Recalculare pensie grefier Instanta a constatat ca prin sentinta civila nr. 1625/2010 a Tribunalului Covasna s-a admis contestatia formulata de contestatoarea F.A.M. in contradictoriu cu intimata C.J.P. CV si s-a a dispus anularea deciziei nr. 105533 emisa de intimata la 3 septembrie 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu.
Pentru a pronunta aceasta hotarare Tribunalul Brasov a retinut urmatoarele :
Prin decizia nr. 105533 din 3.02.2010(f.13), emisa de C.J.P. Cv., contestatoarei i s-a stabilit dreptul de pensie serviciu la suma de 3.250 lei, incepand cu 1.03.2007, raportat la un stagiu de cotizare realizat de 34 ani si 9 luni, in temeiul art. 68 alin.1 din L. 567/2004.
Ulterior prin Decizia cu acelasi numar din 3.09.2010 s-a procedat la recalcularea cuantumului pensiei de serviciu la valoarea de 1.195 lei(f.12).
Conform, art. 1 lit. c) din L. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea devin pensii in sensul L. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale cu modificarile si completarile ulterioare.
Deci, practic prin acest act normativ s-a impus desfiintarea pensiei de serviciu reglementata de L. 567/2004.
Autoritatea intimata, in aplicarea acestor prevederi legale a recalculat drepturile de pensie ale contestatoarei prin decizia criticata, amintita anterior.
La recalculare s-au luat in considerare, potrivit art. 5 alin.2 din HG nr. 737/2010, anexa nr. 3 din L. 19/2000, actualizata stagiul complet de cotizare in functie de data nasterii, cum este detaliat in anexa nr. 9 din Ordinul 340/2001 de aprobare a normelor de aplicare a legii.
Dupa recalcularea dreptului de pensie, contestatoarei s-a redus semnificativ suma care i se va plati in continuare, respectiv cu peste 50%, cea ce reprezinta o ignorare a principiilor si regulilor statornicite de CEDO si jurisprudenta sa in aceasta materie
Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului la art. 1 consacra respectarea dreptului de proprietate a bunurilor apartinand persoanelor fizice sau juridice in sensul ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauze de utilitate publica, in conditiile prevazute de lege cu respectarea principiilor generale ale dreptului international.
In aliniatul 2 a aceluiasi articol este specificat dreptul statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a asigura folosinta bunurilor, conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor, a altor contributii sau a amenzilor.
Jurisprudenta CEDO este consecventa pe linia data definitiei date notiunii de " bun " si anume ca acesta inglobeaza orce interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica. Dreptul la pensie poate fi asimilat, fara nici un dubiu dreptului de proprietate iar pensia unui bun apartinand dreptului de proprietate privata.
In speta contestatoarea invoca legitimitatea unei valori patrimoniale cu semnificatie de drept castigat, recunoscut, executat in temeiul legii speciale nr. 567/2004, clara, fara nici o posibilitate de interpretare care i-a permis pe termen scurt sau lung sa-si planifice modul de viata pentru sine si familia sa.
Or, in cauza la data interventiei intempestive a L. 119/2010 contestatoarea detinea un bun actual in acceptiunea conventiei ce i-a fost inlaturat prin efectele negative asupra substantei dreptului sau.
Adevarat ca, desfiintarea pensiei de serviciu trebuie analizata si prin prisma limitarilor prevazute de Conventie, respectiv ingerinta sa fie prevazuta de lege.
Cerinta aceasta este realizata in cauza intrucat inlaturarea pensiei de serviciu s-a finalizat prin act normativ cu putere de lege.
La aceasta conditie trebuie insumata si componenta caracterului clar, previzibil a unei legi, mai ales in situatia in care inregistreaza consecinte negative in planul drepturilor pecuniare subiective ale persoanelor.
Pornind de la acest rationament, in anul 2007 cand s-a pensionat, contestatoarea nu a prevazut si nu avea cum sa prevada problema schimbarii legii care i-a adus diminuarea substantiala a veniturilor obtinute din pensie.
Un alt element esential este ca, trebuie sa existe un scop legitim pentru luarea masurii de desfiintare a dreptului examinat.
