pretentii

Sentinta civila nr. 876 din data de 29.06.2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui

Dosar nr. 3588/89/2009 - pretentii.
R O M A N I A

TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 876
Sedinta publica de la 29 Iunie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE
Grefier ANGELA CHIRVASA
--------
Cu participare procuror Galan Radu

Pe rol pronuntarea cauzei Civil privind pe reclamant AI, domiciliat in si pe parat STATUL ROMAN - PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, avand ca obiect pretentii.
La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare lipsesc partile.
Procedura legal indeplinita.
Mersul dezbaterilor si sustinerile partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 22.06.2010, care face parte integranta din prezenta sentinta si cand, din lipsa de timp pentru deliberare, s-a amanat pronuntarea la 29.06.2010, dandu-se solutia de fata;


INSTANTA
Asupra cauzei de fata,

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante cu nr. 3588/89/2009 reclamantul AI a chemat in judecata Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand obligarea acestuia la despagubiri morale in suma de 25 milioane euro sau echivalentul in lei la data efectuarii platii, pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a condamnarii cu caracter politic la 23 de ani munca silnica, 10 ani degradare civica si confiscarea averii pentru infractiunea de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. 1 Cod penal anterior, prin sentinta penala nr. 294 din 19.05.1959 a Tribunalului Militar de Mare Unitate Iasi din dosarul 260/1959 si plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii reclamantul arata ca a fost condamnat prin sentinta penala nr. 294/19.05.1959 a fost condamnat cu caracter politic la 23 ani munca silnica, 10 ani degradare civica si confiscarea averii pentru infractiunea de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. 1 din Codul penal anterior.
A fost arestat la 28.01.1959 si pus in libertate la 14.04.1964, dupa o detentie de 5 ani, doua luni si 16 zile, aplicandu-i-se Decretul de gratiere nr. 176/1964, asa cum rezulta din copia extras a sentintei penale nr. 294/19.05.1959 si adeverinta 75059 din 16.07.1990 eliberata de Directia secretariat - Juridica din Ministerul de Interne. In urma admiterii recursului extraordinar declarat de Procurorul General al Romaniei pedeapsa i-a fost modificata prin decizia 146/03.07.1963 a Tribunalului Suprem - Colegiul Militar, la 15 ani munca silnica.
Ca urmare a acestei condamnari si a lipsirii de libertate pe nedrept, reclamantul arata ca i s-a cauzat un prejudiciu moral, sie si familiei sale, timp de 40 ani pana la sfarsitul fostului regim, producand grave sechele psihice care subzista si in prezent. Arata ca suferintele morale, psihice si materiale pe care le-a indurat nu pot fi cuantificate cu certitudine insa, la momentul estimarii prejudiciului moral suferit a avut in vedere mai multe considerente, respectiv:
- a fost pus sub urmarire, supravegheat, arestat si condamnat
- varsta la care au fost luate aceste masuri impotriva sa, respectiv 19 ani si 6 luni
- a fost supus unui regim sever de detentie
- a fost urmarit in permanenta de catre organele special create in acest scop
- dupa casatorie, intreaga familie a avut de suferit, copiii fiind amenintati in permanenta, nu au fost primiti la facultate sau eliminati datorita trecutului tatalui
- nu s-a putut angaja pe lungi perioade de timp iar cand era angajat si se afla de trecutul sau era concediat.
- A suferit mari prejudicii pe plan psihic, condamnarile si urmarile acestora fiind prezente permanent in viata sa
In dovedire a depus inscrisuri: copie in extras a sentintei penale nr. 294 din 19.05.1959; adeverinta 75059 din 16.07.1990; hotararea nr. 31/26.07.1990 a Comisiei judetene Vaslui pentru aplicarea decretului Lege nr. 118/1990 si cazierul judiciar.
In drept si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/02.06.2009.
Paratul, legal citat, nu a depus intampinare si nu a trimis reprezentant in instanta pentru a-si formula apararile.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Potrivit art. 1 al. 2 din legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnari cu caracter politic condamnarile pronuntate pentru faptele prevazute de art. 207-209 din Codul penal din 1936 cu modificarile si completarile ulterioare.
