Domenii asociate:
- procedura penala
- contestatie la executare
Dosar nr. 14254/3/2008
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie, decizia penala nr. 1587/R din 10 decembrie 2008 Contestatie la executare. "Incident ivit in cursul executarii". Reducerea pedepsei urmare a aplicarii art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor. Admisibilitatea contestatiei
Imposibilitatea de a invoca dispozitiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 si de a beneficia de reducerea pedepsei in cursul solutionarii fondului cauzei, datorata solicitarii de includere in programul de protectie a martorilor si pronuntarii hotararii de tragere la raspundere penala a persoanelor denuntate dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare a contestatorului, constituie "un incident ivit in cursul executarii", in sensul art. 461 alin. (1) lit. d) teza ultima C. pr. pen., asa incat contestatia la executare este admisibila.
art. 461 alin. (1) lit. d) teza ultima C. pr. pen. Prin sentinta penala nr. 1440/25.09.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala, s-a admis contestatia la executare formulata de condamnatul C.F., iar in baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. pr. pen. raportat la art. 19 din Legea nr.682/2002, instanta a redus pedeapsa aplicata inculpatului C.F. prin sentinta penala nr. 1367 din 28.10.2005 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I penala, ramasa definitiva, de la 25 ani inchisoare la 12 ani si 6 luni inchisoare.
A fost anulat M.E.P.I. nr. 1528/2006 si s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a inchisorii.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca petentul C.F. a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 25 de ani pentru savarsirea in concurs real a trei infractiuni, respectiv cea prevazuta de art. 312 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 2 alin. (1) si (2) din Legea 143/2000 raportat la art. 10 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal si art. 3 alin (1) si (2) din Legea 143/2000 raportat la art. 10 din legea 143/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) Cod penal.
La data de 19.06.2006, pe parcursul judecarii cauzei in care contestatorul era judecat in calitate de inculpat, acesta a formulat un denunt in urma caruia a fost capturata o mare cantitate de heroina, iar persoanele indicate in denunt au fost identificate, retinute, arestate preventiv si trimise in judecata pentru savarsirea infractiunii de trafic ilicit international de droguri de mare risc, prevazuta de art. 3 alin. (1) si (2) din Legea 143/2000, fiind ulterior condamnate definitiv la pedeapsa inchisorii de cate 10 ani.
Potrivit art. 461 alin. (1) lit. d) C. pr. pen., contestatia contra executarii hotararii penale se poate face si atunci cand se invoca orice alta cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei.
Totodata, potrivit art. 19 din Legea nr.682/2002, persoana care are calitate de martor, in sensul art. 2 lit. a) pct. 1 si 2 din aceeasi lege, si care a comis o infractiune grava, iar inaintea sau in timpul urmaririi penale ori al judecatii denunta sau faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni, beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege.
Cum infractiunea de trafic de droguri este mentionata in Legea 682/2002 ca facand parte din categoria "infractiunilor grave", iar contestatorul se incadreaza in categoria persoanelor care au calitatea de martor, reiese ca acesta beneficiaza de cauza de reducere a pedepsei prevazuta in art. 19 din Legea 682/2002, intrucat pe parcursul judecatii el a denuntat, si prin aceasta a facilitat identificarea si tragerea la raspundere penala a doua persoane in sarcina carora s-a retinut savarsirea infractiunii de trafic international ilicit de droguri de mare risc.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, criticand-o pentru nelegalitate, aratand ca in mod gresit a fost admisa contestatia la executare in baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. pr. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 682/2002.
In motivarea recursului, se arata ca practica judiciara confirma acest punct de vedere, in sensul ca prevederile art. 19 pot fi invocate numai cu ocazia solutionarii pe fond a cauzei, pentru a se aprecia daca in raport cu denuntul formulat s-au descoperit si au fost trase la raspundere penala persoanele care au savarsit infractiunile grave aratate de denuntator, acest lucru nefiind posibil pe calea contestatiei la executare.
Examinand cauza fata de motivele invocate cat si din oficiu, in temeiul art. 3856 alin. (3) C. pr. pen., Curtea apreciaza ca recursul este nefondat.
Asa cum a aratat si prima instanta, in speta sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 461 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.
Contestatorul C.F. a formulat denuntul in data de 19.06.2006, dupa solutionarea apelului pe care il declarase impotriva solutiei de condamnare si la o zi dupa ce declarase recurs, iar hotararea de condamnare a ramas definitiva in data de 13.09.2006, cand Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat decizia de respingere a recursului, fara ca recurentul sa fi solicitat aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, asa incat aceasta chestiune nu a fost analizata cu ocazia solutionarii fondului cauzei.
Se constata, astfel, ca intre data formularii denuntului si ramanerea definitiva a hotararii de condamnare s-a scurs o perioada scurta de timp si, mai mult, contestatorul a solicitat includerea in programul de protectie a martorilor, ceea ce il punea in imposibilitate de a invoca dispozitiile art. 19 si de a face vorbire despre calitatea sa de martor denuntator.
Asa cum rezulta din dosarul ce a avut ca obiect solutionarea cauzei formate in urma denuntului formulat de contestatorul C.F., acesta a aflat mult mai tarziu ca nu a fost inclus in respectivul program, fiind citat si audiat in calitate de martor in fata instantei (luna martie 2007), mult dupa ramanerea definitiva a hotararii sale de condamnare.
Fata de cele retinute, se constata ca petentul a fost in imposibilitate de a invoca dispozitiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 si de a beneficia de reducerea pedepsei in cursul solutionarii fondului cauzei, cu atat mai mult cu cat si tragerea la raspundere penala a persoanelor pe care contestatorul le-a denuntat, s-a facut ulterior solutionarii definitive a propriei cauze penale, caci numitii A.B. si Y.C. au fost trimisi in judecata prin rechizitoriul din 10.08.2006, dar au fost condamnati prin sentinta penala din 28.06.2007 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a Penala, ramasa definitiva prin decizia penala din 19.09.2007 a Curtii de Apel Bucuresti.
Se constata, astfel, ca si in situatia in care contestatorul ar fi invederat instantei de recurs imprejurarea ca a formulat un denunt in temeiul caruia poate beneficia de dispozitiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, la data solutionarii recursului (implicit a solutionarii definitive a fondului cauzei) nu se putea examina una din conditiile cumulative prevazute de dispozitiile legale mai sus mentionate, mai precis cea referitoare la tragerea la raspundere penala, avand in vedere ca hotararea de condamnare a persoanelor denuntate a fost pronuntata dupa condamnarea definitiva a contestatorului.
Pe cale de consecinta, Curtea apreciaza ca aceasta imprejurare constituie "un incident ivit in cursul executarii", in sensul art. 461 alin. (1) lit. d) teza ultima C. pr. pen., asa incat contestatia la executare formulata de condamnatul C.F. este admisibila.
Pe de alta parte, se constata ca sunt indeplinite toate conditiile prevazute de art. 19 din Legea nr.682/2002, caci condamnatul, care a avut calitatea de martor in sensul art. 2 lit. a) pct. 1 si 2 din Legea nr. 682/2002 si care a comis o infractiune grava, a formulat un denunt in timpul judecatii, in urma caruia a avut loc tragerea la raspundere penala a unor persoane care au savarsit infractiuni grave, asa incat se impune ca petentul sa beneficieze de reducerea la jumatate a limitelor de pedeapsa.
Drept urmare, in temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pr. pen., a respins recursul ca nefondat si conform art. 192 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare ce au fost avansate pentru solutionarea prezentului recurs au ramas in sarcina statului.