Acest aspect lasa de dorit deoarece, cum se poate observa prin expunerea de motive a L. 119/2010 s-a justificat ca" se impune adoptarea unor masuri cu caracter exceptional prin care sa se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare si in anul 2010" datorita evolutiei crizei economice in anul 2009, a extinderii acesteia si in 2010 precum si acordurile de imprumut cu organismele financiare internationale".
Masurile concrete pentru atingerea acestor deziderate raman insa la discretia Statului.
Desfiintarea pensiilor de serviciu pentru anumite categorii de fosti salariati bugetari in sensul diminuarii cu mult a drepturilor cuvenite, calificate ca avand natura juridica a unor masuri cu caracter exceptional vine in contradictie cu art. 53 din Constitutie, intrucat lipseste una din caracteristicile esentiale si anume caracterul temporar, limitat in timp din moment ce recalcularea pensiilor de serviciu prin desfiintarea acestora este definitiv si nu temporar.
Scopul urmarit a fost, adevarat diminuarea cheltuielilor bugetare dar si realizarea unei " dreptati sociale" instituind pe aceasta cale un regim de pensii bazat pe principiul contributivitatii.
O alta cerinta care nu trebuie trecuta cu vederea este cea a raportului rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul avut in vedere pentru utilizarea lui.
In speta, aceasta conditie a fost nesocotita, diminuarea cu peste 50% a pensiei contestatoarei nu poate fi socotita ca fiind rezonabila, proportionala.
Pe de alta parte, Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu garanteaza un anumit cuantum al pensiei insa daca autoritatile statului il micsoreaza semnificativ prin masuri legislative se aduce atingere insasi substantei dreptului insusi.
In cauza Muller versus Austria, CEDO a decis ca " o reducere substantiala a nivelului pensiei ar putea fi considerata ca afectand substanta dreptului de proprietate si chiar a insusi dreptului de a ramane beneficiar al sistemului de asigurari de batranete".
Din ratiuni de echitate, pentru asigurarea unui nivel de trai decent, legiuitorul in anul 2004 a inteles ca este necesar sa asigure un sistem de pensie diferit in privinta unor categorii profesionale care pe timpul desfasurarii raporturilor juridice de munca au fost supuse unor interdictii si incompatibilitati severe aflandu-se in imposibilitatea de a apela la obtinerea unor venituri suplimentare din alte surse, cum este si cazul contestatoarei care un numar mare de ani a exercitat o functie auxiliara de specialitate in sistemul justitiei.
Fata de aceste considerente tribunalul a apreciat ca, contestatoarei i s-au incalcat drepturi ocrotite de Conventia Europeana a Drepturilor Omului iar in raport cu art. 11 din Constitutia Romaniei, Statul Roman este dator sa indeplineasca intocmai si cu buna credinta obligatiile ce decurg din tratatele la care este parte si care sant componente ale dreptului intern.
Art. 20 din legea fundamentala statueaza ca, drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, prioritate au reglementarile internationale cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
In alta ordine de idei, in cauza a fost ignorat si principiul neretroactivitatii legii civile statornicit de art. 15 alin.(2) din Constitutia Romaniei" legea dispune numai pentru viitor cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile", cea ce inseamna ca legea se aplica numai faptelor, situatiilor petrecute in intervalul de timp de la intrarea in vigoare si pana la iesirea sa din vigoare, nu faptelor generate anterior intrarii ei in vigoare.
De asemenea, acestui principiu se poate adauga si regula " tempus regit actum", conform careia o situatie juridica produce efectele prevazute de legea civila aflata in vigoare la data aparitiei sale sau orice act juridic este guvernat de legea timpului in care s-a nascut.
Ca atare, dreptul la pensie a reclamantei s-a deschis sub imperiul L.567/2004, act normativ care in prezent este in vigoare, nefiind abrogat expres si sub incidenta caruia se afla proteguit dreptul contestatoarei, deci reglementarile L. 119/2010 nu pot fi aplicate cu efecte retroactive.
In consecinta, instanta a dat eficienta juridica dispozitiilor CEDO, Constitutie Romaniei gasind contestatia intemeiata drept .
Impotriva hotararii de mai sus a formulat recurs intimata C.J.P. Cv., iar prin motivele de recurs hotararea a fost criticata pentru incalcarea prevederilor art. 3 din Legea nr. 119/2010 si a art. 2 din HG nr. 737/2010 care stipuleaza clar ca pensiile de serviciu ale personalului auxiliar al instantelor "cuvenite sau aflate in plata" se recalculeaza prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii, utilizand algoritmul de calcul prevazut de Legea 19/2000.
