Obligatii comerciale. Efectul conventiilor. Forta obligatorie a contractului. Dovada
C.civ., art. 969, 1191
C.com., art. 46
Atata timp cat partile contractante au negociat si convenit care sa fie valorile totale maxime ce pot fi facturate de catre prestator pe seama beneficiarului, este contrar dispozitiilor art. 969 din Codul civil, care consacra principiul fortei obligatorii a contractelor - pacta sunt servanda, si care statueaza ca conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, ca una dintre parti sa modifice in mod arbitrar si unilateral acest aspect si sa factureze sume mai mari. Aceasta, deoarece contractele civile si comerciale legal incheiate se impun autorilor lor intocmai ca legea, intrucat contractele juridice sunt obligatorii pentru parti, si nu facultative.
Dovada obligatiilor comerciale nu poate fi facuta decat in conditiile art. 46 din Codul comercial, respectiv cu acte autentice, cu acte sub semnatura privata, cu facturi acceptate, prin corespondenta, prin telegrame, cu registrele partilor ori cu martori, de cate ori autoritatea judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala, si aceasta chiar in cazurile prevazute de art. 1191 din Codul civil, sau prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 85 din 28 aprilie 2009
Prin sentinta comerciala nr. 2134 din 25 noiembrie 2008 pronuntata in dosarul nr. 2367/115/2008 Tribunalul Caras-Severin a respins exceptia de tardivitate invocata de parata S.C. E.D. S.A. - Unitatea Teritoriala Retea Resita, respingand, totodata, si cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. E.S. S.A. Bucuresti - Sucursala Timisoara avand ca obiect pretentii.
Din materialul probator administrat in cauza prima instanta a retinut ca cererea introductiva a fost depusa la posta la data de 4 septembrie 2008, fiind inregistrata pe rolul tribunalului la 5 septembrie 2008. Reclamanta si-a intemeiat pretentiile pe facturile fiscale nr. 2071040, nr. 2071041 si nr. 2071042 din 31 august 2005, cu termen de scadenta a platii la 30 septembrie 2005, conform mentiunilor ce s-au facut pe fiecare dintre acestea. Cum dreptul la actiune al reclamantei pentru plata obligatiilor banesti datorate s-a implinit la 30 septembrie 2005, actiunea a fost introdusa in termenul legal, exceptia de tardivitate invocata de parata fiind neintemeiata.
In ceea ce priveste fondul pricinii tribunalul a retinut ca sumele pretinse prin facturile fiscale nr. 2071040 si nr. 2071042 din 31 august 2005 au fost recunoscute de catre parata ca fiind datorate si, in consecinta, s-a procedat la efectuarea platii prin ordinul de plata nr. 365 din 3 octombrie 2005. In raport de aceasta imprejurare, in fapt, pretentiile reclamantei decurg din factura fiscala nr. 2071041 din 31 august 2005 emisa pentru suma de 163.014,58 lei, care reprezinta contravaloare prestari-servicii auto pentru luna august conform centralizator, contract nr. 432/27.01.2005, factura care nu a fost insusita de parata in calitate de beneficiar, nefiind acceptata la plata, apreciindu-se ca suma pretinsa (fara T.V.A.) ar reprezenta diferenta valoare pentru sumele alocate pentru lunile mai si iunie 2005, astfel cum rezulta din adresa nr. 9605 din 13 septembrie 2005. Insa, pentru plata contravalorii prestarilor-servicii auto pe luna august 2005, conform centralizator, in baza contractului nr. 432/27.01.2005, de catre aceiasi reclamanta s-a mai emis factura fiscala nr. 2071040 din 31 august 2005 pentru suma totala de 62.468,16 lei, din care 52.494,25 lei contravaloare servicii prestate, furnizare, si 9.973,91 lei T.V.A., precum si factura nr. 2071042 din 31 august 2005, pentru suma totala de 57.676,11 lei, din care 48.467,32 lei contravaloare servicii prestate, distributie, conform centralizator si 9.208,79 lei T.V.A., servicii care au fost recunoscute de parata si a caror contravaloare a fost platita. In conditiile in care pentru luna august 2005 pentru serviciile prestate in executarea contractului comercial nr. 432/27.01.2005 s-a incheiat un singur centralizator se impunea ca in mod distinct, in ceea ce priveste serviciile prestate cu titlu de "distributie", reclamanta, la emiterea celor doua facturi fiscale, sa faca distinctie intre aceste servicii, a caror contravaloare s-a solicitat la plata prin fiecare dintre cele doua facturi, lucru care nu s-a facut. In atare situatie, pretentiile reclamantei rezultate din factura fiscala nr. 2071041 din 31 august 2005 emisa pentru suma totala de 163.014,58 lei, din care 136.987,04 lei contravaloare servicii auto prestate si 26.027,54 lei T.V.A. sunt nedovedite, astfel ca, raportat la art. 1169 din Codul civil, cererea de chemare in judecata a fost respinsa.
