Pe rol, judecarea recursului formulat de catre paratul CA, domiciliat in Gura Humorului, jud. Suceava, impotriva s.c. nr. 1095/5.11.2004 a Judecatoriei Gura Humorului (dosar nr. 2582/2004), reclamanta intimata fiind AP Gura Humorului, jud. Suceava.
La apelul nominal s-a prezentat presedintele asociatiei - d-l UD, pentru reclamanta intimata, lipsa fiind paratul recurent.
Procedura este completa.
Se face referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care :
Instanta constata ca la dosar au fost depuse de catre reclamanta intimata intampinare si copia adresei emisa de reclamanta intimata catre recurentul CA si, intrebat fiind arata ca recurentul trebuia sa achite suma de 518.000 lei, restul reprezentand penalitati si ca in ceea ce priveste penalitatile de 2% exista o hotarare a asociatiei, dar sunt si prevazute de lege. Precizeaza ca nu mai solicita in cauza alte cereri.
Instanta, constatand recursul in stare de judecata, acorda cuvantul la dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicita respingerea recursului ca nefondat, conform intampinarii depusa la dosar, cu cheltuieli de judecata.
Dupa deliberare,
TRIBUNALUL ,
Asupra recursului de fata, constata :
Prin cererea adresata Judecatoriei Gura Humorului si inregistrata sub nr. 1582/134.10.2004, reclamanta AP Gura Humorului a solicitat in contradictoriu cu paratul CA obligarea la plata sumei de 916.000 lei cu titlu de cheltuieli comune si de intretinere si penalitati.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca paratul refuza sa achite cheltuielile comune si de intretinere, desi, a fost instiintat prin listele de plata afisate lunar in fiecare scara de bloc si a fost somat in scris la domiciliu.
Prin s.c. nr. 1095/5.11.2004 pronuntata de Judecatoria Gura Humorului in ds. 2582/2004 a fost admisa actiunea si a fost obligat paratul la plata sumei de 916.000 lei, reprezentand cheltuieli comune.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarele :
Dispozisiile art. 25, 42 din Regulamentul pentru functionarea asociatiilor de proprietari, stipuleaza obligatiile fiecarui proprietar de apartament privind plata cheltuieli comune, situatie existenta si in cazul paratului, care nu si-a achitat obligatiile existente in sarcina sa, mai mult, prin pozitia sa, nici nu a formulat obiectiuni.
Impotriva acestei hotartari a formulat recurs paratul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, motovat de faptul ca nu are nici o datorie fata de reclamanta.
Examinand actele si lucrarile dosarului, asupra cererii de recurs instanta retine urmatoarele :
In fapt, in baza contractelor de furnizare si prestari servicii, paratul a beneficiat de servicii de apa curenta, apa calda, agent termic, gaz metan, servicii canal, gunoi si alte utilitati, fara a reclaman disfunctionalitati in asigurarea acestora. Cu toate acestea, desi, a fost instiintat de reclamanta, paratul a refuzat sa achite sumele datorate pentru servicile de care a beneficiat, datoriile sale fata de asociatia de proprietari ridicandu-se la 518.000 lei. La aceasta suma, reclamanta a calculat si penalitati, solicitand obligarea paratului la plata sumei de 916.000 lei.
Desi, legea prevede posibilitatea asociatiei de proprietari de “a impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune" , aceasta se poate realiza doar prin acordul de asociere sau printr-un act incheiat ulterior cu respectivul proprietar. Desi, aparent este vorba de un act unilateral al asociatiei, tocmai pentru ca acesta sa nu fie abuziv si discretionar, decizia reclamantei privind cuantumul penalitatilor nu poate fi impusa neconditionat paratului.
Pentru a-i fi opozabila, paratul ar fi trebuit sa o accepte in prealabil prin semnarea acordului de asociere unde ar fi aceasta inserata sau a unui alt acord in acest sens, ulterior asocierii.
Fata de aceste considerente, in temeiul disp.art. 312 C.pr.civ., urmeaza ca instanta sa admita recursul, sa modifice in parte s.c. nr. 1095/5.11.2004, pronuntata de Judecatoria Gura Humorului in dosarul nr. 2582/2004, in sensul ca va admite in parte actiunea formulata de reclamanta Asociatia de proprietari nr. 5 Gura Humorului impotriva paratului CA si sa oblige paratul sa plateasca reclamantei suma de 518.000 lei, reprezentand cheltuieli comune.
Pentru aceste motive ,
In numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul formulat de catre paratul CA, domiciliat in Gura Humorului, jud. Suceava, impotriva s.c. nr. 1095/5.11.2004 a Judecatoriei Gura Humorului ( ds. Nr. 2582/2004), reclamanta intimata fiind AP Gura Humorului, jud. Suceava.
Modifica in parte s.c. nr. 1095/5.11.2004 pronuntata de Judecatoria Gura Humorului in dosarul nr. 2582/2004, in sensul ca :
Admite in parte actiunea formulata de catre reclamanta AP Gura Humorului impotriva paratului CA.
Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 518.000 lei, reprezentand cheltuieli comune.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din 8.04.2005.