Din punctul de vedere al nerespectarii principiului neretroactivitatii legii civile, prin motivele de recurs se arata ca recalcularea pensiei contestatoarei nu s-a realizat cu data deschiderii dreptului la pensie, retroactiv, ci de la data intrarii in vigoare a actului normativ care stabileste obligativitatea recalcularii pensiilor de serviciu.
Analizand solutia primei instante prin prisma motivelor de recurs, dar si sub toate aspectele invocate de contestatoare conform art. 304 indice 1 cod procedura civila, curtea a retinut ca recursul intimatei este fondat pentru urmatoarele considerente:
Comparand cuantumul pensiei de serviciu de care reclamanta a beneficiat in temeiul legii nr. 567/2004 cu drepturile de pensie rezultate in urma aplicarii legii nr.19/2000 rezulta o diferenta de 2055 lei, ceea ce inseamna o micsorare cu 63,23%.
Solutia primei instante este fundamentata pe aplicarea directa a Conventiei Europene a Drepturilor Omului (denumita in continuare Conventia) si inlaturarea normelor de drept intern cuprinse in Legea nr. 119/2010 prin care se recalculeaza pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate pe mai multe considerent: ca aceste norme interne aduc atingere notiunii de "bun" astfel cum aceasta a fost conturata in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) dar si teoriei drepturilor castigate fara ca ingerinta statului pe taramul unui drept de proprietate castigate sa fi fost prevazuta de lege , fara sa existe un scop legitim pentru luarea masurii de discriminare radicala a unor pensii speciale si fara sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul avut in vedere pentru utilizarea lui.
De asemenea, prima instanta a constatat ca norma interna aplicabila in cauza incalca principiul constitutional al neretroactivitatii legii civile.
O prima problema care se pune este aceea de a stabili daca o instanta de drept comun se poate pronunta cu privire la respectarea Conventiei ca efect al aplicarii unei legi intr-un caz concret in conditiile in care Curtea Constitutionala a declarat deja ca legea este constitutionala .
Prin aceasta decizie C.C. a analizat constitutionalitatea legii si in raport cu dispozitiile art. 15 alin 2 din Constitutie, abordand si respectarea principiului neretroactivitatii legii civile.
Curtea a retinut ca textele legale criticate afecteaza pensiile speciale doar pe viitor, si numai in ceea ce priveste cuantumul acestora nu si stagiul efectiv de activitate, varsta eligibila.
Aceste statuari ale CC nu pot fi modificate de o instanta de drept comun in interpretarea aceluiasi principiu, acela al neretroactivitatii legii civile.
In practica CEDO s-a statuat ca instantele nationale pot si chiar au obligatia de a da prioritate conventiei atunci cand standardul fixat de legea constitutionala interna este mai mic decat cel fixat de CEDO, astfel incat, desi legea este declarata constitutionala, ea poate, in circumstante concrete si particulare, sa incalce Conventia.
Constitutia Romaniei consacra si garanteaza atat inviolabilitatea dreptului de proprietate privata (art. 44 si 136 al. 5), dreptul cetatenilor la pensie si la un nivel de trai decent (art. 47) , conditiile privind restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati (art. 53), egalitatea de drepturi a cetatenilor art. 16 al. 1), dar si neretroactivitatea legii civile (art. 15 al. 2) , iar nivelul de protectie constitutionala al acestor drepturi este cel putin la nivelul normelor internationale in domeniul drepturilor omului .
Verificand conformitatea Legii nr. 119/2010 cu principiile si drepturile constitutionale mai sus aratate, Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 871/25.06.2010 a constatat ca legea este constitutionala. Este adevarat ca prin deciziile de neconstitutionalitate Curtea Constitutionala verifica doar conformitatea in abstract a legii cu Constitutia, in timp ce Curtea Europeana a Drepturilor Omului se pronunta asupra interpretarii si aplicarii in concret a legii, verificand efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumita stare de fapt.