Impotriva acestei sentintei a declarat apel reclamanta S.C. E.S. S.A. Bucuresti - Sucursala Timisoara, solicitand desfiintarea hotararii atacate ca fiind netemeinica si nelegala, cu motivarea ca tribunalul a dat o interpretare gresita aspectelor de fapt si de drept deduse judecatii.
Prin decizia civila nr. 85 din 28 aprilie 2009 pronuntata in dosarul nr. 2367/115/2008 Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a decide astfel instanta de control judiciar a retinut ca hotararea primei instante este temeinica si legala, conforma cu dispozitiile incidente in cauza, ea nefiind rezultatul unei gresite aplicarii a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate in dosar, cum in mod neintemeiat sustine apelanta.
Prin actiunea introductiva reclamanta a solicitat tribunalului obligarea societatii parate la plata sumei de 163.014,58 lei reprezentand contravaloarea facturilor fiscale nr. 2071040/31.08.2005, nr. 2071042/31.08.2005 si nr. 2071041/31.08.2005, la plata dobanzilor legale conform O.G. nr. 9/2000, precum si actualizarea debitului cu indicele de crestere al preturilor publicat in Buletinul statistic pana la data platii efective, cerere care ulterior a fost precizata in sensul ca in locul dobanzii legale se solicita plata penalitatilor de intarziere de 0,05% pentru fiecare zi de intarziere.
Este de necontestat ca intre cele doua societati comerciale s-a incheiat contractul cadru de prestari-servicii cu mijloace auto si utilaje speciale avand nr. de inregistrare D.I.S.E. 432/27.01.2005, respectiv F.D.F.E.E. nr. 12/12.01.2005, conventie in temeiul careia reclamanta a prestat pentru parata diferite servicii de autobaza, emitand in acest sens facturile fiscale nr. 2071040, nr. 2071042 si nr. 2071041 din 31 august 2005, cea din urma pentru suma de 163.014,58 lei, care a fost refuzata la plata de catre beneficiar.
In mod corect judecatorul fondului a constatat ca facturile fiscale nr. 2071040 si nr. 2071042 din 31 august 2005 au fost recunoscute de catre parata ca fiind datorate si, in consecinta, achitate prin ordinul de plata nr. 365 din 3 octombrie 2005, in realitate pretentiile reclamantei decurgand din factura fiscala nr. 2071041 din 31 august 2005 emisa pentru suma de 163.014,58 lei, reprezentand contravaloare "prestari-servicii auto pentru luna august conform centralizator, C 432/27.01.2005, scadenta la 30.09.2005", care nu a fost insusita si nici acceptata la plata, apreciindu-se ca suma pretinsa (fara T.V.A.) ar reprezenta diferenta valoare pentru sumele alocate pentru lunile mai si iunie ale aceluiasi an, astfel cum rezulta din adresa nr. 9605 din 13 septembrie 2005.
In ceea ce priveste contractul-cadru de prestari-servicii cu mijloace auto si utilaje speciale, in temeiul caruia reclamanta a prestat intimatei "servicii autobaza", este de retinut ca in data de 2 martie 2005 (chiar a doua zi dupa intrarea in vigoare a contractului) partile au incheiat un memorandum, care la art. 1 arata ca "S.C. E.D. S.A. si S.C. E.S. S.A. sunt de acord ca sumele prevazute in anexa 1 la prezentul memorandum, pentru contractul O&M si pentru contractul auto pentru anii 2005 si 2006, constituie valoarea totala maxima ce urmeaza a fi facturata de S.C. E.S. S.A. catre S.C. E.D. S.A. pentru prestarea tuturor si oricaror activitati, servicii si lucrari referitoare la aceste contracte. Sumele maxime mentionate in anexa 1 prevaleaza asupra oricaror clauze care au impact economic si asupra pretului, prevazute in contractul O&M si in contractul auto". Tot in cuprinsul acestui document, la art. 5 se prevede ca "suma mentionata in anexa 1 reprezinta suma maxima pentru toate si oricare activitati, servicii si lucrari referitoare la contractul auto, garantand volumul din 2004 in termeni de numar si tip de masini, precum si toate si oricare alte costuri si cheltuieli aferente (inclusiv carburant) si servicii, indiferent de numarul de kilometri si/sau numarul de ore de utilizare. Valoarea anuala continuta in anexa 1 va fi impartita in rate lunare si comisioane unitare".
