Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

ORDONANTA PRESEDINTIALA Decizie nr. 720R din data de 15.10.2010
pronunțată de Tribunalul Teleorman

Prin Decizia civila nr. 720 R/15.10.2010 tribunalul a admis recursul declarat de recurenta-reclamanta SC P S impotriva sentintei civile nr. 1933 din 31 august 2010 a Judecatoriei A , in contradictoriu cu intimata-parata Garda Financiara Teleorman.
A modificat sentinta atacata, in sensul ca a admis cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta si a obligat pe parata sa ii restituie autoutilitara si semiremorca 04 Miller.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei A, sub nr. 4001/740/2010 la data de 24.08.2010, reclamanta S.C. P S S.R.L. a solicitat in contradictoriu cu parata Garda Financiara, ca pe calea ordonantei presedintiale, aceasta sa fie obligata sa-i restituie autoutilitara MAN si semiremorca 04Miller.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin procesul-verbal de sanctionare contraventionala seria H nr. 0220599/18.06.2010 incheiat de parata s-a dispus sanctionarea sa pentru contraventia prevazuta si pedepsita de art. 14 alin. 1 lit. 2 din O.U.G. nr. 12/2006, retinandu-se ca la data de 18 iunie 2010 a efectuat transport de cereale fara documente justificative, totodata dispunandu-se confiscarea bunurilor mentionate mai sus. Reclamanta a formulat plangere impotriva procesului-verbal de contraventie , ce face obiectul dosarului nr. 2919/740/2010 si se bucura de prezumtia de nevinovatie pana la judecarea irevocabila a plangerii contraventionale.
A mai aratat reclamanta, ca legal era ca autovehiculele confiscate sa fie lasate in custodia sa, care pana la stabilirea vinovatiei, avea dreptul sa foloseasca bunurile sale si este inechitabil ca in cazul contraventiilor, organele de constatare sa dispuna confiscarea bunurilor, in timp ce in cazul infractiunilor confiscarea se dispune numai de catre instanta de judecata si nimic nu interzice ca prin ordonanta presedintiala, data in camera de consiliu si fara citarea partilor, sa se dispuna restituirea bunurilor confiscate sau sa dispuna o alta masura de indisponibilizare.
In sustinerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, in copie, plangerea formulata impotriva procesului-verbal de contraventie seria H nr. 0220599/18.06.2010, incheiat de Garda Financiara T, citatia nr. 2919/740/2010 emisa de Judecatoria A.
Prin sentinta civila nr. 1933/31.08.2010, Judecatoria A a respins cererea de ordonanta presedintiala ca nefondata, retinand ca reclamanta a formulat plangere impotriva procesului-verbal de contraventie, plangere care suspenda executarea, inclusiv a masurii confiscarii, iar cu ocazia prezentei cereri de ordonanta presedintiala, nu a facut dovada ca este proprietara bunurilor confiscate. S-a mai retinut ca nu s-a facut nici dovada urgentei si a pericolului in intarziere, cata vreme ordonanta presedintiala a fost formulata la peste doua luni de la intocmirea procesului-verbal de contraventie.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs reclamanta, in termen si legal motivat, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru urmatoarele motive:
1.Gresit s-a retinut ca nu a facut dovada proprietatii bunurilor confiscate cata vreme, rezulta acest drept din cartea de identitate si certificatele de inmatriculare ale autovehiculelor.
2.Gresit s-a retinut ca nu sunt intrunite urgenta si nici pericolul in intarziere.
A aratat reclamanta ca, mijlocul de transport serveste indeplinirii obiectului de activitate al acesteia, este indispensabil si necesar zilnic, iar pericolul intarzierii se mareste cu fiecare zi in care nu poate folosi mijlocul de transport confiscat, fiind nevoita sa inchirieze altul sau sa nu obtina venituri din exploatarea lui, intrucat a pierdut posibilitatea transportarii de cereale in campania de recoltare.
Considera recurenta ca formularea cererii, dupa 2 luni de la confiscare, nu are relevanta, in conditiile in care chiar instanta de fond a retinut ca din momentul formularii plangerii, masura confiscarii se suspenda de drept, asa incat, cu atat era mai urgent sa fie inlaturata o masura nelegala ca efect al suspendarii , masura confiscarii nu poate fi mentinuta, iar bunul trebuie restituit.
3.Instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la cererile si mijloacele de aparare.
S-a aratat ca, desi recurenta a invocat prin asemanare sechestrul asigurator fara deposedare, in conditiile art. 165 Cod Procedura Penala si a invocat ca prin confiscarea mijloacelor de transport, s-a adus atingere art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului , instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la aceste cereri.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 304/1 Cod Procedura Civila.
S-a depus in copie, cartea de identitate a mijloacelor de transport.
Intimata nu a formulat intampinare.
Verificand legalitatea si temeinicia sentintei atacate, tribunalul constata ca recursul este intemeiat.
1.In mod eronat a retinut instanta de fond ca recurenta-reclamanta nu a facut dovada proprietatii pe mijlocul de transport confiscat, cata vreme, in procesul-verbal de contraventie, agentul constatator, dupa verificarea situatiei juridice a acestuia, a consemnat dreptul de proprietate al recurentei.
2.Gresit s-a retinut de prima instanta lipsa urgentei si a pericolului in intarziere, conditii esentiale in aplicarea dispozitiilor art. 581 Cod Procedura Penala. In cauza urgenta exista, deoarece, prin ingradirea dreptului de a se folosi de mijlocul sau de transport, recurenta-reclamanta este impiedicata sa obtina profit, element de esenta societatii. Cu atat mai mult, cu cat s-a dovedit ca recurenta a atacat cu plangere procesul-verbal de contraventie prin care s-a dispus si masura confiscarii, iar potrivit dispozitiilor art.32 alin. 3 din O.G.R. nr. 2/2001, plangerea suspenda executarea , inclusiv executarea masurilor complementare, cum este cea a confiscarii.
Prin admiterea ordonantei, se preintampina astfel, o paguba in patrimoniul societatii comerciale recurente.
Cat priveste cel de al III-lea motiv de recurs, se constata a fi neintemeiat, intrucat instanta s-a pronuntat exact pe cererea ce a facut obiectul judecatii si anume , restituirea bunurilor confiscate, recurenta facand doar o comparatie a situatiei sale de contravenient cu situatia inculpatului prevazuta de dispozitiile art. 165 Cod Procedura Penala.
Cat priveste sustinerea incalcarii, prin masura confiscarii, a dispozitiilor 1 din Protocol nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, nu rezulta ca recurenta a invocat atingerea acestor dispozitii legale europene, dar si in atare situatie, instanta investita cu solutionarea plangerii contraventionale, se va pronunta asupra legalitatii masurii complementare luate de intimata considerente pentru care recursul va fi admis cu consecinta modificarii sentintei atacate in sensul admiterii ordonantei presedintiale.

Sursa: Portal.just.ro