5. Legea nr. 221/2009. Despagubiri pentru prejudiciul material Decizie nr. 2438 din data de 28.11.2012
pronunțată de Curtea de Apel Timisoara

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, persoanele prevazute de lege pot solicita instantei, in termen de 3 ani de la intrarea in vigoare a legii, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu le-au fost restituite sau nu au obtinut despagubiri in conditiile Legii nr. 10/2001 sau Legii nr. 247/2005.
Din interpretarea textului legal de mai sus, rezulta ca nu au fost vizate doar bunurile imobile (prevazute de Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005), ci si bunurile mobile de care au fost deposedate persoanele supuse masurilor abuzive cu caracter politic, cu conditia sa fi fost confiscate odata cu aplicarea sau ca efect al respectivelor masuri. Prin Decizia civila nr. 2438/R din 28.11.2012, pronuntata in dosarul nr. 4220/30/2012, Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de reclamantul I.I. impotriva Sentintei civile nr. 2149 din 3 septembrie 2012, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4220/30/2012, a casat in parte sentinta atacata si a trimis cauza spre rejudecare cu privire la prejudiciul material la Tribunalul Timis, mentinand in rest dispozitiile sentintei, cu privire la prejudiciul moral.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a avut in vedere considerentele de mai jos.
In legatura cu despagubirile solicitate pentru prejudiciul moral, Curtea are in vedere ca solutia primei instante de respingere a acestui petit este legala si temeinica, intrucat prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 sunt neconstitutionale.
Prin urmare, fiind desfiintat temeiul juridic care a stat la baza admiterii actiunii reclamantului, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea apreciaza ca solutia de respingere a cererii privind daunele morale este corecta.
Cat priveste dispozitiile art. 998, art. 999, art. 1838, art. 1839 Cod civil din 1864 si art. 1349, art. 2502, art. 2507, art. 2508 din actualul Cod civil, Curtea apreciaza ca in mod corect prima instanta a retinut ca actiunea astfel intemeiata este prescrisa, avand in vedere dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Legea nr. 221/2009 instituie o raspundere delictuala speciala in raport cu norma generala (art. 998-999 Cod civil), astfel ca nu poate fi vorba de o renuntare a statului la prescriptie, dispozitiile art. 1838 si urm. Cod civil nefiind incidente in cauza.
Termenul de 3 ani prevazut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 incepe sa curga in actiunile bazate pe raspunderea civila delictuala, conform art. 8 alin. (1) din acelasi decret, "de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea".
In cazul de fata, acest termen a inceput sa curga cel mai tarziu la 22.12.1989, iar nu la data aparitiei Legii nr. 221/2009, cum sustine reclamantul; aceasta este o lege speciala si nu poate stabili termene pentru o actiune intemeiata pe dreptul comun.
Cu privire la incidenta dispozitiilor art. 52 din Constitutie si art. 504 C. pr. pen., Curtea retine ca nici aceste sustineri nu sunt intemeiate, intrucat dispozitiile constitutionale se refera la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare, iar art. 504 C. pr. pen. vizeaza condamnarile penale, aceste situatii neregasindu-se in cauza dedusa judecatii.
Recursul este intemeiat insa sub aspectul modului de solutionare a petitului privind despagubirile materiale.
Astfel, Curtea are in vedere ca potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 persoanele prevazute de lege pot solicita instantei in termen de 3 ani de la intrarea in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu au obtinut despagubiri in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Din economia textului mai sus citat, rezulta ca se face distinctie intre bunurile confiscate prin hotarare de condamnare si cele confiscate "ca efect al masurii administrative", cum este cazul celor din speta de fata.
Astfel, daca in cazul confiscarii bunurilor prin hotarare de condamnare problema este simpla in privinta acordarii despagubirilor, intrucat aceste bunuri sunt mentionate in hotararea de condamnare, in cazul confiscarii bunurilor ca efect al masurii administrative cu caracter politic, problema acordarii despagubirilor prezinta dificultati, deoarece confiscarea, respectiv preluarea bunurilor fara plata de catre stat, s-a realizat, de cele mai multe ori, fara existenta unui act administrativ in acest sens.
Pe de alta parte, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) nu pot fi interpretate in sensul ca intra in categoria "bunurilor confiscate", pentru care se pot acorda despagubiri in echivalent, doar bunurile prevazute de Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005, cum gresit a retinut prima instanta, intrucat aceasta interpretare adauga la lege, ceea ce nu poate fi admis.
Asadar, contrar sustinerilor paratului, prin art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu au fost vizate doar bunurile imobile, ci si bunurile mobile de care au fost deposedate persoanele supuse masurilor abuzive cu caracter politic, cu conditia sa fi fost confiscate odata cu aplicarea sau ca efect al respectivelor masuri.
Trimiterea pe care legiuitorul o face la prevederile Legii nr. 10/2001 nu confirma sustinerile paratului, deoarece, chiar daca sfera de aplicare a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 se suprapune cu cea circumscrisa de dispozitiile Legii nr. 10/2001 [in privinta imobilelor preluate prin hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica ori fara titlu - art. 2 lit. b), f) si i)], prin Legea nr. 221/2009 s-a urmarit repararea prejudiciilor cauzate prin condamnarile cu caracter politic si prin masurile administrative cu caracter politic din perioada respectiva, inclusiv prin "confiscarea bunurilor" operata odata cu asemenea masuri sau ca efect al acestora.
Or, preluarea abuziva prin confiscare nu a vizat numai bunuri imobile, iar daca legiuitorul ar fi intentionat limitarea acordarii despagubirilor doar la aceste bunuri, ar fi trebuit sa o prevada expres, exigenta prevazuta de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, pentru a se inlatura orice echivoc in privinta sferei de aplicare a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b).
Pe cale de consecinta, cata vreme legiuitorul nu a facut distinctie intre diferitele categorii de bunuri supuse confiscarii (imobile si mobile), referindu-se in mod generic la "bunuri confiscate", nici instanta nu poate sa faca aceasta distinctie.
Mai mult decat atat, interpretarea restrictiva mai sus analizata ar duce la infirmarea finalitatii urmarite de legiuitor la edictarea legii cu caracter reparator.
Pentru toate aceste considerente, vazand ca nu s-a cercetat fondul cauzei cu privire la despagubirile materiale, in baza art. 304 pct. 9 si art. 312 alin. (1), (3) si (61) C. pr. civ., Curtea a admis recursul reclamantului, a casat in parte sentinta recurata, cu privire la despagubirile materiale, si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timis, mentinand dispozitiile sentintei cu privire la daunele morale.