Acest lucru inseamna ca instantele de drept comun au obligatia de a respecta statuarile Curtii Constitutionale si doar in mod cu totul si cu totul exceptional poate constata ca o anumita norma, declarata constitutionala, produce efecte contrare Conventiei intr-un caz concret, in functie de circumstantele spetei, iar nu in general, in abstract.
In stabilitatea efectelor contrare Conventiei intr-un caz dat, instantele nationale trebuie sa aiba in vedere si jurisprudenta CEDO cu privire la definirea principiului ori dreptului pretins incalcat , iar hotararea data trebuie sa se circumscrie limitelor stabilite in situatii similare, nefiind admisibil ca instantele nationale sa largeasca sfera definirii unui drept sau principiu , acest atribut apartinand in exclusivitate Curtii Europene a Drepturilor Omului.
In acest sens, este adevarat ca prin jurisprudenta CEDO s-a stabilit ca notiunea de "bun" inglobeaza orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel ca dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privata. Cu toate acestea, jurisprudenta CEDO a precizat ca acest lucru nu inseamna o garantare a dreptului de a primi o pensie intr-un anumit cuantum . Dreptul ocrotit prin art. 1 din protocol nr. 1 la Conventie nu este un drept absolut, el comportand limitari aduse de catre stat, care sub acest aspect are o larga marja de apreciere.
In acest sens, CEDO a acceptat reduceri substantiale ale cuantumului unor pensii sau altor beneficii de asigurari sociale fara a ajunge la concluzia incalcarii art. 1 al Protocolului nr. 1.
Astfel, in cauza Callejas contra Spaniei din 18.06.2002 s-a constatat ca reducerea cu 66% a pensiei principale nu constituie o incalcare a dreptului de proprietate. De asemenea in cauza Hasani contra Croatiei (30.09.2010) reclamanta a invocat o incalcare a dreptului de proprietate deoarece la data nasterii copilului legea prevedea o indemnizatie de maternitate pana la implinirea varstei de 3 ani, iar dupa 1 an legea a fost modificata in sensul ca indemnizatia se acorda doar pana la implinirea varstei de 1 an, situatie in care reclamantei i-a incetat plata acestei indemnizatii . CEDO a retinut ca art. 1 din Protocolul nr. 1 nu confera dreptul de a obtine proprietatea asupra unui bun .
Trebuie remarcat faptul ca notiunea de "bun ", in sensul Conventiei se poate aplica, tinand cont de natura pensiei - pensie speciala - partii contributive a pensiei de serviciu, pentru care trebuie sa existe garantii., nu si suplimentului-partea necontributiva, ce se suporta din bugetul de stat. Aceasta distinctie dintre beneficiile de natura contributiva si cele necontributive sub aspectul incidentei art. 1 din Protocolul aditional la Conventie, este abnotata chiar si de CEDO in cauza Andrejeva impotriva Letoniei, 2009.
Aceasta prevedere nu restrictioneaza in nici un fel libertatea statului de a decide sa instituie sau nu o anumita forma de asistenta sociala sau o anumita schema de asigurari sociale sau sa abroge felul sau cuantumul beneficiilor platite in cadrul acestor scheme.
In consecinta, este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricarui regim de securitate sociala sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care la acorda, singura conditie impusa statului este aceea de a respecta art. 14 din Conventie, privind nediscriminarea.
Cu toate acestea , ingerinta statului trebuie sa corespunda celor 3 limitari, conditii impuse de art. 1 din Conventie:
a) ingerinta sa fie prevazuta de lege
b) sa existe un scop legitim
c) sa existe un raport rezonabil de proportionalitate
Prima conditie este satisfacuta in cauza deoarece limitarile aduse unor drepturi de pensie s-au realizat printr-o lege (Legea nr. 119/2010).
Scopul legitim urmarit prin luarea masuri a fost determinat de necesitatea diminuarii cheltuielilor bugetare si instituirea unui regim egalitar de pensii avand la baza principiul contributivitatii si eliminarea inechitatilor existente in sistem si nu in ultimul rand , situatia de criza economica si financiara cu care se confrunta statul.
In analiza respectarii conditiei proportionalitatii trebuie avut in vedere, astfel cum a subliniat si Curtea Constitutionala, ca masurile instituite prin legea noua nu aduc atingere componentei contributive a dreptului reclamantei la pensie, fiind afectata doar componenta necontributiva care este supusa practic conditiei ca statul sa dispuna de resursele financiare pentru a putea fi acordata.
