivit alin.2 al aceluiasi articol, "in situatia in care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mic decat cel cuvenit sau aflat in plata, se mentine cuantumul cuvenit sau aflat in plata pana la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevazuta de Legea nr.19/2000, se va obtine un cuantum al pensiei mai mare decat acesta".
De asemenea, potrivit art.1 alin.6 din HG nr.1456/2005, "potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, in situatia in care cuantumul pensiei din sistemul public aferent punctajului mediu anual rezultat ca urmare a aplicarii prevederilor alin. (5) este mai mic decat cel cuvenit pentru luna noiembrie 2005, se mentine cuantumul cuvenit pentru luna noiembrie 2005".
Asadar, pensia de urmas la care are dreptul contestatoarea, in urma recalcularii in baza acestor dispozitii legale, in ipoteza in care punctajul mediu anual rezultat a fost mai mic decat cel anterior, este egala cu cea anterioara, pana in momentul in care, prin aplicarea formulei de calcul prevazuta de Legea nr.19/2000, se va obtine un cuantum al pensiei mai mare decat acesta.
Avand in vedere aceste motive, precum si dispozitiile art.155 din Legea nr.19/2000, instanta a admis contestatia, a anulat decizia nr.295/2009, emisa de Casa Judeteana de Pensii Valcea si a dispus recalcularea pensiei de urmas la punctajul avut anterior - de 0.37500.