Penal general. Nelegalitatea deducerii din pedeapsa inchisorii a duratei inchisorii contraventionale
Asupra apelului penal de fata:
Prin sentinta penala nr. 342/20 iunie 2006 a Tribunalului Brasov s-a dispus respingerea contestatiei contra executarii sentintei penale nr. 9/2002 a Tribunalului Brasov formulata de condamnatul MI, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul Brasov a retinut, in esenta, urmatoarele:
Prin contestatia la executare formulata, condamnatul a solicitat a se deduce din pedeapsa de 7 ani inchisoare si perioada executata de la 10.01.2001 la 28.06.2002, care reprezinta inchisoare contraventionala, aplicata in baza unei sentinte civile, Tribunalul Brasov constatand ca inchisoarea contraventionala este o sanctiune si nu o pedeapsa, executarea acesteia nu poate fi dedusa dintr-o pedeapsa aplicata pentru savarsirea unei infractiuni, deoarece fiecare are un alt regim juridic si natura juridica diferita.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel condamnatul MI, care a solicitat ca din pedeapsa de 7 ani inchisoare sa se deduca si cele 180 zile executate ca inchisoare contraventionala.
Verificand hotararea atacata in raport cu motivele de apel si sub toate aspectele de fapt si de drept, potrivit art. 371 alin.2 Cod procedura penala, se constata ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Apelantul condamnat a solicitat deducerea din pedeapsa de 7 ani inchisoare, a celor 180 de zile executate ca inchisoare contraventionala, insa aceasta solicitare nu poate fi primita, deoarece inchisoarea contraventionala are natura juridica diferita si regim juridic diferit de inchisoarea executata in baza unei sentinte penale, aplicata pentru savarsirea unei infractiuni si care reprezinta o pedeapsa, nu o sanctiune, cum este cazul inchisorii contraventionale, astfel ca nu este vorba de un incident ivit in cursul executarii, care sa impuna procedura de contopire a pedepselor si apoi deducerea din pedeapsa aplicata a perioadelor executate.
Deducerea inchisorii contraventionale dintr-o pedeapsa aplicata printr-o sentinta penala nu are suport legal, asa cum corect a constatat si Tribunalul Brasov.
Asa fiind, se constata ca hotararea primei instante este legala si temeinica si pe cale de consecinta, potrivit art. 379 pct.1 lit.b Cod procedura penala se va respinge apelul declarat de condamnatul Munteanu Ionut, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare catre stat, in care se va include si onorariul aparatorului din oficiu.
Decizia penala nr. 248/A din 23 august 2006