Persoana juridica. Cerere in despagubiri pentru prejudiciu moral
Codul civil - art. 998 - 999
Codul de procedura civila - art. 109 alin. (2)
Si persoana juridica este indreptatita sa solicite despagubiri pentru prejudiciul adus imaginii sale, fiind, insa, necesar a face dovada intrunirii conditiilor cerute de lege pentru angajarea raspunderii civile delictuale
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila,
Decizia civila nr. 348 din 5 aprilie 2011, F.S.
Prin decizia civila nr. 400/5.11.2010, Tribunalul Arad - Sectia Civila a respins apelurile declarate de reclamanta Universitatea A. si paratul R.E. impotriva sentintei civile nr. 3384/8.04.2010 pronuntata de Judecatoria Arad.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul a avut in vedere faptul ca prin sentinta civila nr. 3384 din 08 aprilie 2010 pronuntata in dosarul nr. 4709/55/2009, Judecatoria Arad a admis in parte actiunea formulata de reclamanta Universitatea A. in contradictoriu cu paratul R.E., si a obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca la data de 04.02.2009, paratul R.E. a formulat o plangere penala impotriva numitei M.L. - rectorul Universitatii A., sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de art. 323 C. pen., privind asocierea pentru savarsirea de infractiuni. In cuprinsul acestei plangeri, desi nu sunt nominalizati membrii senatului universitatii, se sustine de catre parat "consider ca se intrunesc toate elementele infractiunii de asociere pentru savarsirea de infractiuni a numitei M.L. cu cei 43 de membri ai senatului UAV, prevazuta de art. 323 C. pen.".
Prin Rezolutia de neincepere a urmaririi penale a Parchetului de pe langa Judecatoria Arad, s-a retinut ca paratul a formulat plangere penala impotriva membrilor Senatului Universitatii A., nominalizati in cuprinsul acesteia, sub aspectul comiterii infractiunii de asociere pentru savarsirea de infractiuni, reclamand ca acestia s-ar fi asociat in scopul savarsirii de infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, votand in sedinta din senat din data de 22.07.2008 hotararea prin care paratul - parte vatamata a fost revocat din functia de rector al acestei universitati, cu incalcarea dispozitiilor legale in acest sens, insa, din actele premergatoare efectuate in cauza, "nu rezulta ca faptuitorii au luat parte la constituirea unei asocieri in vederea savarsirii vreunei infractiuni prin manifestarea vointei de a se constitui asocierea si de a fi membru al acesteia, intrucat, potrivit laturii obiective a infractiunii in cauza, asocierea se realizeaza prin actiunea fiecareia dintre persoanele care inteles sa-si alature eforturile si presupune un consens neechivoc, o intelegere stabilita intre acele persoane de a se asocia, de a actiona potrivit unui plan, pentru comiterea uneia sau mai multor infractiuni"; or, situatiei de fapt reclamata - ce reprezinta o intelegere intamplatoare si spontana, nu ii sunt aplicabile prevederile art. 323 C.p.
Potrivit art. 131 alin. (4) C. pen., fapta reclamata - in speta, asocierea in vederea savarsirii de infractiuni - atrage raspunderea penala a tuturor participantilor la savarsirea ei, chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine cu privire numai la unul dintre ei. Prin urmare, sustinerea paratului cum ca a formulat plangere doar in ceea ce o priveste pe numita M.L., si nicidecum impotriva membrilor senatului, nu poate fi primita, intrucat, dat fiind ca fapta incriminata presupune o pluralitate de faptuitori, prin formularea plangerii in discutie, paratul ii incrimineaza pe toti acestia.
Este adevarat ca anterior pronuntarii rezolutiei de neincepere a urmaririi penale, respectiv la data de 17.03.2009 paratul si-a retras plangerea penala impotriva membrilor senatului universitatii, insa acest fapt nu are consecinte juridice in ceea ce priveste urmarirea penala, dat fiind faptul ca infractiunea reclamata nu face parte din categoria infractiunilor pentru care retragerea plangerii sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
In concluzie, instanta a retinut ca este lipsit de echivoc faptul ca paratul a invinuit membrii Senatului Universitatii de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, apreciind aceasta fapta a paratului este una ilicita.
