Spatiu detinut cu contract de inchiriere, neaplicara dispozitiilor Legii 550/2002
Prin sentinta civila nr.125/C/9.02.2005 a Tribunalului Brasov, sectia contencios administrativ, a admis in parte actiunea reclamantei C.C. in contradictoriu cu paratul C.L.M.C. si M.C. prin primar, si in consecinta:
A obligat paratul C.L.M.C. sa demareze procedura prevazuta de Legea nr.550/2002 privind vanzarea catre reclamanta, prin negociere directa a spatiului cu destinatia de cabinet medical situat in C.
A respins restul pretentiilor reclamantei.
A obligat paratii sa plateasca reclamantei suma de 1.106.000 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel s-a retinut ca la data de 11.01.2002 s-a incheiat intre paratul 1, calitate de locator si reclamanta, in calitate de locatar, contractul de inchiriere nr.870, avand ca obiect spatiul cu destinatia de cabinet medical de pediatrie, situat in imobilul proprietatea locatorului, amplasat in C. termenul inchirierii era de 12 luni, incepand cu 15 ianuarie 2002 pana la 31 decembrie 2002.
Prin cererea inregistrata sub nr.10866 din 26.11.2002 la P.M.C. reclamanta a solicitat vanzarea-cumpararea spatiului cu destinatia de cabinet medical mai sus identificat, in temeiul Legii nr.550/2002.
Potrivit art.16 din Legea nr.550/2002, vanzarea spatiilor comerciale, de prestari servicii si de productie catre comercianti, respectiv prestatorii de servicii, persoane fizice sau juridice care le folosesc in baza unui contract de inchiriere incheiat in conditiile legii si valabil la data intrarii in vigoare a legii se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe.
La solicitarea reclamantei de cumparare adresata paratului 1, care are calitate de vanzator, astfel cum este definita notiunea de art.4 din Legea nr. 550/2002, s-a raspuns prin adresa nr.10866 din 3.12.2002 ca “spatiul din litigiu nu este proprietatea Statului Roman si nu intra sub incidenta Legii nr.550/2002".
Conform art.27 din Legea nr.550/2002, reclamanta poate deduce spre solutionare instantei de contencios administrativ orice litigii cu privire la desfasurarea procedurii de vanzare in temeiul acestei legi.
Includerea spatiilor corespunzatoare pe lista celor supuse vanzarii, conform Legii nr.550/2002, reprezinta o solutie impusa de lege, nefiind facultativa pentru consiliul local, in masura in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege.
Faptul ca, imobilul nu figureaza pe lista spatiilor comerciale supuse vanzarii, conform Legii nr.550/2002, nu implica instanta de contencios administrativ sa constate daca imobilul in litigiu cade sau nu sub incidenta Legii nr.550/2002.
Avand in vedere ca, sunt indeplinite conditiile art.16 din actul normativ mai sus mentionat, s-a retinut ca imobilul detinut de reclamanta in baza contractului de inchiriere nr.870 din 11.01.2002 intra sub incidenta Legii nr.550/2002, urmand a se proceda la vanzare potrivit prevederilor artr.8 din aceeasi lege.
Impotriva primei sentinte au declarat recurs paratul M.C. prin primar si C.L.C, iar in dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca instanta a aplicat gresit legea, respectiv dispozitiile art.1 alin.1 din Legea nr.550/2002, in baza caruia reclamantul a solicitat incheierea contractului de vanzare-cumparare detinut de acesta in baza contractului de inchiriere nr.870 din 11.01.2002.
Art.16 din lege se refera la vanzarea spatiilor comerciale prevazute in art.1, denumite generic spatii comerciale sau de prestari servicii, iar instanta a omis sa indice temeiul de drept in baza caruia isi motiveaza sentinta deoarece exista indoieli ca, art,16 din lege face referire la un imobil aflat in proprietatea localitatii si nu a statului.
Din textul legii se poate observa ca aceasta se refera doar la spatiile comerciale proprietatea privata a statului si a celor de prestari servicii aflat in administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si in patrimoniul regiilor autonome de interes local.
La dosar s-a depus intampinare de catre intimata C.C. prin care solicita respingerea recursului.
Recursul este fondat.
In baza contractului de inchiriere nr.870 din 11 ianuarie 2002, incheiat intre M.C. prin primar in calitate de locator si reclamanta C.C. in calitate de locatar, aceasta din urma detine spatiul in litigiu situat in M.C., cu destinatia de cabinet medical de pediatrie.
Prin cererea inregistrata sub nr.10866 din 26 noiembrie 2002 la P.M.C., reclamanta C.C. a solicitat vanzarea-cumpararea spatiului in litigiu in baza prevederilor Legii nr.550/2002.
Din extrasul de carte funciara nr.50 C. nr.top 1227, casa cu teren de 342 mp rezulta ca, spatiul in litigiu este proprietatea M.C.
Legea nr.550/2002 prin art.1 alin.1 stabileste categoriile de terenuri care urmeaza sa faca obiectul vanzarii-cumpararii in conditiile stabilite de aceasta lege, respectiv spatiile comerciale si cele de prestari servicii, bunuri care se afla in proprietatea privata a statului si in administrarea consiliilor judetene, a consiliilor locale, precum si patrimoniul regiilor autonome de interes local.
Asa cum s-a aratat mai sus, bunul in litigiu se afla in proprietatea privata a M.C., si nu in proprietatea privata a statului, astfel ca paratii nu pot fi obligati sa vanda spatiul deoarece acesta nu cade sub incidenta dispozitiilor Legii nr.550/2002.
Domeniul privat al statului nu se identifica cu domeniul privat al unitatilor administrativ teritoriale , iar distinctia dintre aceste domenii rezulta din dispozitiile Legii nr.213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, care, la art.4 prevad ca domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ teritoriale este alcatuit din bunuri aflate in proprietatea lor, iar asupra acestor bunuri statul sau unitatile administrativ teritoriale au drept de proprietate privata.
Ca atare, spatiul in litigiu, facand parte din domeniul privat al paratului M.C. nu poate sa faca obiectul contractului de vanzare-cumparare in conditiile Legii nr.550/2002 care se refera numai la bunurile din domeniul privat al statului, astfel ca, acest bun nici nu putea fi inclus in lista spatiilor comerciale si de prestari servicii aprobata prin Hotararea nr.118 din 28 noiembrie 2002 a C.L.C.
In aceste conditii se poate retine ca paratii in mod corect nu au dat curs cererii reclamantei pentru vanzarea-cumpararea spatiului in litigiu, deoarece Legea nr.550/2002 nu se refera si la bunurile proprietatea privata a unitatilor administrativ teritoriale.
Fata de aceste considerente, Curtea de Apel a admis recursul paratilor, iar in baza art.304 pct.9 Cod procedura civila, a modificat sentinta atacata in sensul ca a respins actiunea reclamantei.
Curtea a inlaturat din sentinta dispozitiile privind obligarea paratilor la plata sumei de 1.106.000 lei cheltuieli de judecata.
In baza art.274 Cod procedura civila a fost obligata reclamanta sa plateasca recurentilor suma de 343.500 lei cheltuieli de judecata in recurs.