Prin sentinta civila nr. 1116 / 30.IX.2010, Judecatoria Turnu Magurele a admis actiunea, a constatat deschise cele doua succesiuni ale autorilor reclamantei si calitatea de unic mostenitor a acesteia, careia i -a revenit intreaga masa succesorala, fara a motiva aceasta sentinta.
Impotriva sentintei a declarat recurs DGFP Teleorman in numele Statului Roman, in termen si legal motivat , criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurentul a invocat incalcarea dispozitiilor art. 85 Cod procedura civila si 89 alin. 1 Cod procedura civila, intrucat, a fost citat pentru termenul din 30. IX. 2010, a solicitat termen pentru a-si pregati apararea insa i s -a incalcat acest drept, cauza fiind solutionata pe fond.
S -a mai aratat ca din considerentele sentintei rezulta ca nu este vorba de o succesiune vacanta pentru ca Statul sa stea in proces si fiind vorba de un unic mostenitor, acesta se poate adresa notarului public conform Legii 36 / 1995.
Considera astfel ca este nejustificata introducerea Statului in cauza, care nu are calitatea procesuala pasiva.
Intimata nu a formulat intampinare.
Verificand legalitatea si temeinicia sentintei atacate , tribunalul constata ca recursul este intemeiat.
Cadrul procesual este stabilit de reclamant , care in actiunea formulata, a indicat persoana cu care intelege sa se judece, in speta, cu Primaria comunei Izlaz, prin primar . La 16.09. 2010 (f. 24 ), instanta a constatat necesar sa introduca in cauza in calitate de parat , Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si a dispus citarea acestuia, fara a pune in discutie necesitatea extinderii cadrului procesual. Nu numai ca instanta nu putea introduce in cauza din oficiu, o alta persoana decat cea aratata in actiune de reclamanta si cu care aceasta a inteles sa se judece in contradictoriu, dar l -a scos din aceasta cauza pe paratul chemat in judecata, fara a se pronunta asupra acestui fapt, pronuntand astfel o hotarare, nelegala, fiind incident motivul de recurs prevazut de art . 304 pct. 9 Cod procedura civila, situatie ce atrage casarea sentintei cu trimiterea cauzei la prima instanta in vederea rejudecarii conform art. 312 alin. 5 Cod procedura civila .
ACTIUNE IN CONSTATARE
Decizie nr. 439 din data de 04.03.2011
pronunțată de Tribunalul Teleorman
Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. |
Dosare Tribunalul Teleorman |
Jurisprudență Tribunalul Teleorman
Sursa: Portal.just.ro