Prin decizia civila nr. 839/21.12.2012, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamanta OE, in contradictoriu cu intimata-parata II.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca prin cererea inregistrata la nr. 3852/292 din 06 noiembrie 2012, la Judecatoria RV, reclamanta OE a chemat-o in judecata pe parata II solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, pe cale de ordonanta presedintiala sa se dispuna reintegrarea acesteia si a fiicei sale - BAA, in varsta de 11 ani, in imobilul situat in RV.
In motivare, a aratat ca parata, la data de 3 noiembrie 2012, a legat cu lantul poarta de acces in locuinta comuna a celor doua, imobil din care reclamanta si fiica sa ocupa o camera si un hol, impiedicandu-le astfel, in mod abuziv si nejustificat, accesul, neavand nicio posibilitate de a-si asigura o alta locuinta.
Prin contractul de intretinere autentificat la nr.3071 din 17 noiembrie 2006 de BNP MB RV reclamanta a aratat ca a cumparat de la sotii IF, in prezent decedat, si II - parata in cauza, nuda proprietate privind imobilul situat in RV, in schimbul intretinerii celor doi vanzatori cu hrana, menaj in caz de neputinta, asistenta medicala si ajutor la treburile gospodaresti, efectuarea inmormantarii si a obiceiurilor ulterioare, obligatii pe care si le-a indeplinit.
Actul de intretinere a fost incheiat in timpul casatoriei acesteia cu BMM, de care este divortata in prezent, iar beneficiarul obligatiei de intretinere, IF, a decedat la 10 aprilie 2011, pana la sesizarea in cauza indeplinindu-si obligatiile contractuale asumate fata de ambii beneficiari ai intretinerii, cu care a convenit la sfarsitul anului 2007 sa le plateasca in contul intretinerii suma lunara de 200 lei, pe care si in continuare o plateste paratei, desi aceasta este singura.
La 10 ianuarie 2012 a fost chemata in judecata de catre parata pentru dispunerea rezolutiunii contractului de intretinere insa Judecatoria RV, prin sentinta civila nr.620 din 21 martie 2012, ramasa definitiva si irevocabila, i-a respins actiunea ca nefondata, in considerente instanta retinand ca, in ce-o priveste, si-a achitat obligatiile de intretinere fata de ambii beneficiari si dupa pronuntarea acestei hotarari reclamanta sustinand ca i-a trimis paratei suma de 200 lei lunar, a achitat pentru imobil taxele si impozitele aferente, a incheiat polita de asigurare obligatorie a locuintei.
Ca urmare, actiunea paratei de a le interzice celor doua accesul in locuinta este total nejustificata, acest imobil fiind singurul in care pot locui, parata fiind cea care ocupa efectiv intregul imobil. Pe cale de ordonanta presedintiala, solicita ca instanta sa dispuna reintegrarea sa si a fiicei sale in camera si holul cu acces separat din curtea locuintei, fiind spatiile locative pe care le-a ocupat si pana la sesizarea in cauza, sa dispuna dreptul de acces la bucatarie si la camerele nr. 3 si 4 in care sunt montate masina de spalat, alte bunuri de uz gospodaresc ce le folosesc in comun, la magazia separata din curte, in care are depozitat combustibil pentru incalzire, parata avand combustibil separat intr-o alta magazie, aflata in prelungirea casei.
In dovedire au fost depuse inscrisuri.
Fata de obiectul cererii, instanta a dispus solutionarea acesteia cu citarea partilor, in temeiul art. 581 Cod procedura civila.
Prezenta la termenul de judecata acordat in cauza, parata nu a fost de acord cu cererea formulata, motivand ca i-a transmis prin contractul de intretinere incheiat intre parti numai nuda proprietate asupra imobilului reclamantei.
Avand in vedere inscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta a retinut :
Cum rezulta din mentiunile inserate in contractul de intretinere autentificat la nr.3071 din 17 noiembrie 2006 de BNP BM - RV, IF si II (parata in cauza) au transmis nuda proprietate sotilor BMM si BE (reclamanta in speta) privind imobilul proprietatea acestora situat in RV, compus din : teren curti - constructii de 259 mp din acte (din masuratori de 473,87 mp) si constructiile aflate pe teren - casa din caramida acoperita cu tabla, cu 3 dormitoare, 2 holuri, marchiza, o anexa-bucatarie de vara si magazie, instrainatorii - sotii I rezervandu-si dreptul de uzufruct viager asupra intregului imobil, transmiterea nudei proprietati efectuandu-se cu obligatia dobanditorilor - sotii B, de a le acorda intretinere si ingrijire pana la incetarea din viata a ultimului dintre cei doi urmand ca, dupa deces, sa le faca inmormantarile si obiceiurile dupa datina. Sotii
B si-au exprimat acordul cu rezervarea dreptului de uzufruct viager al intretinutilor asupra intregului imobil.
