Prin sentinta civila nr. 2626 din 21 octombrie 2010 a Judecatoriei Alexandria, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Zimnicea.
Judecatoria Zimnicea, prin sentinta civila nr. 78 din 20 ianuarie 2011, a respins actiunea formulata de reclamanta, ca lipsita de interes.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca in speta, sunt aplicabile prevederile disp. art. 14 alin. 1 din OG nr. 14/2010 potrivit cu care constatarea ajutorului necuvenit, calculul si individualizarea acestuia se efectueaza de catre organele competente ale institutiei responsabile pentru implementarea ajutoarelor de stat, iar potrivit alin. 2 documentul de constatare, stabilire si individualizare a obligatiilor de plata privind creantele bugetare rezultate din ajutorul necuvenit cuprinde elementele actului administrativ fiscal prev. de OG nr. 92/2003, precum si elemente specifice si reprezinta titlu de creanta.
Potrivit disp. art. 19 din OG nr. 14/2010, creantelor bugetare rezultate din derularea OUG nr. 123/2006 li se aplica prevederile art. 14 - 18 din OG nr. 14/2010 si fata de aceste aspecte, actul incheiat de reclamanta prin care se constata obligatia de restituire a sumei primite de catre parat reprezinta titlul executoriu.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termen, reclamanta APIA - Centrul Judetean Teleorman, formuland critici pentru nelegalitate si netemeinicie.
A motivat reclamanta ca, in mod gresit instanta de fond a invocat prevederile OG nr. 14/2010, acest act normativ referindu-se la subventiile acordate incepand cu anul 2010 si nu pentru cele acordate in toamna anului 2007, acest act normativ neputand fi aplicat retroactiv pentru ajutoare financiare acordate in toamna anului 2007
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei atacate si retinerea pentru judecare in tot a actiunii, respectiv admiterea actiunii asa cum a fost formulata, mai putin cheltuielile de judecata.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 Cod procedura civila.
Instanta de recurs, din oficiu, fata de dispozitiile art. 1 Cod proc. civila astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 si art. 299 Cod proc. civila, a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului, constatand ca este vorba despre un litigiu al carui obiect are o valoare mai mica de 2000 lei.
In consecinta, fata de considerentele expuse si avand in vedere si dispozitiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civila, va respinge recursul declarat, ca inadmisibil
Cerere APIA de restituire sprijin financiar
Sentinta civila nr. 926 din data de 24.06.2011
pronunțată de Tribunalul Teleorman
Sursa: Portal.just.ro