Obligarea Statului Roman la incheierea contractului de vanzare - cumparare pentru imobil la un pret stabilit conform dispozitiilor Legii nr.55/1992.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE -DECIZIA CIVILA NR.1024/15.06.2009)
Deliberand asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea formulata la data de 12.02.2007, inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti sub nr.1523/302/2007, reclamanta N.M. a solicitat obligarea paratului S.R. prin M.F. la incheierea contractului de vanzare-cumparare pentru apartamentul situat in B., str.A.V. Av. nr.147, sc.1, et.5, sector 2, la un pret stabilit conform dispozitiilor Legii nr.85/1992, sub sanctiunea de daune cominatorii de 500 lei pentru fiecare zi de intarziere, de la data pronuntarii hotararii, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca apartamentul se afla in administrarea R.A. A.P.P.S., fiind evidentiat la pozitia nr.716 din anexa nr.6 a HG nr.265/2006, ce cuprinde lista bunurilor imobile din domeniul privat al statului aflate in administrarea RA - APPS, reclamanta fiind titulara contractului de inchiriere nr.10099/17.10.2005, incheiat cu administratorul RA - APPS.
A mai aratat ca prin cererea inregistrata la RA-APPS sub nr.604/17.01.2006, a solicitat acestei institutii vanzarea locuintei, insa nu a primit nici un raspuns la cererea de cumparare, incalcandu-se astfel principiul egalitatii cetatenilor in fata legii, cat timp alti beneficiari ai Legii nr.114/1996, care ocupa locuinte similare, dar care nu se afla in administrarea regiei, au posibilitatea de a cumpara apartamentele in care locuiesc.
Ulterior, prin cererea formulata la 23.03.2007 (fila 15 dosar fond), reclamanta a precizat cadrul procesual solicitand chemarea in judecata, in calitate de parata, a R.A. A.P.P. S..
Prin sentinta civila nr.6176/28.09.2007, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti - Sectia Civila a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei RAAPPS, iar pe fond a respins actiunea ca neintemeiata.
Pentru a hotari, astfel prima instanta a retinut ca reclamanta detine in baza contractului de inchiriere nr.10099/17.10.2005, incheiat cu RA-APPS - in calitatea de administrator, apartamentul situat in B., str.A.V. nr.147, bl.20, parata neavand un drept de proprietate asupra imobilului, exercitand doar un drept de administrare.
Intrucat contractul de vanzare - cumparare este translativ de proprietate, vanzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vandut individual determinat, in caz contrar el neputand transmite dreptul care face obiectul contractului (nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet ).
In lipsa unei dispozitii legale care sa confere titularului dreptului de administrare mandat pentru efectuarea unor acte de dispozitie, eventual, nu poate fi obligat la incheierea contractului decat proprietarul.
Pe cale de consecinta, instanta de fond a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A.P.P.S. si a respins cererea formulata in contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusa impotriva unei persoane care nu are calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cauzei prima instanta a retinut ca, in conformitate cu dispozitiile art.II din OG nr.19/2002 privind unele masuri pentru constituirea si utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publica a statului, si pentru vanzarea unor imobile, proprietate privata a statului, aflate in administrarea R.A. "A.P.P.S." (astfel cum a fost modificat prin art.I pct.3 din OG nr.28/2007), imobilele, proprietate privata a statului, aflate in administrarea R.A.-A.P.P.S., care au situatia juridica clarificata si nu sunt grevate de sarcini, pot fi vandute potrivit prevederilor ordonantei, iar prin imobile se intelege constructiile care au alta destinatie decat aceea de locuinta de serviciu, precum si terenurile, iar conform art. 13, vanzarea imobilelor se realizeaza prin licitatie deschisa.
Asadar, imobilele proprietate de stat, aflate in administrarea paratei A.P.P.S. pot fi instrainate prin parcurgerea unei proceduri distincte de cea cuprinsa in Legea nr. 85/1992, prin licitatie deschisa.
Asadar, neexistand obligatia legala a paratului S.R. prin M.F. de a incheia cu reclamanta - chiriasa un contract de vanzare-cumparare, prima instanta a respins cererea ca neintemeiata.