Ca este asa, rezulta din definitia data in literatura juridica notiunii de fapta ilicita, anume, orice fapta prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane. Ideea ce rezida este aceea ca, nimanui nu-i este permis a aduce prin fapta sa vreo vatamare unei alte persoane sau drepturilor subiective ale acesteia. In aprecierea caracterului ilicit al unei fapte, urmeaza a fi avute in vedere nu numai normele juridice ci, deopotriva, si normele de convietuire sociala, in masura in care reprezinta o continuare a prevederilor legale si contureaza insasi continutul, limitele si modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
In acest context, trebuie mentionata vointa legiuitorului de a ocroti si apara demnitatea/imaginea persoanei (fara a deosebi intre persoana fizica si persoana juridica) - valoare suprema, garantata de legea fundamentala; in acest sens, art. 30 alin. (6) din Constitutie prevede ca "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine".
O limitare identica este, de asemenea, prevazuta in art. 10 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in conformitate cu care "Exercitarea acestor libertati (cu referire la libertatea de exprimare) ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru [...] protectia reputatiei sau a drepturilor altora (...)."
Asadar, chiar daca fapta paratului nu constituie o infractiune de denuntare calomnioasa, instanta nefiind chemata a analiza acest aspect, in conditiile in care acesta a avut un rezultat prejudiciabil pentru universitate, aducand atingere credibilitatii publicului in tinuta morala a cadrelor universitatii, de natura a afecta imaginea acestei institutii de invatamant, este evident ca nu poate fi calificata decat ca o fapta ilicita.
Conditia existentei prejudiciului moral cauzat reclamantei a fost apreciata de instanta ca fiind indeplinita. Astfel, din declaratiile martorilor audiati in cauza rezulta ca de existenta acestei plangeri s-a aflat in randul cadrelor didactice, in randul studentilor, " stirea" fiind colportata, ceea ce a determinat reactia cadrelor didactice justificata de dreptul la replica, materializata prin publicarea unei scrisori deschise in ziarul local.
Este adevarat ca nu paratul a fost cel care a dat publicitatii invinuirea ce o aducea membrilor senatului universitatii, insa nu se poate retine ca publicarea acestei scrisori l-ar exonera de raspunderea civila delictuala, dat fiind ca in materie civila raspunderea se angajeaza si pentru culpa cea mai usoara, sfera vinovatiei civile fiind mai larga decat cea din materie penala.
Este adevarat ca in topul universitatilor din Romania alcatuit de Coalitia pentru Universitati Curate invocat de parat, dat publicitatii in 13.04.2009, Universitatea A. nu a primit nicio stea din cele 5 posibile, insa nu trebuie neglijat faptul ca acest clasament a fost intocmit ulterior faptei paratului si colportarii acesteia, respectiv la doua luni de la data inregistrarii la Parchetul de pe langa Tribunalul Arad si la o luna de la publicarea scrisorii deschise, ceea ce ar putea conduce la concluzia ca si invinuirea adusa membrilor senatului ar fi putut contribui la obtinerea acestui rezultat, cu atat mai mult cu cat, in cuprinsul extrasului de pe internet, depus de parat la filele 41-45 dosar, rezulta ca unul din punctele slabe avut in vedere la evaluarea universitatii in cauza l-a constituit existenta unor litigii ale acesteia cu fostii angajati, procedeele alegerii rectorului si decanilor, insotite de contestari.
Concluzionand, instanta a apreciat a fi dovedit prejudiciul moral produs institutiei de invatamant superior prin incriminarea membrilor senatului acesteia de savarsirea unei infractiuni, acesta constand in consecintele negative, rezultatele daunatoare, in lezarea valorilor cu continut neeconomic ce reprezinta tot atatea atribute ale personalitatii juridice, definind-o.
In ceea ce priveste proba prejudiciului moral, este de amintit statuarea practicii juridice, in sensul ca, este suficienta proba faptului ilicit, urmand ca prejudiciul si raportul de cauzalitate sa fie prezumate, instantele deducand in mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite de natura sa determine un asemenea prejudiciu, solutia fiind determinata de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directa fiind practic imposibila.
Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita a paratului si rezultatul produs este de asemenea, in opinia instantei, de necontestat, aceasta fiind dovedita prin depozitiile martorilor audiati. De altfel, tinand seama de faptul ca obligatia generala de a nu aduce atingere drepturilor si intereselor legitime ale altora este o obligatie de rezultat, este evident ca atunci cand se savarseste o astfel de fapta, vinovatia exista, in lipsa unor cauze exoneratoare, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul moral rezultand expres din savarsirea faptei.