In consecinta, sunt intemeiate apararile intimatei referitoare la faptul ca valorile stabilite prin contractul cadru de prestari-servicii cu mijloace auto si utilaje speciale avand nr. de inregistrare D.I.S.E. 432/27.01.2005, respectiv F.D.F.E.E. nr. 12/12.01.2005, conventie in temeiul careia reclamanta a prestat pentru parata diferite servicii de autobaza, emitand in acest sens mai multe facturi fiscale, inclusiv cea cu nr. 2071041 din 31 august 2005 pentru suma de 163.014,58 lei, care a fost refuzata la plata, au fost modificate si reduse de comun acord prin memorandumul din 2 martie 2005.
Cata vreme partile contractante au negociat si convenit care sa fie valorile totale maxime ce pot fi facturate de catre societatea prestatoare pe seama beneficiarului, este contrar dispozitiilor art. 969 din Codul civil, care consacra principiul fortei obligatorii a contractelor - pacta sunt servanda, si care statueaza ca conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, ca una dintre parti sa modifice in mod arbitrar si unilateral acest aspect si sa factureze sume mai mari. Aceasta, deoarece contractele civile si comerciale legal incheiate se impun autorilor lor intocmai ca legea, intrucat contractele juridice sunt obligatorii pentru parti, si nu facultative.
Criticile apelantei in sensul ca in memorandum nu ar fi stabilita perioada de valabilitate si ca documentul ar cuprinde clauze abuzive sunt nefondate intrucat la art. 1 se precizeaza foarte clar ca "sumele prevazute in anexa 1 (...) pentru anii 2005 si 2006 constituie valoarea totala maxima ce urmeaza a fi facturata de S.C. E.S. S.A. catre S.C. E.D. S.A. pentru prestarea tuturor si oricaror activitati, servicii si lucrari referitoare la aceste contracte". Mai mult decat atat, in data de 1 august 2005 intre cele doua societati aflate in litigiu a fost incheiata o minuta, care stipuleaza urmatoarele: "1. cu privire la serviciile auto (exclusiv mentenanta) pentru perioada 01.07.2005-31.12.2005 se vor aplica tarifele auto valabile la nivelul lunii aprilie 2005, reduse cu 10%; pentru anul 2006, incepand cu luna septembrie, se va demara o negociere pentru toate contractele de prestari-servicii". De asemenea, Curtea nu poate avea in vedere sustinerile apelantei referitoare la clauzele pretins abuzive ale memorandumului atata timp cat partea nu a inteles sa solicite anularea acestei conventii pe motivul vicierii consimtamantului.
Ca atare, in mod justificat intimata a refuzat plata facturii nr. 2071041 din 31 august 2005 in conformitate cu cele stipulate in memorandumul incheiat in legatura cu contractul-cadru de prestari-servicii cu mijloace auto si utilaje speciale si cu minuta din 1 august 2005, suma de 163.014,58 lei facturata de apelanta reprezentand, de fapt, diferenta de plata calculata fara niciun temei de catre S.C. E.S. S.A. Bucuresti - Sucursala Timisoara, tinand cont doar de prevederile contractului-cadru, fara a mai respecta intelegerile ulterioare, care au modificat clauzele contractului initial.
Chiar daca este adevarat ca reclamanta a probat existenta unor relatii comerciale intre cele doua societati, stare de fapt necontestata de catre parata, dovedind si achitarea celor doua facturi prin ordinul de plata nr. 365/03.10.2005, aceasta plata partiala nu poate echivala cu insusirea intregii sume facturate pe luna august 2005 de prestator in temeiul contractului-cadru mentionat, ca o prezumtie relativa, cum in mod neintemeiat sustine apelanta, dovada obligatiilor comerciale neputand fi facuta decat in conditiile art. 46 din Codul comercial, respectiv cu acte autentice, cu acte sub semnatura privata, cu facturi acceptate, prin corespondenta, prin telegrame, cu registrele partilor ori cu martori, de cate ori autoritatea judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala, si aceasta chiar in cazurile prevazute de art. 1191 din Codul civil, sau prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila. Desi prezumtiile constituie un asemenea mijloc de proba, in speta, pentru recunoasterea de catre societatea parata a debitului pretins de reclamanta, nu poarte fi aplicata o asemenea prezumtie.
Avand in vedere ca solutia primei instante este legala si temeinica, iar apelul declarat de societatea parata nefondat, raportat si la art. 296 din Codul de procedura civila, Curtea a dispus respingerea acestuia ca atare.