Impotriva acestei hotarari au declarat apel in termen legal reclamanta N.M. si parata RA-APPS.
Prin decizia civila nr.377A/18.03.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a respins exceptia de inadmnisibilitate a apelului; a respins apelul formulat de reclamanta N.M.; a admis apelul formulat de parata R.A.-A.P.P.S. si a schimbat in parte sentinta apelata in sensul ca a obligat reclamanta la 5950 lei cheltuieli de judecata catre parata R.A.-A.P.P.S.
Examinand sentinta apelata prin prisma motivelor invocate si in temeiul art.295 Cod procedura civila, tribunalul a constatat ca apelul reclamantei nu este fondat, retinand urmatoarele:
Prin dispozitiile OG 19/2002 modificata prin OG 28/2007, legiuitorul a prevazut ca vanzarea imobilelor proprietatea privata a statului aflate in administrarea RA - APPS pot fi vandute prin licitatie deschisa dupa procedura stabilita conf. art.14 si urmatoarele.
In aceste conditii, sustinerea apelantei ca in obiectul de activitate stabilit prin HG 60/2002 ar intra si obligatia de instrainare a imobilelor aflate in administrarea RA APPS apare ca irelevanta, intrucat parata nu are calitatea de proprietar al imobilului inchiriat, iar in lipsa unei dispozitii legale exprese care sa-i confere dreptul de a instraina catre chiriasi imobilele aflate in administrarea sa, intre parti nu exista raporturi juridice de natura celui ce face obiectul dedus judecatii.
Tribunalul a respins si cel de al doilea motiv de apel privind aplicarea gresita a legii, cu incalcarea principiului neretroactivitatii legii civile, intrucat, pe de o parte, Legea 85/1992 nu este aplicabila in speta, locuinta fiind proprietate privata a statului, conform H.G.265/2005, asa incat regimul sau juridic este reglementat de O.G. 19/2002 modificata prin O.G. 28/2007, in vigoare la data introducerii actiunii.
Fata de considerentele retinute si in conformitate cu art.296 Cod procedura civila, tribunalul a respins apelul reclamantei, ca nefondat si a admis apelul paratei RA-APPS, critica omisiunii pronuntarii asupra solicitarii de acordare cheltuieli de judecata, prin concluziile scrise, fiind fondata, precum si acordarea cheltuielilor de judecata.
Impotriva deciziei civile nr.377A/18.03.2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, a declarat recurs reclamanta N.M., solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a deciziei recurate, in sensul admiterii apelului, desfiintarea sentintei civile nr.6167/28.09.2007, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, si pe fond, admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
In motivarea cererii de recurs, reclamanta - apelanta M.N. a enuntat un scurt istoric al cauzei si a aratat ca hotararea instantei de apel este pronuntata cu incalcarea legii in ceea ce priveste mentinerea solutiei exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a RA - APPS. Astfel, OG nr.19/2002 si OG nr.28/2007 stabilesc ca imobilele aflate in administrarea regiei si in proprietatea privata a statului, vor fi instrainate de catre regie, in mod evident si indiferent de forma instrainarii, vanzatorul neputand fi decat regia parata.
Conform art.4 pct.5 al HG nr.60/2005, ca si actelor normative anterioare care avea ca obiect organizarea si functionarea regiei, parata poate exploata imobilele administrate, valorificandu-le in modalitatile premise de lege, ceea ce parata - intimata a si facut de-a lungul timpului, actele de vanzare - cumparare privind alte imobile fiind incheiate de regie in nume propriu, fara alte avize din partea M.F..
Mai mult, OG nr.19/2002 modificata prin OG nr.28/2007 cu completarile si modificarile ulterioare (act normativ care nu i se aplica, deoarece dreptul sau s-a nascut inainte de aparitia OG nr.28/2007, iar OG nr.19/2002 excludea expres, locuintele de la vanzare), reglementa in Capitolul II "Vanzarea imobilelor proprietatea privata a statului, aflate in administrarea RA - APPS", modul in care regia isi putea instraina patrimoniul, fara a mai fi imputernicita in acest sens, intrucat dreptul de dispozitie al regiei era deja reglementat prin hotararea acesteia de organizare si functionare.
