Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Insolventa. Procedura simplificata. Stare de insolventa iminenta Sentinta comerciala nr. 3 din data de 10.01.2012
pronunțată de Tribunalul Dolj

COD 79 INSOLVENTA
Insolventa. Procedura simplificata. Stare de insolventa iminenta.

Desi in cazul cererii introductive depusa de catre debitor nu exista un prag valoric minim al datoriei, asa cum se pretinde cererii creditorului, cuantumul acesteia trebuie sa ateste un dezechilibru intre elementele de activ si pasiv ale societatii debitoare pentru a justifica deschiderea procedurii insolventei.
O creanta in cuantum de peste 45.000 lei atesta un dezechilibru intre elementele de activ si pasiv.
Sentinta nr. 3/10.01.2012

Prin cererea formulata la data de 06.01.2012, debitoarea SC E. S. R. SRL prin lichidator B. C. SPRL Craiova a formulat cerere prin care a solicitat intrarea sa in procedura simplificata de insolventa precum si cerere de acordare a facilitatii de reducere a taxei judiciare de timbru.
In motivarea cererii s-a aratat ca societatea se afla in dizolvare de drept potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 republicata, fiind numit ca lichidator B. C. SPRL Craiova prin rezolutia nr. 15204/2011 emisa de ORC Dolj.
De asemenea, a aratat ca debitoarea se afla in insolventa, stare pe care o recunoaste, motiv pentru care nu poate achita datoriile catre creditori, din lipsa fondurilor banesti, iar datoriile au o vechime mai mare de 90 de zile (21.015 lei catre DGFP Dolj).
A mai aratat ca fondurile disponibile ale debitoarei nu permit achitarea integrala a taxei judiciare de timbru, solicitand in temeiul art. 21 alin 2 lit. b din Legea nr. 146/1997 M reducerea taxei judiciare de timbru la 4 lei, taxa pe care a depus-o odata cu prezenta cerere si timbru judiciar de 0,50 lei.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 27 coroborat cu art. 1 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 85/2006, precum si art. 2701 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
In sustinerea cererii a atasat in fotocopie inscrisuri respectiv: rezolutia nr. 15204/2011 emisa de ORC Dolj, adresa D.G.F.P. Dolj nr. 98077/2011 privind creanta, certificat furnizare informatii ORC Dolj, confirmare de primire.
Analizand inscrisurile aflate la dosar, instanta constata ca societatea debitoare a fost dizolvata de drept, potrivit dispozitiilor Legii nr. 31/1990 republicata iar prin rezolutia nr. 10694/2011 a ORC Dolj a fost numit lichidator al acesteia Cabinet de Insolventa R. A..
Potrivit dispozitiilor art. 21 al. 2 lit. b) din Legea nr. 146/1997 M instanta poate acorda persoanelor juridice, la cerere, facilitati sub forma de reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor de timbru datorate pentru actiuni si cereri introduse la instantele judecatoresti in situatia in care plata integrala a taxei, potrivit art. 20, nu este posibila deoarece persoana juridica se afla in curs de lichidare sau dizolvare.
In cauza dedusa judecatii societatea debitoare este dizolvata, avand desemnat un lichidator astfel incat instanta avand in vedere dispozitiile legale mai sus mentionate cat si numarul mare al societatilor care se afla in aceasta situatie, in numele carora lichidatorii formuleaza cereri de deschidere a procedurii de insolventa, urmeaza a o admite si a stabili cuantumul taxei judiciare de timbru la suma de 4 lei.
Conform disp. art. 1 alin 2 lit e din Legea nr. 85/2006 M, procedura simplificata de insolventa se aplica debitorilor aflati in stare de insolventa care se incadreaza in una din urmatoarele categorii: e) societati comerciale dizolvate anterior formularii cererii introductive.
In cauza, reclamanta este dizolvata asa cum s-a aratat mai sus, astfel ca instanta va analiza daca este indeplinita cealalta conditie prevazuta de lege, respectiv daca reclamanta face dovada starii de insolventa pretinse.
Potrivit disp. art.2 din Legea nr. 85/2006, scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa, insolventa fiind definita de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Pe de alta parte, conform disp. art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru introducerea cererii de catre debitor este necesar ca acesta sa se afle in insolventa sau aparitia starii de insolventa sa fie iminenta, caracterizarea unei stari a debitorului ca fiind o stare de insolventa ar trebui sa se raporteze la datorii importante al caror cuantum se poate orienta dupa exigenta aplicata cererii creditorului.
In cauza dedusa judecatii lichidatorul a invocat existenta unei datorii exigibile in suma de 21.015 lei catre creditorul D.G.F.P. Dolj.
Desi in cazul cererii introductive depusa de debitor nu exista un prag valoric minim al datoriei, asa cum se pretinde cererii creditorului, insolventa trebuie sa se raporteze totusi la datorii importante al caror cuantum se poate orienta dupa exigenta aplicata cererii creditorului. Relevant sub aspectul valorii acordate creantei invocate, este si faptul ca in ceea ce priveste cererea creditorului, legiuitorul a stabilit prin modificarile prevazute de Legea nr.169/14 iulie 2010, ca valoarea prag este de 45.000 lei.
Raportat la valoarea prag impusa de legiuitor cererii formulate de creditor, instanta apreciaza ca in cauza este modica valoarea creantei indicata de lichidator la 21.015 lei, fiind inferioara valorii de 45.000 lei
In aceste conditii, observand faptul ca lichidatorul judiciar nu a prezentat o creanta intr-un cuantum care sa ateste un dezechilibru intre elementele de activ si pasiv ale societatii debitoare, relevant sub aspectul valorii acordate creantei invocate, fiind si faptul ca in ce priveste cererea creditorului, legiuitorul a stabilit prin modificarile prevazute de Legea nr. 169/14 iulie 2010, faptul ca valoarea prag este de 45.000 lei, instanta apreciaza ca debitoarea nu a facut dovada existentei unei stari de insolventa nici vadite si nici iminente care sa permita deschiderea procedurii sale de insolventa.
In raport de cele retinute mai sus, nefacandu-se dovada indeplinirii conditiilor prevazute de lege pentru deschiderea procedurii de insolventa, instanta va respinge cererea de deschidere a procedurii ca neintemeiata.

Sursa: Portal.just.ro