Comparand cuantumul pensiei de serviciu de care reclamanta a beneficiat in temeiul legii nr. 567/2004 cu drepturile de pensie rezultate in urma aplicarii legii nr.19/2000 rezulta o diferenta de 2055 lei, ceea ce inseamna o micsorare cu 63,23%.
Transformarea pensiei de serviciu a reclamantei dobandita in temeiul art. 68 din Legea nr. 567/2004 intr-o pensie de limita de varsta al carui cuantum s-a diminuat in mod semnificativ reprezinta in mod cert o ingerinta din partea Statului Roman, insa analiza conditiei proportionalitatii trebuie sa tina cont in ce masura reclamanta si familia sa a fost lipsita in mod efectiv de mijloacele de subzistenta.
Ori, cuantumul redus al pensiei in litigiu reprezinta aproximativ dublul salariului minim pe economie ceea ce reprezinta un salariu mediu net pe economie.
De asemenea, pensia reclamantei recalculata reprezinta de peste 3 ori nivelul pensiei minime de 350 lei stabilit pe anul 2011( redenumita " indemnizatie sociala pentru pensionari" conform art. 7 Legea 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar ) si se afla in jurul unei pensii medii lunare.
Prin urmare, nu se poate retine ca prin masura luata reclamanta a fost lipsita de mijloacele de subzistenta.
In ceea ce priveste respectarea principiului egalitatii si nediscriminarii, Curtea retine ca noua lege a pensiilor in forma in care a fost adoptata, a afectat toate pensiile de serviciu stabilite prin legi speciale, tocmai pentru eliminarea gravelor inechitati din sistem, existand un decalaj urias intre cea mai mica pensie si cea mai mare pensie platita de stat generata de aparitia unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii si tratamente favorabile unor categorii profesionale.
Din analiza cuprinsului noii legi de pensionare se observa ca, in realitate, categoria profesionala a reclamantei nu a fost supusa unui regim diferentiat fata de alte categorii socio-profesionale, legiuitorul alegand sa abroge toate categoriile de pensii speciale, fara nici o distinctie, si sa le supuna unui regim de stabilire si calculare unitar aplicabil tuturor celorlalti beneficiari ai sistemului de asigurari sociale de stat.
In ceea ce priveste o pretinsa discriminare rezultata din practica neunitara a instantelor judecatoresti in materia acordarii drepturilor ce fac obiectul prezentei actiuni, discriminare rezultata din hotarari judecatoresti potrivnice pronuntate de instante diferite cu privire la situatii juridice similare, curtea retine ca nu au relevanta in solutionarea prezentei cauze cata vreme in sistemul nostru judiciar precedentul judiciar nu constituie izvor de drept. Eventualele discriminari care rezulta din acte ale celor trei puteri (legi, acte administrative, acte normative prin imputernicirea data de parlament si hotarari judecatoresti) pot fi inlaturate doar prin mijloace speciale reglementate in acest sens prin Constitutie si celelalte legi. In acest sens interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul Romaniei, constituie un obiectiv primordial al actului de justitie iar implinirea acestui deziderat poate fi realizat doar prin caile prevazute de lege la momentul actual, respectiv prin sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de catre instantele judecatoresti.
Cererea adresata unei instante de drept comun de a constata existenta unei discriminari in cazul unor hotarari judecatoresti potrivnice nu se circumscrie dispozitiilor speciale ale OG Nr.137/2000 intrucat discriminarile reglementate in acest act normativ au in vedere deosebirile realizate pe baza de rasa, etnie, religie, etc., ori hotararile judecatoresti potrivnice invocate ca izvor al discriminarii, ca de altfel, in principiu, orice hotarari judecatoresti, nu au la origine deosebiri de acest gen, solutia diferita a instantelor bazandu-se pe interpretarea proprie data legilor aplicabile situatiei juridice respective.
Fata de aceste considerente , curtea retine ca solutia primei instante este data cu ignorarea dispozitiilor art. 1.5 si art. 12 din Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor astfel incat , in temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila solutia primei instante va fi modificata in tot in sensul respingerii actiunii principale.
Decizia civila Nr. 404/R/7 aprilie 2011 - C.S.