M.F.P. nu are atributii in ce priveste administrarea si exploatarea economica a bunurilor aflate in patrimoniul statului, aceste atributii revenind persoanelor juridice care detin un mandat de administrare. Asadar, solutia de admitere a exceptiei ar lipsi de eficacitate juridica, o eventuala admitere a actiunii, intimatul neputand proceda la incheierea efectiva a unui contract de vanzare - cumparare.
Sub aspectul fondului cauzei, recurenta a aratat sub un prim aspect, ca instanta de apel nu a motivat in nici un fel respingerea sustinerilor referitoare la neretroactivitatea legii civile si in consecinta, la neaplicarea in speta, a dispozitiilor OG nr.28/2007. Intrucat locuinta este proprietate privata a statului, construita anterior anului 1990, Legea nr.85/1992 este aplicabila. Instanta a incalcat principiul de drept potrivit caruia legea civila nu retroactiveaza. Astfel, cererea sa de cumparare a fost formulata la 17.01.2007, cand vanzarea locuintelor (inclusiv cele administrate de regie) construite din fondurile statului, era reglementata de Legea nr.85/1992 exclusiv. OG nr.19/2002 excludea de la vanzare, locuintele, iar la data intrarii in vigoare a OG nr.28/2007, cat si la data de 24.01.2007 - data depunerii plicului cu cererea de chemare in judecata, la oficiul postal recurenta avea deja un drept castigat in baza Legii nr.85/1992, act normativ care reglementa exclusiv aceasta categorie de imobile.
Potrivit probelor administrate, a adresei paratei - intimate, imobilul in litigiu face parte dintr-un bloc muncitoresc, nefacand parte din fondul locuintelor de protocol. Majoritatea locuintelor aflate in administrarea RA - APPS au fost preluate de catre aceasta de la diverse institutii care aveau sau au ca obiect de activitate inchirierea de locuinte. Regia a vandut astfel de imobile, chiriasilor, potrivit probelor administrate.
Legislatia intervenita succesiv in domeniu, a urmarit sa inlature orice discriminare intre chiriasii din locuintele construite de stat si cei care ocupa locuinte dobandite in proprietate, in alte moduri, de catre acesta si a urmarit o anumita consecventa enuntata initial, de Decretul - Lege nr.61/1990: "vanzare a tuturor locuintelor construite din fondurile statului, in conditii speciale de pret si de creditare" si reluata in Legea nr.85/1991, ca o optiune constanta a puterii legiuitoare de a crea posibilitatea ca orice chirias al unei locuinte construite din fondurile statului sau din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, sa devina proprietar prin cumparare.
Dreptul acordat chiriasilor, de cumparare a locuintei, determina o obligatie in rem, deci in considerarea obiectului (locuinta) si nu in personam (in considerarea unei anumite institutii).
De la adoptarea Legii nr.85/1992 si pana in prezent, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin numeroase decizii, pe care in parte, le-a enuntat, asupra constitutionalitatii acestui act normativ, aratand ca posibilitatea de cumparare este legala si constitutionala, indiferent in patrimoniul cui se afla aceste locuinte, putand fi chiar si o societate comerciala privatizata.
Este gresita retinerea in cauza, de catre tribunal, a faptului ca este aplicabila in cauza, OG nr.19/2002 modificata prin OG nr.28/2007, deoarece atat la momentul formularii cererii de cumparare, cat si la 24.01.2007, art.11 din OG nr.19/2002 definea domeniul sau de aplicare, prin exceptarea locuintelor. Totodata, el nu interzicea in vreun fel, vanzarea imobilelor locuinta. Asadar, regimul juridic al imobilelor cu destinatia de locuinta aflate in administrarea RA - APPS pana la intrarea in vigoare a OG nr.28/2007 (la 3 zile dupa data de 02.02.2007), era guvernat de Legea nr.85/1992, o data ce instrainarea acestora nu era interzisa expres prin vreun alt act normativ.
A precizat ca in dovedire a depus contractul de vanzare - cumparare incheiat de RA - APPS si G.M., incheiat in urma unei cauze identice cu prezenta, al carei scurt istoric l-a expus in continuare.
