Dosar nr. 828/89/2009
R O M A N I A
TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 285/C.A.
Sedinta publica de la 30 Noiembrie 2009
Instanta constituita din:
PRESEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier ELENA GHEORGHIES
---------- Pe rol pronuntarea cauzei Contencios administrativ si fiscal privind pe contestator SC C T SRL , cu sediul in _ si pe intimat PRIMARIA MUN. VASLUI PRIN PRIMAR, avand ca obiect contestatie act administrativ fiscal.
La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare lipsesc partile.
Procedura legal indeplinita.
Mersul dezbaterilor si concluziile partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 23.11.2009, care face parte integranta din prezenta sentinta si cand pentru a se depune concluzii scrise s-a amanat pronuntarea pentru astazi, 30.11.2009, dandu-se solutia de fata;
INSTANTA,
Asupra cauzei de fata,
Prin cererea introductiva reclamanta SC. C T SRL. a formulat contestatie impotriva dispozitiei nr.57/12.02.2009 emisa de Primaria Mun.Vaslui solicitand anularea acestui act administrativ si pe cale de consecinta anularea deciziei de impunere 84407/7.12.2008 si a raportului de inspectie fiscala nr.84406/7.12.2008.Cu cheltuieli de judecata.
In motivare s-a aratat ca au fost emise raportul de inspectie fiscala , decizia de impunere prin care s-a stabilit in sarcina reclamantei diferenta suplimentara cu titlu de impozit pe cladiri si accesorii pentru 2007, 2008 in valoare de 4625 lei, suma considerata de reclamanta ca nedatorata.
Reclamanta a incheiat cu SC. Mobifon SA. (in prezent Vodafone Romania SA.) un contract de inchiriere pentru un imobil din Vaslui, ce intra in vigoare incepand cu 01.11.2005; in noiembrie 2005 locatarul trebuia sa faca amenajari necesare activitatii sale.
La 20.12.2005 reclamanta a solicitat intocmirea unei expertize de evaluare a imobilului in vederea stabilirii bazei de impozitare si a impozitului datorat catre Primarie.
In actele contestate s-a stabilit o diferenta de impozit de cate 1710 lei pentru anii 2007, 2008 ,calculat la modernizarile pe care locatarul le-a facut la imobil.
In realitate aceste modernizari au fost avute in vedere la intocmirea raportului de evaluare care a luat ca data de referire data de 20.12.2005.
Reclamanta considera ca este pusa sa plateasca de 2 ori impozit pentru acelasi lucru.
Modernizarile la care s-au calculat obligatiile fiscale suplimentare au fost efectuate de la 01.11.2005, imprejurarea ca s-a eliberat autorizatia pentru modernizari la 14.12.2005, nu conduce la concluzia ca aceste modernizari nu au fost avute in vedere de expert.
S-a invederat continutul art. 253 alin.5 Cod fiscal.
Chiar daca modernizarile nu ar fi cuprinse in raportul de evaluare , actele administrate ar fi nelegale pentru ca din acte rezulta ca existau imbunatatiri la imobil la data inchirierii.
Din art. 5 alin. final din contractul de inchiriere rezulta ca toate dotarile efectuate la imobil sunt proprietatea locatarului si numai in cazul in care partile vor opta, dotarile vor putea fi cumparate la incetarea contractului.
Organul fiscal a calculat impozit la valoarea de 95000 lei din autorizatia de construire, deci la o valoare estimata nu reala.
Acest lucru contravine dispozitiilor art. 253 alin. 3 ind. 1 Cod fiscal si HG.1861/2006.
Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii.
In motivare s-a aratat in conformitate cu art.253 alin.3 ind. 1 care prevad in cazul imbunatatirilor ca locatarul are obligatia sa comunice locatorului valoarea lucrarilor executate pentru depunerea unor noi declaratii fiscale, in termen de 30 zile de la terminarea lucrarilor.
In vederea stabilirii obligatiilor fiscale datorate bugetului, parata a solicitat contestatoarei furnizarea unor documente care sa ateste valoarea modernizarilor aduse spatiului, documente ce nu au fost depuse, astfel ca obligatiile fiscale au fost calculate la suma de 95.000 lei din autorizatia de construire, in baza art. 67 din O.G.92/2003 si pct. 65.1, 65.2 din H.G.1050/2004.
Imbunatatirile nu au fost avute in vedere la intocmirea raportului de evaluare din 20.12.2005 intrucat SC. Mobifon SA. a solicitat si a obtinut autorizatia de construire la 14.12.2005.
In anexa 2 la raportul de evaluare expertul evaluator a precizat ca in anul 2002 a fost data ultimei dotari.
In drept s-au invocat prevederile Legii 571/2003.
In cauza s-au incuviintat si administrat probele cu inscrisuri si expertiza contabila.
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine:
Prin raportul de inspectie fiscala 844076/17.12.2008 ( f. 46) si decizia de impunere 84407/17.12.2008 ( f. 54) emise de Primaria Mun.Vaslui - Serviciul Financiar, s-a stabilit ca reclamanta SC. C T SRL. datoreaza suma de 4625 lei formata din diferenta de impozit pe cladiri in suma de 3420 lei , aferent anilor 2007 si 2008 si accesorii la aceasta suma, in valoare de 1205.
