Necompetenta functionala a unei sectii. Inadmisibilitatea recursului
art. 158 cod proc. civila.
Calificarea naturii juridice a litigiului si trimiterea dosarului spre solutionare sectiei competente functional a aceleiasi instante nu reprezinta un caz de declinare a competentei care sa dezinvesteasca instanta si caruia sa ii fie aplicabile dispozitiile art. 158 cod proc. civila.
Dispozitiile acestui articol nu disting asupra competentei materiale sau functionale, intrucat acestea se refera expres la necompetenta instantei, a carei admitere duce la dezinvestirea acesteia, nefiind aplicabile in cazul unui complet de judecata sau al unei sectii din cadrul unei instante.
In speta, cauza a ramas pe rolul instantei investite cu solutionarea litigiului, astfel ca masura trimiterii dosarului intre sectiile specializate ale aceleiasi instante nu este prevazuta a fi supusa unei cai de atac la instanta de control judiciar, in lipsa unui text de lege care sa reglementeze o astfel de situatie.
Prin urmare, aceasta critica adusa unei incheieri premergatoare, care se ataca, potrivit art. 282 alin. 2 rap. la art. 316 cod proc. civila, odata cu fondul cauzei, poate fi reiterata in cadrul exercitarii unei cai de atac impotriva hotararii care solutioneaza cauza, intrerupand cursul judecatii sau dezinvestind instanta de fond.
Decizia civila nr. 7238/R din 9 decembrie 2009
Prin incheierea de sedinta pronuntata in sedinta publica de la 23.03.2009 de catre Tribunalul Bucuresti Sectia a-VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale , s-a dispus admiterea exceptiei necompetentei functionale si inaintarea cauzei privind pe reclamantul MV si pe parata CN L R SA , spre solutionare Sectiei a-VI-a Comerciala a Tribunalului Bucuresti
Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut ca prezenta cauza are o natura comerciala intrucat intre parti a fost incheiat un contract de mandat, prin care reclamantului i s-a incredintat, in calitate de director executiv, numit prin Ordinul directorului general organizarea, gestionarea si conducerea operativa a activitatii societatii, in limitele obiectului sau de activitate si cu respectarea competentelor ce ii revin in domeniul exploatarii si gestionarii resurselor materiale si umane.
Prin Ordinul nr. xxxx, reclamantul a fost revocat din postul de director executiv al Departamentului Exploatare si Gestionare Resurse pentru motive imputabile acestuia, acest ordin fiind emis in urma adoptarii Hotararii Consiliului de Administratie in sedinta din data de 14.11.22008.
Instanta a apreciat ca raporturile juridice izvorate din acest contract de mandat au o natura comerciala, fata de prevederile an. 56 C.Comercial, neavand legatura cu raporturile de munca . Imprejurarea ca Statutul paratei precizeaza ca directorii sunt salariati ai acesteia nu poate conduce la concluzia ca acestia sunt de drept salariati sau ca raporturile de mandat ar fi identificate cu cele de dreptul muncii. Calitatea de salariat este dobandita prin acordul de vointa in acest sens al partilor, iar raporturile juridice ce decurg din contractul astfel incheiat sunt distincte de cele rezultate din contractul de mandat, urmand un regim juridic diferit. Acestea pot insa coexista.
Instanta a apreciat ca si decizia Curtii Constitutionale invocata de reclamant este tot in sensul mentionat anterior.
Impotriva hotararii a declarat recurs contestatorul sustinand in primul rand ca instanta de fond a acordat cuvantul pe exceptia necompetentei functionale invocata din oficiu, respingand cererea sa pentru lipsa de aparare avand in vedere ca aparatorul ales era bolnav, aspect dovedit cu adeverinta medicala depusa la dosar, astfel ca instanta s-a pronuntat in conditiile in care procedura era viciata si nu s-au depus inscrisurile probatoare solicitate si incuviintate anterior desi se prorogase discutarea exceptiei necompetentei materiale dupa depunerea acestora.
Recurentul a sustinut ca potrivit art.16 alin.2 din Statutul Companiei anexa la OUG nr. 159/1999 : " Directorii executivi sunt salariati ai Loteriei Romane revocarea acestora fiind cauza de incetare a contractului lor individual de munca."
La data numirii sale prin Ordinul emis de presedintele director general al CN. LR S A, in functia de director executiv al Departamentului Exploatare si Gestionare Resurse a semnat Contractul de mandat nr.xxxx..
Recurentul a apreciat ca, desi a fost intitulat contract de mandat, atat din continutul sau cat si din calificarea data de art.16 alin.2 din Statutul Companiei anexa la OUG nr. 159/1999, contractul de mandat este in realitate un contract de munca fiind supus dispozitiilor Codului muncii, interpretata conform art.977 din Codul civil care este dreptul comun in materia interpretarii actelor juridice
Mai mult decat atat, prin Decizia nr.269/6.03.08 Curtea Constitutionala a statuat faptul ca dispozitiile art.16 alin.2 din Statutul Companiei anexa la OUG nr.159/1999 sunt constitutionale iar directorii executivi ai CN LR SA sunt salariati si li se aplica dispozitiile Codului muncii iar nu ale Legii nr.31/1990, nefiindu-i delegate atributii de conducere de catre Consiliul de Administratie.
In fapt, a sustinut recurentul, in Contractul de mandat sunt prevazute atributii de executie nu de conducere la nivelul societatii, functia fiind aceea de director executiv adica de ajutor al directorului general in planul urmaririi executarii dispozitiilor acestuia de catre departamentele societatii, astfel incat Sectia a VIII a tribunalului este competenta sa solutioneze litigiul de munca.
La termenul de judecata din data de 9.12.2009, Curtea a invocat din oficiu exceptia inadmisibilitatii recursului.
Asupra exceptiei invocate, Curtea retine urmatoarele:
Calificarea naturii juridice a litigiului si trimiterea dosarului spre solutionare sectiei competente functional a aceleiasi instante nu reprezinta un caz de declinare a competentei care sa dezinvesteasca instanta si caruia sa ii fie aplicabile dispozitiile art. 158 cod proc. civila.
Curtea nu poate retine sustinerile recurentului in sensul ca dispozitiile legale mentionate anterior nu disting asupra competentei materiale sau functionale, intrucat acestea se refera expres la necompetenta instantei, a carei admitere duce la dezinvestirea acesteia, nefiind aplicabile in cazul unui complet de judecata sau al unei sectii din cadrul unei instante.
In speta, cauza a ramas pe rolul instantei investite cu solutionarea litigiului, astfel ca masura trimiterii dosarului intre sectiile specializate ale aceleiasi instante nu este prevazuta a fi supusa unei cai de atac la instanta de control judiciar, in lipsa unui text de lege care sa reglementeze o astfel de situatie.
Prin urmare, aceasta critica adusa unei incheieri premergatoare, care se ataca, potrivit art. 282 alin. 2 rap. la art. 316 cod proc. civila, odata cu fondul cauzei, poate fi reiterata in cadrul exercitarii unei cai de atac impotriva hotararii care solutioneaza cauza, intrerupand cursul judecatii sau dezinvestind instanta de fond.
Fata de aceste considerente, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat impotriva incheierii de sedinta.