Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Reabilitarea de drept Decizie nr. 345 din data de 22.05.2009
pronunțată de Tribunalul Dolj

Reabilitarea de drept.

Potrivit art.86 C.p., condamnatul care nu a savarsit din nou o infractiune inlauntrul termenului de incercare si nici nu s-a pronuntat revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in baza art.83 si 84 este reabilitat de drept.

Tribunalul Dolj - Sectia Penala
Decizia nr.345 din 22 mai 2009 Petentul F.E. a solicitat reabilitarea de drept pentru pedeapsa de 6 luni inchisoare la care a fost condamnat prin s.p.403/11.07.2006 a Judecatoriei Calafat, pedeapsa ce a fost suspendata conditionat potrivit art.81 C.p.
Prin s.p.43 din 13.04.2009 a Judecatoriei Calafat s-a respins cererea de constatare a reabilitarii de drept pentru pedeapsa sus-mentionata, motivand ca, potrivit art.134 C.p., reabilitarea persoanei fizice care are loc de drept in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an, daca in decurs de 3 ani condamnatul nu a savarsit nici o alta infractiune, termenul care in speta s-a indeplinit socotind ca va lua sfarsit la data de 28.07.2009.
Potrivit art.86 C.p., daca condamnatul nu a savarsit din nou o infractiune inlauntrul termenului de incercare si nici nu s-a pronuntat revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in baza art.83 si 84 C.p., este reabilitarea de drept.
Se constata ca prima instanta in mod gresit a analizat cererea de reabilitare prin prisma disp.art.134 C.p., privind reabilitarea de drept ce opereaza in cazul condamnarilor cu pedeapsa amenzii penale si a inchisorii de pana la un an, intrucat reabilitarea de drept in cazul suspendarii conditionate si suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei intr-o inchisoare, reabilitarea se obtine in conditiile prevazute in cadrul institutiilor respective, adica art.86, 86/6 si art.62 al.5 C.p.
Astfel, observand fisa de cazier judiciar a condamnatului, avand in vedere data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, tribunalul constata ca sunt indeplinite conditiile prev.de art.86 C.p., termenul de incercare fiind implinit si pedeapsa considerata executata la data de 27.01.2009.
Pe considerentele sus-mentionate si avand in vedere si disp. art.38515 pct.2 lit. d C.p.p., Tribunalul va admite recursul penal declarat de petentul recurent F.E. va casa sentinta penala si va admite cererea.
Se va constata intervenita reabilitarea de drept privind pedeapsa de 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 403/11.07.2006 a Judecatoriei Calafat, definitiva prin neapelare.

Sursa: Portal.just.ro