Recurenta a criticat decizia apelata si sub aspectul gresitei admiteri a apelului regiei RA - APPS, in sensul obligarii la plata cheltuielilor de judecata. In primul rand, recurenta a apreciat inadmisibilitatea apelului, sub aspectul incidentei prioritare a prevederii art.2812 Cod procedura civila, referitoare la completarea hotararii, a carei competenta revine instantei care a pronuntat hotararea si nu instantei de apel, in conditiile in care critica nu se referea la o respingere a cheltuielilor de judecata sau la diminuarea cuantumului acestora. Al doilea motiv al inadmisibilitatii, este legat de jurisprudenta constanta in sensul formularii in astfel de situatii, a unei cereri separate de acordare a cheltuielilor, rezolvarea cererii nereprezentand o cenzurare a hotararii pronuntate in proces.
Tribunalul a omis a analiza exceptia inadmisibilitatii, instanta ignorand sa se pronunte asupra acesteia, ignorand cu desavarsire invocarea acesteia. Din motivarea instantei, circumscrise apelului intimatei, rezulta ca toate sustinerile sale, inclusiv exceptiile invocate, au fost ignorate cu desavarsire, cu atat mai mult cu cat se intemeiau tocmai pe nepronuntarea asupra cheltuielilor de judecata.
De asemenea, aspectele legate de prezenta apelantei - parate, la doar patru termene de judecata, de formularea intampinarii de catre consilierii sai juridici, nu de catre casa de avocatura angajata, referitoare la faptul ca singura proba solicitata si administrata de parata, a fost proba cu inscrisuri, iar la doua din cele patru termene, s-a acordat amanarea exclusiv pentru a se lua cunostinta de diverse inscrisuri, au fost pe deplin ignorate, de tribunal care nu a avut in vedere nici complexitatea concreta a spetei in ceea ce o priveste pe parata (care s-a redus la a pune in discutia partilor, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, de catre instanta, parata fiind de acord). Casa de avocatura nu a facut decat sa depuna la dosar, concluzii scrise, fapt care nu justifica un onorariu de 5.950 lei, cu atat mai mult cu cat parata are un serviciu juridic cu multi juristi. A invocat in acest sens, prevederile art.274 pct.3 Cod procedura civila.
Si-a intemeiat recursul, pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, art.1075 Cod civil, Legea nr.85/1992 si Decretul - Lege nr.61/1990 si l-a timbrat corespunzator.
Intimata R.A. A.P.P.S. a formulat conform art.308 alin.2 Cod procedura civila, intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat. Celalalt intimat nu a formulat intampinare.
Pe parcursul recursului, s-a administrat proba cu inscrisuri, conform art.305 Cod procedura civila: s-a depus Legea nr.229/31.10.2008, adresa paratei nr.3703/24.03.2009, HG nr.60/21.01.2005, HG nr.265/31.03.2005, practica judiciara, contract de vanzare - cumparare nr.417/01.02.2007 la Societatea Civila "Mentor" - Bucuresti, acte de stare civila, adresele nr.338/12.03.2009 a Directiei Juridice si nr.513/31.03.2009.
Curtea de Apel Bucuresti s-a constatat legal sesizata si competenta material sa solutioneze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedura civila si ale art.299 Cod procedura civila.
Examinand decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciaza recursul ca fiind nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Pe fondul cauzei, instanta retine ca la data de 01.02.2002, a fost publicata in Monitorul Oficial nr.87/01.02.2002, OG nr.19/2002, avand ca obiect de reglementare, instituiarea unor masuri pentru constituirea si utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publica a statului, si pentru vanzarea unor imobile, proprietate privata a statului, aflate in administrarea R.A. "A.P.P.S.". In forma sa initiala, actul normativ mentionat prevedea in art.11 stipulat in Capitolul 2 ("Vanzarea imobilelor, proprietate privata a statului, aflate in administrarea R.A - AP.P.S.") ca "imobilele, proprietate privata a statului, aflate in administrarea R.A - A.P.P.S., care au situatia juridica clarificata si nu sunt grevate de sarcini, pot fi vandute potrivit prevederilor prezentei ordonante (alin.1); in sensul prezentului capitol, prin imobile se intelege constructiile care au alta destinatie decat aceea de locuinta, precum si terenurile." Asadar, prin adoptarea O.G. nr.19/2002, s-a prevazut posibilitatea vanzarii imobilelor proprietate privata a statului, aflate in administrarea R.A - AP.P.S., specificandu-se in acelasi timp categoria imobilelor ce puteau fi vandute.