Constatand asadar ca sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii civile delictuale a paratei, raportat la prevederile art. 998, art. 999 C. civ., instanta a apreciat asupra repararii prejudiciului cauzat.
Repararea integrala a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita reprezinta principiul de baza al raspunderii civile delictuale, consacrat de dispozitiile art. 998 C. civ., in termeni precisi si cuprinzatori, ce evoca neindoielnic ideea repararii daunei in totalitatea sa, fara nicio restrangere sau limitare in raport de natura intrinseca a acestuia.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare; in practica judiciara si in literatura de specialitate s-a statuat ca daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicarii criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei in cauza, importanta valorilor lezate, masura in care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii si trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa astfel incat sa nu se ajunga la o imbogatire fara justa cauza a celui care pretinde daunele morale (CEDO cauza Tolstoy Miloslovsky vs Regatul Unit).
Reclamanta a solicitat repararea prejudiciului moral prin obligarea paratului la plata sumei de 200.000 lei.
Fata de toate cele ce preced, statuand in echitate (in lipsa unor criterii legale), instanta a apreciat ca suma solicitata de reclamant este disproportionat de mare si ca prejudiciul moral suferit de reclamanta poate fi reparat cu suma de 10.000 lei, cu atat mai mult cu cat aceasta avea posibilitatea sa solicite si o alta modalitate de reparare a prejudiciului, nepecuniara, cum ar fi spre exemplu publicarea hotararii judecatoresti, data fiind adoptarea in practica a sistemului mixt de reparatie.
Impotriva acestei solutii a declarat apel reclamanta, solicitand schimbarea in parte a hotararii atacate si admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
Prin motivele de apel critica hotararea primei instante in ce priveste cuantumul despagubirilor morale acordate, din probele administrate in cauza rezultand ca, urmare plangerii penale formulate de parat impotriva membrilor Senatului, s-a adus o atingere grava onoarei, demnitatii si reputatiei institutiei de invatamant superior.
Impotriva solutiei instantei de fond paratul a declarat recurs solicitand, modificarea in tot a sentintei recurate ca fiind nelegala si netemeinica iar pe cale de consecinta, respingerea actiunii ca neintemeiata,.
Prin motivele de recurs a aratat ca, desi la termenul din data de 14.01.2010 instanta de fond a unit exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei cu fondul, a omis sa se pronunte cu privire la aceasta exceptie. Mai arata ca reclamanta nu a facut dovada existentei prejudiciului nepatrimonial suferit si nici a dreptului subiectiv nepatrimonial incalcat, prejudiciul fiind un element esential al raspunderii civile delictuale.
Prin incheierea din data de 20 octombrie 2010, instanta a dispus recalificarea caii de atac din recurs in apel, apreciind ca apelul este calea legala de atac in cauza.
Tribunalul a retinut ca in fata primei instante a fost invocata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, (unita cu fondul la termenul din data de 14.01.2010), prin care se sustine exceptia pe motiv ca paratul nu a formulat plangere penala decat impotriva rectorului universitatii, nu si impotriva membrilor Senatului Universitatii sau a Universitatii.
Exceptia este neintemeiata intrucat, dupa cum rezulta din rezolutia de neincepere a urmaririi penale data in dosarul nr. 1119/P/2009, plangerea a fost indreptata impotriva tuturor membrilor Senatului Universitatii.
Pe de alta parte nu se poate generaliza in sensul ca prejudiciul moral nu poate fi incercat decat de o persoana fizica, chiar daca in marea majoritate a cazurilor doar aceste subiecte de drept sunt predispuse la suferirea unui astfel de prejudiciu.
Existenta daunelor morale a fost recunoscuta pentru a stabili o modalitate de reparare a suferintelor fizice incercate sau a atingerilor aduse onoarei, demnitatii, reputatiei, prestigiului unei persoane.
Daca aceste atribute sunt in general proprii persoanelor fizice, unele dintre ele por fi atribuite si persoanelor juridice. Astfel, in cazul de fata fiind vorba despre o institutie de invatamant superior, o universitate, reputatia si prestigiul sunt valori morale inerente acesteia si care, impreuna cu calitatea actului de invatamant pe cate il ofera, ii confera acesteia o anumita pozitie in ierarhia universitara.
Angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a unei persoane se poate realiza in conditiile art. 998-999 C. civ.daca se dovedeste savarsirea cu vinovatie a unei fapte ilicite ce a cauzat un prejudiciu unei persoane, intre fapta ilicita si prejudiciu existand un raport de cauzalitate, prima instanta retinand in mod legal indeplinirea acestor conditii si facand o corecta apreciere a despagubirilor cuvenite reclamantei.
Impotriva acestei decizii au declarat recursuri in termen legal, atat institutia reclamanta, cat si paratul.
Universitatea reclamanta a solicitat modificarea deciziei si a sentintei si, in consecinta, admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
Recursul a fost intemeiat in drept pe disp.art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar, in fapt, pe aceea ca, desi instanta de fond si cea din apel au constatat in mod corect ca paratul se face vinovat de producerea unui prejudiciu moral institutiei reclamante prin denuntul penal formulat nejustificat impotriva membrilor Senatului institutiei si ca, in aceste conditii, raspunderea sa civila delictuala este antrenata, ar fi trebuit sa admita actiunea acesteia in integralitatea sa prin obligarea paratului la plata sumei de 200.000 lei solicitata cu titlu de despagubire pentru acest prejudiciu datorita consecintelor nefaste pe plan intern si international pe cele doua paliere, respectiv cel al relatiei universitate - studenti si cel al relatiilor intrauniversitare pe care le-a avut demersul paratului.
Paratul la randul sau, a solicitat modificarea celor doua hotarari anterioare insa in sensul respingerii ca nefondate a actiunii institutiei reclamante, motivat de faptul ca in cauza nu sunt intrunite conditiile obligatorii si cumulative ale antrenarii raspunderii sale civile delictuale si ale obligarii sale la plata despagubirilor solicitate, nici macar partial astfel cum au procedat Judecatoria Arad si apoi Tribunalul Arad.
In concret, s-a sustinut, in primul rand, ca institutia reclamanta nu are calitate procesuala activa in cauza, intrucat pretinsul fapt prejudiciabil - plangerea penala formulata de parat - nu a vizat tragerea la raspundere penala a acestei persoane juridice ci doar a membrilor Senatului si rectorului Universitatii A., astfel incat ea nu legitimeaza calitatea de a se pretinde victima vreunui prejudiciu.
S-a sustinut ca nu s-a facut dovada niciunui prejudiciu de ordin moral sau material, afirmatia ca din cauza denuntului penal al paratului scazand numarul studentilor inscrisi la facultatile Universitatii A. sau retragandu-se unii din cei deja inscrisi, nefiind sustinute de probele dosarului, ci, dimpotriva, dovedindu-se ca numarul acestora a crescut in anul universitar urmator.
Acest pretins prejudiciu - in opinia recurentului parat - in ipoteza in care ar fi dovedit, nu este, oricum, consecinta directa a comportamentului sau ci a celui al institutiei reclamante care a dat publicitatii informatii legate de plangerea penala formulata de parat impotriva membrilor Senatului Universitatii A..
In ceea ce priveste fapta ilicita, paratul a mentionat ca plangerea sa penala nu a urmarit un scop sicanator ci a dorit sa conduca la verificarea legalitatii procedurilor prin care a fost revocat din functia de rector al Universitatii A..
Publicitatea nedorita care a urmat demersului sau, in primul rand, nu i s-a datorat paratului care, datorita educatiei sale si trecutului sau universitar prestigios, nu si-a dorit si nici nu a urmarit acest lucru si, in al doilea rand, nu avea cum sa conduca la afectarea imaginii Universitatii A. care, din evaluarile anterioare acestui moment facute de institutiile abilitate ale statului sau de organisme private specializate, se dovedise a avea rezultate modeste, astfel cum rezulta, de altfel, si din relatarile de presa.
Examinand decizia atacata, Curtea a constatat ca recursul institutiei reclamante este nefondat iar cel al paratului este fondat pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare.
Astfel, actiunea de fata formulata de reclamanta Universitatea A. are ca obiect angajarea raspunderii civile delictuale a paratului si obligarea lui la 200.000 lei despagubiri pentru daune morale potrivit acestui temei.
Din explicatiile succinte ale actiunii rezulta ca paratului i s-a imputat comiterea unui delict civil constand in formularea unui denunt penal impotriva membrilor Senatului Universitatii A. pentru savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art. 323 alin. (3) Cod penal, pentru aceea ca prin decizia votata de ei ar fi fost abuziv revocat din functia de rector al acestei universitati.
