Retragere asociat

Sentinta comerciala nr. 3208 din data de 03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava

Prin actiunea adresata Tribunalului Suceava - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal la data de 05.11.2007, reclamanta T.E. a chemat in judecata pe parata SC"V.S."SRL.- reprezentata prin administrator T. V., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna retragerea sa din societatea parata, ca asociat si administrator, cu obligarea paratei la plata drepturilor banesti ce i se cuvin reclamantei corespunzator cotei de 50 % din patrimoniul societatii parate, cota drepturilor patrimoniale ce i se cuvin fiind de 2.500 lei, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii a aratat ca este asociata la societatea parata in baza actului aditional la statutul societatii nr. 585 din 18.03.2005, cu 10 parti sociale si un aport la capital de 100 lei, alaturi de T.V., care detine 10 parti sociale si un aport social tot de 100 lei.
A mai aratat ca intre ea si asociatul T. V., care a fost sotul sau, au intervenit neintelegeri grave, care au dus la divort, motiv pentru care nu mai este posibila continuarea activitatii sale ca asociat alaturi de acesta.
Reclamanta a mai aratat ca a incercat rezolvarea retragerii sale din societate cu acordul celuilalt asociat, respectiv a lui T. V., convocand adunarea generala a asociatilor pentru data de 25.10.2007, ora 16 - la sediul societatii, avand ca ordine de zi - retragerea sa din societate incepand cu data de 25.10.2007, dar asa cum rezulta din procesul verbal, adunarea nu a avut loc datorita neprezentarii asociatului T. V., neputandu-se astfel rezolva aceasta situatie conform art. 226 lit. b din Legea nr. 31/1990 cu modificarile si completarile ulterioare.
Deoarece neintelegerile dintre parti fac imposibila continuarea activitatii la societatea parata, pentru realizarea obiectului de activitate al acesteia, reclamanta arata ca a promovat prezenta actiune.
Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, reclamanta precizeaza ca asa cum rezulta din actul aditional nr. 585 din 18.03.2005 la statutul societatii, aportul sau la capitalul social al societatii este de 50 %, corespunzator a 10 parti sociale, motiv pentru care a solicitat obligarea societatii la plata drepturilor ce i se cuvin.
La termenul din 14.01.2008 aparatoarea reclamantei a depus la dosar cerere privind completarea actiunii, in sensul de a se dispune cu privire la structura participarii la capitalul social, in sensul ca partile sociale ale reclamantei sa fie preluate de T. V., care urmeaza a ramane asociat unic.
Fata de aceasta solicitare, prin incheierea de sedinta din data de 11.02.2008 s-a dispus introducerea in cauza in calitate de parat a lui T.V. - administrator al SC"V. S."SRL.
Prin intampinarea depusa la dosar, paratul T. V. - in calitate de administrator al societatii parate SC"V. S."SRL., a aratat ca nu este de acord cu actiunea promovata, solicitarea reclamantei privind retragerea din societate nefiind justificata.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul considera actiunea intemeiata in parte pentru cele ce urmeaza:
Partile din proces sunt asociati cu drepturi egale la SC"V.S."SRL. , fiecare cu un aport la capitalul social de 100 lei.
Datorita neintelegerilor grave aparute intre reclamanta T.E. si paratul T.V., reclamanta si-a exprimat vointa de a se retrage din societate, convocand in acest sens, la data de 25.10.2007 Adunarea generala a asociatilor.
Acest demers nu s-a materializat insa, intrucat T.V. nu s-a prezentat la convocare.
Conform disp. art. 226 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 republicata: "Asociatul in societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau in societatea cu raspundere limitata se poate retrage ___ pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a tribunalului, supusa numai recursului, in termen de 15 zile de la comunicare".
Din punctul nostru de vedere reclamanta justifica cerinta textului citat, vointa sa de a se retrage din societate fiind dictata de faptul ca a fost casatorita cu paratul T.V., iar datorita neintelegerilor grave dintre acestia a survenit divortul, situatie in raport de care apreciem ca nici continuarea activitatii societatii in calitate de asociati nu poate fi posibila pe viitor.
Asa fiind, instanta va admite cererea si va incuviinta retragerea reclamantei din SC"V.S."SRL. din calitatea de asociat si implicit din calitatea de administrator.
Totodata reclamanta a solicitat obligarea paratilor la plata drepturilor banesti ce i se cuvin corespunzator cotei de 50 % din patrimoniul societatii la data retragerii sale din societate.
Pentru determinarea drepturilor cuvenite asociatului retras in cauza s-a dispus efectuarea unui raport de expertiza contabila care a relevat aspecte precum ar fi:
Valoarea elementelor de activ din patrimoniul societatii SC"V. S."SRL. - Suceava, calculate in baza ultimei balante de verificare contabila incheiata la 31.12.2007 este de 129.933,56 lei.
Dupa deducerea elementelor de pasiv in valoare de 175.484,01 lei pe care SC"V. S."SRL. le are la data de 31.12.2007 din totalul elementelor de activ din valoarea totala de 129.933,56 lei, rezultand un activ net cu semnul minus, respectiv -48.550,45 lei, ce corespunde cu pierderea cumulata de la inceputul activitatii.
In acest caz nu este posibila stabilirea unei cote de 50 % la beneficii proportional cu aportul la capitalul social al asociatei T.E., deoarece societatea nu a realizat un activ net pozitiv (profit), ci din contra s-a inregistrat la data de 31.12.2007 cu pierdere cumulata de -48.550,45 lei.
Asadar, instanta va respinge acest capat de cerere ca nefondat.
In baza disp. art. 274 Cod procedura civila, instanta va obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecata, suma reprezentand contravaloarea taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar corespunzatoare capatului de cerere admis.

Sursa: Portal.just.ro