Ulterior, prin O.G. nr.28/2007 publicata in Monitorul Oficial la data de 02.02.2007, s-a modificat art.11 enuntat, prevazandu-se ca in sensul Capitolului 2, prin imobile se intelege "constructiile care au alta destinatie decat aceea de locuinta de serviciu, precum si terenurile". Prin urmare, legiuitorul a prevazut posibilitatea vanzarii nu numai a constructiilor care au alta destinatie decat aceea de locuinta - ca in forma initiala - ci si a constructiilor cu destinatia de locuinta, cu exceptia locuintelor de serviciu. Actul normativ a reglementat si procedura de urmat pentru vanzarea acestor imobile, respectiv prin licitatie deschisa, in conditiile strict determinate de respectiva ordonanta.
De asemenea, prin Legea nr.229/31.10.2008 pentru aprobarea OG nr.28/2007, alineatul 2 al articolului 11 al OG nr.19/2002, astfel cum a fost ea modificata prin OG nr.28/2007, a fost abrogat, astfel incat continutul articolului 11 a devenit: "Imobilele, proprietate privata a statului, aflate in administrarea RA - APPS, care au situatia juridica clarificata si nu sunt grevate de sarcini, pot fi vandute potrivit prevederilor prezentei ordonante".
Prin urmare, este evidenta intentia legiuitorului de a deroga de la prevederile Legii nr.85/1992 - act normativ cu caracter general - si care se poate aplica ori de cate ori nu exista o reglementate speciala. Astfel, pentru situatia imobilelor proprietate privata a statului, aflate in administrarea R.A. - A.P.P.S., legiuitorul a permis initial numai vanzarea constructiilor care au alta destinatie decat aceea de locuinta, precum si terenurile, iar ulterior si a celor cu destinatie de locuinta, cu exceptia locuintelor de serviciu, iar mai apoi, a tuturor imobilelor. Nu s-ar mai justifica adoptarea OG nr.19/2002 si mai ales modificarea dispozitiilor art.11 prin O.G. nr.28/2007 si prin Legea nr.229/2008, daca intentia legiuitorului ar fi fost ca vanzarea acestor imobile sa se efectueze conform Legii nr.82/1995. Se mai constata ca potrivit art.2 alin.2 lit.g din OG nr.28/2007, s-a prevazut ca prin hotarare a guvernului se va stabili lista imobilelor, proprietate privata a statului, care pot fi vandute in conditiile O.G. nr.19/2002.
In consecinta, instanta retine ca la data formularii cererii de cumparare de catre reclamanta, 17.01.2007, se puteau vinde, dintre imobilele aflate in proprietatea privata a statului, aflate in administrarea R.A. ,,A.P.P.S.", numai terenurile si constructiile fara destinatie de locuinta, ulterior, dupa adoptarea O.G. nr.28/2007, si constructiile cu destinatia de locuinta, cu exceptia celor de serviciu, iar mai apoi, dupa adoptarea Legii nr.229/2008, toate imobilele, inclusiv apartamentul inchiriat de reclamanta, dar numai prin procedura expes prevazuta de art.13 din OG nr.19/2002, astfel cum a fost modificata, anume prin licitatie deschisa.
Pentru aceste considerente, instanta retine ca dispozitiile Legii nr.85/2002 nu sunt aplicabile in cazul imobilelor aflate in proprietatea privata a statului si in administrarea R.A. ,,A.P.P.S.", motiv pentru care apreciaza ca instantele corect au respins cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata.
Interpretarea teleologica si sistematica a dispozitiilor OG nr.19/2002 si a modificarilor sale in timp, anterior enuntate, determina asadar, concluzia includerii imobilului in litigiu, in sfera de aplicare a acestui act normativ special inca de la momentul formularii cererii de cumparare din 17.01.2007 si ulterior, si nu in a Legii nr.85/1992. In consecinta, nu se poate invoca incalcarea principiului neretroactivitatii legii civile sau gresita aplicare a OG nr.19/2002 in forma initiala sau modificata, in loc de Legea nr.85/1992 si Decretul - Lege nr.61/1990.