Prin sentinta civila nr.49 din 11 ianuarie 2012 pronuntata de Judecatoria RV a fost declarata desfacuta prin acordul sotilor casatoria incheiata intre BMM si BE, minorei rezultate din casatoria acestora - BAA, nascuta la 20 ianuarie 2001, stabilindu-i-se locuinta la reclamanta.
Pozitia paratei, exprimata in fata instantei la termenul de judecata acordat in cauza, in sensul de a nu consimti cu obiectul cererii in speta si care scoate in evidenta relatia tensionata dintre parti, se desprinde si din sentinta civila nr.620 din 21 martie 2012, pronuntata de Judecatoria RV, irevocabila, prin care a fost respinsa actiunea intentata de II in contradictoriu cu BMM si BE, prin care a solicitat instantei ca, prin hotararea ce va fi pronuntata, sa dispuna rezolutiunea contractului de intretinere nr.3071/17.11.2006, autentificat de BNP BM - RV.
Fata de datele retinute din contractul de intretinere incheiat intre reclamanta OE - in calitate de debitoare a obligatiei de intretinere si parata II - creditoare a aceleiasi obligatii, nu rezulta ca reclamanta si-a rezervat vreun drept de folosinta, uzufruct asupra vreunuia dintre spatiile locative din imobilul transmis in schimbul obligatiei de intretinere.
De altfel, actiunea in cauza este promovata pe dispozitiile art.581 Cod procedura civila, pentru care legiuitorul impune si conditia caracterului vremelnic al masurii grabnice ce se solicita a fi luata, conditie care nu se regaseste in cauza, dat fiind obiectul cererii adresate instantei, retinut mai sus.
Pe considerentele in fapt si in drept expuse, cererea a fost respinsa prin sentinta civila nr. 2678/8.11.2011 a Judecatoriei RV.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat recurs reclamanta OE.
Examinand recursul declarat prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate la instanta de fond, instanta de recurs apreciaza ca este neintemeiat.
Potrivit art. 581 alin. 1 C.p.c., instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si pentru inlaturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Conditiile specifice de admisibilitate a cererii pe cale de ordonanta sunt urgenta si vremelnicia iar jurisprudenta a adaugat o conditie suplimentara, anume neprejudecarea fondului.
Codul stabileste situatiile in care exista urgenta, anume, atunci cand pastrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau inlaturarea unei piedici ivite in cursul unei executari nu se poate realiza in mod eficace pe calea actiunii de drept comun.
Urgenta trebuie dovedita de reclamant, cu aratarea considerentelor pentru care, se afla in pericol de a-i fi pagubit un drept prin intarziere sau de a suferi o paguba iminenta ce nu s-ar putea repara.
Reclamanta nu a facut asemenea dovezi in cauza, iar instanta, in circumstantele concrete ale cauzei, apreciaza ca dreptul reclamantei, anume nuda proprietate dobandita asupra imobilului paratei, nu este pagubita prin neintegrarea acesteia in respectiva locuinta, avand in vedere ca, reclamanta a consimtit prin contractul de intretinere incheiat cu parata sa intre in stapanirea de fapt a imobilului la decesul acesteia. In conditiile indeplinirii de catre reclamanta a clauzelor contractuale, dreptul acesteia nu este susceptibil de a fi lezat, de a fi pagubit, asa cum prevad dispozitiile speciale din materia ordonantei presedintiale.
Prin caracterul vremelnic al masurii solicitate a fi luata pe calea ordonantei presedintiale, se intelege faptul ca aceasta masura are caracter provizoriu, fiind limitata in timp pana la solutionarea in fond a litigiului.
Reclamanta nu a invocat si nici nu a dovedit faptul ca ar exista vreun litigiu, initiat in procedura dreptului comun , in care sa pretinda faptul ca ar avea un drept locativ in ceea ce priveste imobilul in cauza, impotriva paratei.
Asa cum s-a mai aratat, din inscrisurile aflate la dosar, nu rezulta ca reclamanta are un drept locativ cu privire la imobil, dimpotriva, s-a prevazut ca va intra in stapanirea imobilului numai la decesul creditorilor obligatiei de intretinere, conditie care nu este indeplinita in cauza.
Pentru admisibilitatea cererii pe calea procedurii ordonantei presedintiale este necesar ca, cel putin aparent, reclamanta sa aiba un drept. Ori, in cauza de fata, dreptul locativ al reclamantei nu exista nici macar in aparenta, faptul tolerarii in imobil o perioada mai indelungata a acesteia si a familiei sale, neconstituind in favoarea acesteia un drept locativ., astfel ca recursul a fost respins
ORDONANTA PRESEDINTIALA
Sentinta civila nr. 839 din data de 21.12.2012
pronunțată de Tribunalul Teleorman
Sursa: Portal.just.ro