Reclamantul AI a fost condamnat prin sentinta penala nr. 294/19.05.1959 a Tribunalului Militar Iasi, ramasa definitiva prin decizia nr. 1666/23.06.1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militara Bucuresti, la pedeapsa de cate 25 ani de munca silnica si cate 10 ani de degradare civica pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 209 pct. 1 Cod penal, retinandu-se ca a intretinut legaturi pe linie de organizatie subversiva cu numitul Pagu Vasile referitoare la scopul organizatiei subversive, dandu-i sa citeasca dintr-un caiet programul statut al organizatiei contrarevolutionare, planurile facute de conducerea organizatiei pentru declansarea insurectiei armate.
Se mai arata in hotarare ca reclamantul a fost de acord cu propunerea numitului Pagu Vasile de a face parte din aceasta organizatie si l-a asigurat ca va cauta ca in Barlad sa gaseasca o serie de persoane in vederea recrutarii lor in organizatia subversiva.
De asemenea, prin aceeasi hotarare s-a dispus confiscarea averii reclamantului.
La data de 28.01.1959, reclamantul a fost incarcerat si a executat o detentie de 5 ani, 2 luni si 16 zile, fiind gratiat prin decretul de gratiere nr. 176/1964.
Pentru efectuarea acestei perioade de detentie, avand in vedere si tratamentele inumane la care erau supusi detinutii in inchisorile comuniste, condamnati pentru fapte impotriva oranduirii comuniste si faptul ca dupa executarea pedepsei a fost urmarit in continuare de autoritati, reclamantul a solicitat obligarea Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata de despagubiri morale in cuantum de 25.000.000 euro sau echivalentul in lei la data efectuarii platii.
In ceea ce priveste daunele morale, acestea trebuie sa acopere prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a arestarii si detentiei sale nelegale, nelegalitatea acestor masuri fiind prezumata prin legea nr. 221/2009. Prin lipsirea de libertate pe o perioada de 5 ani, 2 luni si 16 zile , reclamantului i s-a adus atingere reputatiei, iar traumele psihice provocate de o atare masura pot si trebuie sa fie reparate prin acordarea de despagubiri.
Cu privire la cuantificarea acestui prejudiciu, aceasta nu este supusa unor criterii legale de determinare. In acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileste, prin apreciere, ca urmare a aplicarii criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei in cauza, in plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, masura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care le-a fost afectata situatia familiara, profesionala si sociala.
Astfel, prin condamnarea suferita de reclamant s-a cauzat acestuia un prejudiciu nepatrimonial ce a constat in consecintele daunatoare neevaluabile in bani ce au rezultat din atingerile si incalcarile dreptului nepatrimonial la libertate, cu consecinta inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic din cauza pierderii confortului, fiind afectate si alte atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale, onoare, reputatie, precum si cele care se situeaza in domeniul afectiv al vietii private, relatii cu prietenii, apropiatii.
Lipsirea de liberate a avut repercusiuni si in planul vietii private si profesionale a reclamantului, condamnat din motive politice, inclusiv dupa momentul eliberarii, fiindu-i afectate din cauza conditiilor istorice anterioare anului 1989 viata familiala si chiar sursele de venit.
In privinta cuantumului despagubirilor, s-a apreciat ca, in materia daunelor morale, principiul repararii integrale a prejudiciului nu poate avea decat un caracter aproximativ, avand in vedere natura neeconomica a acestor daune, imposibil de echivalat baneste. Despagubirea acordata vine sa compenseze prejudiciul.
Suma solicitata de reclamant este foarte mare, suma de 50.000 euro constituind o satisfactie suficienta si echitabila.
In temeiul art. 274 C. proc. Civ., instanta va obliga paratul la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata, constand in onorariul de avocat si contravaloarea transportului la instanta.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Admite in parte actiunea civila formulata de reclamantul AI, domiciliat in mun in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
Obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 50.000 euro sau echivalentul in lei la data platii, reprezentand daune morale.
Obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 5108 lei cheltuieli de judecata.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 29 iunie 2010.

Sursa: Portal.just.ro