Imprejurarea ca locuinta nu face parte din fondul de protocol, nu este concludenta pentru ca OG nr.19/2002 reglementeaaza in capitolul 2, vanzarea imobilelor proprietate privata a statului, fara a se raporta exclusiv la locuintele de protocol.
Criticile recurentei referitoare la politica legislativa de inlaturare a discriminarii, prin adoptarea Decretului - Lege nr.61/1990 si a Legii nr.85/1992, privitoare la constitutionalitatea prevederilor acestei legi, verificata cu ocazia solutionarii multiplelor exceptii de neconstitutionalitate formulate, privitoare la obligatia in rem, a vanzarii unor astfel de locuinte de catre persoanele juridice detinatoare sau proprietare, sunt neintemeiate, in evocarea argumentelor anterioare, ele raportandu-se la un alt act normativ (Legea nr.85/1992 si Decretul - Lege nr.61/1990) decat cel incident cauzei - OG nr.19/2002. Includerea imobilului in litigiu, in domeniul de aplicare al ordonantei, rezulta inclusiv din existenta unor reglementari distincte ale regimului juridic al unor categorii de imobile similare: OUG nr.130/2004 privind unele masuri pentru vanzarea de catre societatile comerciale, companiile si societatile nationale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale si al industriei de aparare, precum si de catre alti agenti economici din subordinea M.E.C., a locuintelor pe care acestia le au in patrimoniu, personalului propriu, titularilor contractelor de inchiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de munca la acesti agenti economici (fila 104 dosar fond), Legea nr.526/2004 privind autorizarea institutiilor publice din sistemul de aparare, ordine publica si securitate nationala de a vinde personalului propriu, unele locuinte de serviciu pe care acestea le au in administrare (fila 106 dosar fond). Atat timp cat prin astfel de acte normative speciale, s-a reglementat regimul juridic al locuintelor aflate in patrimoniul unor institutii publice, al unor persoane juridice de drept public sau privat, locuinte care pot intruni aceleasi trasaturi juridice cu cele care fac obiectul Decretului - Lege nr.61/1990 si al Legii nr.85/1992, este evident ca intentia legiuitorului roman, prin reglementarea OG nr.19/2002, a fost aceea de a reglementa distinct si locuintele aflate in patrimoniul privat al statului si in administrarea RA - APPS, OG nr.19/2002 devenind un act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun in materie, reprezentat de decretul - lege si legea mentionate.
Critica in sensul ca OG nr.19/2002 in forma sa initiala, nu interzicea in mod expres vanzarea locuintelor, in conditiile in care permitea vanzarea in conditiile ordonantei, a constructiilor cu alta destinatie decat cea de locuinta, astfel incat, potrivit recurentei, locuintele puteau fi vandute in temeiul Legii nr.85/1992, este eronata, deoarece OG nr.19/2002, astfel cum am aratat, reglementa regimul juridic al vanzarii, pentru toate imobilele din proprietatea privata a statului si aflate in administrarea RA - APPS, prin art.11 permintandu-se vanzarea doar a celor care nu aveau destinatia de locuinta, interzicandu-se deci, vanzarea celorlalte.
Desi recurenta a realizat in motivele de recurs, o paralela a situatiei sale cu cea a numitului G.M. (fara a depune, desi a precizat astfel, contractul acestuia de cumparare), Curtea constata din simpla evocare a situatiei acestuia, ca dosarul sau a fost solutionat pana la intrarea in vigoare a OG nr.19/2002, act normativ special fata de dreptul comun, astfel incat situatia juridica a recurentei difera fundamental de cea de comparatie. Contractul de vanzare - cumparare depus direct in recurs, incheiat intre RA - APPS si C.C., confirma constatarile instantei, el fiind incheiat in temeiul OG nr.19/2002, la data de 01.02.2007, prin procedura negocierii directe, permise pe atunci, de acest act normativ special.