Aceste acuzatii nu s-au dovedit a fi infractiuni, motiv pentru care, prin Rezolutia nr. 119/P/2009 a Parchetului de pe langa Judecatoria Arad, s-a dispus neinceperea urmaririi penale insa, prin ajungerea la cunostinta opiniei publice a existentei denuntului penal in cauza, se sustine ca Universitatii A. i s-a creat un prejudiciu nepatrimonial prin atingerea adusa onoarei, demnitatii, reputatiei acesteia care are un rol precumpanitor in formarea si dezvoltarea tinerei generatii.
Desi instanta de fond a admis actiunea, obligand paratul la plata unei parti din despagubirile solicitate , solutie confirmata de instanta de apel - ceea ce a presupus constatarea indeplinirii in cauza a conditiilor raspunderii sale delictuale civile, - Curtea a apreciat ca o atare constatare nu este confirmata de probele dosarului si ca actiunea reclamantei trebuia respinsa pentru urmatoarele considerente de fond:
In primul rand, se impune observatia ca apararea paratului potrivit careia Universitatea "Aurel Vlaicu" Arad nu are calitate procesuala activa in a solicita obligarea sa la despagubiri este lipsita de fundament intrucat, desi plangerea sa penala a fost indreptata impotriva persoanelor fizice care alcatuiesc Senatul Universitatii "Aurel Vlaicu" Arad si impotriva rectorului acesteia pentru acuzatia de a fi decis, in mod nelegal, revocarea lui din functia de rector, este evident ca prestatia de care au fost acuzate aceste persoane vizeaza in mod neechivoc si exclusiv atributiile lor de reprezentanti ai conducerii colegiale a Universitatii A. in numele careia au si actionat, iar nu atitudinile lor din viata privata.
Prin urmare, plangerea vizand aceasta calitate speciala a lor, Universitatea A. se califica in a se pretinde reclamanta in cauza, dat fiind faptul ca faptele ce li se imputa au fost comise in numele si in interesul acesteia ca persoana juridica.
Cum aspectul penal al acestor fapte a fost infirmat printr-o rezolutie a Parchetului, in mod firesc Universitatea A. s-a pretins, (in ipostaza derivata din calitatea sa de persoana juridica reprezentata de persoanele fizice invinuite) victima a denuntului facut de parat.
Concluzionand, in mod corect ambele instante anterioare au respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a universitatii reclamante invocate de parat.
Pentru ca raspunderea delictuala sa fi existat trebuiau dovedite, fara echivoc, cele patru conditii obligatorii si cumulative ale acesteia, respectiv existenta unui fapt prejudiciabil comis de parat, a unui prejudiciu, a legaturii de cauzalitate intre cele doua elemente precum si a culpei lui in producerea acestui rezultat.
In cauza, despre fapta prejudiciabila s-a afirmat ca ea este nu numai formularea unei plangeri penale abuzive impotriva membrilor Senatului si rectorului Universitatii A. pentru savarsirea mai multor infractiuni care au condus la revocarea paratului din functia de rector ci si aducerea acestui fapt dezonorant la cunostinta opiniei publice.
In ceea ce priveste nelegalitatea procedurilor de revocare a paratului din functia detinuta este adevarat faptul ca prin Rezolutia din 19.03.2009 a Parchetului de pe langa Judecatoria Arad s-a constatat ca nu se poate vorbi de aspectul penal al faptelor mentionate in denunt insa, ca urmare a atacarii in contencios administrativ a hotararii de revocare, s-a confirmat aspectul de nelegalitate al acesteia printr-o hotarare care se bucura de autoritate de lucru judecat relativa (sentinta civila nr. 597/1.03.2011 a Tribunalului Arad - Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal), ea fiind anulata iar paratul fiind repus in aceasta functie cu toate drepturile materiale cuvenite precum si cu beneficiul de 50.000 Euro despagubiri pentru daune morale.
Faptul pretins a fi prejudiciabil nu poate fi disjuns de atitudinea subiectiva a celui care l-a comis, motiv pentru care cele doua conditii se analizeaza impreuna - astfel cum s-a si procedat anterior -, analiza care in cauza conduce la concluzia ca, desi a existat o manifestare activa a paratului prin denuntarea nelegalitatii procedurii de revocare la care a fost supus, prin invocarea acesteia el nu a actionat cu intentia directa sau indirecta de a comite abuzuri sau sicane ci doar in scopul verificarii legalitatii acestei proceduri, care, in final, i-a dat dreptate in procesul despre care s-a facut vorbire.