Din raportul de inspectie fiscala rezulta ca impozitul a fost calculat la suma de 95.000 lei cuprinsa in autorizatia de construire nr.356/14.12.2005 eliberata in favoarea locatarului SC. Mobifon SA, autorizatie eliberata pentru reamenajarea spatului si racordarea la energie electrica.
Impozitul s-a calculat la aceasta suma din autorizatie pentru ca nu s-a raspuns solicitarii Primariei de a se furniza documente care sa ateste valoarea modernizarilor aduse imobilului din Vaslui, str. Stefan cel Mare , bl. 74 .
Prin dispozitia 57/12.02.2009 s-a respins contestatia formulata impotriva deciziei de impunere emise in urma inspectiei fiscale.
Din raportul de expertiza contabila efectuat in cauza, inclusiv raspunsul la obiectiuni rezulta ca la 20.12.2005 reclamanta a efectuat o expertiza tehnica pentru evaluarea imobilului din Vaslui ,str. Stefan cel Mare nr. 74 sens in care a stabilit baza de impunere de 105.654 lei , valoare care a fost inregistrata in contabilitate.
Din art. 253 alin. 1 si 5 din Lg.571/2003 rezulta ca impozitul pe cladiri se calculeaza asupra valorii de inventar a cladirii, inregistrata in contabilitatea proprietarului persoana juridica.
In raspunsul la obiectiuni ( f. 95) expertul contabil a aratat ca raportul de evaluare care a stabilit valoarea de impunere a imobilului a avut in vedere si imbunatatirile efectuate pana la acea data, inclusiv imbunatatirile efectuate de locatarul SC. Vodafone in baza autorizatiei de construire nr. 356/14.12.2005.
Aceasta concluzie a expertului este confirmata de actele dosarului.
Comparand imbunatatirile efectuate in baza autorizatiei de construire 356/14.12.2005, respectiv de reamenajare spatiu, racordare la energia electrica, consemnarile la receptia lucrarilor in postcalculul din 2009 ( f.88) cu cele avute in vedere de expertul imobiliar Filip Gabriel in raportul de evaluare care a stabilit valoarea cuprinsa in contabilitate ( f.21-33) rezulta ca acestea concorda.
Sustinerea paratei ca imbunatatirile efectuate in baza autorizatiei de construire nu au fost avute in vedere la intocmirea raportului de evaluare pentru ca in anexa 1 a acestuia se mentioneaza ca lucrarile de intretinere s-au facut in 2002 este infirmata de comparatia realizata anterior si de concluziile raportului de expertiza.
In consecinta in mod corect expertul contabil a stabilit ca valoarea de impunere a imobilului pentru calcularea impozitului pentru 2007 si 2008 este cea stabilita in raportul de evaluare.
Alin.3 ind.1 al art. 253 Cod fiscal , introdus incepand cu 1.01.2007, prevede ca in cazul lucrarilor de modernizare realizate de locatar, acesta are obligatia de a comunica valoarea lucrarilor executate pentru depunerea unei noi declaratii fiscale in termen de 30 de zile de la data terminarii lucrarilor.
Acest alineat se aplica modernizarilor efectuate dupa intrarea in vigoare a textului legal, respectiv dupa 1.01.2007, si necuprinse in valoarea de inventar nu si imbunatatirilor efectuate anterior, pentru a nu se incalca principiul neretroactivitatii legii.
In consecinta imbunatatirilor efectuate de locatar pana la data deschiderii magazinului - 27.12.2005 ( f. 57 ) si cuprinse in evaluarea inscrisa in contabilitate nu li se aplica dispozitiile legale intrate in vigoare ulterior.
Motivul de nulitate invocat de reclamanta, in sensul ca dotarile efectuate de locatar sunt proprietatea acestuia din urma, invocandu-se prevederile art. 5 din contractul de inchiriere ( f. 37 ) , nu sunt relevante pentru ca acel contract produce efecte numai intre partile contractante cu privire la o eventuala insusire de catre proprietar a acestor imbunatatiri.
Acest contract nu este relevant in ce priveste baza de impunere care este stabilita clar in art.253 din Lg.571/2003, ca fiind valoarea de inventar inregistrata in contabilitate.
In consecinta in mod nelegal parata a stabilit un impozit suplimentar si accesoriu in suma totala de 4625 lei pentru anii 2007 si 2008 , cu incalcarea art. 253 alin. 1 si 5 Cod fiscal, ceea ce determina in temeiul art.218 din Cod pr. fiscala admiterea actiunii si anularea dispozitiei 57/12.02.2009, a deciziei de impunere 84407/17.12.2008 si a raportului de inspectie fiscala incheiat sub nr. 84406/17.12.2008.
In temeiul art. 274 Cod proc. civila parata va fi obligata la cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Anuleaza dispozitia 57/12.02.2009, raportul de inspectie fiscala incheiat la 17.12.2008 sub nr. 84406, decizia de impunere nr. 84407/17.12.2008 emise de Primaria Vaslui pentru suma de 4625 lei reprezentand 3420 lei impozit pe cladiri pentru anii 2007 si 2008 si accesorii la aceste sume, de 1205 lei.
Obliga parata sa achite reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 1042,3 lei.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 30 noiembrie 2009.