Desi recurenta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile de drept comun ale art.1075 Cod civil, Legea nr.85/1992, Decretul - Lege nr.61/1990 si Legea nr.112/1995, solicitand obligarea partilor la incheierea contractului de vanzare - cumparare in conditiile Legii nr.85/1992, in virtutea rolului activ conferit de art.129 alin.5 Cod procedura civila, in mod corect instantele au stabilit ca imobilul nu are regimul juridic confirmat de aceste temeiuri enuntate, astfel incat cererea avand ca obiect obligatie de a face in baza acestor dispozitii legale nu a putut fi admisa. Chiar in conditiile calificarii actiunii, in baza OG nr.19/2002, considerentele instantelor de fond si apel sunt corecte si legale, potrivit argumentelor enuntate anterior, locuinta neputand fi vanduta decat in conditiile speciale ale OG nr.19/2002 si nu in conditiile Legii nr.85/1992, prin obligarea la incheierea contractului de vanzare - cumparare.
Avand in vedere aceste aspecte, Curtea apreciaza ca, atat timp cat sub aspectul fondului, s-a stabilit in virtutea OG nr.19/2002, ca nu exista obligatia de a incheia contract de vanzare - cumparare cu recurenta, in conditiile Legii nr.85/1992, devine inutila analiza criticilor legate de calitatea procesuala pasiva a intimatei RA - APPS, ele devenind in raport de solutia data fondului, lipsite de interes.
De altfel, potrivit art.I pct.4 din Legea nr.229/2008 si a art.2 alin.2 lit.g din OG nr.28/2007, va fi elaborata o lista a imobilelor care pot fi vandute in temeiul OG nr.19/2002.
Daca insa, date fiind dificultatile de aplicare a art.I1 din OG nr.28/2007 introdus prin art.1 pct.3 din Legea nr.229/2008 (intrata in vigoare pe parcursul judecarii recursului prezent) relevate de intimata RA - APPS (adresa nr.3703/24.03.2009 - fila 36 dosar recurs, adresa nr.386/12.03.2009 a Directiei Juridice, Biroul de Avizare si Legislatie cu anexa si adresa nr.513/31.03.2009 a aceluiasi birou - filele 64 - 66 dosar recurs), se va stabili in urma identificarii concrete a imobilelor care constituie domeniul de aplicare al acestui articol si in urma ilustrarii lor in procesul - verbal care urma sa fie incheiat, potrivit legii, ca locuinta in litigiu se inglobeaza in aceasta categorie de imobile, atunci recurenta va beneficia de noul regim juridic al locuintei, astfel cum se configureaza el, deoarece categoria de imobile care vor fi transferate in administrarea Primariei Generale a Municipiului Bucuresti, iese astfel, de sub sfera de aplicare a Capitolului II al OG nr.19/2002, care vizeaza vanzarea imobilelor administrate de RA - APPS. Pana la configurarea acestei categorii speciale de imobile, prin individualizarea in conditiile OG nr.28/2007 aprobata, in procesul - verbal prevazut de art.I1, nu se poate aprecia in baza probelor administrate, dincolo de orice dubiu rezonabil, ca locuinta in litigiu face parte din aceasta categorie. Revine institutiilor publice competente, in acest caz, obligatia de a pune in aplicare prevederile Legii nr.229/2008 si de a clarifica astfel, situatia locuintei recurente: daca va ramane cuprinsa in lista enuntata de art.2 alin.2 lit.g a OG nr.28/1997 sau daca va fi transferata Primariei Generale a Municipiului Bucuresti, in administrare. In acest ultim caz, este evident ca solutia admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei RA - APPS, de catre cele doua instante, este corecta.
Nu sunt fondate, nici criticile referitoare la solutia data apelului paratei RA - APPS. In mod gresit, s-a invocat ca tribunalul ar fi omis a se pronunta asupra exceptiei inadmisibilitatii apelului, atat timp cat prin decizia recurata, tribunalul a respins aceasta exceptie. Tribunalul a expus in partea finala a considerentelor hotararii sale, in mod concis, motivele pentru care a admis apelul acestei parate, rezultand faptul ca criticile formulate prin intampinarea realizata de intimata - reclamanta, in apel, au fost considerate ca neintemeiate, astfel incat nu se poate aprecia ca hotararea nu ar fi fost motivata.