Lipsa intentiei paratului de a-si denigra colegii din Senatul Universitatii A. pentru votarea actului care a condus la revocarea sa (pe care el a considerat-o ca fiind nelegala) s-a manifestat si in privinta celuilalt aspect al faptei ce i se imputa (cel al oferirii catre opinia publica a continutului demersului sau) intrucat pentru clarificarea acestei probleme el a declansat doar o procedura legala si constitutionala (sesizarea organelor de ancheta penala) care, prin natura sa, presupune discretie si confidentialitate.
Faptul ca un astfel de demers a ajuns la cunostinta publicului - ceea ce conform afirmatiilor institutiei reclamante a fost in masura sa-i lezeze imaginea publica si sa-i scada sansele de promovare in randul studentilor si al sistemului de invatamant national si transfrontalier - nu este imputabil paratului (care nu a inteles sa-si transeze prin mass-media o astfel de disputa) ci insasi conducerii Universitatii A. care, printr-o scrisoare deschisa adresata paratului, a facut public continutul denuntului lui penal si, in mod nefericit pentru toti protagonistii, circumstantele neplacute care l-au precedat.
Acest incident a declansat ulterior o replica, in acelasi mod, a paratului precum si aparitia in presa locala a unor articole care au luat in discutie calitatea invatamantului universitar aradean, profitandu-se si de faptul ca in aceeasi perioada a fost dat publicitatii "Topul integritatii universitatilor din Romania" intocmit de Coalitia pentru Universitati Curate, in care analizele facute nu au fost in masura sa satisfaca asteptarile Universitatii A..
Teoretic, se poate afirma ca prezentarea repetata a unor astfel de probleme ale universitatii a fost in masura sa-i produca un prejudiciu de imagine insa, in cauza de fata trebuie retinut, in primul rand, ca oferirea catre public a unei astfel de teme de interes general a fost generata de demersul initial al institutiei reclamante si, in al doilea rand, ca prezumtia producerii unui prejudiciu concret a fost infirmata.
In acest sens, tot prin intermediul presei locale care a publicat interviuri sau comunicate ale conducerii universitatii, opinia publica a putut afla ca in iulie 2009 (moment ulterior publicarii articolelor invocate) cifra celor inscrisi la facultatile Universitatii A. crescuse fata de anul anterior, fenomen de altfel mentionat si in aparitiile scrise din luna mai 2009.
In conditiile date, depozitiile martorilor audiati la propunerea institutiei reclamante la instanta de fond (potrivit carora a scazut dramatic numarul de studenti nou inscrisi si a crescut numarul celor care au renuntat la studii) nu pot fi credibile, pe de o parte, pentru ca ele au fost facute de cadre didactice ale universitatii a caror relatie de subordonare fata de conducerea Universitatii A. presupune o apreciere subiectiva iar, pe de alta parte, pentru ca insasi conducerea Universitatii A. le-a contrazis prin declaratiile publice facute.
Concluzionand, rezulta ca in fapt nu s-a dovedit un prejudiciu moral sau material ca urmare a expunerii mediatice a imaginii institutiei reclamante si, chiar daca un atare prejudiciu minimal ar fi existat, el nu s-ar fi datorat in primul rand paratului, ci reclamantei insasi, astfel cum s-a aratat in cuprinsul prezentei.
Prezentarea acestor date este in masura sa demonstreze ca in persoana paratului R.E. nu sunt reunite conditiile obligatorii si cumulative ale raspunderii civile delictuale, astfel ca nu se putea dispune obligarea lui la plata de despagubiri fata de institutia reclamanta.
Este evident, in atare conditii, ca admiterea actiunii acesteia din urma - in loc de respingerea ei cum, in mod justificat, s-ar fi impus - este rezultatul gresitei interpretari si aplicarii a legii la cauza dedusa judecatii motiv pentru care, in baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost admis recursul paratului R.E. si au fost modificate in tot cele doua hotarari anterioare, cu consecinta respingerii integrale a pretentiilor reclamantei.
Pentru aceleasi argumente, Curtea a respins recursul reclamantei prin care s-a solicitat majorarea despagubirilor stabilite de instanta de fond.