4. Perimare. Suspendare de drept.
Potrivit art. 248 alin.1 si 3 C.proc.civ. orice cerere de chemare in judecata, se perima de drept, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an, iar in materie comerciala timp de sase luni.
Conform disp. art. 250 alin 1 C.proc.civ. cursul perimarii este suspendat cat timp dainuieste suspendarea judecatii, pronuntata de instanta in cazurile prevazute de art. 244, precum si in alte cazuri stabilite de lege, daca suspendarea nu este cauzata de lipsa de staruinta a partilor in judecata.
Cursul perimarii este suspendat cat timp dureaza procedura insolventei (art. 250 C.pr. civ.), neputandu-se retine lipsa de staruinta a reclamantei in judecarea cererii.
( Trib.Dolj, sectia comerciala, Dec. nr. 22 din 31 ianuarie 2011)
Prin cererea formulata, reclamanta SC O SA a solicitat sa se dispuna compensarea sumei de 97237,08 lei solicitata de SC E C SRL prin actiunea principala cu suma de 1743336,99 lei cu care reclamanta este inscrisa la masa credala in dosarul privind falimentul SC E C SRL.
La data de 21.05.2008, constatand ca parata este supusa procedurii insolventei, in temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanta a dispus suspendarea cauzei.
La data de 9.01.2009 Judecatoria Craiova a respins exceptia de perimare si a mentinut masura suspendarii.
La data de 9.07.2010, prin sentinta nr. 12862 instanta a admis exceptia perimarii, invocata din oficiu, si a constatat perimata actiunea formulata de reclamanta SC O SA, in contradictoriu cu parata SC E C SRL prin administrator judiciar.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut ca potrivit art. 248 alin.3 C.proc.civ. orice cerere de chemare in judecata in materie comerciala se perima de drept, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de sase luni.
A constatat ca de la data suspendarii, 21.05.2008, pana la data sesizarii intocmite de grefa Judecatoriei Craiova, cauza a fost lasata in nelucrare mai mult de 6 luni, fara a se justifica in vreun fel lipsa de staruinta a partilor in ceea ce priveste judecarea cauzei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta reclamanta SC O SA solicitand admiterea acestuia si, in temeiul art. 312 al.2 C. proc. civ., casarea hotararii recurate.
In motivare, recurenta arata ca in mod gresit instanta de fond a considerat ca sunt indeplinite conditiile impuse de lege pentru a opera perimarea.
Instanta de fond a considerat ca sunt incidente disp.art.36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiune judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale (text in vigoare la data de 21.05.2008 cand s-a dispus suspendarea cauzei in temeiul art. 36 din Legea 85/2006).Acest text de lege a fost modificat ulterior, insa esenta a ramas aceiasi, respectiv faptul ca orice cerere ce are ca obiect pretentii impotriva debitorului fata de care s-a dispus deschiderea procedurii insolventei, se suspenda de drept. Practic aceasta suspendare dainuieste pana la momentul la care, fata de societatea debitoare, nu mai este deschisa procedura insolventei.
In prezenta cauza, fata de intimata parata SC E C SRL s-a deschis procedura insolventei, iar in prezent persista aceeasi situatie.
Avand in vedere cele mai sus mentionate, sunt aplicabile dispozitiile art. 250 Cod procedura civila, in sensul ca este suspendat cursul perimarii cat timp cauza este suspendata de catre instanta conform art.244 Cod procedura civila, sau altor dispozitii legale.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 253, 304 Cod procedura civila.
Analizand actele dosarului de fond, se constata ca recursul este intemeiat.
Cauza a fost suspendata ca urmare a intrarii paratei in procedura insolventei, conform art. 36 din Lg. nr. 85/2006, neoperand exceptia perimarii cat timp procedura nu a fost finalizata.
Or, dosarul nr. 97/63/2004 privind insolventa debitoarei SC E C SRL este pe rolul Tribunalului Dolj, avand termen la 10.02.2011, astfel ca in mod eronat a considerat instanta ca opereaza perimarea. Cursul perimarii este suspendat cat timp dureaza procedura insolventei (art. 250 C.pr. civ.), neputandu-se retine lipsa de staruinta a reclamantei in judecarea cererii.
In consecinta, constatand ca instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala, conform art. 312 C.pr.civ. va fi admis recursul, modificata sent. nr. 12862/2010 in sensul ca se va respinge exceptia perimarii si se va mentine masura suspendarii.