Intradevar, desi art.2812 Cod procedura civila permite completarea hotararii judecatoresti, cu solutia dispusa asupra cererii privind cheltuielile de judecata si desi parata - apelanta avea posibilitatea formularii si a unei cereri separate, pentru acordarea lor, cu toate acestea dispozitiile procesual civile nu impiedica, ca un fine de inadmisibilitate, posibilitatea exercitarii apelului pentru acelasi motiv de omisiune, deoarece sanctionand omisiunea culpabila a primei instante de judecata de solutionare a acestei cereri, tribunalul reformeaza hotararea data de prima instanta, hotarare care trebuie privita in ansamblul sau, asa cum ar fi trebuit pronuntata - integral si nu partial, asupra doar a anumitor cereri. Argumentul este similar intr-o oarecare masura, celui care permite utilizarea ambelor proceduri prevazute de art.2812 Cod procedura civila si art.322 pct.2 teza II Cod procedura civila (a se vedea in acelasi sens decizia civila nr. 2075 din 05.12.2007 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie).
In ceea ce priveste gresita neaplicare in cauza a prevederilor art.274 pct.3 Cod procedura civila, privitor la reducerea cheltuielilor de judecata efectuate de parata, constand in onorariul de avocat, Curtea constata in prealabil, ca trebuie sa se tina seama si ca exista texte de lege care confera judecatorului o putere de apreciere, dandu-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumita masura. In asemenea situatii, masurile nu pot fi insa dispuse in mod discretionar, ci trebuie sa fie justificate de motive pertinente si suficiente. Depasirea acestei limite, intrucat nu realizeaza un bilant rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei in procesul decizional, care este impus intotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o incalcare sau o omisiune de aplicare a legii si, ca atare, este supusa controlului instantei de recurs. Aceasta inseamna ca, in realitate, instantele de fond beneficiaza in aceste cazuri, numai de o anumita marja de apreciere.
Raportand aceste consideratii la prezenta cauza, Curtea constata ca instanta de apel nu a depasit insa, limitele marjei sale de apreciere. Tribunalul a apreciat in limitele acestei marje de apreciere, cuantumul concret al cheltuielilor de judecata la care reclamanta a fost obligata, apreciere pe care Curtea o gaseste legala, prin prisma complexitatii concrete a cauzei, determinata de punerea in discutie a dreptului reclamantei de a ii fi vanduta in temeiul Legii nr.85/1992, locuinta, in contextul existentei unui act normativ distinct care a suferit modificari ulterioare, deci determinata de obiectul concret al cauzei si nu doar prin raportare la formularea de concluzii asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive invocate. Curtea constata ca munca avocatului a fost si ea sustinuta, formulandu-se ample concluzii scrise (filele 132 - 135 dosar fond) si verbale, depunandu-se dupa documentare, practica judiciara (filele 136 - 142 dosar fond), solicitandu-se probe (fila 52 dosar fond), asigurandu-se reprezentarea paratei, la patru termene de judecata, aceste considerente prevaland argumentelor enuntate de recurenta sub acest aspect.
Curtea constata totodata ca tribunalul a expus sintetic, concentrat, argumentele sale pentru care a apreciat ca nefondate motivele de apel ale recurentei, privitoare la neretroactivitatea legii civile si la neaplicarea in consecinta a OG nr.28/2007. Astfel, el a aratat expres ca va respinge si cel de-al doilea motiv de apel legat de incalcarea principiului neretroactivitatii, apreciind ca OG nr.19/2002 modificata prin OG nr.28/2007, este aplicabila in speta, deoarece locuinta este proprietate privata a statului, conform HG nr.265/2005, nefiind incidenta Legea nr.85/1992. Aceste considerente, prezentate concis de tribunal, au fost insusite si dezvoltate conform paragrafelor anterioare, de prezenta instanta de recurs.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea apreciaza ca cele doua motive de recurs, prevazute de art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila, astfel cum rezulta ele din criticile formulate, nu sunt fondate, urmand ca in baza art.312 Cod procedura civila, recursul sa fie respins ca nefondat.